Top

Necomunicarea încheierii de carte funciară în termenul prevăzut de art. 50 din Legea nr. 7/1996. Natura juridică a acestui termen. Inaplicabilitatea sancţiunii nulităţii încheierii.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1053 (03.05.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Necomunicarea încheierii de carte funciară în termenul prevăzut de art. 50 din Legea nr. 7/1996. Natura juridică a acestui termen. Inaplicabilitatea sancţiunii nulităţii încheierii.

Legea nr. 47/1996 republicată – art. 50 alin. 1

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 „încheierea se comunică celui în care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi a celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la prezentarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii”.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1053 din 3 mai 2006

Prin decizia civilă nr. 127 din 13 februarie 2006 a fost respins apelul petenţilor R.I. şi R.F., în contradictoriu cu intimaţii D.T. şi S.C. „A. 2001” S.R.L. T., fiind menţinută sentinţa civilă nr. 9005 din 13 octombrie 2005 a Judecătoriei Timişoara, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenţi, având ca obiect anularea încheierii de carte funciară pentru necomunicarea ei în termenul prevăzut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri, ambele instanţe au reţinut că termenul prevăzut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 este un termen de recomandare iar nu un termen imperativ, care să producă consecinţa desfiinţării încheierii.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs reclamanţii, care, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9, au solicitat, în principal, casarea deciziei, iar în subsidiar modificarea ei, susţinând nesoluţionarea fondului cauzei şi interpretarea greşită a termenului de comunicare a încheierii de carte funciară, a cărei nerespectare atrage nulitatea încheierii.

Prin decizia civilă nr. 1053 din 3 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile reclamanţilor, cu motivarea că termenul în discuţie nu este unul de recomandare, atâta timp sunt prevăzute o limită minimă şi o limită maximă, a căror nerespectare nu poate avea în nici un caz drept consecinţă sancţionarea încheierii cu nulitatea absolută, apreciind că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.

Etichete: ,

Uzucapiune. Inaplicabilitatea Codului civil privind uzucapiunea în zonele de publicitate prin cărţile funciare. Aplicabilitatea dispoziţiilor Decretului nr. 115/1938, până la finalizarea lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliara

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1056 (03.05.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara
Legea nr. 7/1996, republicată – art. 69 alin. 2

Potrivit art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 – republicată, la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unei unităţi administrativ-teritoriale îşi încetează aplicabilitatea, pentru teritoriul respectiv, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare şi Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară.

În consecinţă, în zonele supuse sistemului de publicitate prin cărţile funciare sunt aplicabile în continuare dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938 în materia uzucapiunii, iar nu dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi ale Codului civil, dacă nu s-au finalizat lucrările de cadastru.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1056 din 3 mai 2006

Prin sentinţa civilă nr. 10501 din 16 decembrie 2003, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea în uzucapiune, întemeiată pe dispoziţiile Codului civil, formulată de reclamantul C.L. S. împotriva pârâtei, persoană fizică, V.P.E.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fostele Consilii Populare, anterior anului 1990, nu au exercitat o posesie utilă şi sub nume de proprietar asupra terenurilor proprietatea unor persoane fizice plecate din ţară.

Prima instanţă a mai reţinut că, deşi acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile Codului civil, aceste texte nu au fost aplicabile, deoarece în Banat şi Transilvania s-au aplicat dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938, norme care sunt în vigoare conform art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 – republicată.

În apelul declarat în cauză, reclamantul a susţinut că foloseşte terenul de mai mult de treizeci de ani, perioadă în care pârâta, proprietară tabulară, nu a mai fost văzută în localitate.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 1247 din 3 iunie 2004, a respins apelul reclamantului C.L. S., reţinând, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovada unei posesii continue, neîntrerupte şi sub nume de proprietar, iar pe de altă parte, a statuat că este pertinentă susţinerea primei instanţe privind aplicarea în continuare pe teritoriul Judeţului Timiş a Decretului-Lege nr. 115/1938, faţă de dispoziţiile art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 – republicată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., susţinând că ambele instanţe în mod greşit au aplicat în cauză dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938 în loc să aplice dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi ale Codului civil.

Prin decizia civilă nr. 1056 din 3 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul reclamantului cu motivarea că lucrările de cadastru nu erau finalizate la data introducerii acţiunii (09.06.2003), astfel că nu-şi încetează aplicabilitatea Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 242/1947, potrivit art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.

Astfel, instanţa de recurs a stabilit că, datorită acestei situaţii uzucapiunea invocată de instituţia reclamantă nu poate fi examinată decât prin raportare la dispoziţiile art. 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938, ori acest articol nu-i poate profita reclamantului decât dacă ar fi dovedit faptul primordial al decesului proprietarei tabulare (pârâta V.P.E.), survenit anterior celor 20 de ani, în care se pretinde că a posedat util imobilul acestei pârâte, ceea ce în cauză nu s-a făcut.

Etichete: ,