Top

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct. 17/1 din Codul de proc. penală.

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 din Codul de procedură penală

(decizia penală nr. 267/R/11.05.2006, Curtea de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 3547/12.12.2003, Judecătoria Galaţi a condamnat-o pe inculpata C.N. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.215 alin.2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal şi la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal (fapta din 23.01.2001).

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal a contopit cele două pedepse aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 3 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art.86/9 Cod penal, a dispus revocarea executării pedepsei la locul de muncă pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.65 lit.a şi b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.34/24.03.1997 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr.3202/8.12.1998 a Curţii Supreme de Justiţie şi menţinută prin sentinţa penală nr.1296/15.05.2002 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 19.06.2002 prin decizia penală nr.524/17.05.2092 a Tribunalului Galaţi

A constatat că inculpata C.N. a executat pedeapsa menţionată mai sus la locul de muncă SC ANA-LIDA SRL Galaţi în perioada 1.01.1999 -22.01.2001, rămânând neexecutat un rest de 344 zile închisoare.

În baza art.39 alin.2 Cod penal a contopit restul de pedeapsă de 344 zile închisoare cu pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpata C.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 Cod penal pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.14 Cod procedură penală, art. 346 alin.1 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil a obligat pe inculpata C.N. la plata sumei de 85.000.0000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC GAMIAL SRL Bucureşti. În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpata C.N., în calitate de reprezentant al SC GETOYALDI SRL, a indus în eroare, cu prilejul încheierii şi executării unui contract comercial, pe reprezentantul părţii vătămate SC GAMIAL SRL Bucureşti, întocmind şi uzând de acte false – fapte prin care a cauzat părţii civile un prejudiciu de 85.000.000 lei ROL.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi inculpata C.N., criticând-o ca nelegală.

Inculpata a invocat, ca motiv de apel, faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece în raporturile contractuale cu partea civilă a fost de bună credinţă şi nu a urmărit inducerea în eroare a acesteia, pentru a obţine un folos material injust.

Pentru acest motiv, a solicitat să fie achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a ref. la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală.

În subsidiar, inculpata a criticat şi modalitatea de soluţionare a situaţiei antecedentelor penale, arătând că pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.34/1997 a Tribunalului Brăila a fost executată integral la locul de muncă, fără a mai rămâne vreun rest neexecutat.

Prin decizia penală nr.572/9.11.2005, Tribunalul Galaţi a admis ambele apeluri, a desfiinţat în parte, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, pe care a înlăturat-o, sentinţa penală nr.3547/12.12.2003 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în dosarul nr.8268/2002 şi în, rejudecare :

În baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatei C.N., din infracţiunea de înşelăciune prev.de art.,215 alin.2 şi 3 Cod penal în infracţiunea de înşelăciune prev.de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În noua încadrare juridică a faptelor, a condamnat pe inculpată la :

– 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prev.de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal ;

– 4 luni închisoare pentru infracţiunea prev.de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal a contopit cele două pedepse arătate mai sus, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.86/9 Cod penal, a revocat executarea pedepsei la locul de muncă pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.65 lit.a şi b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.34/24.03.1997 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3202/8.12.1998 a Curţii Supreme de Justiţie şi menţinută prin sentinţa penală nr.1296/15.05.2002 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă la data de 19.06.2002 prin decizia penală nr.524/17.05.2092 a Tribunalului Galaţi.

Conform art. 86/9 alin.1 Cod penal în referire la art.39 alin.1 Cod penal contopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 1 an şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.34/24.03.1997 a Tribunalului Brăila, urmând ca inculpata C.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 3 ani şi 10 luni închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatei C.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b şi c Cod penal conform art.71 Cod penal.

Conform art.36 alin.3 Cod penal, a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare perioada executată, de la 8.01.1999 la 8.01.2002 (pedeapsa aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr.34/1997 fiind executată integral la locul de muncă).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 34/1997 a Tribunalului Brăila, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, dar încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune este incompletă, deoarece s-a omis reţinerea dispoziţiilor art. 215 alin. 1 din Codul penal.

De asemenea, tribunalul a reţinut că prima instanţă nu a rezolvat în mod corespunzător situaţia antecedentelor penale ale inculpatei, neobservând că aceasta a executat integral, la locul de muncă, pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 34/1997 a Tribunalului Brăila.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpata C.N, criticându-le ca nelegale.

În principal, inculpata, prin apărător, a invocat nulitatea hotărârii pronunţate de Tribunalul Galaţi, determinată de faptul că instanţa de apel nu a observat că inculpata nu a putut fi audiată de către instanţa de fond şi nu a procedat ea însăşi la audierea acesteia, încălcându-i astfel, dreptul la apărare.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză şi nu a exercitat rol activ pentru a clarifica sub toate aspectele cauza.

Pe fondul cauzei, apărătorul ales al inculpatei a solicitat să se constate că în sarcina acesteia nu poate fi reţinută infracţiunea de înşelăciune, deoarece nu a acţionat cu intenţie frauduloasă.

Prin decizia penală nr. 267/R/11.05.2006, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de inculpată, a casat decizia penală nr. 572/9.11.2005 a Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a procedat la judecarea cauzei în lipsa inculpatei şi fără audierea acesteia, dintr-un motiv neimputabil instanţei, respectiv acela că inculpata şi-a schimbat adresa unde locuieşte, fără a încunoştinţa organelor judiciare noua adresă.

În faţa instanţei de apel inculpata a fost însă prezentă la 8 termene de judecată şi a invocat, ca motiv principal de apel, faptul că nu au fost clarificate în mod corespunzător împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi că în mod greşit a fost reţinută în sarcina sa infracţiunea de înşelăciune.

În condiţiile în care instanţa de apel era obligată, conform prevederilor art.371 alin.2 din Codul de procedură penală, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, ea nu putea să statueze asupra vinovăţiei inculpatei fără a proceda la audierea nemijlocită a acesteia, cu atât mai mult cu cât în declaraţiile date la urmărirea penală, inculpata a susţinut în mod constant că nu a acţionat cu intenţia de a induce în eroare pe reprezentantul părţii vătămate, în scopul de a obţine un folos material injust.

Trecând la judecarea apelului fără a observa că inculpata nu a putut fi audiată la judecata în fond şi fără a proceda ea însăşi la audierea inculpatei, instanţa de apel a încălcat nu numai prevederile art 287 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind realizarea rolului activ al judecăţii, ci şi prevederile art.6 alin.2 din acelaşi cod, potrivit cărora organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, precum şi cele ale art.6 alin.1 din Convenţia privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Constantinescu împotriva României din 27 iunie 20000) precum şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr.45798/29 iulie 2005).

Omisiunea instanţei de apel de a proceda la audierea inculpatei, nu poate fi suplinită de către instanţa de recurs, deoarece, potrivit dispoziţiilor art.385/14 alin.1 din Codul de procedură penală, în calea de atac a recursului, nu pot fi administrate alte probe – fiind admisibile numai înscrisurile noi.

Deşi încălcarea dispoziţiilor legale privind audierea nemijlocită a inculpatului de către instanţa de judecată nu este sancţionată cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, se impune , în speţă, pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului, anularea hotărârii instanţei de apel, în condiţiile art.197 alin.1 şi 4 din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel a reţinut incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 raportat la dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 lit. c din Codul de procedură penală.

Etichete: