Top

RASPUNDERE PATRIMONIALA. NECERCETAREA FONDULUI CAUZEI

3. RASPUNDERE PATRIMONIALA. NECERCETAREA FONDULUI CAUZEI

Prin sentinta civila nr. 1006 din 8.11.2004, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondata, actiunea reclamantei S.C. „E.C.” S.R.L. Suceava, in contradictoriu cu parata T. C., pentru angajarea raspunderii patrimoniale pentru suma de 17.113.592 lei, cu dobanda si cheltuielile de judecata aferente, cu motivarea ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile prev. de art. 271 din Codul muncii, ca dovada certitudinii prejudiciului cade in sarcina angajatorului, potrivit art. 287, dar cum unitatea a refuzat sa achite contravaloarea expertizei, probatoriul administrat in cauza este insuficient pentru a forma convingerea privind vinovatia salariatei.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 146 din 8.03.2005, a admis recursul reclamantei, cu consecinta casarii sentintei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, retinand, in esenta, urmatoarele:

Avand in vedere contradictiile existente intre considerentele si dispozitivul sentintei, lipsa de preocupare a instantei pentru cercetarea fondului cauzei, clarificarea tuturor aspectelor si chiar a sustinerilor reclamantei privind sustragerea unor bunuri din gestiune, precum si necesitatea de a se analiza respectarea dispozitiilor Legii nr. 29/1969 privind angajarea gestionarilor, existenta inventarierilor la fiecare angajare a noilor gestionari sunt aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 si art. 312 alin. 5 C. pr. civ., recursul urmand a fi admis, cu consecinta casarii sentintei si trimiterea cauzei aceleiasi instante pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecarii cauzei, prin expertiza contabila ce se impune a fi efectuata, se vor verifica intrarile de produse, conform facturilor si avizelor de expeditie, sumele predate de gestionari cu respectarea regulamentului operatiunilor de casa, efectuarea inventarierilor la angajarea personalului, urmand a se clarifica si care au fost persoanele implicate in gestionarea bunurilor din moment ce pentru gestiunea colectiva conform anexei de la fila 7 dosar au fost nominalizate la gestiunea de la parter 13 persoane, iar prin actiune se face referire la calitatea de gestionar a unui numar de 5 persoane, urmand a se analiza si celelalte sustineri ale partilor.

Etichete: