Top

Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ALIN.5 OUG 195/2002 R

Obiect: Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ALIN.5 OUG 195/2002 R

SENTINTA PENALA Nr. 215/14 mai 2009

Prin rechizitoriul înregistrat la aceasta instanta sub nr. xxxx/321/200x, Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg.Neamt a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului I.A.N., cu datele de stare civila din dispozitiv, pentru savârsirea infractiunii de refuz la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapta prevazuta si pedepsita de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002R, constând în aceea ca în noaptea de 3.06.2008 a condus un autoturism marca Mercedes de culoare neagra, cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX, iar pe strada X din Tg.Neamt a intrat în coliziune cu un alt autovehicul oprit pe partea dreapta a drumului; fiind condus la Spitalul Tg.Neamt, în prezenta medicului de garda a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prin declaratia data în instanta, inculpatul a învederat instantei ca la acel moment într-adevar a refuzat recoltarea probei de sânge, aceasta deoarece nu el a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, în ziua respectiva a circulat cu aceasta masina, însa masina a fost condusa de proprietarul U.R.; ca pe data de 3 iunie 2008 a fost împreuna cu I.M. la un alt prieten în Tg.Neamt, unde au vizionat un film, iar în jurul orelor 11,30-12,00 a fost apelat pe telefonul mobil de mama sa, care l-a anuntat ca este cautat de organele de politie.

Au fost audiati martorii D.N., O.F., U.V.R., I.M., I.N. si M.M., depozitiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.

Examinând probele administrate în cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt :

În ziua de 2 iunie 2008, dupa amiaza, inculpatul s-a întâlnit cu martorii U.R., O.F. si I.N. la restaurantul Y. din orasul Tg.Neamt, au mers cu masina condusa de martorul U. la bâlciul din oborul Tg.Neamt, apoi cu aceeasi masina s-au plimbat prin oras, respectiv au mers la un bar situat pe strada Marasesti, la un moment dat cei patru s-au despartit, probabil în jurul orelor 21,00, asa cum declara martora O.F. la urmarirea penala (fila 10 d.u.p.).

În jurul orelor 22,00, U.R. a fost apelat pe telefonul mobil de catre inculpat pentru a se întâlni în oras, apoi în jurul orelor 22,30 inculpatul si martorii U.R. si I.N. s-au reîntâlnit în acelasi bar, de unde împreuna au plecat cu autoturismul condus de martor, au lasat pe I.N. la domiciliu si apoi cei doi au plecat împreuna (a se vedea declaratia martorei Ilies – fila 11 d.u.p.).

Plecând din oras, cei doi s-au oprit la o statie PECO de la iesirea din oras, în acest loc fiind observati de catre martora O.F., care a declarat la urmarirea penala ca l-a vazut la volanul masinii pe A.N., acesta „plecând în tromba din statia PECO”.

Aceiasi martora declara tot la urmarirea penala ca în aceiasi noapte, pe la ora 1,00 a fost sunata de inculpat, care i-a relatat ca a facut un accident cu masina prietenului sau U.R., totodata inculpatul a rugat-o sa dea declaratie în favoarea sa. Aceiasi situatie rezulta si din depozitia martorei I.N..

Din cuprinsul declaratiei martorului U.R., data atât în cursul urmaririi penale, cât si nemijlocit în instanta, rezulta ca inculpatul l-a rugat pe acesta sa îi încredinteze autoturismul pentru a-l conduce, lucru pe care l-a si facut, respectiv pâna în Humulesti, de acolo s-a întors spre directia orasului, însa la un moment dat a acrosat un autovehicul stationat pe partea dreapta, iar apoi a fugit de la locul accidentului.

Sustinerile inculpatului cum ca martorul U., proprietarul autoturismului, lucreaza ca sofer pe TIR în strainatate si ca acesta este motivul pentru care sustine ca nu el ar fi condus masina la momentul impactului, nu sunt dovedite si deci nu au relevanta în cauza, cu atât mai mult cu cât martorul a declarat în instanta ca în prezent nu are loc de munca.

Instanta va avea în vedere la solutionarea cauzei declaratia data de martora O.F. în cursul urmaririi penale, aceasta în mod nejustificat si-a schimbat declaratia în cursul cercetarii judecatoresti, fiind evidenta intentia sa de a îl proteja pe inculpat, cu care este prietena.

În ceea ce priveste depozitiile martorilor D.N., I.M. si M.M., care declara ca în seara respectiva inculpatul a fost la domiciliul ultimilor doi martori, unde au vizionat un film, instanta retine ca este posibil ca acest lucru sa fie adevarat, respectiv în intervalul de timp în care inculpatul si martorul U. s-au despartit inculpatul sa fi mers în vizita la prietenul sau I.M. , cert este însa ca, asa cum s-a aratat mai sus, în aceiasi seara inculpatul a condus autoturismul marca Mercedes, fiind implicat într-un eveniment rutier.

Martorii mentionati nu pot preciza cu certitudine ora la care inculpatul a plecat, cu atât mai mult cu cât de la data savârsirii infractiunii-3 iunie 2008 si pâna la data audierii lor în instanta a trecut o perioada considerabila de timp.

Din probele administrate în cauza,instanta retine ca inculpatul se face vinovat de savârsirea infractiunii de refuz la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapta prevazuta si pedepsita de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002R.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicata, instanta va avea în vedere gradul de pericol social al infractiunii, circumstantele concrete în care a fost comisa, persoana inculpatului, care, desi cu antecedente penale, este elev al Colegiului tehnic „Ion Creanga” din Tg.Neamt si din acest punct de vedere manifesta o atitudine responsabila, axata pe respect si colaborare (a se vedea caracterizarea – fila 38 din dosar).

În raport de aceste criterii, se retine ca scopul educativ si preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientata spre minimul special prevazut de legea penala, cu aplicarea dispozitiilor legale referitoare la suspendarea conditionata a executarii pedepsei, sens în care inculpatul va fi atentionat asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal, care reglementeaza situatiile în care se revoca acest beneficiu si consecintele revocarii.

În baza art. 191 Cod procedura penala, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, luându-se act ca acesta a fost asistat de aparator ales.

Etichete: