Top

NEÎNSCRIEREA ÎN DECIZIA DE SANCŢIONARE DISCIPLINARĂ A TUTUROR ELEMENTELOR OBLIGATORII ENUNŢATE ÎN ART. 268 ALIN. 2 DIN CODUL MUNCII ATRAGE NULITATEA ABSOLUTĂ A RESPECTIVEI DECIZII

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 4708/86 din 19 mai 2006, contestatorul M.G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata S.C. „A” SA să se dispună anularea deciziei de sancţionare nr. 92 din 8 mai 2006, prin care s-a dispus reducerea salariului timp de 3 luni.

Motivând contestaţia s-a arătat că prin decizia contestată a fost sancţionat disciplinar prin reducerea salariului pe timp de 3 luni, fără a se specifica procentul aplicat, decizia emisă fiind astfel nelegală. A mai susţinut netemeinicia deciziei de sancţionare prin lipsa unor dovezi concludente privind săvârşirea abaterii disciplinare, emiterea deciziei cu încălcarea prevederilor legale referitoare la cercetarea disciplinară, încălcarea dreptului la apărare prin faptul că nu a fost asistat de un membru al sindicatului, nu s-au respectat criteriile de stabilire a sancţiunii disciplinare în sensul că angajatorul nu a avut în vedere gravitatea abaterii disciplinare, gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii, comportarea la serviciu precum şi faptul că anterior nu a fost sancţionat.

Totodată a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare, că nu a săvârşit nici o faptă ilicită descriind în detaliu modul de realizare a sarcinilor de serviciu la data de 8 aprilie 2006, ca operator hidraulic, faptul că a executat un ordin de serviciu de a deschide bazinul de incendiu dar a anunţa imediat brigada de pompieri, invocând şi faptul că nu este dată culpa sa ci a altor salariaţi.

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei susţinând nerespectarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fişa postului, dispoziţiile de serviciu, regulile de ordine interioară, contractul colectiv de muncă şi Codul muncii, prejudiciind astfel buna desfăşurare a activităţii.

S-a arătat că decizia de sancţionare a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern al unităţii prin care se stabileşte că pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu se poate dispune reducerea salariului pe o durată de 1-3 luni cu 10% aşa încât a considerat că sancţiunea a fost individualizată, întrucât petentul a cunoscut dispoziţiile regulamentului.

Cât priveşte susţinerile pe fondul cauzei s-a arătat că la data de 8.04.2006, contestatorul fiind de serviciu în tura de noapte nu a respectat atribuţiile stabilite prin fişa postului şi dispoziţiile de serviciu, cauzând scăderea presiunii la apa furnizată către populaţie prin faptul că nu a efectuat manevrele necesare pentru menţinerea presiunii de alimentare cu apă a locatarilor, nu a informat imediat conducerea unităţii ci a sunat la brigada de pompieri, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu. S-a mai susţinut că a fost efectuată în mod legal cercetarea disciplinară şi s-au respectat criteriile de individualitate a sancţiunii disciplinare.

Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 839 din 11 iunie 2007 a respins ca nefondată contestaţia.

Prin considerentele sentinţei s-a reţinut că prin decizia contestată nr. 92 din 8 mai 2006, contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni, conform art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii şi art. 21 pct. 1, art. 19 şi art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern al S.C. „A” SA .

Ca abatere disciplinară s-a reţinut în sarcina contestatorului că nu ar fi efectuat manevrele necesare la vane în vederea menţinerii presiunii suficiente pentru alimentarea cu apă a oraşului, potrivit fişei postului şi dispoziţiilor de serviciu, iar în cazul în care nu ar fi reuşit acest lucru, nu a anunţat conducerea agenţiei despre scăderea nivelului apei în rezervoarele de înmagazinare, în vederea dispunerii de către aceasta a unor masuri pentru prevenirea acestor situaţii, sunând însă la brigada de pompieri şi alarmând cadrele unităţii militare despre faptul că a consumat rezerva de incendiu a acestora precum şi faptul că săvârşirea abaterii a fost confirmată atât cu prilejul efectuării cercetării prealabile cât şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv M.M.şi G.D., care i-a comunicat ce manevre trebuiau efectuate.

Totodată s-a reţinut că din raportul de expertiză întocmit de expertul M.M. a rezultat că în rezervorul de la Runc era suficientă cantitate de apă pentru a se asigura consumul populaţiei dar şi rezerva de incendiu, la presiunile normale de utilizare, că cercetarea disciplinară a fost efectuată iar salariatul nu şi-a manifestat opţiunea de a fi asistat de un membru de sindicat, iar sancţiunea a fost aplicată conform art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern, cu respectarea limitei prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ., susţinând nelegalitatea deciziei de sancţionare emisă de unitate cu încălcarea dispoziţiilor Codului muncii, reiterând susţinerile din contestaţia iniţială.

Pe fondul cauzei a susţinut în esenţă că nu a săvârşită nici o abatere disciplinară, că martorii audiaţi în cauză nu au făcut nici o referire la faptul că şeful ierarhic al contestatorului, inginer G.D. l-a anunţat pe contestator în legătură că scăderea presiunii apei şi i-a dat ordin să deschidă vana de incendiu, că acest ordin trebuie respectat conform prevederilor regulamentului de ordine interioară.

A mai arătat că aceste ordine au fost transmise de şeful ierarhic superior, situaţie dovedită cu procesele verbale, şi către alţi operatori hidraulici şi întrucât vanele de incendiu nu se acţionează decât în caz de incendiu nu poate fi reţinută culpa pentru nerespectarea unui ordin nelegal, atâta timp cât avea obligaţia de a respecta normele PSI. Din moment ce toţi operatorii primeau dispoziţia de a se efectua manevre la vanele de incendiu ale rezervoarelor înseamnă că nu era suficientă apă pentru menţinerea presiunii în reţeaua de distribuţie a oraşului, dovadă fiind procesele verbale depuse la dosar, susţinând faptul că în cauză se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, de către un expert specialist în instalaţii hidraulice.

Recursul, motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. este întemeiat pentru următoarele considerente:

Din verificarea actelor dosarului se constată că prin decizia nr. 92 din 8 mai 2006, emisă de S.C.”A” SA , contestatorul M.G., operator hidraulic în cadrul Agenţiei C.M. a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe 3 luni.

La emiterea deciziei s-a avut în vedere referatul nr. 4066 din 14.04.2006 întocmit de directorul Agenţiei C.M. şi referatul nr. 4409 din 2 mai 2006, întocmit ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, reţinându-se ca faptă ilicită în sarcina contestatorului faptul că la data de 8 aprilie 2006, în jurul orelor 20,15 s-a întrerupt alimentarea cu apă potabilă a etajelor superioare la blocurile municipiului, situaţie ce s-a datorat contestatorului care nu ar fi efectuat manevrele necesare pentru menţinerea unei presiuni suficiente pentru alimentarea cu apă a oraşului precum şi faptul că nu a anunţat conducerea unităţii despre scăderea nivelului apei în rezervoarele de înmagazinare.

S-a mai menţionat în cuprinsul aceleiaşi decizii că salariatul a încălcat dispoziţiile prevăzute în regulamentul intern al S.C. „A” SA, prin fişa postului şi din Codul muncii, fără a se specifica ce prevederi au fost încălcate, iar prin dispoziţiile art. 1 din cuprinsul deciziei enunţate s-a dispus sancţionarea prin reducerea salariului pe timp de 3 luni cu trimitere la dispoziţiile art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii şi art. 35 pct. 16 din Regulamentul intern fără a se specifica însă cuantumul efectiv al diminuării salariale.

Ori potrivit art. 268 din Codul muncii aplicarea sancţiunii disciplinare se dispune prin decizie, emisă în formă scrisă, care sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, pe lângă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat.

Deşi în cuprinsul deciziei s-a făcut referire la art. 21 pct. 1 din regulamentul intern şi acest text se referă la obligaţia generală de realizare a normei de muncă sau după caz la îndeplinirea atribuţiilor stabilite conform fişei postului.

Faptul că ulterior unitatea a precizat că sancţiunea disciplinară a fost dată contestatorului pentru că acesta nu a respectat o dispoziţie dată de şeful direct şi că având dubii asupra dispoziţiei nu a anunţat organele de conducere pe cale ierarhică, inclusiv S.C. „A” SA Suceava, conform dispoziţiilor de serviciu şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice alimentare cu apă şi canalizare, nu este de natură să suplinească lipsa elementelor obligatorii din cuprinsul deciziei de sancţionare.

De altfel şi Curtea Constituţională, investită cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 a stabilit în mod constant că menţiunile şi precizările pe care in mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, au rolul de a-l informa corect şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, aceste menţiuni fiind necesare şi pentru instanţa de judecată pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii luate (deciziile nr. 389/2005, 58/2007, 319/2007, 654/2007 a Curţii Constituţionale).

Drept consecinţă, cum unitatea nu a înscris pe decizia de sancţionare toate elementele obligatorii enunţate prin art. 268 alin. 2 din Codul muncii şi nici nu a stabilit cuantumul sancţiunii, se va constata nulitatea deciziei emise, nemaifiind necesară analizarea motivelor de recurs privind fondul cauzei.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul a fost admis cu consecinţa admiterii contestaţiei şi a anulării deciziei de sancţionare nr. 92 din 8 mai 2006.

Etichete: