Top

Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul salariului

În cazul schimbării locului de muncă şi funcţiei, salariul poate fi diminuat numai dacă este rezultatul negocierii, deci întrunirii acordului de voinţă al celor două părţi: angajator şi salaria
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.1159 din 15 decembrie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.3714/99/2009, la 04.06.2009, contestatoarea A.M. a chemat în judecată pe intimata S.C. „CET IASI” S.A. pentru a fi obligată la anularea actului adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă şi a deciziei nr.104/04.05.2009 emisă de pârâtă.
În motivare s-a arătat faptul că din anul 1992 contestatoarea era angajata intimatei, iar la data de 01.02.2007 a fost promovată în funcţia de inspector resurse umane, acordându-i-se clasa de salarizare 22B, cu un salariu brut de 1270 lei. La 1.04.2007 a devenit definitivă pe această funcţie, acordându-i-se clasa de salarizare 23B, cu un salariu brut de 1319 lei. Până la 1.06.2008 au intervenit trei majorări de salariu, ajungând la acel moment să aibă un salariu brut de 1854 lei.
La 05.05.2009, fără a i se aduce la cunoştinţă modificarea contractului de muncă, a primit decizia 104/04.05.2009 emisă de pârâtă, prin care aceasta decisese trecerea din funcţia de inspector resurse umane, în funcţia de pregătitor completator. Urmarea acestui act a fost trecerea într-o clasă de salarizare inferioară. Decizia nu cuprindea termenul în care putea fi contestată şi nici instanţa competentă a soluţiona contestaţia. La 06.05.2009, după ce i s-a comunicat această decizie, contestatoare a fost chemată pentru a semna un act adiţional prin care i se schimba locul de muncă, funcţia, durata concediului de odihnă şi salariul; a semnat acest act cu obiecţiuni, fiind un act abuziv şi nelegal încheiat, întrucât a fost emis ulterior deciziei nr.104/04.05.2009 emisă de pârâtă, i s-a schimbat locul de muncă, funcţia, durata concediului de odihnă şi salariul în mod unilateral.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive: prin hotărârea nr.3/30.03.2009, Consiliul de Administraţie al intimatei a dispus întocmirea unui program de analiză şi măsuri în vederea reorganizării şi eficientizării tuturor activităţilor în cadrul societăţii. Comisia de analiză a încheiat procesul verbal nr.8110/13.04.2009 prin care s-a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS Iaşi, începând cu 1.05.2009 şi reorganizarea activităţii de reparaţii. Urmare a acestei situaţii, s-au desfiinţat 4 posturi şi transformate în muncitori, printre care şi postul contestatoarei. Prin adresa 9658/30.04.2009 contestatoarea a fost informată asupra schimbării funcţiei şi locului de muncă conform art.17 C.muncii, adresă semnată de aceasta şi necontestată.
Prin sentinţa civilă nr.1454 din 30.09.2009, Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea A.M. în contradictoriu cu intimata S.C. „CET IAŞI” S.A., a anulat decizia nr.104/04.05.2009 emisă de intimată, a anulat în parte actul adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la salariul de bază brut lunar.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în fapt, la 04.05.2009, intimata a emis decizia 104/04.05.2009 prin care a dispus ca, începând cu 01.05.2009, contestatoarei să i se schimbe locul de muncă din inspector resurse umane, în pregătitor completator, limite 8-23, conform art.4.31 din C.C.M. pe anul 2009.
Ulterior, la 06.05.2009 s-a încheiat actul adiţional nr.10740 la contractul individual de muncă prin care s-a hotărât, de comun acord, modificarea contractului individual de muncă începând cu 01.05.2009 astfel: schimbarea locului de muncă şi al funcţiei în pregătitor completator, clasa 21, treapta B, salariul de bază brut fiind de 1357 lei, iar concediul de odihnă fiind suplimentat cu 3 zile. Contestatoarea a semnat cu menţiunea „Salariul de bază a fost hotărât doar de angajator, fără acordul meu”.
Conform fişei postului, anexei (din 01.02.2007) la această fişă, contestatoare ocupa anterior funcţia de inspector resurse umane. Din răspunsurile date de intimată la punctele de interogatoriu formulate de contestatoare a reieşit faptul că acesteia i se acordase grupa de salarizare 23 B, ajungând la un salariu brut de 1854 lei.
Conform art.65 C.muncii, invocat de intimată, „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.(Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Prin prisma dispoziţiilor art.41 C.muncii, decizia nr.104/04.05.2009 reprezenta o măsură de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, trecerea contestatoarei pe un alt post constituind o modificare unilaterală a contractului de muncă, întrucât implica modificarea condiţiilor de muncă, a felului muncii şi a salariului care a fost diminuat considerabil, ceea ce atrăgea anularea deciziei.
Potrivit art.37 Codul muncii, drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc prin negociere, ceea ce presupune acordul şi consimţământul părţilor. Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă printr-o decizie unilaterală a angajatorului, în sensul trecerii salariatului dintr-o funcţie de conducere, într-o funcţie de execuţie, cu consecinţa schimbării felului muncii şi a diminuării salariului (în speţă, diminuarea clasei de salarizare), este inadmisibilă, contravenind art.41 alin.1 Codul muncii şi art.72 din C.C.M. pe anii 2007-2010. Mai mult decât atât, conform art.17 alin.4 Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, prevăzute la art.17 alin.2, impune încheierea unui act adiţional. În aceste condiţii, intimata nu putea proceda la modificarea funcţiei, locului de muncă prin această decizie cu caracter unilateral, ignorând dispoziţiile art.37 Codul muncii şi a celorlalte dispoziţii menţionate. Tocmai din acest motiv, faptul că în decizie nu se prevedeau termenul în care putea fi atacată şi instanţa să soluţioneze contestaţia, constituie aspecte ce nu au relevanţă juridică.
Apărarea intimatei, în sensul că această decizie atacată s-a dat în temeiul art.65 C.muncii, nu a putut fi reţinută pentru următoarele motive: din interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a acestei decizii rezulta faptul că reprezenta o dispoziţie cu caracter unilateral prin care s-a urmărit modificarea contractului individual de muncă în baza căruia s-au născut raporturile juridice de muncă dintre părţile în litigiu. Însă, regula în această materie este aceea a modificării prin acordul părţilor conform art.41 Codul muncii, şi numai prin excepţie, prin voinţa unilaterală a angajatorului, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Codul muncii. În cauză nu s-a pus problema unui acord al părţilor (în privinţa deciziei nr.104/04.05.2009). În ceea ce priveşte dispoziţiile art.65 Codul muncii, instanţa de fond nu a putut reţine din actele depuse la dosar faptul că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei a avut o cauză reală, efectivă şi serioasă. Caracterul efectiv, real şi serios al desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat poate rezulta din: programul de restructurare şi reorganizare a societăţii, proiectul de concediere colectivă, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele şi statele de funcţii ale unităţii. În nici un caz desfiinţarea a patru posturi din suprastructura URPS – aşa cum a susţinut intimata în cuprinsul întâmpinării – nu putea fi încadrată în dispoziţiile art.65 Codul muncii. În cauză nu au fost îndeplinite nici dispoziţiile art.48 Codul muncii, nefiind vorba de o situaţie de forţă majoră, sancţiune disciplinară sau măsură de protecţie a salariatului.
În ceea ce priveşte actul adiţional nr.10740/06.05.2009 emis de intimată, tribunalul a reţinut faptul că acesta prevedea, pe lângă modificarea funcţiei, locului de muncă, şi scăderea cuantumului salariului (diminuarea clasei de salarizare de la 23B, la 8-23), ori contestatoarea a semnat actul adiţional cu o obiecţie: „Salariul de bază a fost hotărât doar de angajator, fără acordul meu”. În aceste condiţii, nici actul adiţional nu respecta dispoziţiile art.17, 37, 41 Codul muncii în ceea ce priveşte salarizarea, astfel încât doar din acest punct de vedere a fost anulat, restul prevederilor nefiind contestate de contestatoare (aceasta semnând doar cu o singură obiecţie privind cuantumul salariului).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. „CET IAŞI” S.A., considerând-o nelegală şi netemeinică, motivând că prin hotărârea nr.3/30.03.2009, Consiliul de Administraţie dispus întocmirea unui program de analiză şi măsuri în vederea reorganizării şi eficientizării tuturor activităţilor în cadrul societăţii. Comisia de analiză, desemnată prin hotărârea nr.72/06.04.2009, a încheiat procesul verbal nr.8110/13.04.2009 prin care s-a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009, şi reorganizarea activităţii de reparaţii. Prin hotărârea nr.4/28.04.2009 a Consiliului de Administraţie s-a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009. Urmare a acestei situaţii, salariaţii ai căror posturi au fost desfiinţate nu au fost concediaţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art.65 din Codul muncii. În ceea ce o priveşte pe contestatoare, aceasta a fost trecută conform pregătirii profesionale pe postul deţinut anterior, acela de pregătitor completator, cu renegocierea salariului în funcţie de atribuţiile competenţele şi răspunderea pentru noul loc de muncă.
A mai motivat recurenta că prin adresa nr.9658/30.04.2009 contestatoarea a fost informată asupra schimbării funcţiei (aceea de pregătitor completator, pe care a deţinut-o înainte de cea de inspector resurse umane), asupra clasei de salarizare şi locului de muncă conform art.17 C.muncii, adresă semnată de aceasta şi necontestată. Recurenta a solicitat a se avea în vedere faptul că A.M. nu mai are atribuţiile, competenţele şi răspunderea pentru funcţia de inspector resurse umane, condiţii necesare pentru păstrarea clasei de salarizare, prin raportare la dispoziţiile art.4.26 alin.1 şi 2 din C.C.M. pe anul 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, curtea de apel a constatat următoarele:
Contestatoarea a intrat în raporturi juridice de muncă cu intimata în anul 1992, pe funcţia de pregătitor completator. De la 1 martie 2007, prin decizia nr.110/05.03.2007 aceasta a fost numită în perioadă de probă în funcţia de inspector resurse umane, cu clasa de salarizare 22 B, ca prin decizia nr.155/02.04.2007, aceasta să fie numită în funcţia de inspector resurse umane, definitiv, cu clasa de salarizare 23B.
Consiliul de Administraţie al societăţii a dispus, prin hotărârea nr.3/30.03.2009, întocmirea unui program de analiză şi măsuri în vederea reorganizării şi eficientizării tuturor activităţilor în cadrul societăţii. În acest sens, prin hotărârea nr.72/06.04.2009 s-a numit o comisie de analiză, rezultatele activităţii acesteia fiind consemnate în procesul-verbal nr.8110/13.04.2009. Comisia a concluzionat asupra necesităţii desfiinţării Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009 şi a reorganizării activităţii de reparaţii. Prin hotărârea nr.4/28.04.2009, Consiliului de Administraţie a hotărât desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009.
În cadrul Centrului de Profit URPS-Iaşi şi-a desfăşurat activitatea şi intimata contestatoare A.M., pe funcţia de inspector resurse umane. Prin decizia nr.92/29.04.2009, ca urmare a desfiinţării centului, conducerea a hotărât ca personalul din suprastructura acestuia să fie trecut în cadrul altor compartimente, în funcţie de necesităţile de producţie şi de calificarea profesională.
Intimata-contestatoare a fost informată prin adresa nr.9658/30.04.2009, despre hotărârea nr.4/28.04.2009 a Consiliului de Administraţie, prin care s-a decis desfiinţarea Centrului de Profit URPS-Iaşi, începând cu 1.05.2009 şi că de la această dată va fi trecută pe funcţia de pregătitor completator, limite 8-23, cu clasa de salarizare 21 treapta B, corespunzătoare unui salariu de încadrare lunar de 1357 lei, la atelierul de reparaţii cazane şi turbine, cu atribuţiile stabilite prin fişa postului. După informare, conducerea societăţii a dat decizia nr.104 din 04.05.2009 prin care a hotărât schimbarea contestatoarei din funcţia de inspector resurse umane, în funcţia de pregătitor completator, limite 8-23, la atelierul de reparaţii cazane şi turbine, în conformitate cu art.4.31 din C.C.M. pe anul 2009.
Urmare a acestor decizii s-a întocmit actul adiţional la contractul individual de muncă, nr.10740/06 mai 2009, prin care s-a hotărât, de comun acord, modificarea contractului individual de muncă începând cu 01.05.2009 astfel: schimbarea locului de muncă şi al funcţiei în pregătitor completator, clasa 21, treapta B, salariul de bază brut fiind de 1357 lei, iar concediul de odihnă fiind suplimentat cu 3 zile. Contestatoarea a semnat cu menţiunea „Salariul de bază a fost hotărât doar de angajator, fără acordul meu”. În această circumstanţă, curtea de apel a reţinut că modificarea locului de muncă şi a funcţiei a avut loc cu acordul salariatei, prin act adiţional, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art.41 alin.1 din Codul muncii, care prescriu: „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”. Prin urmare, în mod greşit, a anulat prima instanţă decizia nr.104 din 04.05.2009 emisă de conducerea unităţii.
În ceea ce priveşte, însă, modificarea contractului de muncă, sub aspectul salariului, curtea a reţinut că nu a existat acordul contestatoarei.
Este adevărat că potrivit art.4.26 din C.C.M. pe anul 2009 „Salariul de încadrare, prevăzut în contractul individual de muncă, reprezintă un drept câştigat, atât timp cât sunt respectate condiţiile avute în vedere la stabilirea lui şi salariatul respectiv îşi îndeplineşte în mod corespunzător sarcinile proprii conform fişei postului. La negocierea salariului de încadrare, la schimbarea postului, acesta poate fi menţinut, majorat sau diminuat în funcţie de menţinerea, majorarea sau diminuarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite”. Curtea a reţinut astfel că, în cazul schimbării locului de muncă şi funcţiei, salariul putea fi diminuat numai dacă era rezultatul negocierii, deci întrunirii acordului de voinţă al celor două părţi: angajator şi salariat. Ori, în cauză, acest acord nu s-a realizat.
În plus, nu exista nici o justificare obiectivă din partea angajatorului, în sensul încadrării salariatei în clasa de salarizare, diminuată, 21 B, câtă vreme pentru funcţia de pregătitor completator, în care a fost încadrată contestatoarea, erau prevăzute clase de salarizare între 8 şi 23, deci şi clasa de salarizare ce o dobândise anterior aceasta.
Pentru aceste considerente, curtea a reţinut că în mod legal prima instanţă a dispus, pe temeiul art.41 alin.2 din Codul muncii, anularea în parte a actului adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la salariul de încadrare lunar. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.304 ind.1 combinat cu art.312 C.pr.civ., curtea a admis recursul declarat de S.C. „CET IAŞI” S.A., a modificat în parte sentinţa recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei nr.104/04.05.2009, menţinând dispoziţia privind anularea în parte a actului adiţional nr.10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce priveşte clauza referitoare la salariu.

Etichete: