Top

AMANARE PRONUNTARE. LIPSA MENTIUNE PREV. DE ART. 261 AL.1 PCT.8 COD PROC. CIVILA. CONSECINTE.

3. AMANARE PRONUNTARE. LIPSA MENTIUNE PREV. DE ART. 261 AL.1 PCT.8 COD PROC. CIVILA. CONSECINTE.

Prin sentinta nr. 1361 din 20 iulie 2004 Tribunalul Suceava – sectia comerciala si de contencios administrativ a admis actiunea SC”BNN” SRL Campulung si a obligat Municipiul Campulung – prin primar, sa treaca la negocierea directa a spatiului comercial situat in municipiul Campulung Moldovenesc, str. Transilvaniei nr.20. Cererea reconventionala formulata de parat a fost respinsa ca nefondata.

Impotriva sentintei a declarat recurs paratul, care a criticat-o pentru nelegalitate, dar instanta de control judiciar a pus in discutie nulitatea sentintei, avand in vedere lipsa minutelor privind amanarea pronuntarii din 6 iulie 2004 si respectiv 13 iulie 2004, precum si lipsa datei din minuta pronuntata pe fondul cauzei.

Astfel, conform mentiunilor aflate la fila 260 dosar fond, pricina a avut ultimul termen de judecata la 29 iunie 2004. Acestea se refereau la faptul ca pronuntarea s-a amanat la data de 6 iulie 2004, minuta nefiind in nici un fel datata.

Sentinta apare pronuntata dupa doua saptamani in data de 20 iulie 2004 si nu exista nici o dovada ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica.

Potrivit art.260 al.1 Cod proc. civila, daca instanta nu se poate hotari de indata, pronuntarea se va amana pentru un termen pe care presedintele il va anunta si care nu va putea fi mai mare de 7 zile. Mai mult, disp. art. 261 al.1 pct.8 Cod proc. civila impun ca hotararea sa arate ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica, ori asa cum s-a aratat nu exista nici o dovada in acest sens.

In consecinta, s-a apreciat ca actele de procedura sunt nule, nulitatea fiind de ordine publica, si pentru motivul prev. de art.304 pct.5 Cod proc. civila s-a casat sentinta cu trimitere spre rejudecare instantei de fond.

(Decizia nr. 1575 din 24 iunie 2005)

Etichete: