Top

Lipsa condiţiei cumulative a art.148 lit.f Cod procedură penală, privind pericolul social concret reprezentat prin lăsarea în libertate a inculpatului – trecerea unui interval de 4 ani de la data săvârşirii faptei

Sub nr. 580/99/2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi propunerea formulată de Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Iaşi, de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului X şi a inculpatului Y. Cu privire la acesta din urmă s-a dispus disjungerea cauzei în vederea realizării procedurii de citare.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală nr. 103 D/P/2007 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi, prin prisma temeiniciei prezentei propuneri de arestare preventivă faţă de inculpatul X, instanţa constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 149 ind. 1 Cod procedură penală, o primă condiţie esenţială necesar a fi îndeplinită pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, in cursul urmăririi penale, este aceea de a fi întrunite cerinţele prevăzute in art. 143, adică să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Practic, aceasta primă condiţie esenţială pentru luarea măsurii arestului preventiv presupune două cerinţe, şi anume: în primul rând, să existe date care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana pentru care se pune problema luării măsurii preventive a comis o faptă şi, in al doilea rând, fapta/faptele bănuit comisă/comise să fie prevăzută/prevăzute de legea penală. Cu alte cuvinte, respectiva faptă să fie susceptibilă de a fi încadrată in vreuna dintre normele de încriminare ale dreptului penal român.
In speţa de faţă, atât prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din 04.08.2008, prin ordonanţa de punere in mişcare a acţiunii penale din 27.01.2009 cât şi prin referatul cu propunerea de arestare preventivă s-a reţinut că în perioada anilor 2004-2005, inculpaţii au racolat, transportat şi găzduit părţile vătămate Z (minoră la data săvârşirii faptei), A şi B pe care, prin ameninţări şi violenţe le-au obligat să practice prostituţia în zona Gării Iaşi, exploatându-le sexual, din această activitate obţinând venituri importante.
Procedând la încadrarea in drept a faptelor imputate inculpatului X, organele de urmărire penală au reţinut, iniţial prin rezoluţia nr.286/D/P/2005 că faptele sale nu se încadrează în dispoziţiile art.12 şi art.13 din Legea nr.678/2001, dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Iaşi, pentru cercetarea acestui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.329 C.penal.
Rezoluţia amintită a fost însă infirmată prin Ordonanţa din 22.10.2007 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că în cauză sunt indicii concrete privind săvârşirea infracţiunilor prev. de art.12 şi art.13 din Legea nr.678/2001.
În aceste împrejurări la data de 04.08.2008 s-a dispus în dosarul nr.103 D/P/2007 începerea urmăririi penale faţă de numiţii X şi Y pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, prev. de art.12 alin.1 şi alin.2 lit.a şi art.13 alin.1 din Legea nr.678Z2001.
In cauza de faţă, in urma analizei şi evaluării tuturor mijloacelor de probă administrate până in acest moment, instanţa retine că există probe şi indicii temeinice ( declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, planşele foto şi procesele verbale încheiate cu ocazia recunoaşterii de către părţile vătămate a inculpatului X), care justifică presupunerea legitimă şi rezonabilă că, în cursul anilor 2004-2005 inculpatul X a avut preocupări infracţionale, în sensul racolării şi găzduirii de persoane în vederea practicării prostituţiei, trăgând foloase de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurate de acestea, cunoscând şi sprijinind şi activitatea similară desfăşurată de inculpatul Y.
Ca atare instanţa reţine că., în speţă sunt întrunite condiţiile impuse de art.143 C.proc.pen.
Examinând însă dipoziţiile art.148 lit.f C.proc.pen., instanţa constată că doar prima condiţie impusă de textul de lege referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru faptele pentru care este cercetat inculpatul X este îndeplinită, în speţă nefiind întrunită condiţia cumulativă a pericolului social concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului.
Instanţa apreciază că deşi faptele pentru care este cercetat inculpatul X, raportat la descrierea din actul de inculpare prezintă pericol social, pericol ce rezultă din modalitatea de săvârşire a faptelor imputate acestuia, din importanţa relaţiilor sociale lezate prin săvârşirea unor astfel de fapte, având in vedere si scopul urmărit prin comiterea unei atare fapte ( scop ilicit), fiind îndeplinite condiţiile art. 143 Cod procedură penală, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret şi dovedit pentru ordinea publică, iar scopul măsurii preventive celei mai severe nu este satisfăcut.
Potrivit art. 136 Cod procedură penală, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei se pot lua măsuri preventive.
Or, în speţă, inculpatul X este cercetat pentru săvârşirea unor fapte penale comise în anul 2004, neexistând date că ulterior comiterii acestora ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, a împiedicat în vreun fel ancheta penală, ori ar fi încercat influenţarea vreunei părţi sau a martorilor. Organul de urmărire penală a cunoscut despre existenţa faptelor reclamate de părţile vătămate ( a se vedea declaraţiile victimei Z încă din anul 2004- filele 14-23), precum şi a autorilor acestora, pe parcursul anului 2005-2006 efectuându-se parte din actele de urmărire penală, care au fost apoi reluate la începutul anului 2008, ca urmare a soluţiei de infirmare a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de inculpat, când au fost reaudiate părţile vătămate, au fost audiaţi inculpaţii X şi Y şi s-au mai administrat alte probe.
În toată această perioadă, de câţiva ani, organul de urmărire penală nu a apreciat ca necesară arestarea preventivă a inculpatului X.
Instanţă reţine că pericolul pentru ordinea publică trebuie apreciat şi prin starea de nelinişte, rezonanţa faptei, prin sentimentul de insecuritate creat în rândul societăţii, generat de faptul că persoane cu o situaţie ca cea a inculpatului este judecat în stare de libertate şi că la acest moment, la un interval atât de lung de la comiterea faptelor, ecoul social negativ al faptelor comise, estompându-se în timp, în lipsa intervenţiei ferme şi cât mai apropiate de momentul săvârşirii faptelor nu mai justifică restrângerea libertăţii inculpatului X, privarea de libertate, ca măsură excepţională, neputând fi luată, în lipsa unor probe certe din care să rezulte că acesta aflat în libertate ar aduce atingere relaţiilor sociale protejate de legea penală.
Instanţa reţine că antecedenţa penală a inculpatului nu justifică în sine, luarea măsurii preventive celei mai severe. De altfel, din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta mare parte din intervalul scurs de la comiterea faptelor pentru care s-a propus arestarea sa preventivă a fost în executarea unor pedepse pentru fapte, probabil concurente, neîmpiedicând în nici un fel desfăşurarea cu celeritate a anchetei penale.
Examinând la acest moment oportunitatea luării măsurii preventive a arestării faţă de inculpatul X, instanţa apreciază că luarea acestei măsuri nu se justifică, dar că procedând la analizarea măsurii adecvate, reţine că raportat la situaţia prezentă, la atitudinea procesuală a inculpatului, pe parcursul urmăririi penale – care a colaborat cu organul de urmărire penală în condiţiile în care va fi obligat să se prezinte la fiecare chemare, şi să nu contacteze în nici un fel părţile vătămate sau martorii, luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 136 Cod procedură penală .
Pe cale de consecinţă, urmează să se dispună respingerea propunerii formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Iaşi, privind arestarea preventivă a inculpatului X.

Etichete: