Top

Distincţia dintre activitatea imputabilă vechiului administrator judiciar şi cel actual (după cesionarea acţiunilor) de natură a antrena sau nu răspunderea. Cum prima instanţă nu a făcut această distincţie, se impune casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Distincţia dintre activitatea vechiului administrator şi actualul administrator este obligatorie, altfel se impune casarea şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată.

Prin decizia comercială nr. 739 din 23 aprilie 2007, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul pârâţilor D.C., F.C. şi D.G.G.P., împotriva sentinţei civile nr. 320/COM din 2 noiembrie 2005 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic, şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că, într-adevăr, recurenţii au depus la dosarul cauzei, în recurs, un număr mare de documente care pot conduce la soluţia preconizată, şi anume: extrase de cont B.C.R. şi C.E.C., fişe analitice, fişe sintetice finanţe, fişe CAS, fişe finanţe-impozite, extras cont trezorerie, facturi şi chitanţe şi altele, filele 128 – 274 dosar recurs, precum şi alte documente financiar-contabile.

Toate acestea nu au fost valorificate de lichidatorul judiciar şi nici de judecătorul sindic care a pronunţat sentinţa recurată.

Printr-o analiză minuţioasă a acestor acte se poate ajunge la o altă concluzie, cu atât mai mult cu cât sentinţa instanţei de fond retine că administratorii nu au putut fi contactaţi, pentru a identifica în arhiva societăţii actele contabile şi evidenţele fiscale de care cei doi recurenţi uzează în apărare.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut o distincţie netă privind activitatea desfăşurată de cei doi recurenţi-pârâţi până la cesionare (4 iulie 2001) şi după cesionare vizând activitatea desfăşurată de noul administrator A.I.

Faptul că aceasta a decedat, iar A.F.P. – Iaşi în calitate de creditoare a refuzat să facă demersuri pentru identificarea moştenitorilor şi eventuala antrenare a răspunderii acestora este o inactivitate imputabilă creditorului. Renunţarea la judecată în privinţa acestei pârâte nu se justifică, cu atât mai mult, cu cât aceasta s-a făcut după ce s-a intrat în dezbateri.

În acest sens se impune precizarea că în temeiul art. 246 alin. 4 C. pr. civ., când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

Se constată că acest text nu a fost respectat, iar dacă de principiu era posibilă renunţarea la judecată, aceasta nu înseamnă că întreaga parte a pasivului ce nu poate fi recuperată din activ să o suporte foştii administratori care au cesionat părţile sociale şi au predat cu proces-verbal toate documentele societăţii noului administrator.

Aşadar, trebuie făcută distincţie între activitatea administratorului precedent şi cel actual, dacă în funcţie de documentele prezentate mai sus există prejudiciu, iar în caz afirmativ să fie localizat, aşa încât să se poată demonstra şi atribui vinovăţia prin stabilirea raportului de cauzalitate unuia sau altuia din administratori, ori a ambilor (cel anterior şi cel care a preluat administraţia).

Pentru toate aceste considerente, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă, Tribunalul Iaşi – judecător sindic, spre rejudecare.

Etichete: