Top

Calcul penalităţi de întârziere

Prin Ordonanţa nr. 262/05.11.2010 a Judecătoriei Paşcani dată în dosarul 4006/866/2010 s-au dispus următoarele: „Admite în parte cererea de emitere a ordonanţei care să conţină somaţia de plată formulată de creditoarea R. în contradictoriu cu debitorul I.V.

Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 3.633,19 lei reprezentând contravaloarea restantă a energiei termice şi salubritate pentru perioada 22.09.2007 – 31.08.2010, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei care să conţină somaţia de plată formulată de creditoare pentru suma de 2.176,08 lei reprezentând penalităţi în sarcina debitorului.

Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 42 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă pentru creditoare şi cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile pentru debitor”.

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2010 sub nr. 4006/866/2010 pe rolul Judecătoriei Paşcani, creditoarea R. a chemat în judecată debitorul I. V. solicitând instanţei emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia de plată pentru următoarele sume: 4.775,64 lei reprezentând energie termică şi salubritate datorată pentru perioada 31.03.2007 – 31.08.2010 şi 2.447,59 lei cu titlu de penalităţi pentru perioada 01.05.2007 – 31.08.2010.

În motivarea acţiunii se arată că debitorul, în baza convenţiei de facturare individuală nr. 805343/ 2006 şi a convenţiei de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatori casnici nr. 221275/2006, a beneficiat de energie termică pentru încălzirea apartamentului proprietatea sa, precum şi de serviciul de salubritate, însă nu a plătit integral facturile emise de creditor, la datele indicate drept scadente. Din neplata integrală şi la termen a facturilor rezultă sumele solicitate în petitul prezentei acţiuni.

În speranţa rezolvării amiabile a litigiului creditoarea a convocat debitorul la conciliere, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de eşalonare a plăţilor nr. 209/ 12.01.2009. Debitorul nu a respectat nici această înţelegere de plată, motiv pentru care s-a apelat la instanţa de judecată.

În susţinerea acţiunii au fost depuse următoarele înscrisuri: convenţia nr. 805343 / 29.10.2006 (f.4-5), convenţie nr. 221275 / 29.10.2006 (f.6-7), fişă client (f.8-9), fişă cont (f.10-13), listă facturi în sold (f.14-17), copie facturi (f.18-38).

Cererea a fost legal timbrată cu 39 de lei şi timbru judiciar de 3 lei.

În drept au fost invocate dispoziţiile OG nr.5/2001.

Debitorul nu a formulat întâmpinare însă a plătit în cursul judecăţii o parte din sumele datorate, respectiv 800 de lei (f.43).

La termenul din data de 15.10.2010 instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru debitul aferent perioadei 31.03.2007 – 21.09.2007 precum şi a penalităţilor calculate asupra acestui debit, excepţie care a fost admisă prin încheierea de la acel termen de judecată.

Faţă de soluţia primită de excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune, creditoarea a formulat precizări la acţiune în sensul recalculării debitului datorat şi a penalităţilor aferente acestuia.

Părţile nu au solicitat administrarea altor probe.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În baza convenţiei de facturare individuală nr. 805343/ 2006 şi a convenţiei de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatori casnici nr. 221275/2006, debitorul I.V. a beneficiat de energie termică pentru încălzirea apartamentului proprietatea sa, precum şi de serviciul de salubritate, însă nu a plătit integral facturile emise de creditor, la datele indicate drept scadente.

Din neplata integrală şi la termen a facturilor rezultă sumele solicitate de creditor.

În speranţa rezolvării amiabile a litigiului creditoarea a convocat debitorul la conciliere, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de eşalonare a plăţilor nr. 209/ 12.01.2009. Debitorul nu a respectat nici această înţelegere de plată, motiv pentru care s-a apelat la instanţa de judecată.

Din probele administrate în cauză reiese că cererea de emitere a ordonanţei care să conţină somaţia de plată a debitorului este întemeiată doar în parte pentru motivele care urmează:

Prin cererea introductivă de instanţă creditoarea a solicitat obligarea debitorului la următoarele sume de bani: 4.775,64 lei reprezentând energie termică şi salubritate datorată pentru perioada 31.03.2007 – 31.08.2010 şi 2.447,59 lei cu titlu de penalităţi pentru perioada 01.05.2007 – 31.08.2010.

Prin încheierea din data de 15.10.2010 instanţa a constatat prescris dreptul la acţiune pentru debitul aferent perioadei 31.03.2007 – 21.09.2007 şi a penalităţilor corespunzătoare acestui debit prescris.

De asemenea, la data de 12.10.2010, în timpul judecării cauzei, debitorul a plătit creditorului suma de 800 de lei, conform chitanţei seria ISPC nr. 1190887 eliberată de acesta din urmă.

Creditorul a arătat instanţei că a înţeles să impute suma de 800 de lei plătită de debitor tocmai asupra debitului şi penalităţilor prescrise, solicitând în acest sens instanţei să ia act de acest aspect şi recalculând sumele pretinse în funcţie de debitele neprescrise şi neplătite.

Faţă de aceste din urmă precizări instanţa constată că debitul prescris este în cuantum de 342,45 lei (perioada 31.03.2007 – 22.09.2007), iar penalităţile aferente sunt în sumă de 271,51 lei.

Raportat la prevederile art.1 din Decretul nr. 167/1954 instanţa va înlătura din cuantumul debitului şi penalităţilor solicitate în acţiune sumele arătate mai sus ca prescrise.

În ceea ce priveşte plata parţială făcută de către debitor, în sumă de 800 de lei, şi pe care creditorul a imputat-o asupra debitului şi penalităţilor prescrise, instanţa observă că în cauză creditorul nu a respectat normele legale în materie de imputaţia plăţilor, şi, pe cale de consecinţă nu va permite imputarea făcută de creditor în forma dorită de acesta.

Astfel, conform art. 1092 Cod civil :” orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetitiunii. Repetitiunea nu este admisa in privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de buna voie.”

Pentru a admite imputaţia făcută de creditor asupra debitului şi penalităţilor prescrise, din actele dosarului ar trebui să reiasă că debitorul a înţeles să plătească expres cu suma de 800 de lei exact debitul şi penalităţile prescrise.

Din chitanţa eliberată debitorului nu reiese nici manifestarea de voinţă a debitorului în sensul ca imputaţia să se facă asupra sumelor prescrise şi nici voinţa creditorului de a aplica el imputaţia, cu înştiinţarea debitorului, asupra acestor sume – obligaţie naturală.

Faţă de lipsa precizărilor din chitanţa eliberată debitorului, imputaţia plăţii trebuie făcută conform codului civil.

Astfel, conform art. 1110 şi 1111 Cod civil :” Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeaşi speta, are dreptul de a declara, când plăteşte, care este datoria ce voieşte a desface.

Debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobânda, sau o rendita, nu poate, fără consimţământul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinţă asupra renditei sau a dobânzii. Plata parţiala, făcuta pe capital si dobândă, se imputa mai întâi asupra dobânzii.”

Conform art. 1113 Cod civil :” când in chitanţa nu se zice nimic despre imputaţie, plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, in acel timp, avea mai mare interes a o desface”.

Coroborând textele de lege citate instanţa apreciază că atâta timp cât creditorul nu a precizat expres că înţelege să achite sumele prescrise, creditorul nu poate face el imputaţia asupra acestora, neexistând temeiul legal pentru această din urmă situaţie.

Faţă de considerentele de mai sus instanţa va admite în parte cererea de somaţie de plată pentru debitul de 3.633,19 lei calculat astfel : din suma solicitată de creditor prin acţiune – 4.775,64 lei – scădem debitul prescris arătat la fila 47 – 342,45 lei – rămânând astfel un debit exigibil de 4.433,19 lei. Asupra acestui debit neprescris urmează a se face imputaţia plăţii parţiale efectuate de către debitor în cuantum de 800 de lei, rezultând astfel o diferenţă de achitat de 3.633,19 lei.

Văzând prevederile art. 379 cod procedură civilă, instanţa constată ca acest din urmă debitul are caracter cert, lichid şi exigibil, şi, faţă de prevederile art. 1 alin.1 din OG nr.5/2001, urmează a admite cererea creditoarei de emitere a somaţiei de plată, sub acest cuantum, pentru considerentele care urmează:

Conform art. 379 alin. 3 şi 4 cod procedură civilă: ”(3) Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. (4) Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

Instanţa constată că debitul pretins rezultă din facturile aflate la dosar,iar lichiditatea sumei este de necontestat, fiind prevăzută şi asumate prin facturile arătate şi contractele de la filele 4-8 dosar.

Exigibilitatea plăţii sumei totale de 3.633,19 lei rezultă tot din facturi, în cadrul cărora se prevede pentru fiecare sumă ce compune totalul termenul de plată, toate aceste termene fiind anterioare datei introducerii acţiunii.

În privinţa cererii creditoarei de obligare a debitorului la plata sumei de 2176,08 lei cu titlu de penalităţi aferente debitului neprescris, instanţa observă că fiecare factură de compune debitul arătat mai sus include în suma facturată şi penalităţile aferente facturii anterioare neplătite la timp sau deloc de către debitor.

În condiţiile în care fiecare factură include şi penalităţile aferente facturii anterioare, apare nelegal calculul penalităţilor finale efectuat de către creditoare, întrucât procentul –penalitate a fost aplicat asupra întregii sume facturate prin fiecare factură, aflându-ne practic în ipostaza de calcul de penalităţi la penalităţi.

Mai mult, chiar presupunând ca fundamentată în drept această operaţiune, instanţa apreciază că la dosarul cauzei nu există suficiente elemente de natură a confirma cuantumul total al penalităţilor pretins de creditor.

Caracterul cert al penalităţilor poate fi apreciat ca întrunit prin prisma prevederilor contractuale, însă caracterul lichid depăşeşte puterea de calcul a instanţei, şi faţă de procedura de judecată specială pe care a înţeles creditoarea să o urmeze, apar neîntrunite condiţiile prevăzute de art. 1 din OG 5/2001.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa va respinge cererea creditorului de obligare a debitorului la plata penalităţilor în cuantum de 2176,08 lei.

Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanţa constată că în cauză creditoarea a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 42 de lei (taxă de timbru de 39 de lei şi timbru judiciar de 3 lei), sumă pe care o va pune în sarcina de plată a debitorului.

Etichete: