Top

Comunicarea deciziei de sancţionare

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani sub nr. 3237/40/29.07.2009, contestatoarea J.E. a formulat în contradictoriu cu intimata SC „R@G GLASS INTERNAŢIONAL” SRL, contestaţie împotriva deciziei nr. 59/12.01.2009 emisă de intimată, solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 din Codul muncii. Totodată, contestatoarea a chemat în garanţie Inspecţia Muncii şi solicitat obligarea AJOFM Botoşani la asigurarea protecţiei sociale.

În fapt, contestatoarea a arătat că, în calitate de salariat al societăţii intimate, s-a judecat cu aceasta în dosarul nr. 5291/40/2008 al Tribunalului Botoşani şi din cuprinsul sentinţei pronunţate a luat cunoştinţă despre emiterea de către angajator a deciziei contestate, prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă. Contestatoarea a susţinut că nu i s-a comunicat această decizie, fiind încălcate atât prevederile art. 74 din Codul muncii precum şi ale deciziei nr. 95/2008 a Curţii Constituţionale a României, astfel încât neîndeplinirea acestei obligaţii de către angajator atrage nulitatea absolută a deciziei.

În ceea ce priveşte intimata Inspecţia Muncii, contestatoarea a arătat că ar fi în culpă întrucât ITM Botoşani – ca instituţie subordonată intimatei – nu a luat nici o măsură împotriva angajatorului, deşi constatase nelegalitatea deciziei prin care salariata a fost trimisă în concediu fără plată, acceptând ca şi în continuare angajatorul să încalce normele de drept privind legislaţia muncii.

Referitor la intimata AJOFM Botoşani, contestatoarea a susţinut că aceasta avea obligaţia ca, împreună cu angajatorul, să întreprindă toate demersurile stipulate de Codul Muncii şi de Legea 130/1996 pentru aplicarea măsurilor de protecţie socială.

Contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 44 şi 47 din Constituţia României, Codul muncii şi Legii nr. 130/1996 şi nu a solicitat administrarea de probe pentru dovedirea pretenţiilor formulate.

Intimata Inspecţia Muncii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât între această instituţie şi contestatoare nu au existat şi nici nu există raporturi juridice de muncă, neavând nici o obligaţie legală de despăgubire a salariatului ca urmare a nerespectării legislaţiei muncii. S-a mai arătat şi că potrivit adresei nr. 276/2009, ITM Botoşani a dispus numeroase măsuri de intrare în legalitate a SC R@G GLASS INTERNAŢIONAL, cu menţiunea aplicării de sancţiuni contravenţionale pentru eventuala nerespectare a acestora.

Şi intimata AJOFM Botoşani a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că, nu are calitatea de angajator, precum şi faptul că îi revin doar atribuţii în domeniul protecţiei sociale conform Legii nr. 76/2002, nerăspunzând de legalitatea măsurii desfacerii contractelor de muncă

Intimata SC „R@G GLASS INTERNAŢIONAL” SRL a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în raport cu disp. art. 268 alin.5 din Codul muncii.

Astfel, deşi contestatoarea a pretins că ar fi luat cunoştinţă despre decizia de concediere nr. 59/12.01.2009 doar în urma comunicării soluţiei din dosarul nr. 5014/40/2008, din studiul acestui dosar rezultă că decizia nr. 59/2009 a fost depusă la termenul de judecată din data de 16.02.2009 (f. 33) şi i-a fost comunicată apoi contestatoarei conform încheierii de şedinţă din acea dată (f. 62 ds).

În dovedirea apărărilor formulate, intimata a solicitat ataşarea dosarului nr. 5014/40/2008 al Tribunalului Botoşani.

În temeiul art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 1638 din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor Inspecţia Muncii – Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei Bucureşti, şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de contestatoare împotriva acestor intimaţi.

A admis excepţia tardivităţii contestării deciziei de concediere nr. 74/15.01.2009 şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv formulată contestaţia introdusă de contestatoarea Jităreanu Elena.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că faţă de modul general de formulare a pretenţiilor faţă de intimatele Inspecţia Muncii şi AJOFM Botoşani în pofida solicitării instanţei de precizare a obiectului concret al acţiunii, înştiinţarea comunicată prin citaţia trimisă pentru termenul de judecată din 27 octombrie 2009 – se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestor intimate, neputându-se stabili identitatea acestora cu titularii obligaţiilor din raporturile de drept material deduse judecăţii.

În privinţa excepţiei tardivităţii contestării deciziei de concediere nr. 59/12.01.2009, instanţa a reţinut că potrivit art. 268 alin.4 din Codul muncii, decizia de sancţionare „se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată , la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.” Totodată, că potrivit art. 268 alin.5 din Codul muncii, decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat în termen de 30 zile calendaristice de la data comunicării.

În cauză, din analiza dosarului nr. 5014/40/2008 al Tribunalului Botoşani a rezultat că la termenul de judecată din 16.02.2009, societatea intimată a depus întâmpinare, însoţită de înscrisuri doveditoare, între acestea figurând şi decizia nr. 59/12.01.2009 de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei J.E., începând cu data de 5.01.2009.

Potrivit încheierii de şedinţă din 16.02.2009 duplicatul întâmpinării şi al înscrisurilor depuse de angajator, deci şi al deciziei, a fost comunicat contestatoarei – iar aceasta în petiţia de recurs depusă la 11.05.2009 – face referire la respectiva decizie.

Prin urmare, în speţă a fost făcută dovada comunicării la 16.02.2009 a deciziei de desfacere a contractului.

Iar această comunicare respectă disp. art. 74 şi art. 268 alin.4 din Codul muncii (precum şi pe cele ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 95/2008), edictate în scopul de a asigura înştiinţarea efectivă salariatului cu privire la măsura luată faţă de contractul său de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatoarea J.E. invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate.

În dezvoltarea acestor motive recurenta arată că în mod greşit s-a reţinut excepţia tardivităţii contestaţiei formulată împotriva deciziei de concediere nr. 59/12.01.2009 emisă de intimată, întrucât această decizie nu i-a fost comunicată aşa cum impun dispoziţiile art. 268 (5) din Codul Muncii.

Susţinerea Tribunalului Botoşani că a luat cunoştinţă de această decizie prin comunicare de către instanţă odată cu întâmpinarea depusă de angajator nu are acoperire deoarece nu i-a fost comunicată şi nici nu revin instanţei vreo obligaţie în acest sens potrivit dispoziţiilor legale aplicabile.

În privinţa celorlalţi doi pârâţi, Inspecţia Muncii Bucureşti şi A.J.O.F.M. Botoşani, recurenta consideră că nu şi-au respectat obligaţiile ce le revin potrivit dispoziţiilor legale.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că soluţia adoptată de prima instanţă este corectă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este întemeiat din următoarele considerente :

Potrivit disp. art. 268 al. 3 şi 4 din Codul Muncii decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul de fond Curtea constată că intimata S.C. „R@G GLASS INTERNAŢIONAL” SRL nu a făcut dovada predării personal recurentei a deciziei de desfacere a contractului de muncă, cu semnătură de primire ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de aceasta.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale mai sus arătate, comunicarea în scris a deciziei de desfacere a contractului de muncă reprezintă o garanţie pentru ocrotirea intereselor salariaţilor şi nu poate fi înlocuită cu alte probe din care s-ar deduce că persoana interesată, în speţă recurenta a aflat de existenţa dispoziţiei respective.

În contextul celor arătate, apreciază Curtea că în mod greşit prima instanţă a considerat că s-a făcut dovada comunicării către recurentă a deciziei de concediere nr. 59 din 02.01.2009 odată cu întâmpinarea depusă în dosarul nr. 5291/40/2009 al Tribunalului Botoşani mai ales că din cuprinsul încheierii de la termenul din 16.02.2009 nu rezultă că s-ar fi comunicat contestatoarei şi alte înscrisuri în afară de întâmpinările depuse de pârâţi.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că nu este dată excepţia tardivităţii contestării deciziei de concediere astfel că a admis recursul, a casat sentinţa recurată, urmând ca în baza art. 312 pct. 5 din Codul de procedură civilă să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea judecării pe fond a contestaţiei.

Etichete: