Top

Recurs separat al avocaţilor din oficiu împotriva unei încheieri prin care li s-au respins cererile de scutire de la plata amenzilor judiciare aplicate la un termen anterior. Inadmisibilitate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.04.2006 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 7098/2006 au fost amendaţi, în baza art. 198 din Codul de procedură penală, cu câte 200 lei noi, avocaţii C. C. şi D. S., desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P. I. M. şi B. F., trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.
Pentru a dispune amendarea celor doi avocaţi, Judecătoria Iaşi a reţinut că aceştia au lipsit nejustificat la termenul din 25.04.2006.
Prin încheierea din 23.05.2006, pronunţată de Judecătoria Iaşi în acelaşi dosar, au fost respinse cererile formulate de cei doi apărători din oficiu, de scutire de la plata amenzilor judiciare aplicate la termenul anterior, din 25.04.2006, pe considerentul că motivele invocate sunt nejustificate, iar aceştia aveau posibilitatea de a-şi asigura substituirea.
* * *
Împotriva acestei ultime încheieri, din 23.05.2006, a Judecătoriei Iaşi, la data de 24.05.2006, au declarat recurs, în nume propriu, avocaţii desemnaţi din oficiu C. C. şi D. S.
În motivarea recursurilor formulate cei doi au invocat, în esenţă, faptul că Judecătoria Iaşi a dispus, în mod abuziv, amendarea lor judiciară, în condiţiile în care ei nu aveau obligaţia de a se prezenta la termenul din 25.04.2006, deoarece delegaţiile emise pe numele lor au fost limitate, respectiv numai pentru termenul din 29.03.2006 şi numai pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor (în cadrul procedurii instituite de art. 3001 Cod pr. pen.).
În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 362 Cod procedură civilă, art. 3851 – 38519 Cod procedură penală şi art. 197 – 199 Cod procedură penală.
* * *
Tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii, excepţie care a fost găsită întemeiată, astfel încât, prin decizia penală nr. 738/06.06.2006 pronunţată în dosarul nr. 8601/2006, au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de avocaţii desemnaţi din oficiu C. C. şi D. S..
În motivare s-a arătat că, potrivit art. 3851 alin. 2 Cod procedură penală, „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”. În speţă, prin încheierea din 23.05.2006, Judecătoria Iaşi s-a pronunţat: în ceea ce priveşte măsura arestării preventive a inculpaţilor (menţinând această măsură şi respingând cererile de revocare a ei), cu privire la cererile de scutire de la plata amenzilor judiciare aplicate anterior recurenţilor, cât şi cu privire la alte chestiuni.
Dintre aspectele asupra cărora Judecătoria Iaşi s-a pronunţat prin încheierea din 23.05.2006, doar cele privitoare la menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor puteau fi atacate separat cu recurs, în termen de 24 ore de la pronunţare, de către procuror, ori de la comunicare de către inculpaţii–arestaţi (sau pentru ei, de către avocaţii lor). Această posibilitate limitată rezultă din analiza dispoziţiilor art. 141 alin. 1 şi art. 160b alin. 4 Cod procedură penală. Prin urmare, încheierea respectivă nu putea fi atacată cu recurs separat cu privire la alte chestiuni, ci doar odată cu fondul cauzei. Mai mult, nici măcar dispoziţia de respingere a cererii de revocare a măsurii arestării preventive nu putea fi recurată separat, după cum s-a statuat şi prin decizia în interesul legii, obligatorie, nr. XII/2005 a Î.C.C.J. – Secţiile Unite4.
În concluzie, s-a reţinut că recurenţii–avocaţi din oficiu nu pot ataca încheierea
respectivă a Judecătoriei Iaşi separat cu recurs, cu privire la dispoziţia de respingere a cererilor lor de la plata amenzilor judiciare aplicate, ci numai odată cu fondul cauzei. Cum însă aceştia au declarat recurs a doua zi după pronunţarea încheierii sus – menţionate şi în condiţiile în care Judecătoria Iaşi nu a soluţionat cauza cu nr. 7098/2006 pe fond, prin pronunţarea unei sentinţe, s-a reţinut că recursurile separate ale acestora sunt inadmisibile şi au fost respinse ca atare, în temeiul art. 38515, pct. 1, lit. a), teza a II a Cod procedură penală.

Etichete: