Recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f Cod pr. penală pentru a se putea lua această măsură preventivă

Prin încheierea de şedinţă din 30.07.2009 a Tribunalului Galaţi s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului D.I., de la 30.07.2009 până la 27.08.2009.

Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3472/121/2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a solicitat arestarea preventivă a inculpatului D.I. pe o perioadă de 29 de zile .

In motivarea propunerii s-a arătat că prin ordonanţa cu numărul 748/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 al. 1 Cod penal raportat la art. 175 al. 1 lit. c şi i Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că în ziua de 21.06.2009, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, în loc public, l-a lovit pe fratele său, partea vătămată D.A., cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înţepat – tăiată penetrantă abdominal cu plagă jejunală şi hemiperitoneu, leziune ce i-a pus în primejdie viaţa.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. f Cod pr. penală.

Pentru a se putea dispune luarea măsurii arestării preventive trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, să existe cel puţin unul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală şi măsura să fie necesară pentru buna desfăşurare a procesului ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei .

Examinând sumar actele şi lucrările dosarului, fără a intra pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că există probe şi indicii temeinice, respectiv: proces-verbal de conducere în teren, planşă foto, raport de constatare medico-legală, declaraţia părţii vătămate D.A., declaraţiile martorilor P.V., L.D., M.V., D.S. şi Ţ.E. din care rezultă că în ziua de 21.06.2009, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, în loc public, inculpatul D.I. l-a lovit pe fratele său, partea vătămată D.A., cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i leziuni ce i-a pus în primejdie viaţa.

Faptele pe care se presupune că le-ar fi săvârşit inculpatul constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută art. 20 Cod penal în referire la art. 174 al 1 Cod penal raportat la art. 175 al 1 lit. c şi i Cod penal, ce este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani (7 ani şi 6 luni – 12 ani şi 6 luni).

Având în vedere împrejurările comiterii faptei, importanţa deosebită a valorilor sociale lezate, starea de nelinişte şi nesiguranţă generată în rândul cetăţenilor, persoana inculpatului, care a fost sancţionat contravenţional în mai multe rânduri pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 şi 148 litera f Cod procedură penală .

De asemenea măsura arestării preventive s-a apreciat că este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

S-a arătat că susţinerea inculpatului cum că nu ar fi lovit cu cuţitul partea vătămată şi că el este cel care ar fi fost agresat nu poate fi primită întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva încheierii mai sus arătate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.I. solicitând cercetarea sa în stare de libertate susţinând că nu a comis fapta care i se impută şi că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fost respins ca atare.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea de Apel Galaţi a constatat că aceasta este legală şi temeinică şi că în mod justificat s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului D.I..

Astfel, din probele administrate în cauză până la acest moment procesual, rezultă date care susţin acuzaţiile aduse inculpatului în sensul că la data de 21.04.2009, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat fratelui său, partea vătămată D.I., o lovitură de cuţit în zona abdominală producându-i o leziune care a pus în primejdie viaţa victimei.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 148 lit. f Cod pr. penală reţinute de instanţa de fond ca temei pentru arestarea preventivă Curtea a constatat că acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză.

Astfel infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani iar modalitatea în care se reţine că inculpatul ar fi săvârşit fapta, obiectul vulnerant folosit şi intensitatea loviturii aplicate părţii vătămate indică o periculozitate socială ridicată şi justifică aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În plus infracţiunea mai sus arătată, de săvârşirea căreia a fost acuzat inculpatul, este de o gravitate deosebită, aducând o atingere severă relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă şi impune, pentru menţinerea unui climat de securitate socială, luarea unor măsuri preventive ferme faţă de persoanele suspectate de comiterea unor asemenea fapte.

În consecinţă susţinerea inculpatului că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică este nefondată, chiar dacă de la data faptei şi până la arestarea sa a trecut mai mult de o lună, câtă vreme în această perioadă s-au desfăşurat activităţi specifice de urmărire penală iar ecoul unei astfel de fapte grave este încă prezent în rândul comunităţii restrânse din care provin părţile.

Nici susţinerea inculpatului că nu el a lovit pe fratele său cu cuţitul nu poate conduce la admiterea recursului câtă vreme chiar inculpatul recunoaşte că a avut un conflict cu partea vătămată iar la dosar există declaraţiile martorilor P.V., L.D., M.V., D.S. şi Ţ.E. care confirmă că în urma conflictului dintre cei doi fraţi D.A.a fost înjunghiat de în zona abdominală, putându-se astfel face presupunerea rezonabilă că cel care a lovit este inculpatul D.I..

Faţă de cele mai sus arătate, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de inculpat iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat pe acesta la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea căii de atac promovate.

Tags: Recurs împotriva încheierii

Recurs împotriva încheierii prin care s-a menţiunut arestarea preventivă a inculpatului

Recurs împotriva încheierii prin care s-a menţiunut arestarea preventivă a inculpatului. Inadmisibilitatea exercitării în aceleaşi împrejurări a recursului şi cu privire la dispoziţiile din încheiere prin care s-a respins excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală

Potrivit art. 332 Cod procedură penală când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 al. 1. Împotriva hotărârii de sesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Prin urmare, împotriva încheierii prin care prima instanţă a respins excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, partea interesată poate declara după caz apel sau recurs numai odată cu fondul cauzei.

Secţia penală d.p. nr. 1035 din 10.11.2004 a Tribunalului Suceava

Prin încheierea de şedinţă din data de 5.11.2004 pronunţată în dosar nr. 8176/2004, Judecătoria SV, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor C.I. ,T.R., K.Y.

Prin această încheiere s-a respins ca nefondată excepţia nulităţii absolute actelor de urmărire penale efectuate în cauză, precum şi a mandatelor de arestare emise, cu motivarea că instanţele s-au mai pronunţat cu privire la acest aspect (în sensul respingerii ei), iar încheierile menţionate nu pot fi cenzurate decât de instanţele de control judiciar, întrucât constituie hotărâri judecătoreşti conform art. 311 al. 3 Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului acesta a solicitat casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât există contrarietate între dispozitivul încheierii (prin care s-a respins excepţia ca nefondată) şi considerentele acesteia (din motivare ar rezulta respingerea ei ca inadmisibilă). A mai precizat că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, astfel că măsura arestării preventive este nelegală şi se impune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a sa.

Recursul a fost respins ca nefondat, cu următoarea motivare:

Prin încheierea nr. 525/23.04.2004 a judecătoriei M.C., în temeiul art. 148 lit. d, e, h, i Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C. I., T. R. şi C. I., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 189, al. 2, art. 321 al. 2 cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 180 al. 2 Cod penal, măsură ce a fost ulterior prelungită succesiv pe parcursul urmăririi penale.

După întocmirea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel T. M. cu nr. 34/P/2004 din 16.07.2004 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. C. sub nr. 2141/2004, iar ca urmare a admiterii cererii de strămutare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei SV sub nr. 8176/2004 cu menţinerea tuturor actelor efectuate până la acea dată.

Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii mai sus menţionaţi, Judecătoria Suceava a constatat, prin încheierea atacată, că aceasta este legală şi temeinică, menţinând starea de arest a inculpaţilor şi a respins ca neîntemeiată excepţia invocată, respectiv nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, a încheierilor nr. 525/2004 a Judecătoriei M. C. nr. 156/2004 şi nr. 204/2004 ale4 Tribunalului H., precum şi mandatele de arestare emise.

Referitor la susţinerea inculpatului recurent, în sensul că actele de urmărire sunt nule şi pe cale de consecinţă şi încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării sale preventive astfel că menţinerea ei în continuare cade sub incidenţa aceloraşi dispoziţii de nulitate nu poate fi reţinută în cauză. Astfel, Tribunalul investit cu soluţionarea recursului împotriva încheierii atacate poate analiza această încheiere doar sub aspectul legalităţii şi temeiniciei luării şi menţinerii măsurii arestării preventive. Cu privire la nulitatea celorlalte acte de urmărire penală, pe motiv că nu au fost efectuate de organul competent, cu respectarea procedurii legale, competentă este a se pronunţa prima instanţă, o atare situaţie fiind reglementată expres şi distinct prin dispoz. art. 332 Cod procedură penală, care permit ca, în cazul în care se constată că urmărire penală a fost efectuată de un organ necompetent să se desesizeze şi să restituie cauza procurorului în vederea refacerii urmăririi penale.

Încheierea primei instanţe prin care s-a respins excepţia nulităţii absolute a actelor de u.p. ca nefonfată poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei, deoarece există calea de atac separată doar în situaţia în care, instanţa, prin hotărâre, se desesizează şi trimite cauza procurorului (art. 332 al. 3 Cod procedură penală).

De asemenea, corect a reţinut prima instanţă că încheierile nr. 525/2004 a Judecătoriei M. C. şi nr. 156/2004 şi 206/2004 ale Tribunalului H., constituie hotărâri judecătoreşti, în sensul stabilit de art. 311 al. 3 Cod procedură penală, supuse separat de fondul cauzei căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi astfel cenzurate decât de instanţele de control judiciar.

Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, Tribunalul a constatat că temeiurile ce au stat la baza luării şi ulterior menţinerii ei subzistă şi în consecinţă apreciind că încheierea primei instanţe, sub aspectul menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului recurent, este legală şi temeinică a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Tags: Recurs împotriva încheierii