Starea de arest pentru inculpat minor
Prin sentinta penala nr.1635/30.04.2009 a Judecatoriei Iasi s-a dispus mentinerea starii de arest pentru inculpatul minor M.D.,trimis în judecata pentru savârsirea a doua infractiuni de „furt calificat”,”violare de domiciliu” si a unei infractiuni de „tâlharie”, desi inculpatul M.D. a recunoscut savârsirea faptei si nu are antecedente penale. Instanta a optat pentru mentinerea starii de arest pentru inculpatul minor odata cu pronuntarea fondului cauzei, deoarece în Penitenciar este singurul loc unde inculpatului i se poate oferi, obligatoriu chiar, acumularea unor cunostinte de ordin general si participarea la programe educationale si psihologice, în vederea unei minime reinsertii sociale. Inculpatul are o situatie familiala deosebita (mama decedata, tatal este total dezinteresat de evolutia si supravegherea minorului, tatal si doi dintre fratii inculpatului au fost condamnati la pedepse privative de libertate pentru savârsirea unor infractiuni privind patrimoniul,sunt zece frati), a abandonat scoala si a intrat într-un anturaj nefast. Chiar daca instanta putea opta pentru executarea pedepsei,ce a fost coborâta sub limita speciala minima prin aplicarea circumstantelor judiciare atenuante mentionate, în regimul suspendarii conditionate, s-a mentinut starea de arest preventiv deoarece s-a apreciat, fata de toate aspectele anterioare, ca singura sansa a inculpatului minor de a nu recidiva este coercitia determinata de mediul carceral, în sensul implicarii inculpatului în programe specifice vârstei, situatie socio-familiale si educationale.