Top

Aplicarea art. 14 Cod procedură penală coroborat cu art. 998, 999 şi 1000 Cod civil la stabilirea răspunderii civile a inculpatului şi părţii responsabile civilmente

Potrivit art. 99 şi următoarele din Codul penal, minorii între 14 şi 16 ani care săvârşesc fapte penale cu discernământ şi minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal şi sunt ţinuţi să răspundă şi în ceea ce priveşte repararea daunelor cauzate prin infracţiunile pe care le-au comis.

Conform art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, iar potrivit dispoziţiilor cuprinse în alin. 3 al aceluiaşi articol repararea pagubei se face potrivit legii civile.

Faţă de aceste prevederi, temeiul juridic al răspunderii civile a minorilor pentru paguba cauzată prin infracţiune îl constituie reglementarea din art. 998-999 Cod civil şi art. 14 Cod procedură penală, la fel ca şi în cazul inculpaţilor majori.

În legătură cu răspunderea delictuală pentru faptele prevăzute de legea penală săvârşite de minori se impune însă constatarea că, în acest caz, există două forme ale răspunderii civile: o răspundere directă a minorului, în temeiul art. 998 şi 999 Cod civil şi o răspundere indirectă a părinţilor, bazată pe dispoziţiile art. 1000 alin. 2 Cod civil.

Odată dovedit că minorul a săvârşit o faptă ilicită, răspunderea părinţilor se bazează pe prezumţia neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor ce le revin faţă de copii , dispoziţiile legale referitoare la răspunderea acestora corelându-se cu cele din Codul familiei (art. 101) care prevede că „părinţii sunt datori să îngrijească de persoana copilului”, precizându-se că ei sunt obligaţi, între altele, să îngrijească şi de „educarea” lui, noţiune mult mai largă decât cea de supraveghere, pe care o include.

În alin. ultim al art. 1000 se dispune că părinţii „sunt apăraţi de responsabilitate dacă probează că nu au putut împiedica faptul prejudiciabil”, adică dacă supravegherea copiilor nu putut fi exercitată dintr-o cauză obiectivă, ce nu le poate fi imputată, sau dacă din împrejurările în care fapta a fost săvârşită rezultă că aceasta nu a putut fi împiedicată de ei.

În speţă este în mod cert stabilit faptul că în perioada 2003 – martie 2004 inculpata C.R., minoră la acea dată, a prestat diferite munci menajere în locuinţa părţii vătămate I.J.

Din cauza lipsurilor şi pentru a-şi procura mijloace materiale suplimentare inculpata a sustras bunuri din locuinţa părţii vătămate, bunuri ce au fost valorificate pe baza unor contracte de schimb valutar sau de împrumut cu amanet şi cheltuite, ulterior.

În context nu se poate susţine – pe baza declaraţiilor martorilor V.P., O.V. şi A.A. – existenţa unei cauze de exonerare de răspundere a părţii responsabile civilmente C.C. prin îndeplinirea în mod corespunzător atât a obligaţiei de supraveghere cât şi celei de creştere şi educare, în condiţiile în care însăşi partea responsabilă civilmente presta diverse activităţi în gospodăria părţii vătămate şi locuia împreună cu inculpata, dispunând astfel de posibilităţi adecvate pentru educarea şi supravegherea acesteia.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că uneori inculpata rămânea să doarmă în locuinţa părţii vătămate împreună cu fiica acesteia, cu care avea o relaţie de prietenie; eventuala lipsă de supraveghere nefiind imputabilă părinţilor. Instanţa nu poate înlătura culpa acestora constând în deficienţe manifestate de ei în educaţia copilului lor. Lipsa unei educaţii corespunzătoare poate fi dedusă din chiar actul ilicit, prejudiciabil, săvârşit de inculpata minoră.

Cum în cauză s-a dovedit existenţa unui raport de cauzalitate între neîndeplinirea îndatoririlor părinteşti şi săvârşirea de către minoră a faptei prejudiciabile, se angajează şi răspunderea părinţilor în temeiul art. 1000 alin. 2 din Codul civil.

În aplicarea art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, curtea a admis recursul părţii civile, casând în parte, în latura civilă, decizia penală nr. 59 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Iaşi şi sentinţa penală nr. 2434 din 13 mai 2005 a Judecătoriei Iaşi. Curtea, în temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală şi art. 998 şi 1000 alin. 2 Cod civil, a obligat inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la despăgubiri.

(Decizia penală nr.81/18 mai 2006)

Tags: