Top

Contencios administrativ – contestatie decizie imputatie

Dosar nr.2055/88/2008

SENTINTA CIVILA NR. 18

Sedinta publica de la 09 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Tulcea la nr.2055/88/2008, reclamantii …au chemat în judecata Primarul Orasului Babadag pentru anularea dispozitiilor de imputatie cu numerele 941 – 997 din 11 iulie 2008.

In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca prin imputatiile emise, pârâtul pretinde ca au produs un prejudiciu institutiei încasând drepturi salariale necuvenite fara a exista un temei legal pentru acordarea acestora.

Reclamantii mai arata ca aceste drepturi au fost platite în baza Acordului si contractului colectiv de munca încheiat între Primarie si Sindicat în care s-au prevazut drepturi speciale constând în sume pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, achizitionarea tinutei vestimentare conform cerintelor impuse de Codul de conduita al functionarului public, astfel ca imputarea acestor sume este nelegala.

In dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosar deciziile de imputare emise pentru fiecare în parte, din data de 11 iulie 2008.

Intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii deciziilor de imputatii, respectiv raportul de control intermediar al Camerei de Conturi Tulcea – Directia de Control financiar ulterior si contractul colectiv de munca.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Reclamantii … sunt functionari publici în cadrul Primariei orasului Babadag, judetul Tulcea.

Potrivit art.31 alin.1 din acordul colectiv de munca încheiat pentru anul 2007, functionarilor publici li se acorda lunar drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii în cuantum de 200 lei neimpozabili, începând cu luna semnarii acordului de catre ambele parti.

În continuare, în art.31 alin.3, se stipuleaza ca, pentru o tinuta decenta a functionarilor publici si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si institutiile cu care colaboreaza, acestia beneficiaza de sume pentru achizitionarea tinutei (vestimentatiei) în valoare de 1.090 lei fiecare, neimpozabili, pe semestru, pentru functionarii publici ce ocupa functii publice de conducere, 700 lei pentru functionarii publici cu studii superioare ce ocupa functii publice de executie, respectiv 500 lei pentru functionarii publici cu studii medii ce ocupa functii publice de executie; aceste cheltuieli se vor justifica cu chitante fiscale de fiecare salariat, fiind exceptate de la acordarea acestor sume functionarii publici pentru care tinuta este obligatorie, precum si functionarul public ce a depus solicitare pentru încetarea raporturilor de serviciu, acordarea acestor drepturi se face în cursul primului semestru al anului, respectiv în al doilea semestru al anului.

În continuare, este de subliniat ca art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipuleaza ca „un contract colectiv de munca este conventia încheiata între patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate prin în alt mod prevazut de lege de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea……”, iar clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele si conditiile prevazute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelasi act normativ, contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, însa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale, caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, aceleasi dispozitii fiind cuprinse si în art.3 alin.2 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007 – 2010.

Interpretând per a contrario dispozitiile legale mentionate, rezulta ca prin contractele/acordurile colective de munca pot fi negociate, clauzelor referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale.

Pe de alta parte, folosind acelasi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, precum si ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, se impune concluzia ca se pot negocia clauze care sa acorde salariatilor mai mult decât s-a prevazut în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt si prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completeaza Legea nr.188/1995, care statueaza ca, la încheierea contractului colectiv de munca, dispozitiile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

În aceste conditii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegala din moment ce nu exista nici un text de lege care sa o interzica, ci, dimpotriva, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre partile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie si art.72 din Legea n5r.188/1995 potrivit cu care autoritatile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau ai reprezentantei functionarilor publici care sa cuprinda numai masuri referitoare la constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii conditiilor la locul de munca, sanatatea si securitatea în munca…….., de unde rezulta ca autoritatile locale sunt autorizate sa dispuna de sumele locale alocate pentru îmbunatatirea conditiilor la locul de munca, precum si cele pentru sanatate si securitatea muncii.

Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de munca se circumscriu notiunii de „îmbunatatire a conditiilor la locul de munca”, partile angajate în negociere cazând de acord cu privire la faptul ca suplimentarile în discutie sunt necesare dezvoltarii conditiilor de munca.

Nu trebuie omise în acest context nici depozitiile Conventiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectiva sa fie posibila pentru toti cei vizati prin conventie (art.1), iar negocierea ca poate asupra fixarii conditiilor de munca si angajarii, si/sau reglementarii relatiilor între cei ce angajeaza sau organizatiile lor si una sau mai multe organizatii ale lucratorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natura cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozitiilor OIM.

Mai mult, obligatiile decurgând din contractul colectiv de munca nu puteau fi încalcate întrucât acesta a devenit opozabil si în acelasi timp, obligatoriu pentru partile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii si art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitarii contractului colectiv de munca deriva si din prevederile Conventiei OIM nr.131/1970, dupa cum s-a aratat, pe lânga faptul ca alin.2 al ambelor articole prevede atragerea raspunderii partilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligatiilor avansate prin contractul colectiv de munca.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele si în conditiile prevazute de lege, iar clauzele negociate cu încalcarea dispozitiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta (art.24 alin.1), nulitate care se constata de instanta competenta, la cererea partii interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

In aceste conditii, dispozitiile de imputare emise în data de 11 iulie 2008 sunt nelegale, si în consecinta, se va admite actiunea contestatorilor si se va dispune anularea deciziilor de imputare cu nr. 941 – 997 din 11 iulie 2008, emise de Primarul Orasului Babadag, judet Tulcea.

Etichete: