Top

Potrivit disp. art. 52 alin. 2 din Codul muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării

Prin sentinţa civilă nr. 244/21.02.2008 a Tribunalului Galaţi, s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâta S.C. T. SA GALAŢI.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 278/121/2008, reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A obligarea acesteia la plata drepturilor salariale ce i se cuveneau pe perioada când contractul ei de muncă a fost suspendat şi daune morale de 5000 lei, fără cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a fost cercetată penal la cererea pârâtei, dar prin Ordonanţa nr. 1333/P/2006 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.

Prin Decizia nr. 197/11 decembrie 2007 pârâta a dispus reluarea activităţii în cadrul firmei, de la aceeaşi dată reluându-se drepturile şi obligaţiile părţilor.

Solicită să i se achite şi drepturile salariale ce i se cuveneau pe perioada când contractul ei de muncă a fost suspendat, întrucât nu se face vinovată de suspendarea contractului, aceasta fiind o măsură luată de unitate unilateral.

Întrucât nu a fost condamnată, rezultă că unitatea a luat abuziv această măsură, ca urmare refuzul de a-i plăti drepturile băneşti, cu motivarea că i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, excede dispoziţiilor legale.

Pentru că a fost tracasată timp de aproximativ 2 ani de zile de către pârâtă solicită şi obligarea acesteia la plata de daune morale.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta a deţinut funcţia de casier abonamente în cadrul unităţii pârâte, iar împotriva acesteia s-a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals.

Prin Decizia nr. 84/28 iunie 2006 pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.

Prin Ordonanţa nr. 1333/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.

Prin Decizia nr. 197/11 decembrie 2007 pârâta a dispus reluarea activităţii în cadrul firmei începând cu data de 11.12.2007, de la aceeaşi dată reluându-se drepturile şi obligaţiile părţilor.

Conform art. 52 alin. 2 din Codul Muncii (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Ipoteza este clar stabilită de lege, respectiv dacă se constată nevinovăţia celui în cauză.

În speţă, chiar dacă prin Ordonanţa nr. 1333/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală, rezultă clar că aceasta nu s-a datorat nevinovăţiei reclamantei, ci aprecierii că fapta săvârşită de aceasta, deşi există şi este prevăzută de legea penală, prin conţinutul ei concret, respectiv un prejudiciu relativ mic, vârsta înaintată a făptuitoarei, etc. nu impune aplicarea unei sancţiuni penale, ci s-a ales varianta sancţionării administrative, conform art. 18 ind. 1 Cod penal.

Este evident că tracasarea invocată de reclamantă, datorată cercetărilor penale, nu este din culpa unităţii, fiind vina sa pentru nerespectarea legii şi a disciplinei de serviciu.

În consecinţă nu se pune problema acordării de daune morale, iar instanţa a respins integral acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs reclamanta C.E., considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

Prin faptul că, prin ordonanţa nr. 1333/P/2006, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală şi i s-a aplicat doar o sancţiune administrativă, nu justifică ca intimata să nu îi plătească drepturile ce i se cuvin pe perioada suspendării contractului său de muncă.

Sancţiunea administrativă aplicată excede sfera penalului în baza căruia i-a fost suspendat contractul de muncă.

Nefiind sancţionată penal, înseamnă că a fost considerată nevinovată din acest punct de vedere, motiv pentru care angajatorul este obligat să îi plătească drepturile salariale pe întreaga perioadă cât a fost suspendată.

Motivarea instanţei excede cadrului legal, fiind interpretate eronat dispoziţiile legale în materie.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 C.pr. civilă.

Prin decizia civilă nr. 388 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 244/21.02.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 278/121/2008.

Au fost avute în vedere următoarele:

Prin Ordonanţa nr. 1333/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a constatat că faptele comise de învinuita C.E. constituie infracţiunile de falsificare de bilete de transport, prevăzută de art. 283 alin. 1 Cod penal şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Însă, avându-se în vedere valoarea relativ mică a prejudiciului, vârsta înaintată a învinuitei şi împrejurările concrete în care aceasta a falsificat tichetul abonament în litigiu, s-a apreciat drept temeinică şi legală propunerea organelor de poliţie de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Pentru aceste raţiuni, s-a dispus, în baza disp. art. 11 pct. 1 lit. b, art. 10 lit. b indice 1 C.pr.penală şi art. 91 Cod penal, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.

Potrivit disp. art. 52 alin. 2 din Codul muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Deci, textul de lege este clar şi nu poate da naştere la alte interpretări: se plătesc despăgubiri de către angajator numai în cazul constatării nevinovăţiei salariatului.

Chiar şi în tratatul de dreptul muncii depus la dosar de către recurentă în susţinerea recursului care are valoare de doctrină se precizează clar că nu este vorba de orice nevinovăţie, ci chiar de inexistenţa vinovăţiei penale.

În cazul prevăzut de art. 90 şi 91 Cod penal este vorba de înlocuirea răspunderii penale şi nu de nevinovăţia salariatului aşa cum este prevăzută de art. 52 alin. 2 din Codul muncii.

În cazul înlocuirii răspunderii penale, fapta îşi păstrează caracterul care justifică răspunderea penală însă nu este decât înlocuită cu o altfel de răspundere şi nicidecum înlăturată.

În consecinţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 52 alin. 2 din Codul muncii, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, care a interpretat corect dispoziţiile legale, recurentei necuvenindu-i-se drepturile salariale solicitate.

Cu privire la daunele morale, de asemenea, se apreciază că în mod corect au fost respinse de către prima instanţă, întrucât nu s-a dovedit că pârâta a acţionat în mod abuziv prin introducerea plângerii împotriva Ordonanţei nr. 1333/P/2006, liberul acces la justiţie fiind un principiu aplicabil oricărei persoane, fizice sau juridice, indiferente de instituţia unde a înregistrat plângerea.

Etichete: