Top

Îndeplinirea cerinţelor dispoziţiilor art.10 din Legea nr.273/2004. Relevanţa permisului de şedere permanentă în România a cetăţenilor străini.

Prin cererea adresată Tribunalului Galaţi, DGASPC Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.K.D. şi D.G.A.S.P.C. sector 4 Bucureşti, încredinţarea în vederea adopţiei a minorei V.E.A., născută la data de 19.11.1997, la pârâta B.K.D.

Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr.63/2007 a respins cererea formulată de reclamantă ca nefondată cu motivarea că dacă sub aspectul moralităţii şi al profilului psihologic s-a avut în vedere percepţiile directe ale specialiştilor din cadrul DGASPC, sub aspectul stării materiale nu s-a făcut dovada unor venituri constante, astfel că nu garantează asigurarea unei vieţi în condiţii confortabile pe termen lung.

Referitor la domiciliul adoptatoarei, s-a reţinut că adopţia internă în sensul art. 3 lit. c din Legea nr. 273/2004 este adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare cât şi adoptatul au domiciliul în România.

Din dorinţa de a o adopta pe minoră a obţinut permis de şedere permanentă în România, valabil până în anul 2012 în condiţiile în care domiciliul este definit ca locul în care locuieşte în mod statornic, faţă de care manifestă stabilitate.

Faptul că toate rudele pârâtei locuiesc în SUA, că aceasta în momentele grele ale căsniciei a revenit alături de familia sa în SUA unde are şi domiciliul, că are premize de a obţine un loc de muncă în SUA şi nu în România unde desfăşoară activităţi de voluntariat, a format convingerea primei instanţe că locul faţă de care manifestă stabilitate şi în care se află în centrul său emoţional este SUA, situaţie în care deşi adoptatoarea are permis de şedere permanentă în România, acesta nu poate fi asimilat domiciliului în sensul dispoziţiilor Legii nr. 273/2004.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele B.K.D. şi DGASPC sector 4 Bucureşti invocând că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea în condiţiile în care în speţă s-a făcut dovada deplină a cerinţelor dispoziţiilor art.10 din Legea nr.273/2004 privind adopţia.

De asemenea, recurenta-adoptatoare B.K.D. a făcut dovada cu acte a stabilirii domiciliului pe teritoriul României din vara anului 2006, aşa cum prevăd dispoziţiile art.3 lit.c din Legea nr.273/2004. În consecinţă, pentru adopţia internă legea nu face referire la cetăţenia adoptatorului ci numai la stabilirea domiciliului conform OUG nr.194/2002.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia civilă nr. 1/R.C.C. din 07.02.2008 a admis recursurile formulate de pârâte şi a modificat sentinţa civilă nr. 63/2007 a Tribunalului Brăila. În rejudecare, a admis cererea formulată de DGASPC Brăila şi a dispus încredinţarea în vederea adopţiei pentru o perioadă de 90 zile a minorei, la B.K.D.

Pentru a pronunţa această decizie civilă, instanţa de recurs a reţinut din întregul material probator că recurenta-adoptatoare a făcut dovada condiţiilor materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a minorei, conform art.10 alin.1 din Legea nr.273/2004.

Pe lângă actele existente în dosarul de fond, în recurs s-au depus acte suplimentare ce dovedesc veniturile recurentei ( contractul individual de muncă pe durată nedeterminată şi soldurile din luna ianuarie 2008 la Banca ABN – AMRO) care atestă şi întăresc convingerea instanţei că aceasta beneficiază de condiţii materiale decente pentru asigurarea unei vieţi în condiţii confortabile pe termen lung. De altfel, legea nu prevede un cuantum necesar în acest sens şi nici nu distinge modul de încasare al acestora, dacă provin din salariu sau din alte surse.

De asemenea nu s-a avut în vedere de prima instanţă Atestatul nr. 31/2007 emis de D.G.A.S.P.C. sector 4 Bucureşti din care rezultă că adoptatoarea prezintă garanţii morale şi condiţii materiale necesare creşterii şi dezvoltării armonioase pentru un copil şi faptul că între aceasta din urmă şi minoră s-a stabilit o puternică legătură şi afecţiune părintească pe o perioadă de 8 ani de zile.

Mai mult decât atât, audiată minora de prima instanţă, şi-a exprimat dorinţa de a locui cu adoptatoarea deoarece se înţeleg bine şi se simte bine în prezenta ei.

În aceste condiţii, interesul superior al minorei trebuie luat în considerare cu prioritate, aspect pe care însă prima instanţă nu l-a avut în vedere.

În ceea ce priveşte şi al doilea motiv de recurs invocat de pârâte se constată a fi întemeiat, în condiţiile în care recurenta adoptatoare a făcut dovada cu acte că domiciliază în România iar cerinţa legii ( art. 3 lit. c din Legea nr. 273/2004) este aceea că adoptatorul şi adoptatul să aibă domiciliul în România, nefăcând nici o referire la cetăţenia adoptatorului. Faţă de această situaţie, recurenta adoptatoare cu permisul de şedere permanent îndeplineşte cerinţele cumulative ale OUG nr. 194/2002.

Faptul că recurenta adoptatoare are rude şi a locuit multă vreme în SUA nu poate constitui un impediment în vederea adopţiei.

În aceste condiţii, criticile formulate de pârâte sunt întemeiate, încadrându-se în dispoziţiile art. 7, 8 şi 9 cod procedură civilă, astfel cum au fost invocate.

Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 alin. 3 cod proc.civ. a admis recursurile declarate.

Etichete: