Top

ANULARE CONTRACT IN PARTICIPATIUNE. COMPETENTA TERITORIALA.

2. DESPAGUBIRI CIVILE DELICTUALE. INCIDENTA DISPOZITIILOR REGULAMENTULUI DE APLICARE A CODULUI RUTIER.

Prin actiunea inregistrata la 13 mai 2005, reclamanta S.C.”V” SRL Suceava a chemat in judecata pe paratul N.S. pentru a fi obligat la plata sumei de 140.000.000 lei, cu titlu de daune, reprezentand c/val. reparatiilor la autoturismul Ford Tranzit nr. SV 4 LBD si 30.962.576 lei reprezentand venitul nerealizat, ca urmare a folosintei autoturismului.

Paratul, prin cerere reconventionala, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 100.000.000 lei, din care 50.000.000 lei despagubiri civile si 50.000.000 lei daune morale.

A formulat si cerere de chemare in garantie a SC „ A.A.„ SA Sibiu, care in situatia in care va fi obligat la plata sa suporte despagubirile, intrucat autoturismul era asigurat la aceasta societate de asigurare, conform politei de asigurare seria SBVMN nr. 1506991.

Tribunalul Suceava, investit cu solutionarea, prin sentinta nr.1960 din 12 octombrie 1994, a admis in parte actiunea reclamantei si cererea reconventionala a paratului, a compensat obligatiile acestora, a admis cererea de chemare in garantie formulata de parat si l-a obligat pe acesta, in solidar, cu chemata in garantie sa plateasca reclamantei suma de 70.730.025 lei cu titlu de daune.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca s-a dovedit culpa comuna a celor doi conducatori auto implicati in accident, intrucat au incalcat art.24 din regulamentul de aplicare a codului rutier si in baza art. 998 Cod civil, paratul a fost obligat sa plateasca reclamantei despagubiri dupa compensarea obligatiilor dintre parti in solidar cu chemata in garantie – societatea de asigurare.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate sustinand, in esenta, ca desi si-a majorat pretentiile, instanta de fond nu a facut nici o referire la aceasta cerere.

A aratat ca s-a facut o aplicare gresita a legii, atunci cand fara temei s-au compensat obligatiile partilor, cata vreme paratul nu si-a dovedit pretentiile din cererea reconventionala. Eronat si fara nici o analiza temeinica a probatoriului administrat, s-a retinut culpa comuna in producerea accidentului, avandu-se in vedere doar raportul de expertiza intocmit de expert, la cererea organelor de politie si contestat de parti. In fine, a sustinut ca desi a invocat, in intampinare, lipsa calitatii procesuale a paratului pentru a formula cerere pentru reparatiile autoturismului, intrucat din inscrisurile depuse, rezulta ca acesta apartine Fundatiei „ F.C.”, aceasta exceptie nici macar nu a fost pusa in discutia partilor.

Verificand actele si lucrarile dosarului, in raport de motivele de recurs invocate, intemeiate pe disp. art. 304 pct.6,8,9 si 1 Cod proc. civila si vazand si disp. art. 304/1 Cod proc. civila, curtea a apreciat recursul intemeiat.

Intr-adevar recurenta, la termenul din 11 iunie 2004, si-a majorat pretentiile, solicitand obligarea paratei la plata sumei de 147.135.305 lei c/val. reparatii autoturism si 147.236.415 lei venituri brute nerealizate, instanta nu a analizat aceasta cerere si nici nu a motivat in fapt si in drept admiterea in parte a actiunii si a cererii reconventionale, mai mult, a facut si o compensare fara a arata limitele.

Chiar daca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului a fost invocata de reclamanta recurenta prin concluziile scrise , instanta de fond nu a redeschis dezbaterile si nu a pus-o in discutia partilor, desi avea aceasta obligatie.

Pentru considerentele aratate, curtea a apreciat ca prima instanta de fapt nu a cercetat indeajuns fondul si, in temeiul art. 312 al.5 Cod proc. civila, a admis recursul, a casat sentinta cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecatoriei Suceava, instanta competenta si in materie comerciala, dupa modificarea Codului de proc. civila.

(Decizia nr. 177 din 24 martie 2005)

Etichete: