Top

Desfacerea contractului de muncă a salariatului conform prevederilor art. 264 lit. f din codul muncii. Incidenţa în cauză a prevederilor art. 287 şi 266 din codul muncii

Prin contestaţia adresată Tribunalului Botoşani la data de 12.07.2004, contestatorul H.D. a chemat în judecată intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul de Poliţie de Frontieră a Judeţului Botoşani, solicitând anularea dispoziţiei nr. 212074/1.09.2003, care i s-a comunicat la 01.07.2004, precum şi reîncadrarea sa pe postul deţinut anterior concedierii.

Motivându-şi contestaţia, cel în cauză a arătat că nu a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa, respectiv ascunderea faptelor săvârşite de colegul cu care lucra.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestaţiei, întrucât, din probele administrate în cadrul cercetării a rezultat că, contestatorul a comis fapta reţinută prin ordinul de concediere.

Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 1157 din 5.09.2005, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 212074 din 01.09.2003, emisă de şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi obligat intimatul să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorare şi actualizate de care a fost lipsit de la îndepărtarea în muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că raportul care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 212074 din 01.09.2003, prin care s-a dispus concedierea contestatorului pentru fapta că acesta a primit foloase necuvenite în timpul efectuării misiunii de control a trecerii frontierei, a fost infirmată prin cercetările efectuate de organele competente, respectiv comunicarea 133/P/2004 din 11.07.2005, din care rezultă că acesta a fost scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite, aşa încât s-a constatat că susţinerile cuprinse în ordinul atacat nu are temei probator.

Împotriva acestei sentinţe, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi susţinând că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. pr. civ., respectiv invocarea şi în calea de atac a excepţiei de necompetenţă materială a instanţei de fond, susţinând că dispoziţia şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani nr. 212074/01.09.2003 este un act administrativ, iar competenţa de soluţionare revenea Tribunalului Botoşani – Secţia contencios administrativ, iar ca al doilea motiv de recurs, consideră sentinţa atacată ca netemeinică, în ce priveşte afirmaţia primei instanţe, precum că, din cuprinsul ordinului în litigiu nu are temei probatoriu, întrucât consideră că s-a făcut dovada că, contestatorul a încălcat dispoziţiile I.G.P.F. nr. 38575/28.01.2003 şi S/34794/31.07.2003 prin faptele comise, acestuia i s-a reziliat contractul de angajare, deoarece a săvârşit acte incompatibile cu calitatea de militar, precizând că sancţiunea aplicată a avut în vedere dispoziţiile art. 44(1) lit. a, alin. 4 şi 6 lit. c din Regulamentul Disciplinei Militare.

Prin decizia nr. 105 din 14.02.2006 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de I.J.P.F. Botoşani – Secţia civilă.

Astfel în ce priveşte primul motiv de recurs, ce vizează excepţia necompetenţei instanţei de fond, curtea constată că excepţia în cauză nu este dată, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă prin încheierea din 17.11.2004 şi pe care a respins-o ca nefondată, aceasta întrucât contestatorul a fost încadrat la intimat ca militar pe bază de contract şi nicidecum ca funcţionar public, în plus nici nu s-a făcut dovada că postul ocupat de acesta a fost transformat în post de poliţist de frontieră, aşa încât, la situaţia dată, competent este Tribunalul Botoşani – Secţia civilă – completul specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, prin care critică netemeinicia sentinţei atacate, curtea îl constată neîntemeiat, întrucât, în materia conflictelor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii, iar potrivit art. 266 din acelaşi cod, angajatorul care aplică o sancţiune disciplinară trebuie să aibă în vedere împrejurările în care s-a săvârşit fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, eventuale sancţiuni suferite anterior.

Cum prin dispoziţia ce face obiectul litigiului, intimatul nu a dovedit cu probe concrete vinovăţia contestatorului, element esenţial ce stă la baza aplicării unei sancţiuni disciplinare, instanţa, faţă de considerentele arătate în baza dispoziţiilor art. 312(1) C. pr. civ., a respins recursul, ca nefondat.

Etichete: