Top

Pretenţii-daune

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 1714 / 23.06.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanta ASIROM a chemat în judecată pe pârâtul C.E., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat acesta să-i plătească suma de 1251,75 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care l-a cauzat prin fapta sa, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală, de la data de 06.07.2004.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, pârâtul a fost trimis în judecată de către Parchetul __, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, având ca obiect material autovehiculul nr. __, aparţinând numitei R.E., asigurata reclamantei.

A mai învederat reclamanta că, în baza contractului de asigurare facultativă, a acordat părţii vătămate despăgubiri în cuantum de 1251,75 lei, reprezentând valoarea pagubelor suferite de vehiculul sustras de către pârât.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 17 lit. o din Legea nr. 146/1997.

În drept, reclamanta a indicat dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi ale art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unui referat de către B.EX.PENALE., precum şi ataşarea dosarului penal nr. , al Judecătoriei __.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei penale nr._, pronunţată de Judecătorie, în dosarul nr. z, pârâtul C.E., în calitate de inculpat, în acel dosar, la data de 24.04.2004, s-a deplasat în oraşul ___, de unde a sustras autoturismul nr.___, aparţinând părţii vătămate R.E.. S-a mai reţinut faptul că, ulterior sustragerii, inculpatul a demontat o parte din piese, de pa autovehiculul furat, montându-le pe un autoturism vechi, achiziţionat anterior de către el. Prin aceeaşi sentinţă, rămasă definitivă la 30.08.2004, prin neapelare, conform referatului întocmit de BEP al Judecătoriei__, C.E. a fost condamnat pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 108 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, g, i CP.

Instanţa mai reţine că, la data sustragerii autovehiculului evocat, era în vigoare contractul de asigurare facultativă de avarii şi furt a autovehiculului, nr.__, materializat în poliţa seria__ nr.__ , valabilă de la data de 29.04.2003, până la data de 28.04.2004 )filele 30-31).

În temeiul contractului de asigurare menţionat mai sus, reclamanta a achitat persoanei păgubite service-ului auto care a efectuat reparaţiile suma de 1251,75 lei, aşa cum rezultă din borderourile nr. 5xxx şi 5xyy din 06.07.2004.

În drept, în raport de această situaţie, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., „Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar în conformitate cu prevederile art. 999 din acelaşi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.

De asemenea, în virtutea prevederilor art. 22 alin. 1 CPP, hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

În raport de atari reglementări legale şi de situaţia de fapt expusă, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei celor care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care au acţionat.

a) În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu, instanţa reţine că acesta are un caracter cert, întrucât este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţii de evaluare, concretizându-se în suma de 1251,75 lei, reprezentând costul reparaţiei autoturismului sustras, pentru avariile evidenţiate în planşele foto, anexa la procesul-verbal nr. xxxxxxxx/29.04.2004, facturi fiscale, notă calcul, comandă deviz.

b) Referitor la fapta ilicită (definită ca orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane), existenţa acesteia este indiscutabilă, faţă de prevederile art. 22 alin. 1 CPP şi sentinţa penală evocată.

c) În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, acesta rezultă din materialitatea săvârşirii faptei ilicite, în sensul că fenomenul-cauză) respectiv activitatea pârâtului) a favorizat în mod nemijlocit producerea efectului) concretizat în prejudiciul suferit), înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea sa.

d) Din punct de vedere al vinovăţiei, instanţa are din nou, în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale definitive, nr. 438/05.08.2004, a Judecătoriei.

Faţă de considerentele expuse în cele ce preced, instanţa constată îndeplinite condiţiile cumulative pentru angajare răspunderii delictuale a pârâtului, urmând a fi obligat acesta la plata sumei de 1251,75 lei către reclamantă, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin fapta sa ilicită.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 „În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54”.

Textul de lege instituie un caz de subrogaţie legală în drepturile creditorului prin plata creanţei în temeiul unui contract de asigurare.

Cu privire la capătul accesoriu, instanţa va dispune ca suma să fie actualizată cu indicele de devalorizare a monedei naţionale, de la data de 06.07.2004 )dată la care s-a făcut plata de către societatea de asigurare), până la data plăţii efective a debitului principal, în virtutea principiului reparării integrale a pagubei. În acest caz actualizarea reprezintă nu câştigul nerealizat, ci este o componentă a pierderii efectiv suferite, materializând numai ajustarea deprecierii sumei, determinată de rata de inflaţie naţională, în vederea efectuării unei reparaţii echitabile.

Mai mult, faţă de principiul statuat de art. 1084 C. civ.)care prevede că o reparare integrală rezidă în acoperirea atât a prejudiciului efectiv suferit, cât şi a câştigului nerealizat), societatea reclamantă este îndreptăţită şi la plata dobânzii aferente perioadei de la 06.07.2004, până la achitarea efectivă a debitului. Dobânda va fi calculată potrivit art. 3 din OG nr. 9/2000, în conformitate cu care: „Dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.

În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20% .

Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de care se stabileşte dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, şi cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs.

Dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României se calculează ca medie, ponderată cu volumul tranzacţiilor, între dobânda la depozitele atrase de Banca Naţională a României şi vânzările reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta în luna anterioară celei pentru care se face anunţul.

Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României”.

Instanţa are în vedere şi prevederile art. 43 C. com. potrivit cărora „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”.

Nu ar putea fi primită în speţa analizată, ipoteza prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, dat fiind că, de la data plăţii, dată la care s-a născut dreptul la acţiune, conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere faptul că societatea reclamantă a fost în imposibilitate obiectivă, neimputabilă, de a acţiona, întrucât, abia la data de 17.11.2009, acesteia i s-a comunicat o copie a rechizitoriului, după ce, în prealabil, în mai multe rânduri, depusese diligenţele necesare aflării datelor de identificare ale persoanei vinovate de producerea pagubei, prin adresele nr. xxxxx/05.12.2005 şi xxxxx/30.11.2007 la care nu s-a primit un răspuns util. În atari circumstanţe, instanţa apreciază ca fiind aplicabil principiul conform căruia prescripţia nu curge împotriva celui aflat în imposibilitate obiectivă de a acţiona (contra non valentem agere non currit praescriptio).

În virtutea principiului disponibilităţii, se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Etichete: