Recurs împotriva încheierii prin care s-a menţiunut arestarea preventivă a inculpatului

Recurs împotriva încheierii prin care s-a menţiunut arestarea preventivă a inculpatului. Inadmisibilitatea exercitării în aceleaşi împrejurări a recursului şi cu privire la dispoziţiile din încheiere prin care s-a respins excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală

Potrivit art. 332 Cod procedură penală când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 al. 1. Împotriva hotărârii de sesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Prin urmare, împotriva încheierii prin care prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, partea interesată poate declara după caz apel sau recurs numai odată cu fondul cauzei.

Secţia penală d.p. nr. 1035 din 10.11.2004 a Tribunalului Suceava

Prin încheierea de şedinţă din data de 5.11.2004 pronunţată în dosar nr. 8176/2004, Judecătoria SV, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor C.I. ,T.R., K.Y.

Prin această încheiere s-a respins ca nefondată excepţia nulităţii absolute actelor de urmărire penale efectuate în cauză, precum şi a mandatelor de arestare emise, cu motivarea că instanţele s-au mai pronunţat cu privire la acest aspect (în sensul respingerii ei), iar încheierile menţionate nu pot fi cenzurate decât de instanţele de control judiciar, întrucât constituie hotărâri judecătoreşti conform art. 311 al. 3 Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului acesta a solicitat casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât există contrarietate între dispozitivul încheierii (prin care s-a respins excepţia ca nefondată) şi considerentele acesteia (din motivare ar rezulta respingerea ei ca inadmisibilă). A mai precizat că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, astfel că măsura arestării preventive este nelegală şi se impune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a sa.

Recursul a fost respins ca nefondat, cu următoarea motivare:

Prin încheierea nr. 525/23.04.2004 a judecătoriei M.C., în temeiul art. 148 lit. d, e, h, i Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C. I., T. R. şi C. I., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 189, al. 2, art. 321 al. 2 cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 180 al. 2 Cod penal, măsură ce a fost ulterior prelungită succesiv pe parcursul urmăririi penale.

După întocmirea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel T. M. cu nr. 34/P/2004 din 16.07.2004 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. sub nr. 2141/2004, iar ca urmare a admiterii cererii de strămutare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei SV sub nr. 8176/2004 cu menţinerea tuturor actelor efectuate până la acea dată.

Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii mai sus menţionaţi, Judecătoria Suceava a constatat, prin încheierea atacată, că aceasta este legală şi temeinică, menţinând starea de arest a inculpaţilor şi a respins ca neîntemeiată excepţia invocată, respectiv nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, a încheierilor nr. 525/2004 a Judecătoriei M. C. nr. 156/2004 şi nr. 204/2004 ale4 Tribunalului H., precum şi mandatele de arestare emise.

Referitor la susţinerea inculpatului recurent, în sensul că actele de urmărire sunt nule şi pe cale de consecinţă şi încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării sale preventive astfel că menţinerea ei în continuare cade sub incidenţa aceloraşi dispoziţii de nulitate nu poate fi reţinută în cauză. Astfel, Tribunalul investit cu soluţionarea recursului împotriva încheierii atacate poate analiza această încheiere doar sub aspectul legalităţii şi temeiniciei luării şi menţinerii măsurii arestării preventive. Cu privire la nulitatea celorlalte acte de urmărire penală, pe motiv că nu au fost efectuate de organul competent, cu respectarea procedurii legale, competentă este a se pronunţa prima instanţă, o atare situaţie fiind reglementată expres şi distinct prin dispoz. art. 332 Cod procedură penală, care permit ca, în cazul în care se constată că urmărire penală a fost efectuată de un organ necompetent să se desesizeze şi să restituie cauza procurorului în vederea refacerii urmăririi penale.

Încheierea primei instanţe prin care s-a respins excepţia nulităţii absolute a actelor de u.p. ca nefonfată poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, deoarece există calea de atac separată doar în situaţia în care, instanţa, prin hotărâre, se desesizează şi trimite cauza procurorului (art. 332 al. 3 Cod procedură penală).

De asemenea, corect a reţinut prima instanţă că încheierile nr. 525/2004 a Judecătoriei M. C. şi nr. 156/2004 şi 206/2004 ale Tribunalului H., constituie hotărâri judecătoreşti, în sensul stabilit de art. 311 al. 3 Cod procedură penală, supuse separat de fondul cauzei căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi astfel cenzurate decât de instanţele de control judiciar.

Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, Tribunalul a constatat că temeiurile ce au stat la baza luării şi ulterior menţinerii ei subzistă şi în consecinţă apreciind că încheierea primei instanţe, sub aspectul menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului recurent, este legală şi temeinică a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Etichete: Recurs împotriva încheierii