Top

ACŢIUNE ÎN RECUNOAŞTEREA PATERNITĂŢII. PRESCRIPŢIA DREPTULUI LA ACŢIUNE. INCIDENŢA DISPOZIŢIILOR LEGII NR. 288/2007.

La data de 28 noiembrie 2008 reclamanta S.N. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B.E., I.B., B.A., C.R. şi C.G., să i se recunoască filiaţia după B.A., decedat la 4 mai 2008, cu completarea certificatului de naştere la rubrica numele tatălui în sensul arătat.

În motivare reclamanta a arătat că a rezultat din relaţiile de concubinaj ale mamei sale cu B.A., relaţii care erau de notorietate, datând încă din anul 1944 când s-au întors din localitatea Prelipca unde fuseseră refugiaţi în timpul războiului, că la data de 12 februarie 1963 părinţii săi s-au căsătorit, însă, la acea dată fiind deja adolescentă şi urmând să se căsătorească la rândul ei, nu s-au mai întreprins demersurile de recunoaştere a paternităţii şi de schimbare a numelui.

Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 2277 din 14 mai 2009 a respins acţiunea ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 60 din Codul familiei, în reglementarea iniţială, anterioară modificării intervenite prin Legea 288/2007, dispoziţii potrivit cărora „acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de zile de la naşterea copilului”.

Instanţa a avut în vedere că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 60 al. 3 din Codul familiei, întrucât întreruperea prescripţiei vizată de aceste dispoziţii operează cel mult până la decesul mamei reclamantului survenit la data de 16 februarie 1999, dată faţă de care, de asemenea, s-a împlinit termenul de prescripţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit s-a reţinut excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în condiţiile în care filiaţia este de notorietate, iar B.A. a procedat la o recunoaştere voluntară atunci când a trecut-o la Primăria Bosanci ca făcând parte din „membrii familiei” în calitate de fiică.

Prin decizia nr. 324 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reţinându-se în motivare că recunoaşterea paternităţii nu s-a făcut în condiţiile prevăzute de art. 57 din Codul familiei, respectiv la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament, iar notorietatea filiaţiei şi condiţiile speciale în care reclamanta a fost concepută nu sunt de natură să înlăture efectele prescripţiei extinctive.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor a arătat că prescripţia dreptului la acţiune a fost greşit reţinută deoarece, faţă de modificările aduse Codului Familiei, prevederile referitoare la termenul de introducere a acţiunii au fost abrogate. A solicitat admiterea recursului şi casarea celor două hotărâri, apreciind că, pe fond, acţiunea este admisibilă.

Analizând actele dosarului instanţa urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Prin Legea 288/29 octombrie 2007 s-a modificat art. 60 din Codul Familiei în sensul că, prin introducerea alineatului 4, s-a constatat imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii aparţinând copilului, iar prin art. II al aceleiaşi legi s-a prevăzut aplicabilitatea acestor prevederi şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 755/2008 s-a declarat neconstituţionalitatea prevederilor art. II din Legea 288/2007, consecinţa fiind aceea că, pentru copiii născuţi anterior intrării legii în vigoare, se aplică reglementarea iniţială a Codului Familiei, care prevede că acţiunea în stabilirea paternităţii se prescrie în termen de 1 an de la data naşterii copilului.

Cazul prevăzut de art. 60 alin. 3 din Codul Familiei nu poate fi avut în vedere, deoarece întreruperea cursului prescripţiei prevăzută de aceste dispoziţii operează cel mult până la decesul mamei reclamantei, survenit la 16 februarie 1999, faţă de care, de asemenea, s-a împlinit termenul de prescripţiei.

Date fiind aspectele prezentate anterior, Curtea constată că excepţia prescrierii dreptului la acţiune a fost corect reţinută de instanţele anterioare, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Etichete: