Top

Măsura de siguranţă a confiscării speciale. Confiscarea bunurilor care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii.

Prin sentinţa penală nr. 565/P/31 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 334 Cod pr. penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 2 alin. 1 din Legea 143/00 modificată prin Legea 522/2004 în art. 2 alin. 1 din Legea 143/00 modificată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/00 modificată prin Legea 522/2004.

În baza art. 2 alin. 1 din Legea 143/00 modificată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art. 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/00 modificată prin Legea 522/2004 a fost condamnat inculpatul S. I. D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc la pedeapsa de 3 (trei ) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal.

În baza art. 71 alin 2 Cod penal s-au interzis drepturile prev de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că rezina de cannabis în cantitate de 0,8 grame a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 17 alin 1 din Legea 143/00 raportat la art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui telefon mobil NOKIA model 6300 IMEI 358052/01/550472/2 şi a cartelei ORANGE seria 0412100074678 P4G7 folosite la săvârşirea faptei, aflate la Camera de corpuri delicte a IPJ Bacău.

S-a dispus restituirea către numitul S.C., actualmente deţinut în PNT Bacău a telefoanelor mobile marca Nokia 6070 şi Samsung, la data punerii în libertate de la locul de detenţie.

S-a dedus din perioada de executat a reţinerii de 24 de ore din 27.12.2007.

S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.

În baza art. 191 alm 1 cod pr. penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul S.I.D. locuieşte în municipiul Bacău pe str. B., nr.l 19/A/31, lângă blocul numitului S. C, – deţinut în Penitenciarul Bacău pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prev. de art.2 al.l din Legea 143/2000, modificată prin Legea 522/2004 şi art. 25 Cod penal rap. la art. 3 al. 1 din aceeaşi lege (rechizitoriu nr.27D/P/2007 din 16.07.2007 al DIICOT – Biroul Teritorial Bacău (fi. 112-125).

În perioada când deţinutul S. C, se afla în libertate (până la data de 25.06.2007) între cei doi a existat o relaţie de prietenie.

În luna decembrie 2006, inculpatul S. I. D., a plecat din România în Marea Britanie, loc unde a sosit şi prietena lui, respectiv A. A. G. în ziua de 20.12.2007, ambii s-au întors în România pentru a petrece cu familiile lor sărbătorile de iarnă. în acest context, în data de 25.12.2007, numita A. A. G., în timp ce se afla în vizită la părinţii inculpatului a trecut şi pe la apartamentul aparţinând deţinutului S. C, situat pe str. Bucegi nr.l25/B/7. în apartament s-a întâlnit cu sora deţinutului – Mihaela şi, în urma discuţiilor purtate aceasta din urmă, i-a transmis numărul de telefon mobil al fratelui său, aflat în Penitenciarul Bacău. Totodată, i-a transmis rugămintea deţinutului ca inculpatul S.I.D. să îl contacteze pentru a discuta (declaraţia numitei A. A. G. – fi.72-75). în acest fel numărul de telefon mobil al deţinutului S. C, a ajuns în posesia inculpatului care, în aceeaşi noapte, a discutat cu S. C.

Conform discuţiilor telefonice, din datele de 25.12.2007 şi 26.12.2007, purtate între inculpatul S. I. D. de la numărul de telefon 0746/460.313 şi deţinutul S. C, de la numărul de telefon 0753/908.761, cei doi au convenit ca, în ziua de vizită şi pachet la Penitenciarul Bacău, prin intermediul numitei B. A. – mama deţinutului – să îi transmită produse alimentare şi nealimentare, (listing telefonic – fi.36 -40). Telefonic s-a stabilit de către cei doi ca inculpatul S. I. D. să îi transmită în alimentele ce le va cumpăra, în mod disimulat, o bucată de haşiş. Drogul de risc urma a fi folosit de către deţinutul S. C. în scopul consumului propriu.

Modalitatea de disimulare consta în introducerea drogului de risc într-o folie de aluminiu şi ulterior într-o cutie de margarina ce urma a fi achiziţionată de către inculpat. Asemenea activităţi de disimulare rezultă şi din cuprinsul probelor administrate în cauza cu nr. 27D/P/2007 privind pe inculpatul S. C. (înregistrări telefonice – fl.l 15).

În ziua de 26.12.2007, inculpatul, împreună cu concubina sa, s-a deplasat la locuinţa deţinutului, unde a găsit martorii B. A. şi B. R. în aceste împrejurări, inculpatul şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra alimente pe care să i le transmită a doua zi deţinutul S. C, la Penitenciarul Bacău. în acest sens, pentru a se deplasa şi a efectua cumpărături, inculpatul a luat legătura cu numitul T. I. B. în vederea conducerii autoturismului marca Pegeout, aparţinând părinţilor concubinei sale. Cu autoturismul Pegeout, condus de T. I. B., S. I. D. şi A. A. G. s-au deplasat în zona Poliţiei Municipiului Bacău, loc în care se afla magazinul G Market. Din interior cei trei, au achiziţionat produse alimentare, printre care şi o cutie plastic conţinând margarina, marca „Rama”. După ce inculpatul a achitat contravaloarea mărfurilor, acestea au fost transportate în pungi din plastic la locuinţa unde se afla B. A.

În interior, imediat după sosire, cei trei împreună cu B. A. au pus produsele alimentare în sacoşe din rafie, pentru a le înmâna a doua zi deţinutului S. C.

Inculpatul S. I. D. împreună cu concubina sa şi T. I. B. au părăsit locuinţa şi s-au îndreptat spre domiciliile lor.

Din declaraţiile martorilor B. A. şi B. R., (filele 67-68, 69-70) rezultă în mod neechivoc că, până la plecarea celor trei din apartament, nu au existat neînţelegeri sau discuţii în contradictoriu între inculpatul S. I. D. şi conducătorul auto T. I. B.

În dimineaţa zilei de 27.12.2007, în jurul orelor 9.00, inculpatul şi concubina sa s-au deplasat, conform celor convenite anterior, la locuinţa unde se afla B. A. Profitând de neatenţia concubinei sale şi a martorului B. A., inculpatul S. I. D. a desprins capacul din plastic al cutiei de margarina şi a introdus în conţinut, ambalată într-o folie de aluminiu, o bucată de rezină de cannabis (denumită popular haşiş). După ce a pus cutia printre produsele ce trebuiau predate deţinutului 1-a contactat telefonic pe T. I. B., în scopul de a-i transporta la Penitenciarul Bacău. Acolo, conform programului de primire pachete cu alimente şi vorbitor, au intrat în incintă B. A., inculpatul S. I. D. şi minorul S. R. Martorul B. A. a prezentat la ghişeu către lucrătorul Penitenciar, însărcinat cu efectuarea controlului, întregul bagaj, respectiv preparatele gătite de ea cât şi produsele alimentare şi nealimentare achiziţionate de S. I. D. La controlul amănunţit al produselor, în interiorul cutiei din plastic conţinând margarina, a fost găsită folia din aluminiu cu 0,8 g haşiş.

Atât recipientul cât şi drogul de risc găsit au fost predate organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări, fără a mai ajunge în posesia deţinutului S. C. pentru consumul propriu.

Listingul telefonic cu înregistrarea apelurilor dintre inculpatul S. I. D. şi deţinutul S. C. de la numerele de telefon indicate mai sus (în datele de 26 -27.12.2007) confirmă existenţa unei înţelegeri între aceştia cu privire la livrarea cantităţii de haşiş în forma disimulată şi menţionată anterior.

Cu ocazia percheziţiei din 28.12.2007, efectuate în camera unde se afla deţinutul S. C, au fost identificate de către lucrătorii ANP, două telefoane mobile marca Nokia (cu imaginea deţinutului S. C. ) şi Samsung şi o cartelă marca Orange (fi. 22-24).

Din verificarea agendei telefonice a inculpatului S. I. D s-a constatat că avea pe telefonul mobil, marca Nokia, model 6300, funcţionabil cu cartela marca Orange, la litera D o persoană cu numele D. (N.N. S. C.) şi nr. de telefon 0753.908.761 (fila 18). Prefixul 0753 a fost indicat şi de martorul A. A. G., ca fiind prefixul nr. de telefon mobil al deţinutului S. C, ce i 1-a transmis inculpatului, în seara de 26.12.2007( f. 74-75).

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1517502/27.12.2007, a Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Iaşi, rezultă că, proba ridicată din cutia cu margarina, de către lucrătorii din Penitenciar, în cantitate de 0,8 g, este rezină de cannabis, drog de risc ce face parte din tabelul anexă nr. III, din Legea 143/2000 modif. (f. 15-16).

În timpul urmăririi penale şi în faţa instanţei inculpatul a susţinut că, cantitatea de drog a fost introdusă în seara de 26.12.2007 de către numitul T. I. B. solicitând în principal achitarea în temeiul art. 10 lit. c cod pr. penală iar într-un subsidiar foarte îndepărtat aplicarea pedepsei închisorii într-un cuantum sub minimul special şi suspendarea condiţionată a acesteia.

Instanţa a apreciat că susţinerile inculpatului nu sunt veridice, iar prin indicarea altui autor a faptei acesta încearcă să scape de răspunderea penală.

Numitul T. I. B. a fost chemat de către inculpat cu scopul de a conduce autoturismul cu care doreau să se deplaseze la efectuarea de cumpărături la Supermarket-ul – G Market. Alimentele au fost cumpărate de inculpat pentru deţinutul S. C. şi tot în înţelegere cu acesta din urmă a disimulat cantitatea de drog pentru a o oferi pentru consum acestuia.

Inculpatul a pretins că şi prietena sa, martora A. A. a fost de faţă când T. a introdus drogul în cutia de margarina, dar, aceasta, în declaraţia din faţa instanţei fi. 92 arată „între prietenul meu şi T. nu a avut loc nici o conversaţie referitoare la drog cât s-au aflat şi ei în casă (la S.), nu am asistat la nici o discuţie între ei că acesta ar fi introdus drog în cutie „acest lucru fiindu-i spus de inculpat. Astfel martora nu confirmă susţinerea inculpatului că T. a introdus drogul în cutia de margarina. Tot în declaraţia din faţa instanţei martora arată doar că T. ar fi ieşit din bucătărie cu cutia în mână afirmând că au uitat să o pună în sacoşă. De menţionat că acest aspect nu apare în prima declaraţie dată de martoră la parchet fi. 72 dosar u.p.

Atât susţinerile inculpatului cât şi ale acestei martore cu privire la faptul că T. ar fi umblat cu cutia de margarina sunt infirmate da declaraţia martorei B. R. care se afla în apartament când cei trei au venit cu cumpărăturile (nu a putut fi audiată de instanţă) şi care arată că cei trei au venit cu cumpărăturile, le-au lăsat pe hol unde le-au sortat şi că nu au existat discuţii contradictorii între cei trei referitoare la sacoşe sau bunuri, şi nimeni nu a plecat cu alimentele în bucătărie.

Apărătorul inculpatului a arătat în concluziile pe fond că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi vorbit la telefon cu S.C simpla împrejurare că între cele două telefoane au avut loc convorbiri nu probează faptul că el, inculpatul se afla la celălalt capăt al firului.

Listingul telefonic al inculpatului S. I. D. confirmă discuţiile şi înţelegerea cu deţinutul S. C. cu privire la ce urma să îi aducă în pachetele cu alimente la momentul vizitei.

Susţinerea a fost înlăturată de instanţă având în vedere că inculpatul a recunoscut că a vorbit cu S.C. la telefon iar acest lucru reiese şi din declaraţiile martorei A.A.G.

Martorii infirmă varianta susţinută de inculpat cu privire la existenţa vreunei altercaţii verbale cu T. I. B. în seara anterioară deplasării la Penitenciar privind cantitatea de drog disimulată în alimente.

Varianta determinării numitului T. I. B. de a scoate cantitatea de drog din cutia unde a fost disimulată reprezintă o nouă încercare de a denatura adevărul şi puţin plauzibilă. Chiar în aceste condiţii nu se explică de ce inculpatul nu a verificat retragerea drogului din recipient în condiţiile în care, aşa cum susţine, personal urma a se prezenta la vizită împreună cu mama deţinutului.

Singurul motiv al prezenţei numitului T. I. B. la Penitenciarul Bacău, era acela că a fost solicitat pentru a conduce autoturismul cu care se transportau alimentele şi persoanele.

S-a mai invocat de inculpat prin apărător că, în condiţiile în care substanţa a fost consumată în procesul analizelor de laborator cu încălcarea art. 18 alin. 1 teza II din Legea 143/2000 care prevede că păstrarea de contraprobe este obligatorie se vede lipsit de posibilitatea de a contesta această probă. Această afirmaţie nu are nici o relevanţă întrucât pe de o parte organele de urmărire având suspiciunea că substanţa este drog aveau obligaţia de a o expertiza, consumarea în întregime datorându-se cantităţii foarte mici, iar pe de altă parte inculpatul nu a tăgăduit nici un moment că substanţa ar fi fost drog, ba chiar în faţa instanţei arată că „l-am văzut pe T.I.B. când a introdus înăuntru o bucată de haşiş „dovadă a faptului că acesta ştia nu numai că este o substanţă stupefiantă ci şi de care.

De menţionat că din raportul de expertiză al IPJ Bacău – Serviciul Criminalistic rezultă că în evoluţia diagramelor poligraf corespunzător răspunsurilor inculpatului S. I. D., la întrebările critice ale cauzei au fost evidenţiate modificări ale stresului emoţional, semnificativ caracteristice indiciilor comportamentului simulat, (fi. 96-98).

Sub un ultim aspect inculpatul a invocat nulitatea actului de sesizare prin aceea că se indică, ca dată a faptei data de 27.07.2008. Aceasta este însă o eroare materială având în vedere că se regăseşte numai în partea de început a rechizitoriului, ulterior fapta reţinută în sarcina inculpatului şi descrierea acesteia atât în motivarea cât şi în dispozitivul rechizitoriului se referă la data de 27.12.2007.

Faptele inculpatului S. I. D. de a deţine, transporta şi a oferi cantitatea de 0,8 g rezină de cannabis către deţinutul S.C, aflat în Penitenciarul Bacău, oferire săvârşită prin intermediul numitei B. A. cu ocazia predării unui pachet cu alimente şi prin disimularea într-o cutie ce conţinea margarina marca RAMA, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin.l din Legea 143/2000 modif. prin Legea 522/2004.

Întrucât fapta a fost săvârşită într-un loc de detenţie, instanţa a reţinut şi agravanta prev de art 14 alin. 1 lit. c din Legea 143/00 modificată prin Legea 522/2004 prin schimbarea încadrării juridice a faptei, temeiul art. 334 cod pr. penală. Inculpatul a solicitat respingerea schimbării încadrării juridice a faptei având în vedere că nu a intrat în incinta Penitenciarului, sacoşa de mâncare fiind dusă de mama deţinutului S.C., drogul nu s-a aflat niciodată în posesia sa nici la domiciliul lui S.C. nici pe parcursul transportului. Instanţa nu a reţinut aceste afirmaţii întrucât, faţă de cele expuse mai sus este cert că inculpatul a fost cel care a pus drogul în cutia de margarina. Pe de altă parte chiar inculpatul arată că a pătruns în incinta Penitenciarului, rămânând în sala de aşteptare, după cu rezultă şi din înscrisurile constatatoare ale lucrătorilor din cadrul PNT Bacău fi 8-11 dosar up.

Pentru infracţiunea săvârşită s-a dispus condamnarea inculpatului S. I. D. La individualizarea judiciară a pedepsei urmează a se avea în vedere criteriile de individualizare prev de art. 72 Cod penal.

Infracţiunile de trafic de droguri de risc prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social. Aceste infracţiuni, care tind să ia o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mei importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând, totodată una din cele mai grave forme ale criminalităţii organizate. Instanţa, la individualizarea pedepsei a avut în vedere temeritatea inculpatului, care a încercat să introducă drogul într-un loc de detenţie, persoana inculpatului care nu a recunoscut fapta, încercând să-1 învinuiască pe martorul T. De asemenea, instanţa a avut în vedere că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală în legătură cu traficul de droguri dovedind preocupări în acest sens. Prin ordonanţa nr. 165D/P/2005 din 7.11.2005 a DIICOT – Biroul Teritorial Bacău s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004 deţinere de droguri de risc pentru consum propriu întrucât fapta nu a prezentat gradul de pericol social al unei infracţiuni şi s-a dispus aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în valoare totală de 100 RON.

Faţă de aceste criterii instanţa a aplicat pedeapsa închisorii, orientată spre minim, dar a apreciat că, scopul educativ – preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin executare efectivă a pedepsei într-un loc de detenţie.

În baza art. 17 alin. 1 din Legea 143/00 raportat la art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui telefon mobil NOKIA model 6300 IMEI 358052/01/550472/2 şi a cartelei ORANGE seria 0412100074678 P4G7 folosite la săvârşirea faptei, aflate la Camera de corpuri delicte a IPJ Bacău.

Împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal inculpatul S. I. fără nici o motivare în cererea scrisă.

Oral cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a reiterat apărările formulate la prima instanţă, solicitând în principal achitarea în temeiul art. 10 lit.c Cod pr.penală, susţinând în esenţă că nu inculpatul a introdus drogul în cutia cu margarina şi în plus acesta nu a intrat în incinta penitenciarului.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Verificând sentinţa pe baza motivelor invocate, dar şi din oficiu în limitele prev.de art.371 Cod pr.penală, Curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune.

În mod corect prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea prev. de de art.2 al.l din Legea 143/2000, înlăturând motivat apărarea pe care acesta a făcut-o şi anume că drogul a fost introdus în cutia cu margarina de martorul T. I. B.

Chiar şi în condiţiile în care această apărare ar fi reală, inculpatul rămâne în continuare autor al infracţiunii deduse judecăţii, în timp ce martorul T. I. B. ar fi răspuns separat pentru aceeaşi infracţiune.

Astfel, potrivit art. 2 al.l din Legea 143/2000 din L.143/2000 constituie infracţiune cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea, ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

În cauză, inculpatul a susţinut că l-a văzut pe martorul T.I. introducând haşiş în cutia de margarina, i-a solicitat să îl scoată, dar nu a mai verificat personal acest lucru.

Examinând chiar şi numai declaraţiile inculpatului şi luând în considerare această apărare, rezultă elemente de fapt, care coroborate cu cele din alte mijloace de probă, dovedesc cu certitudine vinovăţia acestuia.

În primul rând este de remarcat că inculpatul a identificat corect drogul ca fiind haşiş, deşi este de presupus că martorul T.I. a acţionat rapid pentru a nu fi observat de celelalte persoane prezente.

Inculpatul 1-a observat pe martor chiar când acesta introducea drogul în cutia cu margarina, având posibilitatea să întrerupă el însuşi această acţiune, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză rezultă că nu s-a pus problema ca martorul să intre efectiv în penitenciar. Din moment ce inculpatul ştia că el va intra în penitenciar, avea tot interesul să ia măsuri pentru înlăturarea drogului, cu excepţia situaţiei când a achiesat la această acţiune.

În acelaşi timp, este de remarcat că în cazul infracţiunii ce face obiectul cauzei legea nu impune existenţa intenţiei calificate, rezultând că fapta se poate comite şi cu intenţie indirectă.

Aşa cum s-a menţionat însă, apărarea inculpatului a fost în mod corect înlăturată, pe baza analizei tuturor probelor administrate.

Apelul este însă întemeiat şi urmează a fi admis sub aspectul motivului invocat în subsidiar şi care vizează individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.

Este adevărat că infracţiunea de trafic de droguri are un grad sporit de pericol social generic, dar acesta nu este singurul criteriu care trebuie avut în vedere la individualizarea pedepsei.

În apel s-au depus înscrisuri din care rezultă că în prezent inculpatul lucrează în Anglia, fiind apreciat de angajator ca o persoană onestă, harnică şi de încredere.

În plus, chiar în condiţiile în care lucrează în străinătate, el a depus diligente pentru a răspunde solicitării de a fi prezent la instanţă.

Curtea apreciază că aceste împrejurări au semnificaţia circumstanţei atenuante prev. de art. 74 al.l lit.c Cod penal, care o va reţine în favoarea inculpatului şi prin efectul căreia pedeapsa va fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Aceste date ce caracterizează persoana inculpatului, coroborate cu împrejurările că este tânăr, că de la data aplicării sancţiunii cu caracter administrativ (7 nov.2005) nu a mai comis alte fapte penale şi că a întreprins demersuri pentru asigurarea unor surse licite de venituri, Curtea apreciază că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei.

În consecinţă, în baza art. 81 al.l Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, urmând a i se atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării prev. de art. 83 Cod penal.

Totodată se va dispune şi suspendarea condiţionată a pedepsei accesorii, iar pedeapsa complementară va fi înlăturată.

Din oficiu, instanţa de control judiciar constată că sentinţa este nelegală, în mod greşit fiind aplicată măsura de siguranţă constând în confiscarea de la inculpat a unui telefon Nokia şi a unei cartele, măsură care de altfel nu este motivată.

Potrivit art. 118 lit.b Cod penal sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni.

În cauză nu există nici o problemă că inculpatul a folosit telefonul la realizarea acţiunii încriminate de lege, listingul convorbirilor telefonice dintre inculpat şi numitul S. C. făcând dovada existenţei acestor convorbiri, nu şi a conţinutului acestora.

Din considerentele arătate, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod pr.penală se va admite apelul şi se va desfiinţa în parte sentinţa în sensul celor ce preced.

Etichete: