Top

Funcţionar public. Sancţiune disciplinară constând în trecerea într-o funcţie inferioară pe o perioadă de un an, cu diminuarea salariului, dispusă prin două decizii consecutive. Lipsa menţiunilor prevăzute de art. 268 alin. 2 C. muncii. Consecinţe

Nu se poate reţine faptul că angajatorul ar fi emis două decizii de sancţionare pentru aceeaşi faptă, atât timp cât prima dispune trecerea reclamantului într-o funcţie inferioară, iar cea de-a doua procedează în fapt la individualizarea funcţiei publice inferioare, în baza aceluiaşi temei de drept.
Dispoziţiile de sancţionare sunt însă nelegale, întrucât nu respectă condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 268 alin. 2 C. muncii şi, de asemenea, nefondate, în fapt culpa privind sustragerea unor sume de bani din trezorerie fiind stabilită de organele de urmărire penală, în sarcina exclusivă a unei angajate aflate în subordinea reclamantului, fără legătură cu activitatea desfăşurată de aceasta.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 211/CA din 7 aprilie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 589/E din 21 martie 2007, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de contestatorul B.F.-A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, a anulat deciziile nr. 40 din 2 februarie 2006 şi nr. 44 din 3 februarie 2006 emise de intimată, a dispus repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii deciziilor sus-menţionate, prin reintegrarea acestuia în funcţia de conducere de şef serviciu la Serviciul verificarea şi decontarea cheltuielilor publice la Administraţia Finanţelor Publice Paşcani, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit, obligând intimata să plătească contestatorului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut instanţa de fond că, prin Decizia nr. 40 din 2 februarie 2006, s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului cu trecerea într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de până la 1 an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului, pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 65 alin. 2 lit. j) cu trimitere la art. 42 din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 65 alin. 2 lit. j) din Legea nr. 188/1999: „Constituie abatere disciplinară următoarele fapte: j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici”. Totodată, art. 42 din aceeaşi lege prevede că: „(1) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. (2) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor. (3) Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege”.
Pentru aceleaşi abateri disciplinare intimata emite a doua zi o nouă decizie, cu nr. 44 din 3 februarie 2006, prin care stabileşte aceeaşi sancţiune în sarcina contestatorului.
Deciziile sunt, prin urmare, nelegale, nefiind permisă emiterea a două decizii de sancţionare pentru aceeaşi faptă.
Mai mult decât atât, în cea de a doua decizie nu este prevăzut termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa la care se poate face, fapt care atrage nulitatea absolută a deciziei în conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin. 2 C. muncii, acesta fiind aplicabil în lipsa unor prevederi specifice în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Tot astfel, în decizia nr. 40 din 2 februarie 2006 nu se arată prevederile din statutul de personal sau din regulamentul intern au fost încălcate, ceea ce atrage de asemenea sancţiunea nulităţii absolute a deciziei în temeiul art. 268 alin. 2 C. muncii. Menţiunea că, potrivit fişei postului, contestatorul „avea obligaţia să organizeze şi să coordoneze activitatea de trezorerie din cadrul A.F.P.M. a municipiului Paşcani în conformitate cu instrucţiunile elaborate în acest scop şi să prezinte măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii” nu este de natură să îndeplinească cerinţa impusă de art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul muncii; aceste menţiuni sunt generale, nefiind precizate care anume prevederi din fişa postului, statutul de personal sau regulamentul inter au fost încălcate de contestator.
Prin decizia nr. 456/C.A. din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Iaşi a procedat la admiterea recursului promovat de pârâta D.G.F.P. Iaşi, cu consecinţa casării sentinţei civile nr. 589/E din 21 martie 2007 a Tribunalului Iaşi şi reţinerea cauzei în vederea rejudecării pe fond, pentru completarea probatoriului de natură a stabili raportul de cauzalitate dintre activitatea intimatului şi delapidarea săvârşită de M.E.
Cu ocazia rejudecării, la dosarul cauzei a fost suplimentat probatoriul cu înscrisuri, constând în actele de urmărire penală a numitei M.E., finalizată prin decizia nr. 823 din 22 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 784/866/2006 al Curţii de Apel Iaşi şi răspunsul expertei A.M. la obiecţiunile formulate de D.G.F.P. Iaşi, obiecţiuni respinse de instanţa de fond, deşi cercetarea lor era de natură a lămuri pricina.
Prin nota de susţineri depusă în cauză, reclamantul invocă excepţia de nulitate absolută a deciziilor în litigiu, întrucât i-a fost aplicată o sancţiune nelegală, din moment ce a fost trecut disciplinar într-o funcţie de execuţie (consilier clasa I, grad profesional superior), deşi era şef serviciu, astfel încât nu putea opera decât o eventuală retrogradare a sa într-o funcţie de conducere imediat inferioară, respectiv cea de şef birou, conform organigramei unităţii.
De asemeni, pârâta a procedat la emiterea de două decizii de sancţionare, în loc de una, pentru aceeaşi faptă, în condiţiile în care forma acestora încalcă prevederile art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea Comisiilor de disciplină, întrucât descriu eronat situaţia de fapt, făcând trimitere la procesul verbal de audit, în loc să însereze propriile constatări şi nu prevăd temeiul de drept al sancţiunii aplicate.
Verificând prioritar această excepţie dirimantă, reţinută şi de instanţa de fond, Curtea reţine următoarele:
Astfel, este reală susţinerea pârâtei-recurente potrivit căreia în cauză nu a emis două decizii de sancţionare pentru aceeaşi faptă, din moment ce prin decizia nr. 40 din 2 februarie 2006 se procedează la sancţionarea reclamantului cu „trecerea într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului” în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) lit. d) pentru baterile prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. j) cu trimitere la art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, iar prin decizia nr. 44 din 3 februarie 2006, emisă „având în vedere prevederile art. 1 şi 2 din decizia nr. 40 din 2 februarie 2006” se procedează în fapt la individualizarea „funcţiei publice inferioare”, respectiv cea de „execuţie de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2 în cadrul aceluiaşi serviciu”, în baza aceluiaşi temei de drept.
Printre motivele sale de recurs pârâta nu contestă însă omiterea din conţinutul deciziei de sancţionare nr. 40 din 2 februarie 2006, a menţiunilor obligatorii conform art. 268 alin. 2 din Codul muncii pentru astfel de decizii, – respectiv dispoziţiile legale din regulamentul de ordine interioară pretins încălcate de angajat -, făcând referiri asupra fondului cauzei.
Şi sub acest din urmă aspect însă sancţiunea se vădeşte a fi nefondată, atât raportul de expertiză întocmit de expert A.M., cât şi instanţa penală prin sentinţa nr. 1966 din 4 decembrie 2006 a Judecătoriei Iaşi privind pe inculpata M.E., reţinând culpa exclusivă a acesteia din urmă pentru sustragerea din tezaurul Trezoreriei Paşcani 4 a unei importante sume de bani – 149.000 Ron -, facilitată de denominarea monedei naţionale, fără legătură cu activitatea desfăşurată de reclamant.
Din contră, raportul de expertiză atestă faptul că „legiuitorul nu a elaborat şi o soluţie pentru situaţiile nou create” de denominarea sus-menţionată, respectiv „a creşterii numărului de fracţii, şi implicit a masei monetare mari puse la dispoziţia casierilor …, generată de existenţa în circulaţie a celor două tipuri de monedă: cea veche şi cea nouă”, facilitând astfel activitatea infracţională a casierei M.E., în condiţiile în care „obligaţia de a urmări, preîntâmpina şi limita formarea pachetelor incomplete şi a fracţiilor, nu este prevăzută în fişa postului ca de altfel în nici una din prevederile normelor bancare, întrucât aceasta nu putea fi preîntâmpinată şi limitată”.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a dispus ca, după casarea cu reţinere, să se procedeze la admiterea acţiunii reclamantului B.F.A., cu consecinţa anulării deciziilor pârâtei D.G.F.P. a Judeţului Iaşi nr. 40 din 2 februarie 2006 şi respectiv nr. 44 din 3 februarie 3006 şi a repunerii reclamantului în situaţia anterioară emiterii acestor decizii, în sensul repunerii în funcţia de conducere anterioară şi a plăţii drepturilor băneşti de care a fost lipsit.

Etichete: