Top

Indemnizaţie creştere copil. Stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială. Inadmisibilitatea acordării acestui drept după intrarea în vigoare a OUG nr. 148/2005

Prin cererea adresata initial la Sectia Civila a Tribunalului Botosani, reclamanta A. M. a a solicitat în contradictoriu cu pârâta Directia de Munca si Protectie Sociala Botosani anularea deciziei de respingere a contestatiei formulate împotriva Deciziei nr. 2445 din 12 martie 2008 prin care s-a respins cererea de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului.

Prin încheierea din 25 iunie 23008 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si înaintarea acesteia spre competenta solutionare instantei de contencios administrativ.

Prin precizarile depuse la fila 6 dosar, reclamanta si-a motivat contestatia aratând faptul ca a încheiat un contract de asigurare sociala în baza caruia pârâta trebuia sa-i acorde dreptul la indemnizatia pentru cresterea copilului, însa aceasta i-a refuzat dreptul pretins în mod nejustificat.

Pârâta, legal citata, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea contestatiei întrucât deciziile emise au fost întemeiate pe dispozitiile art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, dispozitii din care rezulta ca dupa data de 01.01.2006 – cum este si cazul contestatoarei care a nascut la data de 22 ianuarie 2008 au vocatie la indemnizatia pentru cresterea copilului doar persoanele care, în ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii nr. 571/2003.

Prin sentinta nr. 1100 din 15 octombrie 2008, Tribunalul Botosani a admis cererea si a anulat decizia nr. 2445 din 12 martie 2008 a Directiei de Munca si Protectie Sociala Botosani, retinând ca reclamanta a nascut la data de 22 ianuarie 2008, data la care erau aplicabile dispozitiile art. 1 aliniat 2 lit. „f” din O.U.G. nr. 148/2005, iar redactarea acestui text legal cu referire la includerea în perioada de stagiu si a celor 12 luni anterioare intrarii în vigoare a ordonantei, nu este de natura a limita aplicarea acestei dispozitii legale în viitor, ci doar extinde posibilitatea aplicarii ei retroactive si pentru cele 12 luni de cotizare anterioare datei de 1 iunie 2006.

Împotriva sentintei a declarat recurs Directia de Munca si Incluziune Sociala a Judetului Botosani, continuatoarea fostei Directii de Munca si Protectie Sociala Botosani, aratând în esenta ca prin O.U.G. nr. 148/2005 s-au abrogat prevederile art. 98 din Legea nr. 19/2000 referitoare la concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului, dispozitiile art. 1 alin. 2 lit. „f din O.U.G. nr. 148/2005, având în vedere acele situatii în care nasterea copilului a avut loc pâna la 1 iunie 2006, astfel încât perioada de contributie în baza contributiei de asigurari sociale, sa se situeze, cel putin partial, înainte de intrarea în vigoare a ordonantei, respectiv înainte de 01.01.2006.

Recursul este întemeiat si va fi admis pentru urmatoarele considerente:

In mod evident, prin dispozitia prev. de art. 1 alin. 2 lit. „f’ din O.U.G. nr. 148/2005, legiuitorul a dorit sa excluda dintre beneficiarii concediului si indemnizatiei de crestere a copilului, pentru viitor, pe acele persoane care au realizat în sistemul public de pensii, perioada de stagiu de cotizare pe baza de contract de asigurare sociala, solutie ce rezulta pe de o parte din analiza literala a textului mentionat „au realizat… anterior datei intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta” (01.01.2006 n.n.), iar pe de alta parte din explicatia oferita de art. 24 alin. 2 din ordonanta, care arata implicit ca, esential pentru a beneficia de concediul si indemnizatia de nastere a copilului stabilita prin noul act normativ pe baza unui contract de asigurare sociala este împrejurarea ca acel contract sa fi fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a ordonantei, respectiv înainte de 1 ianuarie 2006, asa încât, pâna la data de 31 octombrie 2006, stagiul de cotizare obligatoriu de 10 luni sa se împlinit în totalitate.

Mai mult, din interpretarea coordonata a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. „f’ si ale art. 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 rezulta ca stagiile de cotizare realizate în baza unui contract de asigurari sociale au nascut, pentru persoanele asigurate în acest fel, dreptul la concediul si indemnizatia de crestere a copilului daca au fost îndeplinite cumulativ doua conditii:

– contractul sa fi fost încheiat înainte de 1 ianuarie 2006, data intrarii în vigoare a O.U.G. nr. 148/2005;

– la data de 31 octombrie 2006, s-a împlinit stagiul obligatoriu de 10 luni din ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului.

Aceasta pentru ca, aceeasi interpretare coordonata a dispozitiilor actului normativ în discutie, conduce la concluzia ca ulterior datei de 31 octombrie 2006, Statul a înteles sa excluda din perimetrul situatiilor ce creeaza vocatie la concediu si indemnizatia de crestere a copilului, acele stagii de cotizare efectuate în baza unor contracte de asigurari sociale, conditionând nasterea acestui drept de realizarea în ultimele 10 luni din ultimul an anterior nasterii copilului, de venituri profesionale supuse impozitului pe venit , potrivit Legii nr. 571/2003 (art. 4 din H.G. nr. 1025/2006, categorie de venituri în care platile efectuate în baza contractului de asigurari sociale nu se încadreaza.

Ca urmare, constatând ca prima instanta a facut în cauza o gresita interpretare a dispozitiilor art. 1 alin. 2 din O. U.G. nr. 148/2005, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul în temeiul art. 312 Cod procedura civila, si va modifica sentinta în sensul respingerii contestatiei ca nefondata.

Tags: