Top

Prescripţia răspunderii penale – calculul termenului

Prin sentinţa penală nr. 367/20.12.2010 a Judecătoriei Paşcani pronunţată în dosarul nr. 3322/866/2010 s-a dispus:

„În baza disp. art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul A.C., împotriva rezoluţiei de încetare a urmăririi penale nr. 1251/P/2008 din 16.06.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, menţinută prin rezoluţia nr. 437/II/2/2010 din 19.07.2010 a prim procurorului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, pe care le menţine.

În baza art. 193 Cod procedură penală obligă petentul să plătească intimatului A.Ş. suma de 200 de lei, iar intimatei A.V. suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.”

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 09.08.2010 pe rolul acestei instanţe sub numărul 3322/866/2010, petentul A.C. a contestat rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani dată în dosar nr. 437/II/2/2010 pronunţată la data de 19.07.2010, pe care o consideră nelegală şi neconformă cu realitatea.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că s-a plâns pentru fals în declaraţii comise de către A.Ş. şi A.V. la întocmirea actului de vânzare-cumpărare 2831/31.05.2004, când au declarat că nu era litigiu judiciar asupra terenului şi casa era în autodemolare. Deci fapta comisă la data de 31.05.2004, conform art. 122 alin. 1 lit. d nu era prescrisă la data de 14.03.2008, aşa cum eronat a reţinut Parchetul Paşcani, aceasta fiind prescrisă la data de 30.05.2009.

Prin memoriul depus la dosar (fila 21), petentul opinează că, în conformitate cu prevederile codului penal pe înţelesul tuturor, dacă cercetările penale încep înaintea termenului de prescripţie, termenul de prescripţie se întrerupe, iar în cazul de faţă cercetările au început la data de 14.03.2008.

S-a ataşat dosarul nr. 1251/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin rezoluţia nr. 1251/P/2008 din data de 16.06.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuiţii A.Ş. şi A.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „fals în declaraţii” prev. şi ped. de art. 292 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia.

Pentru a se dispune astfel, s-au constatat următoarele:

La data de 19.03.2008 partea vătămată A.C. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani prin care aducea la cunoştinţa organelor de cercetare penală faptul că numiţii A.Ş. şi A.V. au comis infracţiunea de „fals în declaraţii”, prev. şi ped. de art. 292 Cod penal, cu prilejul încheierii contractului de vânzare – cumpărare a unei suprafeţe de teren de 900 m.p. situată în mun. Paşcani. La data de 05.06.2008, după efectuarea unor acte premergătoare într-o perioadă de circa 2 luni şi jumătate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi. În urma atacării soluţiei cu plângere în temeiul art. 2781 Cod procedură penală aceasta din urmă a fost respinsă de Judecătoria Paşcani, partea vătămată atacând ulterior sentinţa cu recurs.

Tribunalul Iaşi a admis acest recurs şi rejudecând cauza a admis plângerea împotriva soluţiei formulată de petentul – parte vătămată A.C.. Prin decizia nr. 440/16.06.2009 s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani în vederea începerii urmăririi penale împotriva numiţilor A.Ş. şi A.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „fals în declaraţii” prev. şi ped. de art. 292 Cod penal.

Prin rezoluţia organului de cercetare penală din 02.03.2010, confirmată prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani din data de 04.03.2010, ca urmare a respectării dispoziţiilor obligatorii ale deciziei penale nr. 440/16.06.2009 a Tribunalului Iaşi, s-a început urmărirea penală împotriva numiţilor A.Ş. şi A.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „fals în declaraţii” prev. şi ped. de art. 292 Cod penal.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că partea vătămată A.C. este cumnat cu învinuita A.V. (soţul acesteia, A.V., decedat din anul 1991 fiind frate cu A.C.). Învinuitul A.Ş. este fiul învinuitei A.V. şi totodată nepot al părţii vătămate A.C..

Defunctul A.V. a fost proprietarul unei case şi a unei suprafeţe de teren de 900 m.p. situat pe raza mun. Paşcani, proprietate moştenită de la defuncta A.E., mama părţii vătămate A.C. şi a numitului A.V..

După decesul acestuia din urmă, partea vătămată a prezentat un act de vânzare – cumpărare cu nr. 463/285 din 07.08.1958 din care rezultă că el era proprietarul întregii suprafeţe de teren de 900 m.p.. Actul respectiv avea ca obiect transmiterea de la numitul A.V. şi învinuita A.V. a dreptului de proprietate asupra suprafeţei anterior menţionate, fără a fi inclusă casa.

În urma unei acţiuni civile promovate la Judecătoria Paşcani, prin sentinţa civilă nr. 216/15.01.1998 s-a dispus ieşirea din indiviziune a numiţilor A.C. şi A.Ş. în privinţa masei succesorale rămasă de la defuncta A.E., fiecăruia dintre ei revenindu-le câte o cotă de 1 din moştenire, fiindu-le atribuite câte 450 m.p. din teren.

Ulterior, în urma unei alte acţiuni civile introdusă de A.Ş. şi A.V., prin sentinţa civilă nr. 914/01.03.1999 a Judecătoriei Paşcani s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 463/285 din 07.08.1958 şi A.C. a fost obligat să le lase celor doi, în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de 900 m.p., aflată în litigiu. Nemulţumit de dispoziţiile sentinţei civile nr. 914/01.03.1999 a Judecătoriei Paşcani, în anul 2003 numitul A.C. a introdus acţiune civilă, prin care solicita revizuirea acesteia, iar prin sentinţa civilă nr. 1463/12.06.2003 s-a dispus respingerea cererii de revizuire. Prin decizia civilă nr. 82/12.01.2004 a Tribunalului Iaşi şi decizia civilă nr. 717/18.11.2004 a Curţii de Apel Iaşi, sentinţa civilă nr. 914/01.03.1999 a Judecătoriei Paşcani a rămas definitivă şi irevocabilă.

În aceeaşi perioadă cu judecarea apelului şi recursului, respectiv pe data de 31.05.2004, în baza sentinţei civile nr. 914/1999, numiţii A.Ş. şi A.V., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2831, autentificat la Biroul notarilor publici asociaţi …, vând întreaga suprafaţă de 900 m.p., numitului A.St.C., acesta fiind fiul învinuitului A.Ş.. Cu ocazia încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 2831/31.05.2004, învinuiţii A.Ş. şi A.V. au făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la inexistenţa vreunui litigiu asupra terenului vândut, deşi pe rolul Curţii de Apel exista un astfel de litigiu.

Pentru toate aceste considerente, se constată existenţa infracţiunii de „fals în declaraţii” săvârşită de învinuiţii A.Ş. şi A.V. la data de 31.05.2004, dar la data de 31.05.2009, în timp ce cauza se afla pe rolul Tribunalului Iaşi, a intervenit prescripţia răspunderii penale faţă de cei doi învinuiţi, împlinindu-se termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică, de 5 ani, pentru infracţiunea de „fals în declaraţii” prev. şi ped. de art. 292 Cod penal, potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal.

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 242 Cod procedură penală raportat la art. 11 pct. 1 lit. c Cod procedură penală, la art. 10 lit. g Cod procedură penală şi la art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal.

Împotriva acestei rezoluţii a procurorului s-a formulat plângere de către petent, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani nr. 437/II/2/2010 din 19.07.2010, pentru faptul că în mod corect procurorul a reţinut în rezoluţia de încetare a urmăririi penale că învinuiţii A.Ş. şi A.V., în calitate de vânzători, cu ocazia încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 2831/31.05.2004, au făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la inexistenţa vreunui litigiu asupra terenului vândut, deşi pe rolul Curţii de Apel exista un astfel de litigiu. În mod corect procurorul a constatat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, care în conformitate cu prevederile art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal este de 5 ani pentru infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal, iar acest termen se socoteşte, conform art. 122 alin. 2 Cod penal de la data săvârşirii infracţiunii, şi anume 31.05.2004 şi nu de la data de 14.03.2008, dată la care petentul a formulat plângerea.

Din analiza întregului material probator administrat, instanţa reţine că soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunii de „fals în declaraţii” este, conform art. 292 Cod penal, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. În conformitate cu art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

În conformitate cu art. 122 alin. 2 Cod penal, termenul mai sus arătat se socoteşte de la data săvârşirii infracţiunii, în speţa de faţă începând cu data de 31.05.2004 şi se împlineşte la data de 31.05.2009. Aceeaşi dată este menţionată şi de către petent în plângerea sa, ca dată a prescrierii răspunderii penale, deci acest aspect nu poate fi considerat nelegal şi neconform cu realitatea.

În conformitate cu art. 123 Cod penal, cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. În prezenta cauză, începerea urmăririi penale a fost dispusă la data de 04.03.2010, pentru respectarea deciziei penale nr. 440 din 16.06.2009 a Tribunalului Iaşi, după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. În acest caz, nici plângerea penală a petentului şi nici vreunul din actele premergătoare efectuate de procuror nu au fost de natură să întrerupă termenul prescripţiei prev. de art. 122 Cod penal, întrucât nu a existat un proces penal până la data de 04.03.2010, or termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 31.05.2009.

În Codul penal român în vigoare nu există nici un text de lege care să prevadă întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale ca urmare a depunerii unei plângeri penale, astfel cum în mod netemeinic invocă petentul.

Întrucât plângerea petentului nu cuprinde nici un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a rezoluţiei atacate, pentru considerentele expuse mai sus, văzând în drept prevederile art. 2781 alin. 8 litera a Cod procedură penală, instanţa va respinge ca nefondată plângerea dedusă judecăţii, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1251/P/2008 din 16.06.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, menţinută prin rezoluţia nr. 437/II/2/2010 din 19.07.2010 a prim procurorului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, pe care le menţine.

Etichete: