Top

Litigiu privind achiziţiile publice. Inadmisibilitatea cererii reconvenţionale formulată în cadrul plângerii împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin cererea adresată instanţei la data de 29.12.2009, petenta SC „T.P.” SRL Suceava a formulat, în contradictoriu cu Comuna C.P. prin primar, plângere împotriva Deciziei nr.6791/C6/7908 din 8.12.2009 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), solicitând suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea plângerii iar pe fond, admiterea plângerii, modificarea în parte a Deciziei CNSC, în sensul admiterii capetelor de cerere privind descalificarea ofertantului SC „G.” SA, stabilirea drept câştigătoare a ofertei sale sau reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor după descalificarea ofertantului SC „G.” SA şi obligarea intimatei la plata de daune în cuantum de 100.000 lei ca urmare a încălcării dispoziţiilor OUG 34/2006.

În motivarea cererii s-a arătat că se impune suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea plângerii pentru a se preveni o pagubă iminentă şi în final tergiversarea procedurii care deja a fost anulată de trei ori.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că prin decizia atacată CNSC a admis în parte contestaţia formulată şi a dispus anularea raportului procedurii de atribuire nr.3442/11.11.2009 precum şi a actelor subsecvente acestuia şi reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, inclusiv cu verificarea îndeplinirii, de către ofertanţi, a criteriilor de calificare, fiind respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind descalificarea ofertantului SC „G.” SA, stabilirea drept câştigătoare a ofertei aparţinând asocierii dintre SC „T.P.” SRL, SC TMUCB SA şi SC „P.T.” SRL şi implicit al capătului de cerere privind reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor după descalificarea ofertantului SC „G.” SA.

A susţinut petenta că în mod greşit consiliul a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin.2 lit.h din HG nr.925/2006, doar comisiei de evaluare îi revine atribuţia de stabilire a ofertelor inacceptabile sau neconforme, el nefiind abilitat să se pronunţe întrucât s-ar substitui atribuţiilor comisiei, pentru că în speţă este vorba despre competenţa CNSC de a se pronunţa în conformitate cu prevederile art. 266 din OUG 34/2006 asupra legalităţii procedurilor şi operaţiunilor desfăşurate de autoritatea contractantă în atribuirea unui contract de achiziţie publică, iar în virtutea acestei competenţe consiliul a stabilit deja de trei ori că ofertantul SC „G.” SA nu a îndeplinit criteriile de calificare.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea autorităţii contractante la daune a precizat că acestea constau în cheltuielile făcute cu cele trei contestaţii precum şi în prejudiciul de imagine care i-a fost adus, dat fiind poziţia sa de lider pe piaţă în specialitatea sistemelor de alimentare cu apă şi a sistemelor de canalizare.

Intimata Comuna C.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a procedurii de atribuire a contractului, ca fiind rămasă fără obiect, motivat de faptul că deja a suspendat procedura încă din data de 11.01.2010. Totodată, a solicitat respingerea plângerii ca nefondată motivat de faptul că stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme precum şi a ofertei câştigătoare sunt atributul exclusiv al comisiei de evaluare şi respingerea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri motivat de faptul că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat modificarea în parte a Deciziei nr. 6791/C6/7908 din 8.12.2009 a CNSC, şi respingerea capetelor de cerere ale contestatoarei cu privire la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 3442/11.11.2009 şi reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii şi desemnarea ofertantului câştigător, motivat de faptul că după reluarea procedurii de atribuire ce fusese anulată prin Decizia nr.4387/C6/3678/4832/4846 din 2.09.2009 a solicitat tuturor ofertanţilor clarificări referitoare la documentaţiile depuse, nefiind creat astfel nici un avantaj în favoarea vreunui ofertant.

Petenta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor OUG 34/2006 autoritatea contractantă avea posibilitatea de a formula propria plângere împotriva deciziei CNSC.

De asemenea, a arătat că înţelege să renunţe la judecată cu privire la capetele de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire a contractului şi obligarea autorităţii contractante la plata de despăgubiri, astfel încât, în conformitate cu prevederile art.246 C.pr.civ., Curtea a luat act de această renunţare.

Analizând excepţia invocată, în conformitate cu prevederile art. 137 alin.1 C.pr.civ. Curtea de Apel Suceava a găsit-o întemeiată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 281 şi 283 din OUG 34/2006, partea nemulţumită de decizia Consiliului poate formula plângere la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante. Plângerea este asimilată unei căi de atac şi se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 304 ind.1 C.pr.civ., care reglementează modul de soluţionare a recursului. Ca urmare, cum în recurs nu se pot face cereri noi, cererea reconvenţională este inadmisibilă.

Prevederile art. 287 ind.1 alin.4 invocate de către intimată sunt aplicabile în cadrul procedurii în primă instanţă, atunci când partea vătămată printr-un act al autorităţii contractante nu alege calea administrativ-jurisdicţională ci calea în justiţie, conform dispoziţiilor art.255 din OUG 34/2006.

Analizând plângerea formulată de către SC „T.P.” SRL, în calitate de lider al asocierii dintre SC „T.P.” SRL, SC TMUCB SA şi SC „P.T.” SRL, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că această este întemeiată şi a admis-o pentru considerentele ce urmează:

Autoritatea contractantă, comuna C.P., a iniţiat o procedură de atribuire, prin licitaţie deschisă a contractului de lucrări având ca obiect „Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare”.

La data de 4.08.2009 comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii de atribuire nr.2277, prin care a fost declarată câştigătoare oferta depusă de către SC „G.” SA.

SC „T.P.” SRL a formulat contestaţie împotriva rezultatului procedurii de atribuire susţinând, printre altele, că ofertantul declarat câştigător ar fi trebuit descalificat întrucât nu a depus toate documentele solicitate în documentaţia de atribuire respectiv: declararea preţurilor unitare ale materialelor utilizate în ofertă şi declararea furnizorilor, declararea tarifelor orare ale forţei de muncă şi formularul propriu, tabel, în care să specifice tipul relaţiilor contractuale cu persoanele angajate în realizarea obiectivelor contractuale şi experienţa acestora în domeniul respectiv de activitate (altul decât cel solicitat în fişa de date a achiziţiei Formularul 12).

Contestaţia a fost admisă prin Decizia nr. 4387/C6/3678/4832/4846/4963 a CNSC, dispunându-se anularea raportului procedurii de atribuire şi reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, inclusiv cu verificarea îndeplinirii de către ofertanţi a criteriilor de calificare, reţinându-se că ofertantul SC „G.” SA nu a depus unul dintre documentele de calificare, nerespectând cerinţa de la punctul 5 din caietul de sarcini potrivit căreia în cadrul propunerii tehnice trebuia să depună un tabel în care să specifice tipul relaţiilor contractuale cu persoanele angajate în realizarea obiectivelor contractuale şi experienţa acestora în domeniul respectiv de activitate.

Autoritatea contractantă a reluat procedura, şi prin raportul procedurii de atribuire nr.3003/25.09.2009 comisia de evaluare a declarat câştigătoare tot oferta SC „G.” SA.

SC „T.P.” SRL a formulat plângere şi împotriva acestui raport, iar prin Decizia nr.5801/C6/6515 din 28.10.2009, CNSC a anulat din nou raportul procedurii de atribuire şi a dispus reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, inclusiv cu verificarea îndeplinirii de către ofertanţi a criteriilor de calificare, reţinându-se din nou că ofertantul SC „G.” SA nu întrunea condiţiile de calificare deoarece nu depusese „tabelul” prevăzut în documentaţia de atribuire, respectiv la punctul 5 din caietul de sarcini, apreciindu-se că acesta reprezintă un document de calificare.

Reluând procedura, autoritatea contractantă a declarat din nou câştigătoare oferta SC „G.” SA, comisia de evaluare apreciind din nou că acest ofertant întrunea condiţiile de calificare.

Prin Decizia nr. 6791/C6/7908 din 8.12.2009 CNSC a dispus din nou anularea raportului procedurii de atribuire şi reluarea procedurii, reţinând că ofertantul SC „G.” SA trebuia descalificat însă a susţinut că este inadmisibilă solicitarea contestatoarei de a proceda la descalificarea acestui ofertant motivat de faptul că acesta este atributul exclusiv al comisiei de evaluare.

Se observă că, deşi de trei ori consecutiv CNSC a anulat raportul procedurii de atribuire cu motivarea că ofertantul SC „G.” SA nu întrunea condiţiile de calificare, autoritatea contractantă, deşi nu a formulat plângere împotriva acestor decizii, a continuat să ignore cele reţinute de Consiliu, considerând că oferta era admisibilă, cu toate că potrivit dispoziţiilor art. 280 alin.3 din OUG nr. 34/2006 decizia este obligatorie pentru părţi.

Ca urmare, în acest moment instanţa de judecată nu mai poate verifica susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul că ofertantul SC „G.” SA întrunea condiţiile de calificare, întrucât sub acest aspect deciziile anterioare ale Consiliului au intrat în puterea lucrului judecat şi sunt obligatorii pentru părţile din cadrul contestaţiei.

Susţinerile petentei potrivit cărora Consiliul ar fi trebuit să procedeze la descalificarea ofertantului SC „G.” SA şi stabilirea drept câştigătoare a ofertei sale sunt întemeiate doar în parte.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin.2 lit.b şi h din H.G. nr.925/2006, constituie atribute ale comisiei de evaluare verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare şi stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme. Pe de altă parte însă, conform dispoziţiilor art. 278 alin.2 din OUG nr.34/2006, în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiilor Consiliul trebuie să examineze din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei actul atacat şi poate pronunţa o decizie prin care îl anulează în tot sau în parte, obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire.

Refuzul comisiei de evaluare de a ţine cont de deciziile anterioare ale Consiliului prin care acesta a stabilit că un ofertant nu îndeplinea criteriile de calificare constituie un act care afectează procedura de atribuire, astfel încât Consiliul avea abilitatea de a dispune măsura ce se impunea, respectiv descalificarea ofertantului în cauză, fără ca aceasta să constituie o substituire în atribuţiile comisiei de evaluare.

Pe de altă parte, Consiliul nu poate remedia decât actul care afectează procedura de atribuire nu şi toate actele subsecvente, astfel încât în mod corect a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind stabilirea drept câştigătoare a ofertei petentei.

În consecinţă, având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea de Apel Suceava a admis plângerea, a modificat în parte Decizia nr.6791/C6/7908 din 8 decembrie 2009 a CNSC şi a constatat ca fiind neconformă oferta SC „G.” SA, menţinând dispoziţia referitoare la reluarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor precum şi celelalte dispoziţii, care nu sunt contrare prezentei.

Etichete: