Top

PLATA PRIMEI DE VACANŢĂ PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI. PRESCRIPŢIA DREPTULUI LA ACŢIUNE

Prin sentinţa civilă nr.1827/7.11.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.3400/121/2006,a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata primelor de vacanţă pe perioada 2003-2005 actualizate cu rata inflaţiei până la data efectuării plăţii.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata primelor de vacanţă aferente anilor 2001-2002 ca fiind prescris.

A mai fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile au declarat recurs reclamanta B. M. şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 70/R/05.02.2007, Curtea de Apel Galaţi, a admis recursul declarat de reclamanta B. M. şi a respins ca nefundat recursul declarat de pârâtă pentru următoarele considerente.

Potrivit art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 ce reglementează statutul funcţionarilor publici, s-a prevăzut că funcţionarul public are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu , la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.

Prin urmare, dreptul la prima de vacanţă s-a născut prin lege ca un drept subiectiv neafectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, să efectueze o anumită prestaţie pozitivă şi anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanţă începând cu data la care a expirat termenul.

Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exerciţiului acestui drept nu echivalează cu stingerea dreptului.

Dreptul în sine a existat şi există putând fi valorificat de către reclamanta beneficiară şi în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar ajunge la situaţia în care are dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.

În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din start îngrădit prin însăşi imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiţie, 0 asemenea situaţie nefiind în spiritul apărării drepturilor omului.

Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăşi substanţa dreptului respectiv, de altfel un drept câştigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.

Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanţă, face parte din conţinutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.

Astfel art.53 din Constituţia României arată clar, situaţiile în care exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică .Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situaţia unei adevărate îngrădiri a dreptului câştigat şi practic, la anularea obligaţiei corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.

În acest context, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, aşa cum am arătat mai sus, dreptul reclamantei – intimate este născut şi actual putând fi exercitat.

Sub aspectul pretinsei prescripţii a dreptului la acţiune aparţinând recurentei reclamante,curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanţă au avut ca efect inclusiv suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă.

O altă interpretare ar aduce atingere,aşa cum s-a mai arătat,însăşi substanţei dreptului ceea ce este în contradicţie cu principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Ca urmare,se impune a se considera că dispoziţiile art.10 al.3 din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 şi art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripţiei dreptului la acţiune a cărei acordare a fost suspendată prin acte normative doar temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite.

În felul acesta s-a asigura respectarea principiului încrederii în statul de drept,fiind asigurată aplicarea legilor adoptate în spiritul şi litera lor,concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive,făcând necesar ca titularii drepturilor acordate să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care ele au fost prevăzute de lege.

Drept urmare,pe baza şi a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, a fost admis recursul declarat de reclamanta B. M.

A fost modificată în parte sentinţa civilă nr.1827/7.11.2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi în rejudecare:

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata primelor de vacanţă pe perioada 2001-2005 actualizate cu rata inflaţiei până la data efectuării plăţii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate privind plata cheltuielilor de judecată.

A fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Etichete: