Top

Legea nr. 7/1996. Plângere impotriva incheierii de intabulare a dreptului de proprietate formulata de un tert. Caracterul necontencios al cererii. Distinctie intre plângerea formulata in temeiul art. 49 din Legea nr. 7/1996 si actiunea in rectificare

In solutionarea unei plângeri împotriva unei încheieri de carte funciara (oricât de îndreptatita ar parea solicitarea petentului fi momentul acestei rezolvari), instanta învestita va fi legata – definitiv – de documentatia pe care s-a bazat înscrierea contestata.

Alta este situatia când nu se invoca nelegala înscriere, ci împrejurarea ca, ulterior, au intervenit anumite situatii ce fac ca mentiunile cartii sa nu mai corespunda realitatii juridice sau materiale.

Rezulta de aici ca, spre deosebire de plângere, rectificarea se justifica faptic întotdeauna pe împrejurari ivite dupa ramânerea definitiva a înscrierii care se vrea astfel pusa în concordanta cu noua realitate juridica.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Mangalia la 29.10.2008 reclamantul A.N. a solicitat anularea încheierii nr.3294/11.11.2002 a B.C.F. Mangalia prin care a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea numitului M.A., asupra imobilului teren în suprafata de 1005 mp.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca pârâtul a ocupat acest teren de la C.I., iar aceasta a cumparat imobilul de la A.I., pârâtul dobândind terenul prin contractul de vânzare cumparare 938/2002, desi între reclamant si vânzatori exista mai multe procese pe rol privind acest imobil.

S-a mai aratat ca, întrucât prin decizia civila nr.214/19.04.2007 a Tribunalului Constanta, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumparare nr.6455/1990 încheiat între A.I. si M. – vânzatori, si C.I. si C.G. – cumparatori, pentru suprafata de 471 m.p., ramânând valabila vânzarea numai pentru 405 m.p. teren, urmeaza ca si dreptul dobândit de pârât prin cumparare de la C.I. sa fie diminuat cu suprafata de 471 m.p. asa încât în Cartea funciara a imobilului sa se mentioneze ca a dobândit numai 534 m.p. în loc de 1005 m.p.

Prin sentinta civila nr.74/C/12.01.2009, Judecatoria Mangalia a admis în parte plângerea si a anulat în parte încheierea nr. 3294/11.11.2002 a B.C.F. Mangalia prin care s-a intabulat dreptul de proprietate pentru 1005 mp. teren intravilan în favoarea intimatului, în sensul radierii din cartea funciara a imobilului în ceea ce priveste suprafata de 471 mp ca urmare a constatarii nulitatii absolute partiale a contractului de vânzare-cumparare nr. 6455/1990 încheiat între A.I. si M. în calitate de vânzatori si C.G. si C.I. în calitate de cumparatori, act ce a stat la baza vânzarii-cumpararii autentificate prin contractul nr. 938/5.11.2002 B.N.P. F.A.R. – Bucuresti, încheiat cu intimatul, nulitate constata prin SC 214/19.04.2007 a Tribunalului Constanta ramasa definitiva prin Decizia Civila nr. 474/5.11.2007 a Curtii de Apel Constanta.

Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatoria a retinut ca: pârâtul M.A. a cumparat de la numitii C.I. si C.G. o suprafata de 1005 m.p. prin contractul de vânzare cumparare 938/2002, teren în care a fost inclusa si suprafata de 471 m.p. pentru care, prin decizia civila 214/19.04.2007 Tribunalul Constanta a constatat ca vânzarea este nula absolut – solutie mentinuta prin decizia civila 474/5.11.2007 a Curtii de Apel Constanta.

Cum vânzarea este nula pentru suprafata de 471 m.p., nici pârâtul nu putea dobândi mai mult decât putea vânzatorul sa-i înstraineze, asa încât intabularea dreptului sau de proprietate pentru 1005 m.p. este nefondata.

Împotriva sentintei civile mai sus mentionate a formulat apel pârâtul M.A., prin care a criticat hotarârea instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea apelului, s-a aratat ca este inadmisibila calea de atac a plângerii împotriva încheierii pronuntata de judecatorul de carte funciara, iar în subsidiar sa se retina tardivitatea plângerii în ipoteza recalificarii acesteia ca apel.

S-a mai precizat ca, în cauza, s-a încalcat principiul relativitatii efectelor hotarârilor judecatoresti în sensul ca hotarârea pronuntata în contradictoriu cu numitii C.G., C.I. si A.N., în care apelantul M.A. nu a fost parte ar fi produs efecte si împotriva tertilor, încalcându-se prezumtia de adevar instituita în favoarea hotarârilor judecatoresti definitive si irevocabile.

La termenul de judecata din 10 aprilie 2009, numitul A.S. a depus la dosar cerere reconventionala prin care a aratat ca solicita respingerea apelului formulat de M.A. si constatarea nulitatii absolute partiale a contractului nr. 938/2002 pentru suprafata de 805 mp teren care depaseste lotul vânzatorului, obligarea la restituirea terenului si eliberarea suprafetei de teren, cu daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere si plata cheltuielilor de judecata.

Intimantul A.N. a formulat întâmpinare, prin care s-a aratat ca numita C.I. a întocmit cu vânzatorul A.I., în prezent decedat, contractul de vânzare-cumparare nr.6455/1990 pentru suprafata de 876 mp teren si un antecontract de vânzare-cumparare pentru suprafata de 129 mp rezultând o suprafata totala de 1005 mp, însa la efectuarea partajului vânzatorul a fost pus în posesia pe lotul nr. 3, în suprafata de 600 mp teren, situatie dovedita prin hotarârea de partaj nr.2427/1999 a Judecatoriei Constanta ramasa definitiva si irevocabila.

S-a mai aratat ca numita C.I. nu a respectat hotarârea de partaj si a ocupat în întregime si lotul nr.2, în suprafata de 600 mp teren neconstruit, proprietatea lui A.S., precum si 205 mp teren din lotul nr.1. proprietatea reclamantului A.N.

Prin decizia civila nr. 261, pronuntata la data de 10 aprilie 2009, în dosarul nr. 2762/254/2008, Tribunalul Constanta, a respins ca inadmisibila cererea reconventionala formulata de numitul A.S. si a admis apelul cu consecinta schimbarii în tot a sentintei civile apelata nr.74/C/12.01.2009, în sensul ca a fost respinsa actiunea ca nefondata; de asemenea a fost respinsa cererea de interventie în interes alaturat formulata de A.S.

Referitor la solutia inadmisibilitatii cererii reconventionale, tribunalul a constatat ca, în cauza nu a fost formulata la instanta de fond o cerere reconventionala, astfel încât instanta de apel este obligata sa se pronunte în limitele sesizarii, ca efect al principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, având în vedere si prevederile art.294 alin.1. C. pr. civ., conform carora, în apel, nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nici nu se poate face alte cereri noi.

Pe fondul cauzei s-a retinut ca, prin încheierea nr.3294/2002, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafata de 1005 mp în favoarea numitilor M.A. si A.M., precum si notarea în partea a III-a a cartii funciare a litigiilor ce formeaza obiectul dosarului nr. D4969/2002 al Judecatoriei Constanta si D 7550/2002 al Judecatoriei Braila, având ca parti pe numitii A.N. si A.S. în calitate de reclamanti si vânzatorii: C.G. si I., precum si Primaria Limanu, în calitate de pârâti.

La momentul înscrierii în cartea funciara a dreptului de proprietate în favoarea numitilor M.A. si M.A.M., s-a avut în vedere contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.938/05.11.2002 la B.N.P. R.A.F.

Anterior, prin încheierea nr.2868/03.10.2002 s-a dispus, în favoarea numitilor C.G. si I., intabularea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafata de 1005 mp, în baza contractului de vânzare–cumparare nr.6455/26.04.1990 si a sentintei civile nr. 3377/30.03.1993 a Judecatoriei Constanta.

Prin urmare, în mod întemeiat s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea subdobânditorilor M.A. si A.M., având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum si notarea în partea a III a cartii funciare a dosarelor aflate pe rol.

Astfel, plângerea îndreptata împotriva încheierii biroului de carte funciara al Judecatoriei Mangalia are un caracter necontencios, deoarece prin aceasta nu se urmareste stabilirea unui drept de proprietate în conditii de contradictorialitate, ci numai verificarea legalitatii înscrierilor în cartea funciara de catre judecatorul delegat sau functionarul desemnat de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara – Biroul de carte funciara teritoriala Constanta.

Împrejurarea ca, printr-o hotarâre judecatoreasca, s-a dispus anularea sau constatarea nulitatii unui act translativ de proprietate da posibilitatea partii interesate de a formula o actiune în rectificare de carte funciara ce se judeca în conditiile de contradictorialitate cu cel împotriva caruia se pretinde un drept real.

Prin urmare, a concluzionat tribunalul, în mod neîntemeiat prima instanta a dispus anularea în parte a încheierii nr.3294/2002, retinând ca pârâtul a cumparat o suprafata de teren în care a fost înscrisa si suprafata de 471 mp. pentru care s-a constatat nulitatea vânzarii printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.N., în nume propriu si pentru A.S., solicitând restabilirea situatiei anterioare în sensul de a fi repusi în drepturile succesorale pe loturile stabilite de instanta prin hotarârea de partaj, obligarea pârâtilor C.I. si M.A. sa le lase în deplina proprietate si posesie loturile, sa ridice gardurile de împrejmuire cu daune cominatorii în suma de 50 lei pe zi.

Recurentul a motivat ca decizia civila nr. 261/2009 este în contradictie cu decizia civila nr. 214/2007 a Tribunalului Constanta care este ramasa definitiva, cu autoritate de lucru judecat si irevocabila prin decizia civila nr. 474C/2007 a Curtii de Apel Constanta depusa la dosar. Din aceste hotarâri rezulta ca validitatea unui contract privind vânzarea unui bun în stare de indiviziune, depinde de hotarârea de partaj daca la partajare bunul vândut nu a intrat pe lotul vânzatorului, vânzarea si actul de vânzare sunt desfiintate retroactiv pentru lipsa calitatii de proprietar al vânzatorului.

Fata de acestea, solicita admiterea recursului, radierea din Cartea Funciara Mangalia a suprafetei de 1005 m.p. teren, casarea deciziei recurate, anularea contractelor 6455/1990 si 938/2002, precum si a încheierilor 2868/2002 si 3294/2002, repunerea în drepturile succesorale, pe loturile atribuite în proprietate prin hotarârea de partaj si planul de situatie, depuse la dosar, cu repararea pagubelor.

Analizând decizia recurata din punct de vedere al motivelor de recurs invocate, instanta constata ca recursul este neîntemeiat si urmeaza a fi respins ca atare.

Printr-o petitie adresata O.C.P.I. Mangalia, numitul A.N. a formulat o „contestatie” împotriva unei încheieri a Biroului de Carte Funciara al Judecatoriei Mangalia nr. 3294 din 11 noiembrie 2002, prin care s-a intabulat, pe numele M.A. si A.M., dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafata de 1005 m.p. situat în localitatea Limanu, sat 2 Mai, dobândit prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 938/2504.2002 la B.N.P R.F., din Bucuresti.

Cei doi au dobândit proprietatea de la numitii C.I. si G., proprietarii imobilului în cauza, mentionându-se în act ca acestia, la rândul lor, au bunul de la A.I. si A.M. prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6455/ 26 aprilie 1999 la Notariatul de Stat Constanta (suprafata de 876 m.p.) si prin sentinta civila nr. 3377 din 30 martie 1993 a Judecatoriei Constanta (suprafata de 129 m.p.) imobilul, în întregul sau, fiind înscris în Cartea Funciara nr. 477/N a localitatii Limanu.

În încheierea contestata (nr. 3294/11.11.2002) s-a notat si situatia ca între A.N. si A.S., în calitate de reclamanti si vânzatorii C.G. si I., în calitate de pârâti, exista doua litigii înregistrate pe rolul Judecatoriei Constanta – dosar nr. 4959/2002 si Judecatoria Braila – dosar nr. 7550/2002.

Prin decizia nr. 214 din 19 aprilie 2007, irevocabila prin decizia civila nr. 474/C/2007 a Curtii de Apel Constanta, a admis apelul numitilor A.N. si A.S. si a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare nr. 6455/1990 la limita suprafetei de 471 m.p.

Potrivit art. 48 alin. 1 si 2 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, daca înscrisul îndeplineste urmatoarele conditii: a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege; b) indica numele partilor; c) individualizeaza imobilul printr-un identificator unic; d) este însotit de o traducere legalizata, daca actul nu este întocmit în limba româna; e) este însotit, dupa caz, de o copie a extrasului de carte funciara pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.

Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numarului cadastral al imobilului si al cartii funciare, precum si a partii cartii funciare în care urmeaza a se face înscrierea. De asemenea, se vor indica pozitiile ce au fost radiate si numele celui în favoarea sau împotriva caruia s-au facut înscrierile, indiferent de felul lor.

Daca se constata ca cererea de înscriere în cartea funciara nu întruneste conditiile legale, se va respinge printr-o încheiere motivata. Despre respingerea cererii se va face mentiune în registrul de intrare, în dreptul înregistrarii acesteia, precum si în cartea funciara. Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacata cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial si se va înscrie din oficiu în cartea funciara. Oficiul teritorial este obligat sa înainteze plângerea judecatoriei în a carei raza de competenta teritoriala se afla imobilul, însotita de dosarul încheierii si copia cartii funciare (art. 49 si 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).

Dupa cum a retinut, în mod judicios, tribunalul plângerea îndreptata împotriva unei încheierii biroului de carte funciara al Judecatoriei Mangalia are un caracter necontencios, deoarece prin aceasta nu se urmareste stabilirea unui drept de proprietate în conditii de contradictorialitate, ci numai verificarea legalitatii înscrierilor în cartea funciara de catre judecatorul delegat (anterior modificarii Legii nr. 7/1996, prin O.U.G. nr. 41/2004) sau functionarul desemnat de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara – Biroul de carte funciara teritoriala Constanta.

Desi dispozitii legale expuse din capitolul privind procedura înscrierii nu o stipuleaza expres, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil (art.20 al.1 din lege).

Semnificatia acestei prevederi legale este aceea ca persoana care pretinde înscrierea unui drept real trebuie sa faca dovada tuturor conditiilor de valabilitate a actului prin care bunul a intrat în patrimoniul sau.

Dintre aceste conditii, cea mai importanta (cu relevanta în cauza de fata) este aceea ca persoana care a transmis bunul, avea un drept de proprietate asupra acestuia; acesta este o conditie esentiala a oricarui act translativ de proprietate, stiut fiind ca „nemo dat quod non habet” si „nemo ad alium transferre potest quam ibse habet”.

Aceasta este, în esenta, justificarea îndreptatirii registratorului de carte funciara de a verifica, prin filtrul art. 48 din lege, nu doar actul în temeiul caruia se vrea solutionata cererea de înscriere cu care este învestit, ci si actul pe care se întemeia dreptul celui care a transmis.

De aceea, nu doar art.23 din lege, ci obligatia – continuta de art. 20 alin. 1 – de verificare a transmiterii dreptului real, impune analizarea transmiterilor succesive pentru a constata daca, în sirul actelor care stau la baza cererii de înscriere, fiecare persoana a avut calitatea de proprietar – aceasta cu atât mai mult cu cât niciuna dintre transmiteri nu a facut obiectul înscrierii în cartea funciara.

Potrivit art.47 al. 1 din Legea nr.7/1996, cererea de înscriere în cartea funciara se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial si va fi însotita de înscrisul original sau de copia legalizata de pe acesta, prin care se constata actul sau faptul juridic a carui înscriere se cere.

Îndeplinirea conditiilor de înscriere se face printr-o verificare efectuata la momentul înregistrarii cererii; de aceea, la analiza plângerii, Oficiul este obligat sa înainteze instantei si dosarul încheierii si copia cartii funciare.

Reiese, asadar ca, în solutionarea unei plângeri împotriva unei încheieri de carte funciara (oricât de îndreptatita ar parea solicitarea petentului fi momentul acestei rezolvari), instanta învestita va fi legata – definitiv – de documentatia pe care s-a bazat înscrierea contestata.

Alta este situatia când nu se invoca nelegala înscriere, ci împrejurarea ca, ulterior, au intervenit anumite situatii ce fac ca mentiunile cartii sa nu mai corespunda realitatii juridice sau materiale.

Astfel, Legea nr. 7/1996 a prevazut situatia rectificarii cartii funciare, prin care – în cazul în care cuprinsul cartii funciare nu corespunde situatiei juridice reale – se întelege radierea, îndreptarea sau mentionarea înscrierii oricarei operatiuni, susceptibila a face obiectul unei înscrieri în cartea funciara (art. 33 alin.2).

Prin raportare la definitia legala a „modificarii” – orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afecteaza esenta dreptului care poarta asupra acelui imobil (alin.3) -, rezulta ca „rectificarea” vizeaza aspecte esentiale dreptului de proprietate sau al celorlalte drepturi reale succesibile de înscriere în cartea funciara (obiect, titular, modalitati, desmembraminte).

Conform art. 33 alin.4 si 34 din Legea nr. 7/1996, rectificarea înscrierilor în cartea funciara se poate face fie pe cale amiabila, prin declaratie autentica, fie în caz de litigiu, prin hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca: 1. înscrierea sau actul în temeiul caruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;3. nu mai sunt întrunite conditiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul caruia s-a facut înscrierea;

Rezulta de aici ca, spre diferenta de plângere, rectificarea se justifica faptic întotdeauna pe împrejurari ivite dupa ramânerea definitiva a înscrierii care se vrea astfel pusa în concordanta cu noua realitate juridica.

Mai mult, legea impune si conditii procedurale de admisibilitate a unei actiuni în rectificare (în lipsa carora, o astfel de cerere, ar trebui calificata deci inadmisibila) de constatare a situatiei pe care se întemeiaza rectificarea doar printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Este, în parte, si situatia recurentului care invoca în plângerea sa constatarea nelegalitatii unui act de înstrainare cu tangenta asupra valabilitatii înscrisului asupra caruia s-a întocmit încheierea nr. 3294/11.11.2002.

Trebuie evidentiata un aspect esential ca în plângere nu se invoca nevalabilitatea actului în baza caruia s-a facut înscrierea contractului de vânzare-cumparare nr. 938/05.11.2002 – ci a actului subsecvent acestuia prin care înstrainatorii C.I. si C.G. au transmis proprietarilor tabulari M.A. si M.A.M.; de asemenea, nulitatea nu era integrala, ci doar partiala în limita suprafetei de 471 m.p. (din 876 m.p. înstrainati; restul de 129 m.p. fiind dobânditi prin uzucapiune nu pot fi, de asemenea, afectati de aceasta cauza de nelegalitate).

Constatarea anterioara impune concluzia ca nu se putea cerere nici rectificarea cartii funciare, deoarece nu sunt îndeplinite conditiile art. 34 pct.1 din legea nr. 7/1996, în conditiile în care hotarârile judecatoresti invocate de petent nu vizeaza nevalabilitatea actului în temeiul caruia s-a efectuat înscrierea, ci a actului anterior.

De aceea, chiar daca – teoretic – ar fi incident principiul conform caruia ceea ce este nul nu produce nici un efect, în situatia în care, în sistem judiciar român nulitatea este esentialmente judiciara, cum petentul nu a dovedit existenta unor hotarâri judecatoresti irevocabile în care sa fie afectata (chiar si partial) valabilitatea contractului de vânzare nr. 938/05.11.2002 – este evident ca nu se poate solicita nici rectificarea cartii funciare nr. 474/N a localitatii Limanu.

Având în vedere dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, potrivit carora, partea care cade în pretentiuni va fi obligata la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata si împrejurarea ca judecatorii nu pot micsora cheltuielile de timbru si orice alte cheltuieli pe care partea care a câstigat va dovedi ca le-a facut, dar au însa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat,

Raportat la importanta cauzei – o speta privind o procedura necontencioasa care lasa neafectat dreptul intimatilor; dificultatea problemelor de drept în discutie – o plângere împotriva unei încheieri de carte funciara, întemeiata pe acte de mult ulterioare înscrierii si care nu priveau proprietarii tabulari, elemente de a evidentia, din start, netemeinicia actiunii si, în special, volumul si calitatea muncii îndeplinite de avocatul intimatului în recurs: întimpinare depusa tardiv astfel încât s-a impus calificarea ei drept concluzii scrise; „notele” nu contin precizari cu privire la temeiurile de drept aplicabile fondului dreptului, dar au inserate si mai multe inexactitati,

Curtea va reduce onorariul avocatului ales al intimatilor de la suma de 3570 lei la 1500 lei.

Fata de regula continuta de art. 274 alin.1 Cod procedura civila, cum prin respingerea recursului, A.N. are calitate de cazut în pretentii, va fi obligat acesta la plata catre intimat a sumei de 1607 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat redus si cheltuieli de deplasare.

Dosar nr. 2762/254/2008

Etichete:

Legea nr. 7/1996. Plângere impotriva incheierii de respingere a cererii de intabulare. Depunerea unor acte noi in caile de atac. Consecinte asupra cererii de intabulare.

Interpretând prevederile art. 55 din Regulament, în practica judiciara s-a decis ca nici în calea de atac nu pot fi avute în vedere alte înscrisuri decât cele depuse initial, de natura sa duca la întregirea cererii de înscriere. Aceasta deoarece încheierea de carte funciara se pronunta în temeiul documentatiei atasate cererii de înscriere, depuse initial, conditii în care în calea de atac declarata împotriva încheierii de respingere nu pot fi avute în vedere alte înscrisuri, care tind la modificarea cererii, caci odata înregistrata, cererea de înscriere nu mai poate fi întregita, fiind necesara înregistrarea unei noi cereri.

La 4 iulie 2008 petenta SC V. SA a formulat plângere împotriva încheierii nr. 22403/26.03.2008 emisa de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta si a solicitat întabularea dreptului de folosinta asupra terenului în suprafata de 836,58 mp si întabularea dreptului de proprietate asupra activului spatiu comercial situat în Constanta, str. G. nr. 32, jud. Constanta (fost P.G. nr. 1).

Conform Încheierii nr. 22403 din 26.03.2008 au existat piedici la înscriere deoarece nu s-a depus hotarârea de inventariere a terenului si actul prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra constructiei

Se arata în plângerea formulata ca prin Hotarârea nr. 280/09.05.2008 Consiliul Local Constanta si-a dat acordul pentru înscrierea dreptului asupra terenului, iar în privinta constructiei s-a aratat ca aceasta a fost preluata de petenta SC V. SA, printr-un protocol încheiat cu A. Constanta, care a construit spatiul comercial, aspect care rezulta si din sentinta civila nr. 3595/18.11.1991 a Judecatoriei Constanta si din Actul Aditional nr. 1/1998 la Statutul societatii. Apreciaza petenta ca fisa mijlocului fix este o dovada suficienta a achizitionarii constructiei cu destinatia de spatiu comercial.

Prin sentinta civila nr. 18488/23.10.2008 Judecatoria Constanta a respins plângerea formulata de SC V. SA Constanta, cu motivarea ca nu au fost depuse la dosarul de întabulare deschis sub nr. 22043 hotarârea de inventariere a bunurilor ce apartin domeniului public sau privat al Municipiului Constanta si nici înscrisurile cerute conform art. 20 din Legea nr. 7/1996 pentru a se dovedi dreptul de proprietate asupra constructiei.

Apelul declarat de petenta SC V. SA împotriva sentintei nr. 18488/2008, pronuntata de Judecatoria Constanta, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 145/27.02.2009, Tribunalul Constanta retinând în motivare, ca si judecatoria, ca nu s-a facut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra constructiei, lista de inventariere a mijlocului fix nefiind o asemenea dovada ceruta de art. 20 din legea publicitatii imobiliare, iar pentru teren nu exista carte funciara deschisa pe numele proprietarului, respectiv pe numele Municipiului Constanta, inventarierea terenului prin HCLM nr. 280/2008 nefiind suficienta pentru înscrierea dreptului de folosinta în favoarea petentei în ceea ce priveste suprafata de 836,58 mp.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta SC V. SA Constanta care, invocând art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila, a sustinut ca în mod gresit a fost respinsa cererea de întabulare în conditiile în care a la data depunerii plângerii se complinise cerinta includerii terenului de 836,58 mp în lista de inventar a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Constanta, iar prin sentinta nr. 3695/1991 un judecator a confirmat includerea în capitalul social al societatii a spatiului comercial inventariat în lista mijloacelor fixe preluate de la A. Constanta.

Arata recurenta ca din actele depuse rezulta clar faptul ca A. Constanta a fost unul dintre beneficiarii Complexului Comercial Central P.G. si ca, tinând seama de efectul înscrierii în cartea funciara, acela de opozabilitate si nu de constituire a vreunui drept real, nu se justifica refuzul înscrierii dreptului sau.

În recurs petenta SC V. SA a înteles sa completeze cererea de înscriere în cartea funciara cu documente noi, depunând în scopul dovedirii dreptului de proprietate asupra constructiei: memoriu justificativ la Proiect nr.66/1975 „Amenajarea P.G.”, act de cooperare între ICS A. Constanta, ILF Constanta si A. Constanta pentru realizarea investitiei „Amenajarea P.G.”, proces verbal de receptie preliminara al obiectivului de investitii Amenajare P.G. încheiat la 5 august 1976, plan releveu al constructiei Spatiu comercial P+1 parter, autorizatie pentru executare lucrari nr. 19409/22.05.1975 pentru Amenajare P.G., eliberata la cererea ICS A., Aviz CTE Comun din 27 decembrie 1973 pentru lucrarea Amenajare P.G., Nota de aprobare nr. 2/29.01.1975, adrese.

Examinând legalitatea hotarârii recurate în raport cu motivele invocate de petenta SC V. SA, Curtea constata ca recursul nu este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:

Petenta a solicitat întabularea dreptului de folosinta asupra terenului în suprafata de 836,58 mp si dreptul de proprietate asupra constructiei situate la adresa din Constanta, str. G. nr. 32, anexând cererii Acordul de întabulare teren emis de Primaria Constanta sub nr. 15179/21.03.2008, pentru dovedirea dreptului de folosinta, iar pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra constructiei depunând Act de cooperare între ICS A., ILF Constanta si A., Proces verbal de receptie din 5.08.1976 si Sentinta civila nr. 3595/C/1991 emisa de Judecatoria Constanta privind autorizare functionare, Actul aditional nr. 1/1998 si Fisa mijlocului fix întocmita în perioada 1976 – prezent.

Cererea de întabulare a fost respinsa de registratorul de carte funciara cu motivarea ca nu s-a depus hotarârea de inventariere a terenului si nici actul prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra constructiei. Încheierea astfel motivata este temeinica si legala.

Sustinerea petentei în sensul ca lipsurile constatate în încheierea de respingere au fost complinite deoarece la momentul formularii plângerii s-a depus Hotarârea nr. 280/09.05.2008 a Consiliului Local al Municipiului Constanta prin care terenul de 836,58 mp de la adresa din Constanta, str. G. nr. 32 a fost inventariat în domeniul privat al Municipiului Constanta, iar ulterior, în cursul solutionarii recursului, a fost depusa autorizatia pentru executare lucrari nr. 19409/1975 eliberata la cererea beneficiarului ICS A. si memoriul justificativ întocmit pentru Proiectul nr.66/1975 pentru Amenajarea P.G,, nu poate fi primita.

Într-adevar, desi petenta a depus odata cu plângerea formulata si hotarârea de inventariere a terenului si autorizatia de constructie, prin depunerea acestora dupa respingerea cererii de întabulare a avut loc o completare a cererii care nu poate fi primita.

Conform art. 55 alin. 3 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara, odata înregistrata, cererea nu mai poate fi modificata sau completata, fiind necesara înregistrarea unei noi cereri.

Interpretând prevederile art. 55 din Regulament, în practica judiciara s-a decis ca nici în calea de atac nu pot fi avute în vedere alte înscrisuri decât cele depuse initial, de natura sa duca la întregirea cererii de înscriere. Aceasta deoarece încheierea de carte funciara se pronunta în temeiul documentatiei atasate cererii de înscriere, depuse initial, conditii în care în calea de atac declarata împotriva încheierii de respingere nu pot fi avute în vedere alte înscrisuri, care tind la modificarea cererii, caci odata înregistrata, cererea de înscriere nu mai poate fi întregita, fiind necesara înregistrarea unei noi cereri.

Reconsiderarea practicii Curtii de Apel Constanta în sensul celor mentionate a fost determinata nu numai de argumentul de text dedus din art. 55 alin. 3 din Regulament – unde notiunea de „cerere” folosita în text poate comporta o acceptiune mai restrânsa (dreptul real sau personal si obiectul material la care se refera dreptul solicitat a fi înscris în cartea funciara) ori una mai larga (dreptul a carui înscriere se solicita si înscrisurile doveditoare ale dreptului) – dar si de interdictia expresa din art. 73 alin. 2 din Regulament („Cel care a cerut înscrierea nu va putea modifica sau întregi, prin caile de atac exercitate – cererea pe care s-a întemeiat încheierea registratorului”), precum si de argumentul dedus din respectarea principiului prioritatii înscrierilor în cartea funciara, potrivit cu care orice înscriere produce efecte numai în folosul aceluia care a înregistrat primul cererea în cartea funciara, daca aceasta are acelasi obiect si este formulata împotriva aceluiasi antecesor tabular dar si din respectarea principiului legalitatii materiale, care guverneaza aceasta materie.

De asemenea, nu a putut fi ignorat nici argumentul dedus din caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciara, care are ca efect lipsa autoritatii de lucru judecat a încheierilor date în aceasta materie, precum si dreptul solicitantului de a formula oricând o noua cerere de înscriere a dreptului sau, întregita cu înscrisurile obtinute dupa respingerea primei cereri.

Pe de alta parte, înscrisurile care au fost depuse de petenta în fundamentarea cererii de întabulare nu sunt suficiente pentru înscrierea dreptului sau de folosinta asupra terenului si a dreptului de proprietate asupra constructiei, instantele de fond si de apel retinând întemeiat legalitatea încheierii de respingere pronuntata de registratorul de carte funciara.

Astfel, acordul dat de Consiliul Local Constanta pentru instituirea în favoarea petentei a unui drept de folosinta pe terenul de 836,53 mp nu este suficient în lipsa actului care face dovada dreptului de proprietate al unitatii administrativ teritoriale, Municipiul Constanta, asupra acestui teren, drept de proprietate a carui atestare se supune actelor normative speciale (ex: Legea nr. 213/1998) si pentru a carui opozabilitate este necesara înscrierea în cartile funciare speciale tinute de biroul de cadastru si publicitate imobiliara în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 7/1996.

De asemenea, procesul verbal de receptie preliminara a constructiei P.G., întocmit în august 1976 pentru beneficiarul ICS A. (în nume propriu si ca reprezentant conventional al A.), Actul de Cooperare, Fisa mijlocului fix – Magazin de caramida P.G. nr.1 si sentinta de autorizare a functionarii SC V. SA nu îndeplinesc cerinta instituita prin art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv aceea de a fi acte care fac dovada constituirii ori transmiterii valabile a dreptului de proprietate. Actele depuse odata cu cererea de întabulare dovedesc doar dobândirea prin construire a dreptului de catre ICS A. si identificarea constructiei, mijloc fix, dupa constituirea societatii, în patrimoniul SC V. SA, fara sa existe si actul prin care bunul a fost transmis din patrimoniul Agrocoop în cel al SC V. SA. Desi în contractul de societate autentificat sub nr. 23292/04.11.1991 la Notariatul de Stat Constanta, s-a stabilit prin vointa asociatilor preluarea întregului activ al A. Constanta de catre SC V. SA, iar acest înscris este apt sa transfere dreptul pe care Agrocoop îl detinea asupra spatiului comercial la data transferului, era necesar sa se depuna înscrisuri care sa individualizeze constructia pentru care se solicita întabularea dreptului de proprietate, asupra careia a avut loc transmisiunea dreptului. Asta în conditiile în care din nici un înscris depus nu rezulta asupra carui spatiu din complexul comercial s-a asociat autoarea petentei si prin urmare asupra carei constructii a dobândit A. un drept de proprietate pe care l-a transmis, prin conventie, SC V. SA.

În consecinta, constatând ca instantele au interpretat si aplicat corect prevederile Legii nr. 7/1996 la speta, recursul va fi respins ca nefondat.

Dosar nr. 16504/212/2008

Etichete:

Drepturi reale. Cerere de înscriere în cartea funciară. Condiţii de legalitate

Tip: Decizie
Nr./Dată: 259 (01.02.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara
Domenii asociate: carte Funciară

Legea nr. 7/1996 – art. 28 alin. 2, art. 39

Nu sunt întrunite condiţiile de legalitate necesar a fi îndeplinite pentru înscrierea în cartea funciară a unui drept dacă acesta a fost recunoscut petentului în condiţii care nu îl fac opozabil titularului unui drept deja înscris în cartea funciară.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 259 din 1 februarie 2006

Prin cererea adresată Judecătoriei Timişoara – Biroul de carte funciară, petentul B.D. a solicitat întabularea în CF 802 T. a sentinţei civile nr. 3459 din 14 aprilie 2003, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 15872/2002.

Prin încheierea nr. 29755/10.11.2003 Judecătoria Timişoara – Biroul de carte funciară a admis cererea astfel formulată.

Prin decizia civilă nr. 673/A din 31 octombrie 2005, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat în cauză de apelanţii P.I. şi E., reţinând valabilitatea încheierii în raport de dispoziţiile Legii nr. 7/1996, cadru în care s-a apreciat inexistenţa vreunui impediment la întabularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile – titlu executoriu.

Împotriva acestei hotărâri, P.I. şi E. au declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., cadru în care se susţine că încheierea de carte funciară atacată nu respectă condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 261 C. pr. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte, se susţine nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţa de carte funciară şi instanţa de apel, în raport cu dispoziţiile art. 28 (2) din Legea nr. 7/1996, dispoziţiile art. 26 (3) din Legea nr. 112/1995, art. 33 din H.G nr. 11/1997, art. 39 (2) din Legea nr. 7/1996.

Verificând recursul astfel declarat, prin prisma dispoziţiilor art. 299 şi următoarele Cod procedură civilă, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată fiind nelegală, sub următoarele aspecte:

Prin sentinţa civilă nr. 3459/14.04.2003 pronunţată de Judecătoria Timişoara – definitivă şi irevocabilă – titlu executoriu, s-a admis acţiunea formulată de intimaţii din prezenta cauză, în contradictoriu cu C.L.T. şi s-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. 802 Timişoara, nr. top 93611 – proprietatea Statului Român – de 411 mp., prin dezmembrarea parcelei în două subparcele – nr. top 936/1/1 de 67 mp., care a fost atribuită reclamanţilor şi parcela nr. top 936/1/2 – de 344 mp. cu casă, proprietatea Statului Român.

S-a dispus înscrierea în CF a dreptului reclamantului, astfel consolidat, cât şi înscrierea în cartea funciară 30505 T., nr. top 936/1/1 şi 936/2 la partea sarcini a dreptului de servitute de trecere de 38 mp. în favoarea parcelei nr. top 936/1/1, 936/2 din cartea funciară nr. 30505 T. şi nr. top 936/1/2 din cartea funciară 802 T.

După unificarea noii cărţi funciare nr. 30505 T. s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 344 mp. teren – atribuire şi indiviziune, cât şi asupra casei.

La data înregistrării cererii de întabulare în cartea funciară a drepturilor conferite prin hotărârea de mai sus, recurenţii erau evidenţiaţi în cartea funciară 802 T. ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului – construcţie – prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit Legii nr. 7/1996, Biroul de carte funciară este abilitat a face operaţii în cartea funciară numai în contradictoriu cu persoanele înscrise în aceasta.

La o minimă analiză se putea observa incidenţa unui impediment la înscrierea în cartea funciară a drepturilor consacrate prin hotărârea judecătorească în discuţie, întrucât această hotărâre nu este opozabilă recurenţilor care nu au fost părţi în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea menţionată dar erau înscrişi în cartea funciară cu privire la dreptul de proprietate asupra construcţiei, cu menţiunea „cumpărare în baza Legii nr. 112/1995”, menţiune de natură a fi legitimat Biroul de carte funciară să respingă cererea de înscriere în cartea funciară, în raport cu exigenţele art. 39(2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cu care „hotărârea prin care s-a admis rectificarea unui înscris nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă”, cât şi în raport cu dispoziţiile art. 28(2) din Legea nr. 7/1996, cu referire la art. 26 (3) din Legea nr. 112/1995, art. 33 din H.G. nr. 11/1997, care consacră un drept de proprietate ope legis asupra terenului aferent construcţiei în favoarea proprietarului construcţiei, drept opozabil faţă de terţi şi fără înscrierea lui în cartea funciară.

În speţa de faţă, recurenţii au fost înscrişi în cartea funciară ca titulari ai dreptului de proprietate asupra construcţiei, cu menţiunea „cumpărare Legea nr. 112/1995”, ceea ce le conferă un drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiei de 411 mp. – ope legis – acest drept fiind opozabil terţilor şi fără înscriere în cartea funciară.

Ambele instanţe au procedat nelegal apreciind inexistenţa impedimentelor la întabulare câtă vreme hotărârea în discuţie nu s-a pronunţat în contradictoriu cu proprietarii înscrişi în cartea funciară asupra construcţiei, temeiul înscrierii (Legea nr. 112/1995) fiind de natură a atrage opozabilitatea dreptului de proprietate al recurenţilor cu privire la terenul aferent construcţiei, inclusiv faţă de petenţii intimaţi în cauză.

La acestea se adaugă şi împrejurarea că recurenţii, dobândind dreptul de proprietate asupra terenului aferent ope legis, justifică un titlu care are o dată anterioară celui invocat de către intimaţii în cauză.

Aşa fiind, în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea a admis recursul, şi a modificat ambele hotărâri în sensul respingerii cererii de întabulare.

Etichete: , ,

Radierea dreptului de proprietate din Cartea funciară. Efecte.

Tip: Decizie

Nr./Dată: 293 (01.06.2007)

Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia civilă

Potrivit prevederilor art. 17 din Decretul-Lege Nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial nr. 95 din 27 aprilie 1938 şi ale art.20 din Legea nr. 7 din 1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare , publicată în Monitorul Oficial nr. 201 din 3 martie 2006, , republicată, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul există acord de voinţă a constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze legale, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.

Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimţământul titularului; consimţământul nu va fi de trebuinţă dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere sau prin moartea titularului.

Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă sau consimţământul.

În cazul de faţă dreptul de proprietate al reclamantei a fost radiat din cartea funciară în mod irevocabil, pe bază de hotărâre judecătorească astfel că operează prezumţia legală de inexistenţă a dreptului real în patrimonial petentei şi acţiunea în revendicare este nefondată.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 293/1 iunie 2007

Curtea de Apel asupra recursului civil înregistrat sub nr. 11639/1/2006, după scoaterea, prin Încheierea civilă nr. 9863/29 nov. 2005 din dosarul 3897/2003, de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declinării de competenţă dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 581/28 iunie 2006 şi retrimiterea spre competentă soluţionare acestei instanţe, a reţinut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 329/A/2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 770/2003 a fost respins apelul pârâtului Consiliul Local Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 1866/2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 1904/2001, reţinându-se că sentinţa Tribunalului Hunedoara de admitere a acţiunii reclamantei de obligare a Consiliului local Hunedoara şi de respingere cererii reconvenţionale , ambele având ca obiect recunoaşterea dreptului de proprietate asupra magazinului nr. 25 din Hala Obor, este temeinică şi legală deoarece prin Decizia nr. 268/1990 a Primăriei Hunedoara emisă în temeiul art. 17 şi 18 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor comerciale de stat a luat fiinţă SC M. C. S.A. Hunedoara din I.C.S. A. Hunedoara cu un capital social de 63.921 lei. Magazinul nr. 25 din H. O. i-a fost trecut în proprietatea acesteia în condiţiile art. 20(2) din Legea nr. 15/1990. S-a mai arătat că dreptul de proprietate al fostei I.C.S. A. Hunedoara asupra magazinului nr. 25 a fost probat cu acte şi cu expertiză întocmită de domnul expert I. M., iar dobândirea de către S.C. M. C. S.A. Hunedoara este probată cu adresele nr. 407 şi 1462/1993 a Notariatului de Stat Hunedoara.

În privinţa terenului, se motivează că este irelevant dacă aparţine domeniului public cât timp s-a dovedit că edificiul (construcţia) aparţine reclamantei S.C. M. C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, criticând-o după cum urmează:

– se arată că decizia pronunţată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, ignorând dispoziţiile art. 19 din Legea 15/1990 deoarece greşit s-a reţinut că magazinul 25 a trecut în proprietatea reclamantei prin efectul Deciziei nr. 268/1990 şi al art. 20 (2) din Legea nr. 15/1990 fără inventarierea reală a patrimoniului I.C.S. Alimentara conform Ordinului nr. 2388/1995, ci doar printr-o consemnare nereală.

Se arată că instanţele nu au cercetat existenţa titlului sau actului administrativ prin care să fi compartimentat H. O. din cadrul Pieţei Obor şi să fi trecut reclamantei supermagazinul nr. 25;

– se susţine de asemenea că s-a trecut neobservat art. 18 din Legea nr. 72/1969 care dispunea că finanţarea investiţiilor se făcea direct de către Ministerul Finanţelor prin Direcţiile Comerciale conform art. 43 din Legea 3/1972 şi se trimitea apoi, conform art. 1 lit. b din Decretul nr. 409/1955 în administrarea consiliilor locale.

Decizia nr. 268/1990 s-a dat în temeiul art. 18 din Legea nr. 15/1990 şi reprezintă actul de înfiinţare al S.C. M. C. S.A. Hunedoara, nu de transmitere de proprietate.

– se critică, de asemenea, faptul că instanţa de apel nu a ţinut seama de decizia civilă irevocabilă nr. 2972/2000 a Tribunalului Hunedoara în temeiul căreia s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra magazinului nr. 25, în suprafaţă de 1369,92 mp şi nu s-a motivat de ce nu a fost luată în seamă. În acest sens se invocă prevederile art. 33(2) din Legea 7/1996 privitoare la cadastru şi publicitate imobiliară în temeiul căreia un drept imobiliar radiat din CF se prezumă că nu există;

– în ceea ce privesc autorizaţia de lucrări nr. 101/6570/20.09.1973 şi avizul nr. 28/6570/20.09.1973, susţine că acestea prezintă clar că beneficiar este C.P.M.H. – Administraţia Pieţei, critică ce nu a fost înlăturată în apel şi este de natură ca, împreună cu anexa la HG 1351/2001 în care este trecută H. O. în întregime la poziţia 2714 pag. 446, să probeze că magazinul invocat face parte din domeniul public aflat în administrarea Consiliului Local;

Pentru aceleaşi motive, recurentul arată că este întemeiată şi cererea reconvenţională de obligare a pârâtei reconvenţionale la recunoaşterea dreptului de proprietate.

Întrucât în cursul soluţionării litigiului reclamanta pârâtă reconvenţională S.C. M. C. SA Hunedoara a fost absorbită de S.C. R. SA Bucureşti, Consiliul Local Hunedoara a cerut introducerea acesteia în cauză (fila 161 dosar nr. 3897/2003), după care S.C. R. SA, fiind preluată de SC „R. M.” SA Bucureşti, procesul a fost continuat în contradictoriu cu aceasta.

Cererea este scutită de taxe judiciare.

Prin întâmpinare, intimata S.C. R. SA Bucureşti a cerut respingerea recursului întrucât magazinul nr. 25 a fost construit de antecesoarea sa I.C.S. A. Hunedoara. Se mai arată că hotărârea Consiliului Local Hunedoara privitoare la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se referă la H. O., care întotdeauna a fost proprietatea reclamantului reconvenţional, că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii 18/1991 şi ale Legii nr. 215/2001 deoarece legea nu retroactivează şi că antecesoarea sa a plătit în anul 1972 contravaloarea întregii hale.

Examinând legalitatea deciziei civile atacate prin prisma criticilor aduse şi din oficiu pentru motivele de ordine publică, Curtea a reţinut că recursul este fondat şi l-a admis în baza art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Dreptul de proprietate înscris în condiţiile art. 4, 11, 17, 32 şi următoarele din Decretul Lege nr. 115/1938 şi ale art. 19, 20, 26, 30 din Legea nr. 7/1996 se dobândeşte şi se opune terţilor prin înscrierea în cartea funciară.

În cazul reclamantei S.C. M. C. S.A. Hunedoara, întrucât înscrierea în cartea funciară s-a făcut fără cauză legitimă, instanţele, în mod repetat, au dispus radierea atât prin decizia civilă nr. 2972/2000 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, rămasă irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 534/2001, dată în dosarul nr. 402/2001, cât şi prin Decizia civilă nr. 610 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 4462/2001, rămasă irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 50/2006 în dosarul nr. 6560/2004.

Ambele hotărâri irevocabile privesc spaţiul comercial în suprafaţă tabulară de 1369,92 mp, fost întabulat pe S.C. M. C. SA Hunedoara, iar litigiile au fost disputate în contradictoriu de SC M. C. SA Hunedoara şi de urmaşa acesteia S.C. R. SA cu Consiliul Local al Municipiului Hunedoara. Se probează astfel că fostul magazin nr. 25 din incinta H. O. a fost radiat din cartea funciară de pe numele reclamantei S.C. M. C. SA şi a succesoarei sale în drepturi şi că dreptul, fiind radiat, potrivit art. 33(2) din Legea nr. 7/1996, se prezumă că nu există.

De altfel, reclamata sau urmaşele sale intimate nu au depus acte de carte funciară cu care să-şi probeze dreptul de proprietate imobiliară asupra imobilului revendicat, motiv pentru care acţiunea în revendicare nu putea fi admisă.

De asemenea, acţiunea formulată nu putea fi admisă nici pe considerentul că reclamanta nu şi-a probat dreptul de proprietate al său ori al antecesoarei sale I.C.S. Alimentara Hunedoara asupra imobilului urmărit, autorizaţia de construcţie pentru supermagazinul din hala de alimente fiind eliberată pe Consiliul Local Hunedoara – Administraţia Pieţei (fila 260, dosar fond, vol. II), iar din schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de domnii experţi F. C., I. I. şi L. V. (fila 470 dosar Tribunal Hunedoara 1904/2001) şi din schiţa identică executată de S.C. R. P. SRL Hunedoara (fila 45 dosar nr. 402/2001 al Curţii de Apel Alba Iulia) rezultă, de asemenea, că în H. O. există un singur magazin.

Se confirmă, de asemenea, că nu s-a făcut nici o transmitere imobiliară cu privire la magazinul nr. 25 din H. O. Hunedoara între Consiliul Local – Administraţia Pieţelor şi reclamantă, ori între Direcţia Comercială a Judeţului Hunedoara şi O.C.L. Alimentara SA, aceasta din urmă nedispunând de ceea ce nu avea. Nici Consiliul Local Hunedoara, prin decizia de înfiinţare a S.C. M. C. SA, nu i-a transmis în proprietate magazinul alimentar din Piaţa Obor.

Pentru toate motivele arătate, Curtea a reţinut că recursul este fondat şi l-a admis, va modifica decizia civilă atacată în sensul admiterii apelului Consiliului Local Hunedoara şi rejudecând cauza va schimba sentinţa civilă a primei instanţe în sensul că va respinge acţiunea reclamantei SC M. C. SA Hunedoara prin succesoarele sale, ca nefondată.

În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 3 alin 3 din Legea 213/1998, domeniul public al municipiilor este compus din bunurile prevăzute la punctul III din anexa la lege, în cadrul cărora sunt incluse, între altele, la pct. 1 pieţele publice, comerciale, târgurile şi oboarele. De asemenea, intră aici alte bunuri de uz sau de interes public local declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului Local.

Cum în speţă magazinul alimentar reprezintă o parte nedezmembrată din Hala Obor, aflată în Piaţa Obor Hunedoara, iar această construcţie este cuprinsă de HG 1352/2001 publicată în M.Of. nr. 634/18 august 2002 pagina 446 poziţia 2714 în inventarul bunurilor publice care aparţin domeniului public al municipiului Hunedoara, Curtea a obligat-o pe pârâta S.C. M. C. SA Hunedoara prin succesoarea sa în drepturi să recunoască dreptul de proprietate publică de interes local al Municipiului Hunedoara asupra magazinului alimentar, fost magazinul nr. 25, în suprafaţă scriptică de 1369,92 mp, amplasat în cadrul Halei Obor Hunedoara.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, au fost înlăturate din dispozitivele hotărârilor atacate prevederile de obligare a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara la cheltuieli de judecată şi a fost obligată succesoarea în drepturi şi obligaţii, S.C. R. M. SA Bucureşti, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4032, 49 lei justificate legal cu chitanţe depuse la dosar.

Etichete: , , ,

Necomunicarea încheierii de carte funciară în termenul prevăzut de art. 50 din Legea nr. 7/1996. Natura juridică a acestui termen. Inaplicabilitatea sancţiunii nulităţii încheierii.

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1053 (03.05.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara

Necomunicarea încheierii de carte funciară în termenul prevăzut de art. 50 din Legea nr. 7/1996. Natura juridică a acestui termen. Inaplicabilitatea sancţiunii nulităţii încheierii.

Legea nr. 47/1996 republicată – art. 50 alin. 1

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 „încheierea se comunică celui în care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi a celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la prezentarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii”.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1053 din 3 mai 2006

Prin decizia civilă nr. 127 din 13 februarie 2006 a fost respins apelul petenţilor R.I. şi R.F., în contradictoriu cu intimaţii D.T. şi S.C. „A. 2001” S.R.L. T., fiind menţinută sentinţa civilă nr. 9005 din 13 octombrie 2005 a Judecătoriei Timişoara, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenţi, având ca obiect anularea încheierii de carte funciară pentru necomunicarea ei în termenul prevăzut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri, ambele instanţe au reţinut că termenul prevăzut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 este un termen de recomandare iar nu un termen imperativ, care să producă consecinţa desfiinţării încheierii.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs reclamanţii, care, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9, au solicitat, în principal, casarea deciziei, iar în subsidiar modificarea ei, susţinând nesoluţionarea fondului cauzei şi interpretarea greşită a termenului de comunicare a încheierii de carte funciară, a cărei nerespectare atrage nulitatea încheierii.

Prin decizia civilă nr. 1053 din 3 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile reclamanţilor, cu motivarea că termenul în discuţie nu este unul de recomandare, atâta timp sunt prevăzute o limită minimă şi o limită maximă, a căror nerespectare nu poate avea în nici un caz drept consecinţă sancţionarea încheierii cu nulitatea absolută, apreciind că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.

Etichete: ,

Uzucapiune. Inaplicabilitatea Codului civil privind uzucapiunea în zonele de publicitate prin cărţile funciare. Aplicabilitatea dispoziţiilor Decretului nr. 115/1938, până la finalizarea lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliara

Tip: Decizie
Nr./Dată: 1056 (03.05.2006)
Autor: Curtea de Apel Timisoara
Legea nr. 7/1996, republicată – art. 69 alin. 2

Potrivit art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 – republicată, la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unei unităţi administrativ-teritoriale îşi încetează aplicabilitatea, pentru teritoriul respectiv, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare şi Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară.

În consecinţă, în zonele supuse sistemului de publicitate prin cărţile funciare sunt aplicabile în continuare dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938 în materia uzucapiunii, iar nu dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi ale Codului civil, dacă nu s-au finalizat lucrările de cadastru.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1056 din 3 mai 2006

Prin sentinţa civilă nr. 10501 din 16 decembrie 2003, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea în uzucapiune, întemeiată pe dispoziţiile Codului civil, formulată de reclamantul C.L. S. împotriva pârâtei, persoană fizică, V.P.E.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fostele Consilii Populare, anterior anului 1990, nu au exercitat o posesie utilă şi sub nume de proprietar asupra terenurilor proprietatea unor persoane fizice plecate din ţară.

Prima instanţă a mai reţinut că, deşi acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile Codului civil, aceste texte nu au fost aplicabile, deoarece în Banat şi Transilvania s-au aplicat dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938, norme care sunt în vigoare conform art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 – republicată.

În apelul declarat în cauză, reclamantul a susţinut că foloseşte terenul de mai mult de treizeci de ani, perioadă în care pârâta, proprietară tabulară, nu a mai fost văzută în localitate.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 1247 din 3 iunie 2004, a respins apelul reclamantului C.L. S., reţinând, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovada unei posesii continue, neîntrerupte şi sub nume de proprietar, iar pe de altă parte, a statuat că este pertinentă susţinerea primei instanţe privind aplicarea în continuare pe teritoriul Judeţului Timiş a Decretului-Lege nr. 115/1938, faţă de dispoziţiile art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 – republicată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., susţinând că ambele instanţe în mod greşit au aplicat în cauză dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938 în loc să aplice dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi ale Codului civil.

Prin decizia civilă nr. 1056 din 3 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul reclamantului cu motivarea că lucrările de cadastru nu erau finalizate la data introducerii acţiunii (09.06.2003), astfel că nu-şi încetează aplicabilitatea Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 242/1947, potrivit art. 69 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.

Astfel, instanţa de recurs a stabilit că, datorită acestei situaţii uzucapiunea invocată de instituţia reclamantă nu poate fi examinată decât prin raportare la dispoziţiile art. 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938, ori acest articol nu-i poate profita reclamantului decât dacă ar fi dovedit faptul primordial al decesului proprietarei tabulare (pârâta V.P.E.), survenit anterior celor 20 de ani, în care se pretinde că a posedat util imobilul acestei pârâte, ceea ce în cauză nu s-a făcut.

Etichete: ,