Top

Plangere contraventionala respinsa

SENTINTA CIVILA NR. 786

Sedinta publica din 10 martie 2009

S-a luat în examinare în vederea pronuntarii, plângerea contraventionala formulata de petentul ………., cu domiciliul în …….., în contradictoriu cu intimatul ………….si împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria ……………… întocmit de intimat.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din 5 martie 2009, cele declarate de parti fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotarâre.

În vederea deliberarii, instanta a amânat pronuntarea cauzei la aceasta data si a hotarât urmatoarele:

JUDECATORIA :

Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanta constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de ……., sub nr. …….., petentul ……….. a solicitat instantei, în contradictoriu cu ………., anularea procesului-verbal seria ……… încheiat de intimata la data de …………..

În motivarea în fapt, petentul a aratat ca a fost sanctionat contraventional prin procesul-verbal contestat, retinându-se în sarcina sa ca a depasit pe linia continua la intrarea în municipiul Tulcea în zona de curbe. Petentul arata ca a mers în spatele masinii condusa de agentii constatatori o perioada de timp, dar deoarece acestia rulau foarte încet, primind si un telefon de la sef, a depasit pe linia continua.

Cererea nu a fost motivata în drept.

În dovedirea plângerii s-a depus, în copie, procesul-verbal seria CC nr. ………. ( f. 3) si polita RCA ( f.4-5).

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru potrivit art. 36 din O.G. nr.2/2001 si de timbru judiciar potrivit art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimatul nu a depus întâmpinare în cauza desi a fost citat cu aceasta mentiune.

În probatiune, în temeiul art. 167 C.proc.civ. raportat la art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanta a încuviintat proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens procesul-verbal de constatare a contraventiei, în copie ( f. 3), raportul agentului constatator (f.12), proces verbal (f.13), captura video (f. 17-19), atestatul agentului constatator, buletin de verificare metrologica (f.14), certificat de aprobare model nr. …… procesul-verbal seria CC nr. ……….. în original (f.20).

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesului-verbal seria CC nr. …… încheiat de intimata la data de 21.01.2009, a fost sanctionat petentul …….. întrucât la de 21.01.2009, ora 17.26, a condus autoturismul LADA cu numarul de înmatriculare ………. pe DN 22 km.180+400 dinspre Constanta catre Tulcea si a efectuat manevra de depasire a autoturismelor ………. încalcând marcajul continuu în zona de actiune a indicatorului „Depasirea interzisa” si nu avea asupra sa permisul de conducere, fapte prevazuta de art. 120 alin. 1 lit. i, h din HG nr. 1391/ 2006 si 147 alin.1 din HG nr. 1391/ 2006 si sanctionate de art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, respectiv 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

Pentru aceste fapte petentului i s-a aplicat sanctiunea principala contraventionala a amenzii în cuantum de 240 lei, respectiv, avertismentul si s-a dispus masura complementara a retinerii permisului de conducere.

În solutionarea plângerii contraventionale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, potrivit carora instanta sesizata cu solutionarea unei plângeri contraventionale verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal, scop în care asculta pe cel care a facut plângerea contraventionala si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat si administreaza orice alte probe prevazute de lege.

Cercetând procesul-verbal de constatare a contraventiei sub aspectul legalitatii întocmirii si observând probele administrate în dosarul cauzei, instanta constata ca procesul verbal încheiat de intimata cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.

Relativ la temeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta constata urmatoarele:

Prin procesului-verbal seria ……… încheiat de intimata la data de 21.01.2009, a fost sanctionat petentul ……….. întrucât la data de 21.01.2009, ora 17.26, a condus autoturismul LADA cu numarul de înmatriculare ……… pe DN 22 km.180+400 dinspre Constanta catre Tulcea si a efectuat manevra de depasire a autoturismelor ……….. încalcând marcajul continuu în zona de actiune a indicatorului „Depasirea interzisa” si nu avea asupra sa permisul de conducere.

Cele retinute în procesul – verbal sunt confirmate de petent care recunoaste ca a depasit în zona de actiune a indicatorului „Depasirea interzisa”, iar în ceea ce priveste contraventia ca nu avea asupra sa permisul de conducere, petentul nu a solicitat judecarea acesteia. De asemenea, acestea se coroboreaza cu captura video depusa de intimata (f. 17-19).

Din aceste considerente, instanta retine ca petentul a savârsit contraventiile prevazuta de art. 120 alin. 1 lit. i, h din HG nr. 1391/ 2006 si 147 alin.1 din HG nr. 1391/ 2006 si sanctionate de art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, respectiv 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

În ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001 ” sanctiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Vazând dispozitiile art.100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 si respectiv art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 ce reglementeaza sanctiunile pentru contraventiile retinute în sarcina petentului, faptul ca manevra de depasire a început pe linia discontinua, de faptul ca nu s-au produs urmari periculoase pentru trafic instanta retine ca aplicarea amenzii de 240 lei, si a avertismentului, precum si a masurii complementare a retinerii permisului de conducere reprezinta o corecta individualizare a sanctiunii.

Fata de aceste considerente instanta va respinge plângerea contraventionala formulata de petentul …….., în contradictoriu cu intimatul ………. si împotriva procesului verbal seria ………. ca neîntemeiata.

Etichete: