Top

Furt calificat. Invocarea lipsei nedreptei însuşiri in contextul unor neînţelegeri anterioare intre făptuitor si victima. Aplicarea principiului ,,in caz de dubiu, se va obliga numai la ceea este mai puţin împovărător”, in soluţionarea acţiunii civile

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi, nr.2408/P/2007 din 14.11.2008 a fost trimisa in judecata in stare de libertate inculpata LE pentru savârsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i C.p.

In actul de sesizare a instantei s-a retinut, in esenta, ca in dimineata zilei de 16.01.2007, prin folosirea de chei potrivite, inculpata a patruns in standul SC AI SRL, de unde a sustras suma de 7420 lei.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma ansamblului materialului probator administrat in cauza, instanta a retinut ca inculpata a fost angajata la SC AI SRL, in calitate de vânzatoare, din data de 10.08.2006 pana in ziua de 15.01.2007 când si-a înaintat cererea de demisie, ocazie cu care s-a deplasat la standul SC AI SRL, amplasat in HC din Iasi, unde a lasat cererea de demisie, in acelasi timp predând si una din cheile de acces in magazine numitei GIE, insa pastrând o a doua cheie de la usa. Întrucât in magazin erau standurile a doua firme diferite iar usa de acces avea doua lacate, pentru a-si facilita accesul in magazin a doua zi, inculpata a fost nevoita sa ia si o cheie de acces de la celalalt sistem de închidere (lacat), profitând de neatentia vânzatoarei BAD.

Premeditând actiunea, inculpata, in dimineata zilei de 16.01.2007, in jurul orelor 07,30, a patruns in interiorul magazinului de unde, dintr-un sertar pe care l-a deschis cu ajutorul unei chei ascunse intr-un buzunar al unei haine, a sustras un plic cu suma de 3870 lei.

Inculpata a recunoscut in mod generic savarsirea faptei insa a avut obiectiuni in privinta sumei sustrase, precizând ca este de acord sa despagubeasca partea vatamata cu suma de 3870 lei cat a sustras din incinta magazinului.

Instanta a dedus existenta unor neîntelegeri anteriore intre inculpata si patronul societarii la care era angajata, atât din sustinerile inculpatei cat si din declaratiile martorilor audiati in cauza, in contextul unitar al sustinerilor reprezentantului partii vatamate.

Astfel, din probele mentionate rezulta ca înainte ca inculpata sa-si depuna demisia, acesteia i-au fost imputate lipsuri in gestiuni, împrejurare ce a constituit cauza neîntelegerilor pe care inculpata, considerându-se in afara vreunei culpe, le-a invocat in justificarea conduitei sale si in sprijinul indreptatirii de a-si recupera salariul restant.

Instanta a apreciat ca in speta nu poate retine ca faptei inculpatei ii lipseste intentia de însusire pe nedrept a sumei de bani, acceptând ca aceasta a facut un act de justitie care plaseaza neîntelegerile dintre parti in sfera echitatii, întrucât pe de o parte, nimanui nu-i este îngaduit sa-si faca singur dreptate iar pe de alta parte, întrucât intentia de însusire pe nedrept excede oricaror animozitati de alta natura, atâta timp cat, luând suma de bani din patrimoniul partii vatamate, fara consimtamantul acesteia, inculpata a constientizat caracterul injust al sustragerii.

Instanta a apreciat ca, in drept, fapta inculpatei, care, in dimineata zilei de 16.01.2007, prin folosirea de chei potrivite, a patruns in standul SC Ariela Impex SRL, de unde a sustras suma de 3870 lei, întruneste, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i C.p., aplicând inculpatei o pedeapsa situata sub minimul special prevazut de lege cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Pe latura civila, instanta a constatat ca desi partea vatamata s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 7420 lei, nu a putut proba cuantumul exact al acesteia din perspectiva sumei sustrase. Totodata, s-a retinut ca nici sustinerile martorei GIE cu privire la cuantumul exact al sumei sustrase nu pot fi retinute, acestea neputând face proba suficienta prin ele insele, in lipsa posibilitatii de coroborare cu alte mijloace ce proba.

In aceste conditii, având in vedere principiul potrivit caruia, in caz de dubiu, se va obliga inculpatul la ceea ce este mai putin impovarator, dând relevanta principiului disponibilitatii in actiunea civila, fata de manifestarea de vointa a inculpatei de a plati suma de 3870 lei catre partea civila, instanta a admis in parte actiunea civila a partii civile SC AI SRL si a obligat inculpata la plata catre aceasta a sumei de 3870 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a savarsirii infractiunii.

Etichete: