Top

Interpretarea art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997. Reducerea cu două ore a normei didactice pentru personalul didactic cu peste 25 ani vechime şi gradul didactic le conferă dreptul acestor persoane de a fi salarizate pentru activitatea depusă suplimentar

Decizia nr.562/26.09.2006

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr.6469/19.04.2006, reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi şi unităţile şcolare din comuna Heleşteni ,solicitând obligarea acestora în solidar la calcularea pe ultimii 3 ani a drepturilor băneşti actualizate aferente muncii prestate în plus, câte două ore săptămânal faţă de norma didactică.

Reclamanta mai solicită şi obligarea Consiliului Local Heleşteni, a Primarului comunei Heleşteni şi a şcolilor pârâte la plata sumelor de bani astfel calculate.

Prin aceeaşi acţiune se mai solicită şi obligarea unităţilor şcolare şi I.S.J. la reducerea normei de predare cu două ore a educatorilor şi învăţătorilor care au o vechime didactică de peste 25 ani şi grad didactic I, iar în situaţia în care orele în cauză sunt ţinute de aceştia, să li se plătească suplimentar.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că sunt angajaţi ca învăţători titulari la şcolile pârâte, având o vechime de peste 25 de ani şi gradul didactic I. Norma didactică pentru personalul didactic se stabileşte conform art.42 – 47 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic. Astfel, conform art.45 alin.1 din acest act normativ, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului, fiind personal didactic de predare, cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani, cu gradul didactic I îndeplinind condiţiile prevăzute de lege. Potrivit punctului 4, capitolul II, anexa 2 din Precizările generale pentru aplicarea Statutului Personalului Didactic emise de M.E.C. sub nr.19388/14.11.1997, pentru diferenţa de 2 ore săptămânal trebuiau să fie salarizaţi la plata cu ora, nefăcând parte din categoria personalului didactic prevăzut la art.43 lit.f şi g din Legea nr.128/1997 pentru care nu a acordat reducerea.

Mai susţine reclamanta că I.S.J. Iaşi a refuzat să le acorde drepturile solicitate, interpretând greşit legea şi lipsindu-i de un drept legal ce li se cuvine.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, sentinţa civilă nr.86/29.03.1990 a Judecătoriei Iaşi.

Pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în nume propriu şi în numele şcolilor pârâte a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâtul a susţinut că salariaţii din învăţământ sunt angajaţii unităţilor şcolare cu care au încheiat contracte individuale de muncă. Conform art.166 din Legea nr.84/1995, Inspectoratul şcolar administrează doar procesul instructiv – educativ şi nu are nici un fel de raporturi de muncă cu personalul didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Pârâtul a mai susţinut că, potrivit prevederilor art.44 alin.3 din Legea nr.84/1995, în învăţământul preşcolar şi primar, orele de limbi străine nu se includ în norma educatoarei, învăţătoarei sau institutorului, ore care se predau de personalul didactic de specialitate, iar conform prevederilor art.42 alin.3 din Legea nr.84/1995, în învăţământul preşcolar şi primar, orele de limbi străine nu se includ în norma educatoarei, învăţătoarei sau institutorului, ore care se predau de personalul didactic de specialitate, iar conform prevederilor art.42, norma didactică a personalului didactic cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare şi activităţi de pregătire medico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie. În baza prevederilor O.G. nr.103/1998 aprobată prin Legea nr.109/1994, norma didactică a personalului de predare din învăţământul preuniversitar cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare, activităţi de pregătire medico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie complementare procesului de învăţământ.

În baza prevederilor art.45 din Legea nr.128/1997 personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Astfel, susţine pârâtul că legiuitorul a avut în vedere reducerea normei didactice şi nu a normei didactice de predare. Cât priveşte precizările nr.19388/1997 emise de M.E.C. pârâta a precizat că acestea nu fac referire la educatoare, învăţători şi institutori, în sensul de a li se reduce norma didactică de predare, în aceleaşi condiţii ca şi pentru profesori şi maiştri instructori. În acelaşi sens, norma de predare a educatoarelor, învăţătorilor şi institutorilor este diferită, în funcţie de clasa şi disciplinele opţionale, conform planului cadru de învăţământ, iar orele de religie şi limbi moderne, iar în unele cazuri şi orele de educaţie fizică, muzică şi desen, sunt predate de profesori de specialitate.

Pârâtul a mai arătat faptul că nu a îngrădit realizarea drepturilor înscrise în art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 pentru învăţători, educatoare şi institutori deoarece legea prevede reducerea normei didactice şi nu a normei didactice de predare, iar precizările ministerului au în vedere norma de 18 ore specifică profesorilor şi cea de 24 ore specifică maiştrilor instructori.

În dovedirea susţinerilor sale, pârâtul a depus la dosar înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.1378 din 19.06.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi , a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, s-a admis acţiunea reclamantei Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, pârâţii Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi şi şcolile pârâte fiind obligaţi să calculeze drepturile salariale cuvenite învăţătorilor, salariaţi ai şcolilor pârâte, membri ai sindicatului reclamant, pentru orele prestate în plus săptămânal faţă de norma didactică prevăzută de art.45 alin.1 din Legea 128/1997, începând cu data de 18.04.2003.

Prin aceeaşi hotărâre, şcolile pârâte, Consiliul Local al comunei Heleşteni şi Primarul comunei Heleşteni, judeţul Iaşi, au fost obligate să plătească învăţătorilor membri ai sindicatului reclamant şi salariaţi ai pârâtelor, drepturile salariale stabilite potrivit calculului anterior, aferente perioadei 18.04.2003 – 18.04.2006, actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective, iar unităţile şcolare şi pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi au fost obligaţi să asigure reducerea normei didactice de predare cu două ore a învăţătorilor care au vechime didactică de peste 25 de ani şi gradul didactic şi în situaţia în care orele suplimentare sunt ţinute de aceştia, să li se plătească suplimentar.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean

Iaşi, este nefondată, având în vedere prevederile H.G. nr.538/2001 potrivit cărora Consiliul Naţional al Finanţării Învăţământului Preuniversitar de Stat, pe baza datelor transmise de inspectoratele şcolare, analizează modul în care se respectă prevederile bugetului de stat şi criteriile şi principiile finanţării învăţământului preuniversitar de stat, întocmind în acest sens un raport trimestrial, care este înaintat Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi este însoţit de o propunere de îmbunătăţire a sistemului de finanţare şi execuţie bugetară în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, s-au reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.28 din Legea nr.54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti şi a organelor de jurisdicţie a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărătorii proprii sau aleşi. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alineatul 1, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Or, în speţă, reclamanta a formulat acţiunea în numele membrilor săi de sindicat care au calitatea de personal didactic în cadrul unităţilor şcolare pârâte.

S-a mai reţinut de către instanţă că norma didactică şi şcolarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi de O.G. nr.103/1998 aprobată prin Legea nr.109/1999. Astfel, potrivit dispoziţiilor art.1 din O.G. nr.103/1998 aprobată prin Legea nr.109/1999, norma didactică a personalului de predare din învăţământul preuniversitar cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare, de educaţie, de instruire practică şi de evaluare şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi de educaţie complementare procesului de învăţământ.

Potrivit dispoziţiilor art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal fără reducerea salariului. In acelaşi sens, la pct.4 din Precizările Generale pentru aplicarea Statutului personalului didactic nr.19388/14.11.1999 emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se prevede că personalul didactic de predare şi instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I şi care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără reducerea salariului, poate fi salarizată prin plata cu ora pentru activităţile care depăşesc norma maximă de 16 ore, respectiv de 22 de ore. De asemenea, la acelaşi punct se mai prevede faptul că nu se aplică reducerea de 2 ore pentru personalul didactic prevăzut la art.43 lit. f şi g din Legea nr.128/1997.

Având în vedere prevederile sus-menţionate, s-a reţinut de către instanţă că art.45 din Legea nr.128/1997 se referă la întregul personal de predare, personal în care sunt incluşi şi învăţătorii şi, pe cale de consecinţă, şi aceştia beneficiază de plata orelor efectuate în plus faţă de norma didactică stabilită potrivit legii.

In acelaşi sens, şi din cuprinsul Prevederilor nr.19388/14.11.1999 rezultă că întreg personalul didactic şi de instruire practică care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activităţile care depăşesc norma de 16 ore, respectiv 22 ore, fără a se face vreo distincţie între învăţători şi profesori.

Mai mult, în aceste precizări emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării se prevede în mod expres că nu beneficiază de reducerea de 2 ore personalul didactic prevăzut la art.43 lit. f şi g din Legea nr.128/1997, respectiv personalul didactic din învăţământul special şi casele de copii şi personalul didactic din învăţământul special integrat, din centrele logopedice interşcolare, personalul didactic itinerant şi profesorii psihopedagogi din casele de copii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi în nume propriu dar şi pentru unităţile şcolare pârâte din comuna Heleşteni, judeţul Iaşi, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Au invocat recurenţii că sentinţa este nelegală fiind rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor legale în vigoare.

Că potrivit art.42 din Legea 128/1997 norma didactică cuprinde activităţi didactice de predare-învăţare şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică, precum şi activităţi de educaţie.

Că în mod greşit instanţa a interpretat dispoziţiile art.45 din Legea 128/1997, întrucât reducerea numărului de 2 ore săptămânal prevăzută de acest text se referă doar la reducerea normei didactice şi nu a normei didactice de predare.

Că instanţa nu s-a pronunţat asupra Precizărilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării – nr.1822/DJC/15.05.2006, prin care se menţionează că pentru funcţiile de învăţător, educatoare şi institutor nu există norma didactică prevăzută de Legea 128/1997 care să poată fi redusă cu 2 ore în conformitate cu art.45 alin.1 din lege, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clasă de elevi.

Ca atare susţine recurenta, sistemul de „plată cu ora” nu poate funcţiona în cazul în care nu există norma didactică şi nici tarif orar, cum este în cazul învăţătorilor sau educatorilor care sunt încadraţi pe post şi nu pe normă didactică conform art.43 alin.1, astfel încât nu le pot fi opozabile dispoziţiile art.45 din Legea 128/1997.

Invocând inexistenţa unei dispoziţii legale exprese, recurenta a susţinut că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, aceasta reiterând şi excepţia invocată în faţa primei instanţe, respectiv cea a lipsei calităţii sale procesuale pasive în contextul în care salariile învăţătorilor şi educatorilor sunt plătite de Consiliile locale.

Recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii – invocată de recurentă, pe motiv că în condiţiile în care nu există o dispoziţie legală expresă, acţiunea ar fi inadmisibilă, nu poate fi primită şi va fi respinsă ca nefondată.

Potrivit art.3 din Codul civil „judecătorul care va refuza, sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate”.

Ca urmare, chiar şi în ipoteza în care normele juridice în vigoare nu se referă la situaţia care este supusă judecăţii sau se referă la aceasta în chip contradictoriu sau neclar, cauza nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, instanţa fiind datoare, ca prin interpretarea dată legii să o soluţioneze, întrucât respingerea acţiunii ca inadmisibilă ar echivala cu o îngrădire a accesului la justiţie şi implicit cu o încălcare a art.6 al.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de recurent va fi respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, invocată la fond şi reiterată prin motivele de recurs, Curtea a constatat că aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, atât timp cât cel ce administrează procesul de învăţământ – inclusiv aspectele de normare a muncii, este recurentul Inspectoratul Şcolar Judeţean, aşa cum de altfel acesta însuşi recunoaşte şi prin motivele de recurs. Şi cum Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratele Şcolare Judeţene sunt cele ce stabilesc normele didactice, înseamnă că acesta din urmă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Aşa fiind, şi acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Cât priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că toate aspectele invocate de recurent prin motivele de recurs vizează doar interpretări ale articolelor 42-47 din Legea 128/1997.

Ori, potrivit principiilor de interpretare a actelor normative, Curtea a apreciat că instanţa de fond a respectat aceste principii – respectiv principiul interpretării logice.

Astfel, a fost respectat principiul potrivit căruia dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care să producă efecte juridice şi nu în sensul în care să nu producă nici un efect. Ca urmare, dacă o normă juridică este susceptibilă de două interpretări se va opta pentru aceea care să facă posibilă aplicarea ei şi nu pentru interpretarea care ar paraliza orice posibilitate de aplicare a legii.

In acest context, Curtea a reţinut că a interpreta altfel dispoziţiile Legii 128/1997 ar conduce la lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor prevăzute de art.45 alin.1 din lege – care prevede că „personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o vechime de peste 25 de ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal”. Şi cum în categoria „personal didactic” legea prin art.5 include atât profesorii cât şi învăţătorii şi educatorii ori institutorii, înseamnă că dispoziţiile art.45 alin.1 le sunt aplicabile şi acestora.

In sprijinul acestei concluzii logice vine şi principiul potrivit căruia „acolo unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge”.

Astfel, atât timp cât prin nici o dispoziţie legală legiuitorul nu a înţeles să excludă de la aplicarea art.45 al.1 nici o categorie din cadrul personalului didactic, înseamnă că legiuitorul a avut în intenţie să aplice această dispoziţie tuturor categoriilor de personal didactic.

Mai mult, pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită în acest context nici susţinerea recurenţilor că legiuitorul a avut în vedere prin dispoziţiile legale sus-menţionate doar reducerea normei didactice şi nu a normei didactice de predare. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art.42 din Legea 128/1997 republicată, activitatea personalului didactic de predare cuprinde, pe lângă activităţile de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi de educaţie, complementare procesului de învăţământ, însă este fără echivoc că textul de lege pe care reclamanta şi-a întemeiat prezenta acţiune (art.45) nu distinge între norma didactică şi norma didactică de predare, făcând referire doar la „reducerea normei didactice”. Ca atare, Curtea nu poate avea în vedere nici Precizările Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.1822/DJC/15.05.2006 care exclud anumite categorii de personal didactic, respectiv învăţătorii, educatoarele şi institutorii de la aplicarea art.45(1) din Legea 128/1997, întrucât un organ administrativ nu poate emite dispoziţii ori precizări peste conţinutul unui text de lege, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a înţeles să facă această distincţie.

In consecinţă, Curtea a constatat că instanţa de fond a interpretat corect, logic şi temeinic dispoziţiile art.45 al.1 din Legea 128/1997, admiţând în temeiul acestei dispoziţii acţiunea reclamantei.

Ca atare, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, formulat atât în nume propriu cât şi în numele şi pentru unităţile şcolare, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa civilă pronunţată de prima instanţă.

Etichete: