Cazul de casare prevazut de art. 3859 pct. 2 cod procedura penala. Instanta nelegal sesizata.

Stabilind ca actul de sesizare al instantei este plângerea partilor vatamate formulata în conditiile art.278 ind.1 alin.1 cod procedura penala, instanta de fond era obligata ca, prin încheierea de sedinta din 27.12.2007 pronuntata de Judecatoria Tulcea, sa dispuna punerea în miscare a actiunii penale împotriva intimatului M.T., pentru ca încheierea mentionata sa devina act de inculpare.

În cazul în care legiuitorul ar fi intentionat ca plângerea partilor vatamate formulata în conditiile art.278 ind.1 alin.1 cod procedura penala sa constituie atât act de sesizare cât si act de inculpare ar fi mentionat expres acest aspect, împrejurare care obliga instanta sa caracterizeze plângerea persoanei vatamate ca un simplu mod de sesizare, fara nici o consecinta asupra punerii în miscare a actiunii penale, act procesual obligatoriu pentru ca intimatul sa dobândeasca calitatea de inculpat.

Aceasta obligatie, desi nu este stabilita printr-un text legal expres în Capitolul VII din codul de procedura penala, care reglementeaza plângerea împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, rezulta fara echivoc din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.278ą alin.8 lit. c cod procedura penala, art.221 si urm. cod procedura penala, precum si a dispozitiilor legale referitoare la punerea în miscare a actiunii penale în diferite momente procesuale.

Totodata, în sensul acestei concluzii este si faptul ca numai organele judiciare, deci numai subiectii procesuali oficiali, respectiv organul de urmarire penala, procurorul sau instanta de judecata, au competenta de a dispune punerea în miscare a actiunii penale prin ordonanta, rechizitoriu, declaratie orala si prin încheiere, actiunea penala apartinând statului.

Punerea în miscare a actiunii penale este obligatorie, întrucât numai în aceasta modalitate se dobândeste de catre persoana învinuita de savârsirea unei infractiuni, calitatea de inculpat, calitate care îi confera anumite drepturi ce trebuie respectate de catre organele judiciare, inclusiv de catre instanta de judecata.

Nefiind pusa în miscare actiunea penala, instanta de judecata nu a fost sesizata în mod legal cu savârsirea de catre inculpat a infractiunii prev. de art.291 cod penal, atâta timp cât, obiectul actiunii penale îl constituie tragerea la raspundere penala a persoanelor fizice sau juridice care au savârsit infractiuni.

Fata de obiectul actiunii penale, instanta de fond era obligata, prin aceeasi încheiere, sa precizeze expres infractiunea pentru care a înteles sa puna în miscare actiunea penala si în raport de care se va efectua cercetarea judecatoreasca, si fata de care inculpatul sa îsi realizeze apararea, aspect ce a fost omis de catre instanta de fond, neputându-se presupune de catre instanta de fond pentru ce infractiuni va desfasura cercetarea judecatoreasca si va dispune o solutie în cauza, aspect ce tine tot de legala sesizare a instantei.

Daca s-ar fi considerat plângerea persoanei vatamate ca fiind actul de inculpare, cercetarea judecatoreasca ar fi trebuit sa aiba ca obiect si infractiunea prev. de art.290 cod penal, astfel cum rezulta din considerentele plângerii.

Prin Ordonanta nr.1066/P/2002 emisa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Tulcea, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului M.T., si totodata neînceperea urmaririi penale fata de AN, sub aspectul comiterii infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata, situatie în care instanta de fond nu putea sa desfiinteze, în totalitate, aceasta ordonanta în temeiul art.278ą alin.8 lit. c cod procedura penala, având în vedere ca autorii sunt necunoscuti, iar fata de acestia nu s-a efectuat urmarirea penala, situatie ce a fost solutionata de catre ÎCCJ prin aceea ca nu se poate dispune o asemenea solutie în cazul în care s-a dispus, prin ordonanta, neînceperea urmaririi penale.

Fata de aspectele reliefate, au fost încalcate atât de catre instanta de apel cât si de catre instanta de fond dispozitiile referitoare la sesizarea instantei, fiind incident cazul de casare prev. de art.385 ind.9 pct.2, caz de casare pus în discutia partilor din oficiu.

Examinând actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca, prin sentinta penala nr. 146/10.02.2009, pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul penal nr. 6040/327/2007, a fost condamnat inculpatul M.T., la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 291 teza ultima cod penal si în baza art. 71alin.2 cod penal s-au interzis inculpatului pe durata executarii acestei pedepse drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza ultima si lit. b cod penal.

In baza art.81 si art.71 alin.5 cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani si 3 luni.

S-a admis, în parte actiunea civila formulata de catre partile civile D.P. si R.P. si în baza art.14 alin.2 lit. a cod procedura penala, s-a desfiintat, în parte înscrisul intitulat „Contract de vânzare-cumparare” încheiat intre Comisia de Lichidare CAP M. si M.T., respectiv în ceea ce priveste mentiunea „2500” din cuprinsul propozitiei „Se atribuie cumparatorului în proprietate suprafata de 2500 mp, respectiv cota indiviza de _____ % din teren, potrivit legii fondului funciar nr. 18/1990, art. 35 alin. 2.”, fiind obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 de lei catre fiecare din partile civile reprezentând daune morale fiind respinse, ca nefondate, celelalte pretentii civile.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond, în baza materialului probator administrat în cauza, a retinut urmatoarele:

Partile vatamate D.P. si R.P. au sesizat Judecatoria Tulcea cu plângere in temeiul art.278ą cod procedura penala, solicitând desfiintarea ordonantelor nr. 351/II/2007 si 1066/P/2002 ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Tulcea.

Prin încheierea de sedinta din 27.12.2007, Judecatoria Tulcea, în baza art. 278ą alin.8 lit. c cod procedura penala a admis plângerea formulata de catre partile vatamate, a desfiintat atât ordonanta nr. 1066/P/2002, cât si ordonanta nr. 351/II/2007 ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Tulcea si a retinut cauza spre a fi judecata în fond.

In dosarul civil nr. 3302/2000 al Judecatoriei Tulcea, M.T. a solicitat in contradictoriu cu D.D., D.P. si D.P. constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 64221/14.04.1997, sustinând ca, terenul cuprins in titlul de proprietate amintit i-a fost vândut anterior de catre Comisia de Lichidare a CAP M., astfel ca asupra acestuia nu se putea reconstitui dreptul de proprietate, depunând la dosar, în copie xerox, un contract de vânzare cumparare, in care se mentiona ca acesta ar fi cumparat, o constructie in suprafata de 64 mp precum si terenul aferent de 2500 mp, înscris ce a fost defaimat, ca fals de catre numita D.P., fapt pentru care instanta civila a dispus depunerea originalului înscrisului la dosarul cauzei, pentru a fi trimis la procuror in vederea cercetarii falsului.

Dupa depunerea originalului, la data de 02.11.2001, presedintele completului de judecata a încheiat un proces verbal de constatare a starii materiale a înscrisului in care a aratat ca „Înscrisul este in stare de degradare, având aplicata o banda adeziva, este un formular tipizat, completat cu scris de mâna, cu pasta de pix. Prezinta la rubrica “Se atribuie cumparatorului în proprietate terenul aferent locuintei in suprafata de … o completare constând in “2500” cu pasta de pix de alta culoare decât celelalte mentiuni”

La aceeasi data, Judecatoria Tulcea a dispus, în baza art.183 cod procedura civila, suspendarea judecatii si înaintarea înscrisului defaimat ca fals catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Tulcea, însa dupa suspendarea judecatii, originalul înscrisului amintit a disparut, conditii în care dupa repunerea pe rol a cauzei, instanta s-a vazut nevoita sa trimita la Parchetul doar o copie xerox a înscrisului defaimat ca fals.

Prin ordonanta din 04.06.2003 din dosarul 1066/P/2002, Parchetul de pe lânga Judecatoria Tulcea a dispus scoaterea de sub urmarire penala în ceea ce priveste infractiunea prev. de art.291 cod penal si neînceperea urmaririi penale in ceea ce priveste infractiunea prev. de art.290 cod penal, ordonanta împotriva careia partile vatamate au formulat plângere care a fost respinsa ca nefondata prin ordonanta din data de 01.10.2007.

S-a stabilit ca, înscrisul a fost modificat ulterior, la o data necunoscuta, prin adaugarea mentiunii “2500” in cuprinsul propozitiei “Se atribuie cumparatorului în proprietate suprafata de 2500 mp, respectiv cota indiviza de _____ % din teren, potrivit legii fondului funciar nr. 18/1990, art 35 alin. 2.”, aratându-se ca, desi înscrisul original nu mai exista, pentru a fi suspus unei expertize de specialitate, totusi aceasta concluzie se desprinde din procesul verbal de constatare a starii materiale a înscrisului, întocmit la data de 02.11.2001 de catre Judecatoria Tulcea precum si din depozitiile martorilor audiati care au aratat ca, la momentul lichidarii patrimoniului fostului CAP M., Comisia de Lichidare a înstrainat, prin vânzare catre persoane fizice, doar constructiile, nu si terenul aferent, acesta fiind dat doar în folosinta, declaratii ce se coroboreaza si cu celelalte înscrisuri aflate in dosarul de urmarire penala

S-a apreciat ca inculpatul avea cunostinta de caracterul fals al mentiunii, întrucât, la momentul încheierii contractului, acesta a luat la cunostinta de continutul sau, iar ulterior, la momentul la care a platit pretul la casieria CAP, pe chitantele eliberate de catre martora H.I, s-a mentionat ca suma de 30.000 de lei reprezinta „contravaloare casa”.

Cat priveste scopul urmarit de catre inculpat la momentul folosirii înscrisului, acesta a constat in influentarea solutiei in dosarul civil nr. 3302/2000 al Judecatoriei Tulcea, cauza in care inculpatul solicitase constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 64221/14.04.1997, prin care partilor vatamate li se reconstituise dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafata de 3 ha 7592 mp, teren ce includea si suprafata de 2500 mp înscrisa în contractul de vânzare cumparare, astfel încât, folosirea înscrisului a fost facuta în vederea producerii de consecinte juridice.

În raport de situatia de fapt retinuta, s-a stabilit ca, fapta inculpatului întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.291 teza a II-a cod penal.

Referitor la prescriptia raspunderii penale, s-a apreciat ca termenul de prescriptie a început sa curga la data de 24.10.2001, când originalul înscrisului a fost depus la dosarul cauzei, aceasta fiind data savârsirii infractiunii, aratându-se ca, întreruperea cursului prescriptiei a intervenit, prima data, in urma ordonantei de scoatere de sub urmarire penala din data de 04.06.2003, data de la care a început sa curga un nou termen si apoi din nou, în urma pronuntarii încheierii din 27.12.2007, când plângerea petentilor a fost admisa de catre instanta de judecata, astfel încât, termenul de prescriptie urmeaza a se împlini doar dupa trecerea unei perioade de 7 ani si 6 luni de la data savârsirii faptei, conform art. 124 cod penal, termen care nu s-a împlinit pâna la momentul pronuntarii prezentei hotarâri.

Sub aspectul laturii civile s-a apreciat canu se impune desfiintarea totala ci numai partiala întrucât doar mentiunea „2500” din cuprinsul propozitiei „Se atribuie cumparatorului în proprietate suprafata de 2500 mp, respectiv cota indiviza de _____ % din teren, potrivit legii fondului funciar nr. 18/1990, art. 35 alin. 2.” este falsa, astfel ca s-a dispus desfiintarea partiala a înscrisului, doar cu privire la acesta mentiune, potrivit art.14 alin.3 lit. a cod procedura penala.

S-a retinut ca, desfiintarea partiala a înscrisului nu are ca efect automat constatarea dreptului de proprietate al partilor civile asupra terenului in cauza, astfel ca acestia nu pot invoca o lipsa de folosinta a acestuia si, implicit, un prejudiciu material cauzat de aceasta lipsa.

S-a apreciat ca fiind întemeiata cererea de obligare la plata daunelor morale, întrucât prin folosirea acestui înscris falsificat, cauza civila, înregistrata sub numarul 3302/2000 pe rolul Judecatoriei Tulcea, a suferit numeroase amânari si suspendari, creând partilor civile un prejudiciu moral ce se cuvine a fi reparat, prejudiciu cuantificat la suma de 10.000 lei.

Împotriva acestei sentinte a formulat apel inculpatul M.T.

Prin decizia penala nr.60/28.04.2009, pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 6040/327/2007, s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.T.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Referitor la sustinerea apelantului-inculpat ca nu ar fi avut cunostinta de termenele de judecata, s-a retinut ca, sustinerea apelantului-inculpat nu este dovedita, sens în care se releva ca, încheierea prin care s-a admis plângerea este datata cu 27.12.2007 si pâna în luna octombrie 2008 inculpatul a fost citat în repetate rânduri însa a refuzat sa se prezinte în fata instantei de fond, mai mult inculpatul a semnat personal unele citatii si, desi sustine ca semnatura sa ar fi fost falsificata, acesta avea posibilitatea sa formuleze plângere penala împotriva factorului postal.

S-a aratat, totodata, ca instanta de apel nu are prerogative sa constate în cadrul acestui proces daca semnatura de pe citatii este falsa sau adevarata, inculpatul fiind cel care trebuia sa formuleze plângere penala daca sustinerea privind falsificarea semnaturii era reala.

Referitor la cele invocate de aparatorul inculpatului în sensul ca acesta a facut cunoscut instantei de fond ca inculpatul este plecat în strainatate, însa cercetarea judecatoreasca a continuat încalcându-se astfel dreptul la aparare, s-a constatat ca, si în cazul in care sustinerea ar fi reala nu presupune ca lipsa inculpatului împiedica continuarea cercetarii judecatoresti având in vedere principiul celeritatii solutionarii cauzelor penale.

Pe fondul cauzei, s-a retinut ca, desi înscrisul original a disparut de la dosar si nu poarte fi expertizat. totusi exista un proces verbal întocmit la 2.11.2001 de catre Judecatoria Tulcea în care se arata ca mentiunea 2500 mp este facuta cu pix de alta culoare, modificarea înscrisului fiind astfel evidenta, decisiva în acest sens fiind depozitia martorului C.M., care a declarat ca dupa de a fost la domiciliul inculpatului a observat ca înscrisul original fusese modificat trecându-si suprafata de 2500 mp si i-a transmis sotiei inculpatului ca mentiunea era facuta cu alt pix, nefiind scrisul martorei precum si faptul ca, în afara de momentul încheierii contractului, acesta a luat cunostinta de continutul sau si ulterior, atunci când a platit pretul la casieria C.A.P. pe chitantele eliberate de martora H.I., fiind mentionata suma de 30.000 lei ce reprezinta „contravaloare casa”

În aceste conditii, s-a constatat ca nu are relevanta cine a operat modificarile din continutul contractului câta vreme falsul fiind vizibil si evident, inculpatul a depus acest înscris în dosarul civil nr. 3302/2000 al Judecatoriei Tulcea fiind dovedita si latura subiectiva a infractiunii de uz de fals mai ales ca la momentul lichidarii patrimoniului CAP M., Comisia de lichidare a înstrainat prin vânzare catre diferite persoane fizice doar constructiile, nu si terenul aferent, acest lucru fiind de notorietate în localitatea respectiva, terenul fiind dat doar în folosinta acestor persoane pâna la aparitia unor reglementari legale.

Referitor la termenul de prescriptie a raspunderii penale, s-a constatat ca, la data de 2.11.2001, presedintele completului de judecata din dosarul civil nr. 3302/2000, aflat pe rolul Judecatoriei Tulcea, a constatat ca înscrisul este în stare de degradare, având o banda adeziva, este un formular tipizat, completat cu scris de mâna cu pasta de pix, precum si faptul ca, înscrisul prezentat a fost vizat spre neschimbare la data de 2.11.2001 pentru care s-a încheiat si acel proces verbal.

Potrivit încheierii din sedinta din data de 02.11.2001, originalul înscrisului a fost depus la dosarul cauzei in intervalul de timp 24.10.2001 – 02.11.2001, drept pentru care s-a considerat ca data folosirii sale este 02.11.2001, în conditiile în care uzul de fals este o infractiune instantanee care se consuma la momentul depunerii înscrisului falsificat în vederea producerii unor consecinte juridice.

În prezenta cauza, întreruperea cursului prescriptiei a intervenit prima data in urma ordonantei de scoatere de sub urmarire penala din data de 04.06.2003, data de la care a început sa curga un nou termen de 5 ani si apoi din nou în urma pronuntarii încheierii din 27.12.2007, când plângerea petentilor a fost admisa de catre instanta de judecata, cauza fiind retinuta spre judecare, moment la care numitul M.T. a devenit inculpat, astfel încât, termenul de prescriptie urmeaza a se împlini doar dupa trecerea unei perioade de 7 ani si 6 luni de la data savârsirii faptei, respectiv la data de 01.05.2009.

Referitor la actiunea civila s-a constatat ca, în mod legal, s-a dispus desfiintarea în parte a înscrisului conform art.14 pct.2 lit. a si art.348 cod procedura penala cu privire la mentiunea suprafetei de 2500 mp teren precum si referitor la daunele morale acordate.

Împotriva deciziei penale nr.60/28.04.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 6040/327/2007 si a sentintei penale nr.146/10.02.2009 pronuntata de Judecatoria Tulcea în acelasi dosar a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:

În mod gresit s-a retinut de catre cele doua instante ca procedura de citare cu inculpatul recurent a fost legal îndeplinita la termenele de judecata acordate, acesta neavând posibilitatea de a lua la cunostinta de calitatea sa procesuala.

Se releva în acest sens ca inculpatul a participat într-un proces, în doua stadii procesuale diferite, în care a avut calitati distincte si trebuia sa fie citat pentru ca avea dreptul sa-si formuleze apararile în raport de calitatea pe care o avea în momentul respectiv.

Inculpatul a participat într-o prima faza a procesului în calitate de intimat în plângerile formulate de partea adversa, împotriva rezolutiilor de scoatere de sub urmarire penala, cadru procesual care s-a închis prin încheierea din data de 27 decembrie 2007 iar ulterior, inculpatului i s-a deschis un alt cadru procesual în care el trebuia sa fie citat în calitate de inculpat conform dispozitiilor codului de procedura penala, privind judecata în prima instanta, asa cum prevad dispozitiile art.2781 al.1 lit.”c” cod procedura penala.

La instanta de apel, s-a depus cartea de identitate a inculpatului din care rezulta ca, în dovezile de comunicare factorul postal trecuse date nereale care nu concordau cu cele din actul de identitate, mai mult, s-a aratat ca semnatura de pe procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu apartine inculpatului, instanta de apel înlaturând aceste sustineri fara a le verifica, limitându-se a reliefa ca inculpatul nu s-a înscris în fals, însa aceasta procedura este prevazuta doar în codul de procedura civila, fapt pentru care, instantele erau obligate sa dispuna propriile verificari..

Se apreciaza, în raport de aceasta critica, ca fiind incident cazul de casare prevazut de art.385 ind.9 pct.21 cod procedura penala.

În mod gresit instantele de fond au dispus condamnarea inculpatului pentru savârsirea infractiunii prev. de art.291 cod penal.

În acest sens se releva ca, atât instanta de fond cât si cea de apel, au concluzionat gresit ca actul original depus de inculpat la dosarul civil ar fi fals, fara ca acest act sa existe si sa poata fi verificat nemijlocit si, mai ales fara sa caute si sa examineze exemplarul II original care a ramas în posesia comisiei de lichidare, respectiv Primaria, cu atât mai mult cu cât inculpatul a depus originalul actului în discutie la dosarul instantei civile din propria initiativa, act care, fiind bilateral, un exemplar original exista si în posesia celeilalte parti, Comisia de lichidare a CAP, a carei arhiva se afla ori trebuie sa se afle în pastrarea primariei.

Dupa preluarea actului original, instanta l-a pierdut, la dosar existând doar un proces verbal de descriere a starii înscrisului în care se mentioneaza ca numarul 2.500 metri patrati este scris cu pix de alta culoare.

Se apreciaza, în raport de aceasta critica, ca fiind incident cazul de casare prevazut de art.385 ind.9 pct.18 cod procedura penala.

În mod gresit s-a stabilit de catre cele doua instante ca termenul de prescriptie a raspunderii penale nu s-a împlinit, fiind eronata retinerea faptului ca inculpatul a folosit actul original în perioada 24.10.2001 – 02.11.2001, ceea ce este evident gresit pentru ca un asemenea demers este instantaneu si se consuma într-un moment care nu poate dura mai multe zile, fiind obligata sa ia în considerare data care este cea mai favorabila inculpatului, respectiv 24.10.2001, data în raport de care, termenul de prescriptie se împlinea la data de 22.04.2009.

Calculând termenul prescriptiei speciale conform art.124 Cod procedura penala, de la aceasta data, instanta de apel trebuia sa constate ca acesta s-a împlinit la 22 aprilie 2009 si nu la 1 mai 2009 si în baza art.11 pct.2 lit.”b” Cod procedura penala, sa dispuna încetarea procesului penal.

Se apreciaza, în raport de aceasta critica, ca fiind incident cazul de casare prevazut de art.385 ind.9 pct.15 cod procedura penala.

În mod gresit instantele au obligat inculpatul la plata daunelor morale catre partile vatamate D.P. si D.P.

În acest sens se releva ca, potrivit art.24 cod procedura penala coroborat cu art.14 cod procedura penala, persoana care a suferit o vatamare fizica, morala sau materiala se poate constitui parte civila si poate primi despagubiri pentru pagubele pricinuite prin fapta penala, conform legii civile.

Sub acest aspect este de retinut ca falsul si uzul de fals nu sunt producatoare de astfel de prejudicii.

Cu privire la daunele morale acordate, hotarârea astfel cum este motivata este gresita deoarece raporteaza daunele morale acordate la amânarile si suspendarile suferite de partile vatamate în dosarul civil nr.3302/2000, pierzând din vedere ca în final, actiunea inculpatului în acest dosar a fost admisa prin hotarârea irevocabila a Curtii de Apel si ca, în raport de aceasta situatie, cel care a suferit daune morale este inculpatul si nu cei care au pierdut procesul.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei primei instante si deciziei instantei de apel, conform art. 385 ind.14 cod procedura penala, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev de art.385 ind.6 alin.1 si 2 cod procedura penala, Curtea constata:

Partile vatamate D.P. si R.P. au sesizat Judecatoria Tulcea cu plângere in temeiul art. 278ą cod procedura penala, solicitând desfiintarea ordonantelor nr. 351/II/2007 si nr. 1066/P/2002 ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Tulcea.

Prin încheierea de sedinta din 27.12.2007, Judecatoria Tulcea, în baza art. 278ą alin.8 lit. c cod procedura penala a admis plângerea formulata de catre partile vatamate, a desfiintat atât ordonanta nr. 1066/P/2002, cât si ordonanta nr. 351/II/2007 ale Parchetului de pe lânga Judecatoria Tulcea si a retinut cauza spre a fi judecata în fond.

Fata de temeiul admiterii plângerii, respectiv art. 278ą alin.8 lit. c cod procedura penala, actul de sesizare al instantei îl constituie plângerea partilor vatamate formulata în conditiile art.278 ind.1 alin.1 cod procedura penala.

Stabilind ca actul de sesizare al instantei este plângerea partilor vatamate formulata în conditiile art.278 ind.1 alin.1 cod procedura penala, instanta de fond era obligata ca, prin încheierea de sedinta din 27.12.2007 pronuntata de Judecatoria Tulcea, sa dispuna punerea în miscare a actiunii penale împotriva intimatului M.T., pentru ca încheierea mentionata sa devina act de inculpare.

În cazul în care legiuitorul ar fi intentionat ca plângerea partilor vatamate formulata în conditiile art.278 ind.1 alin.1 cod procedura penala sa constituie atât act de sesizare cât si act de inculpare ar fi mentionat expres acest aspect, împrejurare care obliga instanta sa caracterizeze plângerea persoanei vatamate ca un simplu mod de sesizare, fara nici o consecinta asupra punerii în miscare a actiunii penale, act procesual obligatoriu pentru ca intimatul sa dobândeasca calitatea de inculpat.

Aceasta obligatie, desi nu este stabilita printr-un text legal expres în Capitolul VII din codul de procedura penala, care reglementeaza plângerea împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, rezulta fara echivoc din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.278ą alin.8 lit. c cod procedura penala, art.221 si urm. cod procedura penala, precum si a dispozitiilor legale referitoare la punerea în miscare a actiunii penale în diferite momente procesuale.

Totodata, în sensul acestei concluzii este si faptul ca numai organele judiciare, deci numai subiectii procesuali oficiali, respectiv organul de urmarire penala, procurorul sau instanta de judecata, au competenta de a dispune punerea în miscare a actiunii penale prin ordonanta, rechizitoriu, declaratie orala si prin încheiere, actiunea penala apartinând statului.

Punerea în miscare a actiunii penale este obligatorie, întrucât numai în aceasta modalitate se dobândeste de catre persoana învinuita de savârsirea unei infractiuni, calitatea de inculpat, calitate care îi confera anumite drepturi ce trebuie respectate de catre organele judiciare, inclusiv de catre instanta de judecata.

Nefiind pusa în miscare actiunea penala, instanta de judecata nu a fost sesizata în mod legal cu savârsirea de catre inculpat a infractiunii prev. de art.291 cod penal, atâta timp cât, obiectul actiunii penale îl constituie tragerea la raspundere penala a persoanelor fizice sau juridice care au savârsit infractiuni.

Fata de obiectul actiunii penale, instanta de fond era obligata, prin aceeasi încheiere, sa precizeze expres infractiunea pentru care a înteles sa puna în miscare actiunea penala si în raport de care se va efectua cercetarea judecatoreasca, si fata de care inculpatul sa îsi realizeze apararea, aspect ce a fost omis de catre instanta de fond, neputându-se presupune de catre instanta de fond pentru ce infractiuni va desfasura cercetarea judecatoreasca si va dispune o solutie în cauza, aspect ce tine tot de legala sesizare a instantei.

Evidentiem ca, daca s-ar fi considerat plângerea persoanei vatamate ca fiind actul de inculpare, cercetarea judecatoreasca ar fi trebuit sa aiba ca obiect si infractiunea prev. de art.290 cod penal, astfel cum rezulta din considerentele plângerii.

Confuzia instantei de fond, determinata de aspectele mentionate, este evidenta în conditiile în care, la mai multe termene de judecata, dupa pronuntarea încheierii din 27.12.2007, inculpatul a fost citat tot în calitate de intimat, citatiile fiind emise cu mentionarea acestei calitati procesuale.

Retinem, ca, nefiind pusa în miscare actiunea penala, intimatul M.T. nu a dobândit calitatea de inculpat, fiind judecat si condamnat fara sa dobândeasca niciodata aceasta calitate.

Fata de aceeasi împrejurare, recurentului i s-a încalcat dreptul la aparare, nefiindu-i aduse la cunostinta drepturile procesuale recunoscute de legea procesual penala, respectiv cele prev. de art. 70 cod procedura penala.

Retinem totodata, ca, prin Ordonanta nr.1066/P/2002 emisa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Tulcea, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului M.T., si totodata neînceperea urmaririi penale fata de AN, sub aspectul comiterii infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata, situatie în care instanta de fond nu putea sa desfiinteze, în totalitate aceasta ordonanta în temeiul art.278ą alin.8 lit. c cod procedura penala, având în vedere ca, autorii sunt necunoscuti iar fata de acestia nu s-a efectuat urmarirea penala, situatie ce a fost solutionata de catre ÎCCJ prin aceea ca nu se poate dispune o asemenea solutie în cazul în care s-a dispus, prin ordonanta, neînceperea urmaririi penale.

Fata de aspectele reliefate, retinem încalcarea atât de catre instanta de apel cât si de catre instanta de fond a dispozitiilor referitoare la sesizarea instantei, fiind incident cazul de casare prev. de art.385 ind.9 pct.2, caz de casare pus în discutia partilor din oficiu.

În consecinta, Curtea, În baza art.385 ind.15 alin.1 pct.2 lit. c si alin.3 cod procedura penala, va admite recursul declarat de inculpatul M.T., va casa decizia penala nr.60/28.04.2009 pronuntata de Tribunalul Tulcea si sentinta penala nr.146/10.02.2009 pronuntata de Judecatoria Tulcea precum si încheierea din 27.12.2007 pronuntata de Judecatoria Tulcea, toate în dosarul penal nr.6040/327/2007, si va trimite cauza spre rejudecare Judecatoriei Tulcea.

La rejudecare, se vor avea în vedere si criticile formulate de catre recurent referitoare la toate aspectele învederate.

În baza art.192 alin.3 cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.

Dosarul 6040/327/2007

Tags: Cazul de casare

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 Cod procedură penală. Greşita reţinere a prevederilor art. 290 Cod penal alături de cele ale art. 293 Cod penal atunci când inculpatul foloseşte un document falsificat pentru a se prezenta sub o identitate fals

Prin sentinţa penală nr. 916/02.10.2006 a Judecătoriei Tecuci (dosar fond nr.1409/2006) inculpata G. C. a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod penal în referire la art. 70 din OUG nr. 105/21001 şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal , ambele cu aplicarea art. 37 lit. a din Cod penal.

Aceeaşi inculpată a mai fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal.

În baza art.33 – 34 lit.b din Codul penal, au fost contopite cele trei pedepse si s-a dispus executarea pedepsei clei mai grele de 1 an închisoare .

În baza art. 83 Cod penal şi art. 7 din legea nr. 543/2002 s-au revocat suspendarea condiţionată şi beneficiul graţierii pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sent.pen. nr. 1464/2003 a Judecătoriei Galaţi si s-a dispus executarea acesteia alături de aceea de 1 an închisoare stabilită mai sus, în total inculpata G. C. urmând să execute 1 ani închisoare.

A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a si b din Codul penal.

În baza art. 189 si 191 Cod pr. penală inculpata a fost obligată la plata sumei de 150 lei RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

În cursul anului 2004 inculpata G.C. a fost plecată în Italia, dar în luna octombrie, acelaşi an, a fost returnată în România şi i s-a reţinut paşaportul de către autorităţile italiene, fiindu-i restricţionată totodată posibilitatea de plecare în spaţiul Shengen.

În continuare, inculpata nefiind de acord cu măsurile dispuse a intenţionat din nou să plece în vestul Europei sens in care a luat legătura cu doi tineri care au rămas neidentificaţi pentru a face rost de un paşaport, le-a dat acestora două fotografii, cei doi tineri procurându-i inculpatei un paşaport şi o carte de identitate falsă, care aveau doar fotografia inculpatei, numele fiind al martorei L. L. E. născută la data de 21.01.1967, cu domiciliul în Bucureşti.

Inculpata G. C., cu cele două acte de identitate false a încercat să plece din nou ţară pe la un punct de frontieră din judeţul Arad, dar a fost depistată de organele de poliţie ocazie cu care s-a constatat că inculpata apărea cu un nume fals, iar documentele de stare civilă pe care le avea erau, de asemenea, falsificate.

Inculpata a recunoscut in general faptele comise, iar situaţia de fapt şi vinovăţia sa a fost dovedită şi cu : procesul-verbal de constatare, înscrisurile falsificate; declaraţii de martori, procese-verbale de verificare , coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva sentinţei penale nr. 916/2006 a Judecătoriei Tecuci, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci şi inculpata G. C.

În motivarea cererii de apel Parchetul a precizat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în parte , deoarece nu s-au anulat înscrisurile false folosite de inculpată , respectiv cartea de identitate si paşaportul.

Apelanta –inculpată prin apărător a solicitat redozarea pedepselor aplicate la Judecătoria Tecuci.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea apelului declarat de inculpată ca nefondat.

Prin decizia penală nr. 257/24.05.2007 a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în rejudecare a dispus, în baza art. 14 Cod pr. penală în referire la art. 348 Cod pr. penală, anularea înscrisurilor false folosite de inculpata G. C., respectiv cartea de identitate şi paşaportul emise pe numele L. L.E.

Prin aceeaşi decizie s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpata G. C. şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:

Verificând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor invocate de parchet, instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a pronunţat în parte o hotărâre nelegală motivat de următoarele:

Din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor existente la dosar, se constată că la finele anului 2004 inculpata G. C. a încercat să plece la muncă în străinătate pe baza unor documente false, respectiv un paşaport turistic si o carte de identitate , ambele pe numele martorei L. L. E.

Din interpretarea art. 14 Cod pr. penală si art. 348 din Cod pr. penală , rezultă că instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la înscrisurile falsificate în timpul activităţii infracţionale.

Instanţa de fond a omis să dispună anularea celor două înscrisuri false folosite de inculpată , pentru ca aceste înscrisuri în continuare să nu mai producă consecinţe ori să fie folosite de alte persoane.

Aşa fiind, în apelul parchetului, instanţa de control judiciar a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată iar în rejudecarea cauzei a dispus anularea celor două acte de identitate false aflate la dosarul de urmărire penală şi folosite de inculpata G. C. în timpul activităţii infracţionale şi anume : paşaportul turistic cu nr. 04693907 si cartea de identitate cu seria RT nr. 127116, ambele emise pe numele martorei L.L.E.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate ca fiind temeinice şi legale.

De asemenea s-a constatat că apelul declarat de inculpata G.C. este nefondat.

Verificând sentinţa penală apelată prin prisma aspectului invocat de inculpata – apelantă prin apărător, dar si din oficiu conform art. 371 al. 2 din Cod pr. penală, Tribunalul a constatat că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, a dovedit vinovăţia inculpatei pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, iar la stabilirea pedepselor au fost respectate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal.

Inculpata G. C. a avut o poziţie procesuală sinceră, recunoscând toate cele trei infracţiuni comise iar situaţia de fapt si culpa penală a inculpatei sunt dovedite si cu : declaraţiile martorilor audiaţi, proces-verbal de constatare încheiat de organele de politie, proces-verbal de verificare, înscrisurile false folosite de inculpată coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.

Pentru atitudinea sinceră a inculpatei si pentru faptul că aceasta este tânără, instanţa de fond a orientat pedepsele aplicate către limita minimă prevăzută de lege, astfel că nu se impune redozarea acestora în apel.

Inculpata-apelantă G. C. este cunoscută cu antecedente penale, a comis prezentele fapte penale în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal şi faptul că s-a dispus executarea în final a 2 ani de închisoare se datorează împrejurării că instanţa de fond a soluţionat antecedentele penale ale inculpatei.

Întrucât inculpata este recidivistă , aplicarea unei pedepse neprivative de libertate nu este posibilă conform cerinţelor prevăzute de art. 81- 82 si 86 ind. 1 şi 2 din Codul penal.

În termen legal împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs inculpata G. C. criticând-o sub următoarele aspecte:

– în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 70 al. 1 şi 3 din OUG nr. 105/2001 întrucât inculpata nu a început executarea activităţii de trecere frauduloasă a frontierei

– în cauză se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei şi redozarea pedepsei întrucât aceasta a fost sinceră şi a regretat faptele comise

– încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii este greşită deoarece trebuia reţinută doar infracţiunea de „fals privind identitatea” nu şi infracţiunea de „ uz de fals”

Recursul declarat inculpată este fondat şi urmează a fi admis pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Astfel referitor la motivele de recurs invocate de inculpată Curtea constată că în cauză nu se poate reţine, aşa cum a solicitat aceasta, că activitatea infracţională desfăşurată a rămas în faza actelor premergătoare, ce sunt nesancţionate de legiuitor, şi că inculpata nu a încercat să treacă în mod fraudulos frontiera de stat a României.

Potrivit art. 20 al. 1 Cod penal tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Pe de altă parte art. 70 al. 1 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României prevede că „Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani” în vreme ce alineatul 3 al aceluiaşi articol dispune că „tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

Din cele mai sus arătate rezultă că poate fi considerată ca tentativă la infracţiunea prevăzută de art. art. 70 al. 1 din OUG nr. 105/2001 şi fapta inculpatei, care s-a prezentat la Punctul de Trecere Frontieră Vărşand Jud. Arad, călătorind spre Italia, cu documente de identitate false, susţinând că se numeşte L.L.E., situaţie în care este evident că a încercat să părăsească teritoriul României prin trecerea ilegală a frontierei, cu atât mai mult cu cât în anul 2004 i se restricţionase dreptul de a circula în spaţiul Schengen.

Aşa fiind solicitarea inculpatei de a se reţine că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 70 al. 1 şi 3 din OUG nr. 105/2001 nu poate fi primită favorabil.

Nici motivul de recurs vizând reţinerea de circumstanţe atenuante nu este fondat câtă vreme inculpata nu se află la primul impact cu legea penală şi nu s-a prezentat decât în faţa instanţei de fond.

Este însă fondată critica inculpatei referitoare la greşita încadrare a faptelor săvârşite.

În acest sens Curtea reţine că infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 din Codul penal se săvârşeşte prin prezentarea sub o identitate falsă ori prin atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare o unitate dintre cele prevăzute în art. 145, în scopul de a produce consecinţe juridice pentru sine ori pentru altul.

Din conţinutul textului enunţat rezultă că latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin prezentarea de către făptuitor a unei alte identităţi decât cea reală, fie oral, fie prin folosirea unui înscris cu ocazia prezentării în faţa unei autorităţi în vederea obţinerii ori realizării unui drept prevăzut de lege.

În consecinţă, folosirea unor înscrisuri false privind identitatea face parte din însuşi conţinutul infracţiunii de fals privind identitatea, motiv pentru care condamnarea inculpatei şi pentru infracţiunea de uz de fals este nelegală, această din urmă faptă neconstituind o infracţiune autonomă, ci o componentă a infracţiunii prevăzute în art. 293 din Codul penal.

Faţă de cele mai sus arătate urmează a se admite recursul declarat de inculpata G. C. şi a se casa, numai în ceea ce priveşte latura penală, hotărârile instanţei de fond şi apel, urmând ca în rejudecare să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Urmează ca inculpata G. C. să fie condamnată la o pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pedeapsă care, conform art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal va fi contopită cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei G. C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 70 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Se va menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare precum şi a revocării beneficiului graţierii aceleiaşi pedepse, aplicată prin sentinţa penală nr. 1464/07.05.2003 a Judecătoriei Galaţi şi se va înlătura dispoziţia de obligare a inculpatei G.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Se vor menţine totodată celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Tags: Cazul de casare

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 Cod procedură penală. Nedovedirea de către inculpat a faptului că a fost în imposibilitate de a înştiinţa instanţa despre împrejurarea că nu se poate prezenta la judecată; Greşita reţinere a prevederilor art. 3

Prin sentinţa penală nr. 115/03.04.2007 a Judecătoriei Brăila, s-a dispus în baza art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul M.G.M., din trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi infracţiunea de fals privind identitatea în modalitatea prevăzută de art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi ale art. 33 lit. a Cod penal, în 3 infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal şi infracţiunea de fals privind identitatea în modalitatea prevăzută de art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal şi ale art. 33 lit. a Cod penal şi în consecinţă în baza art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul M.G.M. la câte 3 pedepse a câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, fapte săvârşite la data de 6 noiembrie 2005, 2 februarie 2006 şi respectiv 7 martie 2006.

În baza art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, faptă săvârşită la data de 7 martie 2006.

În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal s-a contopit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu 3 pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 864 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de 2 ani şi 8 luni închisoare şi a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.84/7.03.2003 a Tribunalului Brăila, definitivă prin neapelare la data de 19 martie 2003.

S-a revocat beneficiul graţierii condiţionate pentru pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 84/7.03.2003 a Tribunalului Brăila, definitivă prin neapelare la data de 19 martie 2003 – graţiere constatată prin sentinţa penală nr. 155/22.04.2003 a Tribunalului Brăila, definitivă prin neapelare la data de 20 mai 2003.

S-a contopit pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 8luni închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 3 ani închisoare.

S-a dispus ca inculpatul să execute alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, astfel încât inculpatul va executa o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

I s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi e Cod penal pe întreaga durată prevăzută de art. 71 Cod penal.

În fapt s-a reţinut că inculpatul M.G.M. a condus pe drumurile publice din municipiul B., la datele de 6.11.2005, 2.02.2006 şi 7.03.2006, autovehiculul Volkswagen, fără a poseda permis de conducere iar la data de 7.03.2006 şi-a declarat o identitate falsă în scopul inducerii în eroare a lucrătorilor de poliţie care l-au oprit în trafic.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal inculpatul M.G.M., pe care nu l-a motivat şi nici nu s-a prezentat în instanţă ca să-l susţină.

Prin decizia penală nr. 115/03.04.2007 a Tribunalului Brăila s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.G.M. şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În termen legal împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs inculpatul M.G.M. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 Cod procedură penală solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brăila. În concret inculpatul a susţinut că la data judecării apelului nu s-a putut prezenta în faţa instanţei pentru a-şi face apărări întrucât a fost plecat din localitate în interes de serviciu.

Prin decizia penală nr. 532/R/12.10.2007 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de către inculpat însă din alte considerente decât cel invocat de acesta.

Astfel în ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de casare a hotărârii pronunţate în apel cu motivarea mai sus arătată, Curtea a reţinut că la termenul din 3 aprilie 2007 când a avut loc judecarea apelului procedura de citare cu inculpatul a fost legal îndeplinită citaţia fiind afişată la domiciliul acestuia la data de 22 martie 2007. Inculpatul nu s-a prezentat la judecarea apelului însă a fost apărat de un avocat desemnat din oficiu. Este adevărat că din foaia de parcurs prezentată de inculpat în faţa instanţei de recurs (fila 18 dosar) rezultă că acesta a efectuat o cursă pentru transport marfă pe ruta Brăila – Cluj Napoca şi retur în perioada 1- 6 aprilie 2007 astfel că nu s-a putut prezenta la judecarea apelului însă acest act nu justifică împrejurarea că inculpatul nu a înştiinţat instanţa despre această imposibilitate de prezentare în faţa instanţei cu atât mai mult cu cât fusese înştiinţat despre termenul de apel în urmă cu 9 zile.

Potrivit art. 3859 pct. 21 Cod procedură penală hotărârile sunt supuse casării când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate. Cum în speţă, conform celor mai sus expuse, rezultă că inculpatul a fost legal citat şi, deşi a fost în imposibilitate de a se prezenta, nu fost şi în imposibilitate de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate de prezentare, Curtea va reţine că motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat.

Cu toate acestea, examinând hotărârea recurată şi sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 al. 3 Cod procedură penală care se pot lua în considerare şi din oficiu, Curtea a constatat că se impune reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sub aspectul încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul M.G.M.

Astfel, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal iar prin sentinţa recurată a fost schimbată încadrarea juridică reţinându-se că inculpatul se află atât în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal cât şi în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Curtea a reţinut că inculpatul a fost condamnat anterior doar prin sentinţa penală nr. 84/07.03.2003 a Tribunalului Brăila, definitivă prin neapelare la 19.03.2003, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de încercare de 7 ani. Cum inculpatul a comis infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze în perioada 06.11.2005 – 07.03.2006 rezultă că în cauză erau incidente prevederile art. 37 lit. a Cod penal referitoare la recidiva postcondamnatorie. Împrejurarea că, ulterior condamnării aplicate prin sentinţa penală nr. 84/07.03.2003 a Tribunalului Brăila, prin sentinţa penală nr. 155/22.04. 2003 a Tribunalului Brăila, s-a constatat graţiată conform Legii 543/2002 una dintre pedepsele ce intrau în componenţa pedepsei rezultante de 3 ani nu justifica reţinerea faţă de inculpat şi a prevederilor art. 37 lit. b Cod penal referitoare la recidiva postexecutorie întrucât graţierea a fost condiţionată, fiind subordonată condiţiei ca în termen de 3 ani inculpatul să nu săvârşească o altă infracţiune intenţionată (art. 7 din Legea nr. 543/2002).

Aşa fiind, întrucât inculpatul a comis infracţiunile ce fac obiectul prezentei cauze înainte de împlinirea termenului condiţie, după expirarea căruia graţierea ar fi fost irevocabilă, se constată că pedeapsa graţiată nu putea fi considerată ca fiind executată pentru a fi incidente prevederile art. 37 lit. b Cod penal.

În consecinţă, Curtea a apreciat că la încadrarea juridică a infracţiunilor comise de inculpat trebuiau reţinute doar prevederile art. 37 lit. a cod penal referitoare la recidiva postcondamnatorie, sens în care urmează a admis recursul declarat de inculpat, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 Cod procedură penală iar modificarea hotărârii este în favoarea inculpatului.

Totodată au fost menţinute pedepsele aplicate inculpatului, pedeapsa rezultantă stabilită ca urmare a rezolvării situaţiei antecedentelor penale ale acestuia precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Tags: Cazul de casare

Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.10 Cod procedură penală. Nerespectarea prevederilor art. dispoziţiile art.301 Cod procedură penală şi celorlalte dispoziţii legale care stabilesc drepturile părţilor în instanţă, precum şi dispoziţiile art.174 alin.

Prin Sentinţa penală nr. 2238/04.10.2006 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul 5231/121/2006 conform art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei Z.G. pentru infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal şi de fals prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de SC S.C. SRL Brăila.

Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între partea vătămată SC S.C. SRL Brăila., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila sub nr. J 09/110/2001 cu cod. fiscal R 13822372 şi inculpata Z.G., s-au derulat relaţii comerciale, prima societate cumpărând băuturi alcoolice îmbuteliate, plata efectuându-se cu bilete la ordin care erau stampilate si semnate, cu completarea după efectuarea tranzacţiilor la sediul SC N. S. C. SRL Galaţi.

Procurorul a reţinut că după derularea ultimei activităţi comerciale, martorul S. P. a uitat la firma inculpatei un Bilet la Ordin semnat si stampilat.

De remarcat că din adresa O.R.C de pe lângă Tribunalul Brăila nr. 2206/09.08.2005 (fila 14) rezultă că SC S.C. SRL Brăila a avut ca administrator pe S. S. (fostă M.), această persoană având si calitatea de asociat unic.

La dosar s-au depus copii xerox de pe o procură judiciară autentificată sub nr. 1199/31.10.20032 si de pe o procură specială de administrare societate nr.289/fără dată – care nu prezintă relevantă juridică sub aspectul reprezentării legale a SC S.C. SRL Brăila.– conform furnizărilor de informaţii oficiale ale O.R.C. (fila 14).

Inculpata Z.G., nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând in mod constant că martorul S. P. i-a înmânat Biletul la Ordin completat si că atunci când s-a deplasat la SC M. pentru a contracta un împrumut in valoare de 140.000.000 lei, l-a garantat cu biletul la ordin ce aparţinea părţii vătămate.

Prin acelaşi act de inculpare, s-a mai reţinut că ulterior martorul S. P., doar a completat corect datele la cererea funcţionarilor bancari.

Neachitarea acestui împrumut a condus la executarea silită a SC S.C. SRL Brăila., iar după aproximativ un an de zile respectiv la data de 11.06.2004, inculpata Z.G. a achitat împrumutul contractat la bancă, acoperind totodată dobânzile precum si cheltuielile cu executarea.

În speţă, lipseşte un element esenţial al laturii materiale impusă pentru o infracţiune de înşelăciune – respectiv acţiunea de inducere in eroare a părţii vătămate.

Mai mult, astfel cum s-a arătat, chiar actul de inculpare retine că martorul S. P., soţul administratorului S. S., a lăsat in biroul inculpatei un bilet la ordin in alb, semnat si stampilat.

Fată de această menţiune, s-a considerat credibilă susţinerea inculpatei privind faptul că biletul la ordin in litigiu i-a fost predat de către S. P.

Astfel, in data de 04.05.2003, orele 09,00, martorul S. P. s-a prezentat la depozitul SC N. S. C. SRL având asupra lui un B.O semnat si stampilat.

Pentru respectiva cantitate de marfă in val. 169.809.002 lei inculpata Z.G. a întocmit factura fiscală seria AAB, nr.2100160.

În speţă, această înţelegere dintre Z.G. si S. P. constând in faptul că acesta din urmă i-a lăsat un bilet la ordin pentru a se garanta cu el contractarea unui împrumut la Mindbank, exclude vinovăţia inculpatei in ce priveşte infracţiunea de înşelăciune si fals.

Având in vedere că infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al.1,2,3 Cod penal este o infracţiunea de rezultat se va constata că in speţă lipseşte si un alt element esenţial si anume prejudiciul civil concretizat prin nerealizarea unui profit si producerea unei pagube efective.

Instanţa a avut in vedere diferenţa specifică dintre prejudiciul penal care nu există in speţă si prejudiciul civil.

In ce priveşte infracţiunea de fals prevăzută de art. 290 al.1 Cod penal se va retine că, deoarece B.O i-a fost predat inculpatei cu ştiinţa martorului S. P. care a şi semnat factura de primire a mărfurilor, nu există vinovăţia inculpatei sub forma intenţiei.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a reţinut că in speţă inculpata Z.G. nu se face vinovată de completarea in fals a unui B.O. ce aparţine SC S.C. SRL Brăila cu care s-a garantat contractarea unui împrumut la SC Mindbank – Sucursala Galaţi in val de 140.000.000 lei deoarece nu există creat un prejudiciu penal in dauna părţii vătămate si in condiţiile in care acest B.O. i-a fost lăsat inculpatei de martorul S. P. cu ştiinţa administratorului părţii vătămate SC S.C. SRL Brăila – S. S.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa, având in vedere că nu există temei al răspunderii penale, a apreciat ca nefondată cererea părţii vătămate SC S.C. SRL Brăila privind plata sumei de 100.000.000 lei. De altfel, acţiunea civilă vizează nerealizarea profitului pe perioada indisponibilizării mijloacelor fixe si a capitalului societăţii in condiţiile in care instanţa civilă – prin încheierea din 24.03.2004 pronunţată de Judecătoria Brăila in dosarul nr. 9554/2003 – a constatat că executarea silită a B.O. emis la 04.06.2003 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale si a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC S.C. SRL Brăila. Mai mult, prin decizia civilă nr. 53/02.04.2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi in dos.149/C+C/2004 a respins ca inadmisibil apelul reclamantei SC S.C. SRL Brăila. privind constatarea nulităţii B.O. emis la 04.05.2003.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi partea civilă SC S.C. SRL Brăila, care a criticat hotărârea apelată ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

1. prima instanţă, pe baza întregului material probator administrat în cauză a apreciat în mod eronat că ambelor infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei le lipseşte un element constitutiv al laturii subiective şi anume vinovăţia sub forma intenţiei directe, respectiv că infracţiunii de înşelăciune îi lipseşte şi un alt element esenţial şi anume prejudiciul civil, concretizat prin nerealizarea unui profit şi producerea unei pagube efective.

Astfel, inculpata Z.G. a recunoscut faptul că a primit de la administratorul părţii vătămate biletul la ordin doar semnat şi ştampilat şi că a completat personal celelalte rubrici.

În mod nereal, însă, inculpata Z.G. menţionează că s-a deplasat imediat la bancă lăsând biletul la ordin ca garanţie pentru împrumut.

Având în vedere data la care administratorul părţii vătămate a uitat biletul la ordin la sediul societăţii inculpatei, respectiv 04.05.2004 şi data la care biletul a fost folosit la bancă ca instrument de garanţie 06.06.2006 se observă că inculpata relatează o cu totul altă situaţie de fapt.

Întrucât inculpata Z.G. a primit biletul la ordin in alb de la administratorul societăţii partea vătămată recunoscând ulterior că a completat personal biletul la ordin cu datele necesare pentru a-l putea folosi ca garanţie la obţinerea unui împrumut bancar, s-a concluzionat că, sub aspectul laturii obiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Faptul că biletul la ordin a fost înaintat ulterior de către inculpata Z.G. la SC Mind Bank SA în scopul garantării unui împrumut bancar, demonstrează faptul că inculpata a urmărit şi realizat producerea unor consecinţe juridice, astfel încât este realizată şi latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art., 290 Cod penal.

Cu privire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal având în vedere modalitatea în care a acţionat inculpata, pentru obţinerea împrumutului de la SC Mind Bank Sucursala Galaţi, prejudicierea SC S.C. SRL Brăila, prin folosirea unui bilet la ordin emis de aceasta (completat de inculpată) ca mijloc de garanţie, fără acordul firmei emitente, astfel încât, prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate, s-a ajuns la executarea silită a acestei firme, sunt de natură să demonstreze întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, atât sub aspectul laturii obiective cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă.

Împrejurarea ca biletul la ordin a fost completat în mod fraudulos de către inculpată şi ulterior emiterii facturii fiscale nr. 2100161, este demonstrată de faptul că are o altă dată a emiterii decât factura fiscală respectiv 4.06.2003 în timp ce factura fiscală este emisă la 04.05.2003. De asemenea biletul la ordin prevede o sumă mai mare 170.000.000 lei decât cea reţinută prin factura fiscală 169.809.000 lei

De altfel, în declaraţia din data de 03.12.2004 ( fila 39 dosar) inculpata arată că biletul la ordin a fost completat personal de ea, dar la sediul băncii Mind Bank la momentul la care a solicitat împrumutul de la această instituţie. Inculpata recunoaşte şi faptul că în mod intenţionat a trecut în biletul la ordin o sumă nereală, superioară celei din facturile fiscală, arătând că a considerat necesar acest lucru pentru a putea obţine împrumutul solicitat.

Susţinerea inculpatei Z.G., în sensul că partea vătămată a lăsat biletul la ordin necompletat la dispoziţia ei (deşi tranzacţia pentru care fusese adus nu se mai încheiase) pentru a fi folosit de către inculpată ca instrument de garanţie după o lună, nu apare ca fiind credibilă, în condiţiile în care în acest mod, partea vătămată nu obţinea nici un beneficiu din această operaţiune. Mai mult, folosirea biletului la ordin pentru garantarea unui împrumut, în condiţiile în care la momentul contractării acestuia inculpata nu mai avea disponibil în cont este de natură să demonstreze intenţia inculpatei de inducere în eroare a părţii vătămate în scopul obţinerii unui folos material de către inculpată.

2. un alt aspect de nelegalitate invocat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi îl constituie lăsarea cheltuielilor judiciare în sarcina statului.

Faţă de soluţia de achitare se impunea obligarea părţii civile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Partea civilă nu a indicat în scris motivele de apel şi deşi legal citată nu şi-a delegat un reprezentat pentru a susţine, oral, apelul.

Prin Decizia penală nr.107/5.03.2007, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondate ambele apeluri, reţinând, în esenţă, că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care a fost trimisă în judecată.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că nu există legătură de cauzalitate între faptele inculpatei şi prejudiciul pretins de partea vătămată, astfel că în mod corect au fost respinse pretenţiile civile ale acesteia.

Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea vătămată SC S.C. SRL Brăila.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Parchetul a criticat cele două hotărâri ca nelegale, susţinând că în mod greşit, s-a dispus achitarea inculpatei, reţinându-se că faptele acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi de fals, şi tot în mod greşit au fost respinse ca nefondate pretenţiile părţii civile.

Printr-un motiv suplimentar de recurs, procurorul de şedinţă a invocat motivul de casare prevăzut de art.3859 pct.10 Cod procedură penală, determinat de faptul că cele două instanţe nu au procedat la audierea martorului S. P. a cărei declaraţie era esenţială pentru lămurirea cauzei.

Partea civilă, prin procurator a invocat nelegalitatea hotărârilor recurate, deoarece nu a fost legal citată şi nu a avut posibilitatea să-şi exercite drepturile procesuale.

S-a apreciat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente :

Potrivit dispoziţiilor art.301 din Codul de procedură penală, partea vătămată participă cu drepturi procesuale egale cu ale celorlalte părţi la efectuarea actelor de judecată în latura penală a cauzei, poate interveni în administrarea probelor care susţin învinuirea şi are dreptul să formuleze cereri, să ridice excepţii şi să pună concluzii orale şi scrise cu privire la vinovăţia inculpatului.

În cazul exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal, partea vătămată constituită parte civilă are aceleaşi drepturi şi în susţinerea pretenţiilor civile decurgând din pagubele provocate prin infracţiune.

În speţă, în cursul urmăririi penale, SC S.C. SRL Brăila, prin reprezentantul legal S.P. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei Z.G. cu suma de 100.000.000 ROL, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzute de art. 215 alin.1, 2, 3 din Codul penal.

Din actele dosarului de fond rezultă că asociatul unic şi administratorul părţii vătămate SC S.C. SRL Brăila este S. (M.) S.

La termenul de judecată din data 1.02.1006 a fost depusă la dosarul cauzei o procură judiciară prin care S. S. l-a împuternicit pe mandatarul P. D. să o reprezinte cu depline puteri în mai multe dosare în care SC S.C. SRL Brăila figurează ca parte, precum şi o procură specială, autentificată la notarul public P. C. sub nr.289 (fără dată), prin care l-a împuternicit pe mandatarul S. P. să o reprezinte cu drepturi depline în atribuţiile care îi revin în calitate de administrator al societăţii comerciale.

De asemenea, a fost depusă o cerere prin care partea vătămată SC S.C. SRL Brăila a solicitat ca interesele să-i fie reprezentate de procuratorul P. D. (care până la acea dată fusese citat în calitate de martor), urmând ca acesta să asiste la audierea inculpatei şi să formuleze apărări.

Instanţa a prorogat discuţia cu privire la această cerere la termenul următor, respectiv la termenul din 22.03.2006. La acest din urmă termen de judecată, când procuratorul P. D. a fost prezent, instanţa nu s-a pronunţat în mod explicit asupra cererii formulate de partea vătămată, ci a invitat pe procurator să părăsească sala, urmând să fie rechemat după audierea inculpatei, pentru a fi audiat în calitate de martor.

De observat că la acest termen de judecată, ca şi la termenele următoare, partea vătămată nu a mai fost citată, reţinându-se că are termen în cunoştinţă începând cu termenul din data de 1.02.2006, când, după strigarea cauzei, s-au prezentat în instanţă cele două persoane care aveau împuterniciri pentru a reprezenta pe partea vătămată – respectiv S. P. şi P. D. Cele două persoane au fost însă menţionate în citativele încheierilor ulterioare ca martori, calitate în care nu erau în măsură să ia termen în cunoştinţă pentru partea vătămată şi nici să reprezinte interesele procesuale ale acesteia.

În consecinţă, partea vătămată, constituită parte civilă nu a avut posibilitatea să-şi exercite, prin reprezentantul convenţional, drepturile procesuale – respectiv dreptul de a asista la audierea inculpatei şi a martorilor, de a solicita administrarea de probe, de a formula cereri, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii – astfel cum prevăd dispoziţii le art.300 alin.2 şi 3, art.323, art.326, art.327 şi art.340 din Codul de procedură penală.

Această încălcare a dispoziţiilor legale nu a fost sesizată de către instanţa de apel, deşi la dosarul cauzei a fost depusă o nouă procură judiciară, autentificată prin încheierea nr.1708/4 octombrie 2006, prin care S.S., administratorul SC S.C. SRL Brăila., l-a împuternicit pe mandatarul P. D. să o reprezinte în procesul ce face obiectul prezentei cauze.

Încălcarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art.3859 pct.10 Cod procedură penală.

În consecinţă, văzând şi disp.art.38515 pct.2 lit. c Cod procedură penală, Curtea a admis recursul declarat de partea vătămată SC S.C. SRL Brăila şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, a casat Decizia penală nr.107/5.03.2007 a Tribunalului Galaţi şi Sentinţa penală nr.2238/4.10.2006 a Judecătoriei Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond – Judecătoria Galaţi.

S-a apreciat necesar ca instanţa de rejudecare să se conformeze dispoziţiilor art.38518 şi art.38519 Cod procedură privind limitele şi procedura rejudecării, urmând a fi respectate dispoziţiile art.301 Cod procedură penală şi celorlalte dispoziţii legale care stabilesc drepturile părţilor în instanţă, precum şi dispoziţiile art.174 alin.1 Cod procedură penală, privind reprezentarea părţilor în procesul penal.

Totodată, s-a apreciat necesar a se readministra probele în condiţiile respectării drepturilor procesuale ale părţilor şi, la solicitarea acestora, sau din oficiu, a se administra noi probe, pentru deplina clarificare a cauzei, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, urmând a fi avute în vedere şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs.

Tags: Cazul de casare

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art.38515 pct.2 lit. a Cod procedură penală, privind greşita soluţie de achitare a inculpatului R. G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 alin.2 şi de art. 184 alin.1, 3 Cod penal

Prin Sentinţa penală nr.63/25.01.2005 a Judecătoriei Tîrgu Bujor a fost condamnat inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (faptă din 02.10.2002).

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al.1 şi 3 Cod penal, la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare (faptă din 02.10.2002).

În baza dispoziţiilor art.33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare.

Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 Cod penal, respectiv 4 (patru) ani.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă în pedepsele componente de 2 (doi) ani închisoare, respectiv 3 (trei) luni închisoare pe care le-a constatat graţiate integral şi condiţionat în temeiul art.1 din Legea 543/2002 modificată.

În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil şi art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul I.S.A. să plătească părţii civile C. A. S. Galaţi suma de 17.779.525 lei cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală.

În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul I. SA să plătească părţii civile P. M. suma de 30.000.000 lei daune materiale şi 15.000.000 lei daune morale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 189, art. 191 şi art. 193 al.2 Cod procedură penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

În dimineaţa zilei de 02.10.2002, în jurul orelor 5.30 inculpatul R.G. se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca ARO 224 D, pe raza comunei M., judeţul G., având direcţia de mers dinspre G. către comuna O..

În autoturism, pe locul din dreapta faţă, se afla martorul C. F.

Din sens opus, având direcţia de mers dinspre comuna O. către G., se deplasa cu autoturismul marca Dacia 1310. În autoturism se mai aflau martorii G. E., M.D. şi L. C.

În aceeaşi direcţie de deplasare cu autoturismul inculpatului se deplasau cu căruţa tractată de două vaci victima P. G. şi partea vătămată P.M.

Căruţa nu era dotată cu felinar sau elemente reflectorizante care să o facă vizibilă pe carosabil şi nu avea fundătoare.

În momentul în care cele două autoturisme au ajuns în satul D. comuna M., în dreptul locuinţei martorului O.V., unde era amplasat un stâlp de iluminat public, dar care nu funcţiona, având luminile de întâlnire aprinse, la circa 3 metri în faţă, inculpatul R. G. a observat căruţa victimei.

Încercând să o evite inculpatul a tras de volan spre stânga şi a frânat, însă, datorită distanţei reduse nu a putut evita impactul, a intrat în coliziune cu vehiculul cu tracţiune animală, a intrat pe contrasens lovind cu partea stângă spate autoturismul condus de martorul C.V.E.

Urmare accidentului victima P. G. a decedat, moartea acestuia fiind violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă politraumatismului cranio – cerebral, produs prin proiectare din vehicul şi lovire de corpuri dure şi de plan dur, posibil în condiţiile unui accident rutier.

Partea vătămată a suferit un politraumatism cu contuzii craniofaciale şi edentaţie parţială, fracturi costale cu volet antero-lateral şi hemotorax drept, contuzie abdominală cu ruptură de ficat şi splină, hematom retro-peritoneal şi hematuric cu şoc hemoragic consecutiv, leziuni ce ar fi putut fi produse prin proiectare din căruţă în condiţiile unui accident rutier şi care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.

În cauză au fost efectuate două expertize tehnice auto în vederea stabilirii mecanismului şi dinamicii producerii accidentului, vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat. Conform concluziilor acestora, în momentul producerii accidentului, autoturismul condus de către inculpat se deplasa cu o viteză de circa 35-45 Km/h, accidentul neputând fi evitat prin frânare sau ocolire, datorită timpului scurt avut la dispoziţie de inculpat şi a faptului că vehiculul cu tracţiune animală nu era dotat cu elemente reflectorizante, starea de pericol fiind creată de căruţa care circula noaptea pe drumul naţional, pe mijlocul benzii sale de mers.

Conform procesului-verbal de verificare tehnică, autoturismul condus de inculpat corespundea din punct de vedere tehnic pentru circulaţia pe drumurile publice.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, rezultă că inculpatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În aceste condiţii, s-a reţinut că accidentul s-a produs din culpă comună.

Astfel, victima a încălcat dispoziţiile art. 54 lit. c, art. 55 lit. a şi art. 31 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966.

De asemenea, inculpatului îi revenea obligaţia generală prevăzută de art. 8 din Decretul nr. 328/1966, să se comporte în trafic astfel încât să nu pună în pericol circulaţia pe drumurile publice.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel inculpatul, partea vătămată/parte civilă şi asigurătorul de răspundere civilă.

Inculpatul a criticat sentinţa primei instanţe pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:

– hotărârea primei instanţe nu este motivată, reprezentând o copie a rechizitoriului;

– martorii au fost audiaţi cu încălcarea dreptului la apărare;

– în mod greşit i-au fost respinse proba cu acte şi proba cu martori;

– în mod eronat nu s-a dispus achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct.2 lit. a în ref. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că în producerea accidentului culpa aparţine în exclusivitate victimei şi părţii vătămate.

Partea vătămată/parte civilă a criticat soluţia primei instanţe pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, solicitând admiterea apelului şi obligarea inculpatului (în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă) la plata sumei de 50.000.000 ROL cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 40.000.000 ROL cu titlu de daune morale.

Asigurătorul de răspundere civilă a criticat sentinţa penală pronunţată de prima instanţă pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:

– în mod eronat s-a apreciat că şi inculpatului îi revine o parte din culpa producerii accidentului, în situaţia în care acesta a respectat toate regulile de circulaţie rutieră (considerând că întreaga culpă aparţine conducătorului atelajului);

– în mod nelegal prima instanţă nu a ţinut seama că în cauza supusă judecăţii este vorba de o culpă comună şi că în conformitate cu prevederile art. 21 din Ordinul nr. 8/2001, inculpatul şi asigurătorul de răspundere civilă pe de o parte şi partea vătămată pe de altă parte, suportă în mod egal sumele dispuse de instanţă (situaţie în care apreciază că asigurătorul trebuia obligat doar la plata sumei de 8.889.763 ROL către C.A.S. Galaţi şi la plata sumelor de 15.000.000 lei daune materiale şi 7.500.000 lei daune morale către partea vătămată/parte civilă ).

Prin Decizia penală nr.552/25.10.2005 a Tribunalului Galati au fost admise cele trei apeluri, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de control judiciar a apreciat că sentinţa penală este lovită de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispoziţiile art.171 al.3 Cod procedură penală, privind asistenţa juridică obligatorie.

Drept urmare, nu au mai fost analizate celelalte motive de apel invocate de părţi si care vizau fondul cauzei.

In rejudecare, prin Sentinţa penală nr.487/05.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al.2 Cod penal la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (faptă din 02.10.2002)

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al.1 şi 3 Cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.(faptă din 02.10.2002)

Au fost constatate graţiate integral şi condiţionat pedepsele de 2 ani închisoare si de 3 luni închisoare conform art.1 din Legea nr.543/2002.

În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil şi art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul să plătească părţii civile C.A.S. Galaţi suma de 17.779.525 lei (1777,9 RON) cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală.

A fost admisă in parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.M.

În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul R.G. în solidar cu asiguratorul să plătească părţii civile P.M. suma de 30.000.000 lei (3000 RON) cu titlu de daune materiale şi 15.000.000 lei (1500 RON) daune morale.

In baza art.193 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile P. M. suma de 5.040.000 lei (504 lei RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.

In baza art.189 si 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat in sumă de 7.000.000 lei (700 RON).

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea stabilită în primul ciclu de judecată şi s-a apreciat că producerea accidentului se datorează culpei comune atât a inculpatului cât si a victimei P. G.

S-a arătat că nu se poate reţine culpa exclusivă a victimei întrucât si inculpatul are o culpă în producerea accidentului, constând în aceea că nu a adaptat viteza la condiţiile efective de drum si nu a observat prezenţa pe carosabil a atelajului pe care trebuia să-l evite.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.A. s-a reţinut că aceasta nu a depus acte in susţinerea listei de cheltuieli efectuate cu înmormântarea si pomenirea victimei.

S-a apreciat că daunele materiale au fost dovedite până la concurenta sumei de 3000 RON, iar daunele morale cuvenite părţii civile au fost cuantificate la suma de 1500 RON.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul R. G. asigurătorul de răspundere civilă şi partea civilă P. M..

Inculpatul a criticat-o ca fiind nelegală atât în ceea ce priveşte latura penală cât si latura civilă a cauzei.

Astfel, inculpatul a susţinut că, întrucât toate probele administrate in cauză conduc la concluzia că nu are nici cea mai mică culpă in producerea accidentului, în mod greşit s-a dispus condamnarea sa si obligarea la plata de despăgubiri civile. A solicitat desfiinţarea hotărârii si achitarea sa, precum si respingerea acţiunii civile.

Asigurătorul a invocat faptul că nu are calitate de parte responsabilă civilmente, motiv pentru care nu trebuia obligat in solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri civile.

Partea civilă P.M. a criticat hotărârea in ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile, apreciind că, întrucât a făcut dovada despăgubirilor civile solicitate, acţiunea civilă trebuia admisă în totalitate.

Prin Decizia penală nr.666/A/18.12.2006, Tribunalul Galaţi a admis apelurile declarate de inculpatul R. G. si asigurătorul SC „I. R. I.C.” S.A. Bucuresti şi in consecinţă:

A desfiinţat Sentinţa penală nr.487/5.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor (dosar nr.1994/P/2005) si in rejudecare:

În baza disp.art.11 pct.2 litera a in referire la art.10 litera d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 al.2 Cod penal si art.184 al.1,3 Cod penal.

A respins acţiunea civilă formulată de părţile civile P.M. si S. Galaţi, ca nefondată.

In baza disp.art.192 al.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală, a obligat partea civilă P. M. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A respins apelul declarat de partea civilă P.M. împotriva Sentinţei penale nr.487/5.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor, ca nefondat.

In baza disp.art.192 al.2 Cod procedură penală, a obligat partea civilă-apelantă la plata sumei de 50 RON , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, in apel.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a apreciat că reţinerea unei culpe comune a inculpatului si a victimei în producerea accidentului, nu-şi găseşte fundamentul in probele ce au fost administrate pe tot parcursul procesului penal.

În acest sens au fost avute in vedere cele două expertize efectuate în cauză, cât şi declaraţiile martorilor audiaţi, martori care au fost de faţă la momentul producerii accidentului, schiţa de la locul faptei, etc.

Astfel, ambele expertize judiciare au stabilit că viteza de deplasare a autoturismului ARO, condus de inculpat, a fost intre 35-45 Km/h.

Întrucât căruţa nu era semnalizată, iar sectorul de drum unde a avut loc accidentul nu era iluminat artificial in acel moment, s-a stabilit că accidentul nu putea fi evitat prin frânare.

De asemenea, nici evitarea prin ocolire nu era posibilă întrucât virarea spre stânga însemna intrarea în coliziune cu Dacia ce venea din faţă, iar virarea spre dreapta ar fi însemnat intrarea în şanţul din dreapta şoselei.

Apariţia bruscă în câmpul vizual a căruţei nu a permis conducătorului autoturismului ARO să aibă timpul necesar pentru luarea unei decizii.

Accidentul putea fi evitat de către conducătorul căruţei dacă acesta echipa corespunzător căruţa cu elemente reflectorizante care să o facă vizibilă din timp si dacă ar fi circulat cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului (in momentul accidentului având 1,1 m până la marginea din dreapta ).

Tribunalul a apreciat că dispoziţiile legale reţinute a fi fost încălcate de către inculpat, nu au nici o legătură cu cauza.

Atelajul nu venea din sens opus, ci se afla pe aceeaşi bandă de circulaţie pe care rula autoturismul ARO, în acelaşi sens de deplasare.

Atelajul nu era un obstacol previzibil, nu era semnalizat, circula pe mijlocul benzii iar cel care conducea animalele care tracta atelajul, respectiv victima P. G. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Victima P. G. avea obligaţia să doteze atelajul cu semnalizare luminoasa sau reflectorizantă (art.54, 55 din RAD 328/1966) si să circule cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului.

Datorită conduitei victimei atelajul nu era un obstacol previzibil pentru inculpat. Era imposibil să se prevadă că la ora 5 dimineaţa, în condiţii de noapte, fără a exista lumină artificială, în condiţiile in care se circula cu maxim 45 Km/h, pe mijlocul drumului exista un atelaj nesemnalizat iar căruţaşul este si sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemeni, Tribunalul a apreciat că starea încărcăturii autoturismului ARO, condiţiile de drum sau conduita inculpatului in relaţie cu şoferul autoturismului ce venea din sens opus nu au nici o legătură cu evenimentul produs in dimineaţa zilei de 2.10.2002.

Practic, accidentul s-a produs numai din culpa victimei, aceasta fiind cea care a creat starea de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice.

În condiţiile în care nu era lumină naturală şi nici sistemele de iluminare stradală nu erau aprinse, inculpatul a redus viteza si a aprins luminile de întâlnire întrucât a observat că din sens opus rula un alt autovehicul, de asemenea cu luminile de întâlnire aprinse.

Inculpatul, şofer de meserie de circa 20 de ani, circula in apropierea axului drumului sensului său de mers, tocmai pentru a evita eventualele vehicule nesemnalizate care s-ar fi putut afla in trafic la acea oră si care ar fi circulat in mod legal pe marginea drumului.

Din probele administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a văzut căruţa abia în momentul în care autoturismul ce venea din sens opus s-a apropiat, motiv pentru care nu putea ocoli căruţa, a acţionat frâna, insă, datorită spaţiului mic de frânare, nu a putut evita coliziunea in urma căreia a fost grav afectat sistemul de direcţie al autovehiculului condus de inculpat, astfel că acesta nu are nicio culpă în producerea accidentului.

Împotriva Deciziei penale nr.666/A/18.12.2006 a Tribunalului Galaţi au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea vătămată P. M..

Ambii recurenţi au invocat nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, susţinând că în mod greşit aceasta a reţinut că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a victimei, dispunând achitarea inculpatului R. G. şi respingerea acţiunii civile.

Curtea a apreciat că recursurile sunt fondate.

Examinând hotărârea instanţei de apel, în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că soluţia de achitare a inculpatului, pronunţată de către instanţa de apel, contravine situaţiei de fapt ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, precum şi dispoziţiilor legale aplicabile.

Argumentaţia instanţei de apel, în sensul că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a victimei P. G., care a circulat pe un drum public, pe timp de noapte, cu un atelaj care nu era dotat cu semnalizare luminoasă sau reflectorizantă, încălcând astfel dispoziţiile art. 54 şi 55 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr.328/1966, nu poate fi acceptată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.16 din Decretul nr.328/1966 – act normativ care a reglementat circulaţia pe drumurile publice la data producerii accidentului – conducătorii de autovehicule trebuie să aibă în permanenţă controlul vitezei autovehiculelor, ceea ce înseamnă că viteza trebuie adaptată la condiţiile de trafic şi de vizibilitate, în aşa fel încât conducătorul auto să aibă permanent controlul autovehiculului şi să fie în măsură să evite orice pericol.

Această obligaţie este enunţată şi prin dispoziţiile art.48 din Regulamentul pentru aprobarea Decretului nr.328/1966, potrivit cărora conducătorul trebuie să adapteze viteza ţinând seama de împrejurări, astfel încât să poată opri vehiculul în limitele câmpului său de vizibilitate către înainte, precum şi în faţa oricărui obstacol previzibil.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 19 din acelaşi regulament este prevăzută obligaţia conducătorului de a folosi adecvat sistemul de lumini al autovehiculului, pe timpul nopţii ori în condiţii meteorologice ce reduc vizibilitatea.

Toate aceste dispoziţii legale stabilesc o corelaţie între viteza de circulaţie şi raza de vizibilitate, în sensul că viteza trebuie astfel adaptată încât autovehiculul să poată fi oprit înăuntrul distanţei în care vizibilitatea este asigurată.

În speţă, expertizele judiciare au stabilit că viteza de deplasare a autoturismului ARO, condus de inculpat, a fost intre 35 – 45 km/h. Deşi această viteză este sub limita maximă prevăzută de lege, ea nu a fost adaptată la împrejurările specifice circulaţiei pe timp de noapte, pe un drum neiluminat artificial, astfel că, în condiţiile în care din sens opus s-a apropiat un alt autoturism, care avea aprinsă, în mod regulamentar, lumina de întâlnire, inculpatul nu a avut posibilitatea să observe din timp căruţa nesemnalizată, condusă de partea vătămată.

În condiţiile date, cele două expertize au stabilit că inculpatul nu ar fi putut evita accidentul nici prin frânare, deoarece distanţa era insuficientă, şi nici prin ocolire, deoarece în acest caz autoturismul ARO ar fi intrat în coliziune cu autovehiculul care venea din sens opus.

Imposibilitatea evitării accidentului auto nu este însă imputabilă numai victimei – care a încălcat dispoziţiile art.54 şi 55 din Regulamentul pentru aprobarea Decretului nr.328/1966 circulând pe drumurile publice cu o căruţă nesemnalizată – ci şi inculpatului R. G. care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu a corelat viteza de deplasare a autovehiculului cu condiţiile de vizibilitate specifice circulaţiei pe timpul nopţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 19 şi art.48 din Regulamentul pentru aprobarea Decretului nr.328/1966.

Deşi atelajul condus de victimă nu era semnalizat, el nu poate fi considerat ca un obstacol imprevizibil, deoarece, în condiţiile în care se deplasa pe raza unei localităţi rurale, într-o perioadă de vârf a muncilor agricole de toamnă, inculpatul trebuia şi putea să prevadă pericolul de a întâlni un astfel de obstacol.

În consecinţă, Curtea a reţinut că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa comună, astfel că în mod greşit instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului R. G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 alin.2 şi de art. 184 alin.1, 3 Cod penal.

Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art.38515 pct.2 lit. a Cod procedură penală, Curtea a dispus fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de partea civilă P M, a fi casată Decizia penală nr. 666/A/18.12.2006 a Tribunalului Galaţi şi a fi menţinută, ca legală şi temeinică, Sentinţa penală nr.487/05.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor, decizia dată fiind definitivă.

Tags: Cazul de casare

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 Cod proc. penală – Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18/1 din Codul penal. Greşita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 3612/18.11.2005 a Judecătoriei Focşani, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, a fost achitat inculpatul G.N., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În baza art. 91 Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 300 lei RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului G.N., de a conduce un autoturism, având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prin atingerea minimă a valorilor vizate şi prin conţinutul ei concret, nu prezintă periculozitatea unei infracţiuni, care să impună aplicarea unei pedepse penale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, susţinând că, în raport de fapta comisă nu se justifică aplicarea unei sancţiuni administrative.

Prin decizia penală nr. 58/06.02.2006, Tribunalul Vrancea a admis apelul declarat de Parchet, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în rejudecare, a majorat la 500 lei (RON) cuantumul amenzii administrative aplicate inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a considerat că prima instanţă a făcut o corectă apreciere asupra gradului de pericol social al faptei – reţinând că pot fi aplicate dispoziţiile art. 18/1 din Codul penal – dar cuantumul amenzii administrative este insuficient pentru a produce efectul educativ scontat.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, reiterând motivul invocat în apel, în sensul că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală ref. la art. 18/1 Cod penal.

În cadrul dezbaterilor, procurorul de şedinţă a suplimentat motivele de recurs, susţinând că în raport de dispoziţiile deciziei nr. XIV din 21.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul era reabilitat de drept la data săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, astfel că în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia starea de recidivă postcondamnatorie.

Prin decizia penală nr. 207/R/13.04.2006, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de Parchet, a casat hotărârile recurate şi, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpatul G.N., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. a din Codul penal, privind recidiva postcondamnatorie.

În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în baza art. 82 Cod penal.

Conform disp. art. 191 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel Curtea a reţinut că este incident cazul de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 din Codul de procedură penală, în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Astfel, Curtea a reţinut că în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au considerat că fapta inculpatului G.N., de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua de 6.05.2005, în jurul orelor 21,00, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea pe străzile oraşului Odobeşti un autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1%. Întrucât fapta a fost săvârşită într-o zonă intens circulată, la o oră de vârf a traficului rutier este evident că ea creat un pericol concret pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice – astfel că în mod greşit cele două instanţe au considerat că pot fi aplicate dispoziţiile art. 18/1 din Codul penal.

De asemenea, s-a constatat că în mod greşit cele două instanţe au considerat că trebuie reţinută în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a din Codul penal.

Examinând situaţia antecedentelor penale ale inculpatului, se constată că prin sentinţa penală nr. 96 din 16 ianuarie 2003, definitivă prin neapelare la 02.02.2003, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a,g, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani, care a început să curgă la data de 02.02.2003 (data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) şi urma să se împlinească la 01.02.2008.

Pe durata termenului de încercare a intervenit graţierea pedepsei, în baza Legii nr. 543/2002, graţiere care a avut ca efect, conform art. 120 alin. 2 din Codul penal, reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei. Acest efect s-a produs imediat după aplicarea actului de clemenţă (astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XIV din 21 noiembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii) şi a determinat reducerea termenului de încercare la 2 ani.

Termenul de încercare, astfel cum a fost redus ca efect al graţierii, s-a împlinit la data de 01.02.2005 (dată la care a intervenit reabilitarea de drept), iar fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită ulterior acestei date, respectiv la 6.05.2005, astfel că în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a din Codul penal.

Întrucât reabilitarea are ca efect înlăturarea consecinţelor condamnării, nu se poate face, în speţă, nici aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind revocarea graţierii condiţionate.

În ceea ce priveşte infracţiunea dedusă judecăţii, Curtea, ţinând cont de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, precum şi de aspectele referitoare la persoana inculpatului, care a recunoscut în faţa organelor judiciare şi a regretat fapta săvârşită, este căsătorit, are 3 copii minori în întreţinere şi are antecedente penale faţă de care a intervenit reabilitarea de drept, a apreciat că scopul şi funcţiile pedepsei, prevăzute de art. 52 Cod penal, pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse cu închisoare, la limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 Cod penal.

Tags: Cazul de casare

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct. 17/1 din Codul de proc. penală.

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 din Codul de procedură penală

(decizia penală nr. 267/R/11.05.2006, Curtea de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 3547/12.12.2003, Judecătoria Galaţi a condamnat-o pe inculpata C.N. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.215 alin.2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal şi la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal (fapta din 23.01.2001).

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal a contopit cele două pedepse aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 3 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art.86/9 Cod penal, a dispus revocarea executării pedepsei la locul de muncă pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.65 lit.a şi b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.34/24.03.1997 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr.3202/8.12.1998 a Curţii Supreme de Justiţie şi menţinută prin sentinţa penală nr.1296/15.05.2002 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 19.06.2002 prin decizia penală nr.524/17.05.2092 a Tribunalului Galaţi

A constatat că inculpata C.N. a executat pedeapsa menţionată mai sus la locul de muncă SC ANA-LIDA SRL Galaţi în perioada 1.01.1999 -22.01.2001, rămânând neexecutat un rest de 344 zile închisoare.

În baza art.39 alin.2 Cod penal a contopit restul de pedeapsă de 344 zile închisoare cu pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpata C.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 Cod penal pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.14 Cod procedură penală, art. 346 alin.1 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil a obligat pe inculpata C.N. la plata sumei de 85.000.0000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC GAMIAL SRL Bucureşti. În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpata C.N., în calitate de reprezentant al SC GETOYALDI SRL, a indus în eroare, cu prilejul încheierii şi executării unui contract comercial, pe reprezentantul părţii vătămate SC GAMIAL SRL Bucureşti, întocmind şi uzând de acte false – fapte prin care a cauzat părţii civile un prejudiciu de 85.000.000 lei ROL.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi inculpata C.N., criticând-o ca nelegală.

Inculpata a invocat, ca motiv de apel, faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece în raporturile contractuale cu partea civilă a fost de bună credinţă şi nu a urmărit inducerea în eroare a acesteia, pentru a obţine un folos material injust.

Pentru acest motiv, a solicitat să fie achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a ref. la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală.

În subsidiar, inculpata a criticat şi modalitatea de soluţionare a situaţiei antecedentelor penale, arătând că pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.34/1997 a Tribunalului Brăila a fost executată integral la locul de muncă, fără a mai rămâne vreun rest neexecutat.

Prin decizia penală nr.572/9.11.2005, Tribunalul Galaţi a admis ambele apeluri, a desfiinţat în parte, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, pe care a înlăturat-o, sentinţa penală nr.3547/12.12.2003 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în dosarul nr.8268/2002 şi în, rejudecare :

În baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatei C.N., din infracţiunea de înşelăciune prev.de art.,215 alin.2 şi 3 Cod penal în infracţiunea de înşelăciune prev.de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În noua încadrare juridică a faptelor, a condamnat pe inculpată la :

– 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prev.de art.215 alin.1,2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal ;

– 4 luni închisoare pentru infracţiunea prev.de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal a contopit cele două pedepse arătate mai sus, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.86/9 Cod penal, a revocat executarea pedepsei la locul de muncă pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.65 lit.a şi b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.34/24.03.1997 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3202/8.12.1998 a Curţii Supreme de Justiţie şi menţinută prin sentinţa penală nr.1296/15.05.2002 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă la data de 19.06.2002 prin decizia penală nr.524/17.05.2092 a Tribunalului Galaţi.

Conform art. 86/9 alin.1 Cod penal în referire la art.39 alin.1 Cod penal contopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 1 an şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.34/24.03.1997 a Tribunalului Brăila, urmând ca inculpata C.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 3 ani şi 10 luni închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatei C.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b şi c Cod penal conform art.71 Cod penal.

Conform art.36 alin.3 Cod penal, a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare perioada executată, de la 8.01.1999 la 8.01.2002 (pedeapsa aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr.34/1997 fiind executată integral la locul de muncă).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 34/1997 a Tribunalului Brăila, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, dar încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune este incompletă, deoarece s-a omis reţinerea dispoziţiilor art. 215 alin. 1 din Codul penal.

De asemenea, tribunalul a reţinut că prima instanţă nu a rezolvat în mod corespunzător situaţia antecedentelor penale ale inculpatei, neobservând că aceasta a executat integral, la locul de muncă, pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 34/1997 a Tribunalului Brăila.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpata C.N, criticându-le ca nelegale.

În principal, inculpata, prin apărător, a invocat nulitatea hotărârii pronunţate de Tribunalul Galaţi, determinată de faptul că instanţa de apel nu a observat că inculpata nu a putut fi audiată de către instanţa de fond şi nu a procedat ea însăşi la audierea acesteia, încălcându-i astfel, dreptul la apărare.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză şi nu a exercitat rol activ pentru a clarifica sub toate aspectele cauza.

Pe fondul cauzei, apărătorul ales al inculpatei a solicitat să se constate că în sarcina acesteia nu poate fi reţinută infracţiunea de înşelăciune, deoarece nu a acţionat cu intenţie frauduloasă.

Prin decizia penală nr. 267/R/11.05.2006, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de inculpată, a casat decizia penală nr. 572/9.11.2005 a Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a procedat la judecarea cauzei în lipsa inculpatei şi fără audierea acesteia, dintr-un motiv neimputabil instanţei, respectiv acela că inculpata şi-a schimbat adresa unde locuieşte, fără a încunoştinţa organelor judiciare noua adresă.

În faţa instanţei de apel inculpata a fost însă prezentă la 8 termene de judecată şi a invocat, ca motiv principal de apel, faptul că nu au fost clarificate în mod corespunzător împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi că în mod greşit a fost reţinută în sarcina sa infracţiunea de înşelăciune.

În condiţiile în care instanţa de apel era obligată, conform prevederilor art.371 alin.2 din Codul de procedură penală, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, ea nu putea să statueze asupra vinovăţiei inculpatei fără a proceda la audierea nemijlocită a acesteia, cu atât mai mult cu cât în declaraţiile date la urmărirea penală, inculpata a susţinut în mod constant că nu a acţionat cu intenţia de a induce în eroare pe reprezentantul părţii vătămate, în scopul de a obţine un folos material injust.

Trecând la judecarea apelului fără a observa că inculpata nu a putut fi audiată la judecata în fond şi fără a proceda ea însăşi la audierea inculpatei, instanţa de apel a încălcat nu numai prevederile art 287 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind realizarea rolului activ al judecăţii, ci şi prevederile art.6 alin.2 din acelaşi cod, potrivit cărora organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, precum şi cele ale art.6 alin.1 din Convenţia privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Constantinescu împotriva României din 27 iunie 20000) precum şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr.45798/29 iulie 2005).

Omisiunea instanţei de apel de a proceda la audierea inculpatei, nu poate fi suplinită de către instanţa de recurs, deoarece, potrivit dispoziţiilor art.385/14 alin.1 din Codul de procedură penală, în calea de atac a recursului, nu pot fi administrate alte probe – fiind admisibile numai înscrisurile noi.

Deşi încălcarea dispoziţiilor legale privind audierea nemijlocită a inculpatului de către instanţa de judecată nu este sancţionată cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, se impune , în speţă, pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului, anularea hotărârii instanţei de apel, în condiţiile art.197 alin.1 şi 4 din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel a reţinut incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 385/9 alin. 1 pct. 17/1 raportat la dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 lit. c din Codul de procedură penală.

Tags: Cazul de casare