Top

Plângere in fata instanţei împotriva ordonanţei procurorului. Procedura in caz de admitere a plângerii si de reţinere a cauzei spre judecare

In cazul in care rezolutia sau ordonanta procurorului de netrimitere in judecata s-a desfiintat prin încheiere, instanta procedeaza la judecarea cauzei cu respectarea dispozitiilor privind judecarea cauzei in prima instanta, solutionând – o printr – o sentinta.
(Tribunalul Iasi – sectia penala, decizia nr. 526/26.04.2005)

Prin încheierea din 16.02.2005, data în dosarul nr. 184/2005, Judecatoria Pascani a admis plângerea petentului OD , formulata împotriva ordonantei nr. 811/P/3.11.2004 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Pascani, a retinut cauza spre judecare si a redus amenda cu caracter administrativ aplicata pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 291 Cod penal, de la 10.000.000 lei 2.000.000 lei.
Încheierea a fost casata în recursul petentului cu trimitere spre rejudecare.
S-a retinut ca Judecatoria Pascani si-a întemeiat solutia pe dispozitiile art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedura penala, însa nu a respectat procedura instituita pentru acest caz.
Din art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. c Cod procedura penala rezulta ca instanta de judecata pronunta o încheiere prin care admite plângerea si desfiinteaza rezolutia sau ordonanta dupa care procedeaza la judecarea cauzei, cu respectarea dispozitiilor privind judecarea în prima instanta si caile de atac, solutionând cauza printr-o sentinta care va fi supusa caii de atac prevazute de art. 361 Cod procedura penala.
Încheierea pronuntata pentru admiterea plângerii rezolva o problema esentiala cu privire la sesizarea instantei si desfasurarea procesului penal si poate fi atacata numai odata cu fondul, în timp ce rezultatul deliberarii asupra fondului cauzei este consemnat, potrivit art. 311 alin. 1 Cod procedura penala, în sentinta.
Prin încheierea de admitere a plângerii si de retinere a cauzei spre judecare nu se solutioneaza procesul, ci se începe procedura de judecata în cursul careia partile au posibilitatea sa îsi apere drepturile si interesele prin mijloacele prevazute de lege.

Tags: