Top

Arestare preventivă în lipsă a inculpatului aflat în străinătate, în faza urmăririi penale. Nepunerea în executare a mandatului de arestare. Sesizarea instanţei cu rechizitoriu. Menţinerea arestării preventive la primirea dosarului. Nulitate (C.pr.pen. art. 300 ind. 1 alin. 3 cu referire la art. 159 alin. 11 C.pr.pen.; Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – art. 81, 82)

Menţinerea stării de arest preventiv în cursul judecăţii se poate dispune numai în situaţia în care inculpatul este efectiv privat de libertate, prin punerea în executare a mandatului de arestare.
Cum inculpatul se afla în afara teritoriului ţării, iar mandatul nu a fost executat, menţinerea stării de arest preventiv este nelegală.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 862 din 5 decembrie 2007
Prin încheierea de şedinţă din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr.8226/99/2007, s-a dispus respingerea cererilor de revocare a măsurii arestului preventiv formulate de inculpaţii B.I. şi B.M.
În baza dispoziţiilor art. 300 ind.1 alin.1 C.pr.pen. s-a constatat ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive iar în baza dispoziţiilor art.300 ind.1 alin.3 C.pr.pen., a fost menţinută.
Dispoziţia din încheiere privind menţinerea stării de arest preventiv a fost recurată de inculpatul B.I. care, prin apărător, a susţinut că măsura luată de Tribunal nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege, în sensul existenţei indiciilor temeinice care să conducă la concluzia bănuielilor de comitere a faptelor pentru care este cercetat.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond, înlăturarea dispoziţiilor privind menţinerea stării de arest preventiv.
Examinând actele şi lucrările dosarului raportat criticii formulate Curtea a reţinut următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 60/18 mai 2007 pronunţată de judecătorul Tribunalului Iaşi, a fost admisă propunerea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Iaşi şi în baza dispoziţiilor art. 149 ind.1 alin.10, raportat la art. 143 şi art. 148 lit.”a şi f” C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor B.I. şi B.M., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit.”a” din Legea nr.678/2001, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data încarcerării fiecăruia dintre inculpaţi.
Au fost emise de îndată mandatele de arestare preventivă nr.36/U şi 37/U din 18 mai 2007.
S-a reţinut faptul că în cauză există date din care rezultă că inculpaţii s-au sustras de la urmărirea penală şi că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică fiind necesară luarea măsurii.
S-au făcut trimiteri la mijloacele de probă administrate rezultând presupunerea rezonabilă că persoanele faţă de care se desfăşoară instrucţia penală au săvârşit infracţiuni prevăzute de Legea nr.678/2001.
Prin urmare, motivul de critică invocat de recurent vizând lipsa de temeinicie a măsurii luate este neîntemeiat.
Prin rechizitoriul procurorului DIICOT nr. 127/D/P/15 octombrie 2007 inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin.1 şi 2 lit.”a” din Legea nr.678/2001.
După înregistrarea dosarului la Tribunal, în camera de consiliu, s-a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive conform dispoziţiilor art. 300 indice 1 C.pr.pen.
Măsura a fost menţinută conform alineatului 3 al aceluiaşi articol apreciindu-se că temeiurile subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Este de precizat faptul că împotriva inculpaţilor a fost luată măsura arestării, în lipsa acestora iar durata măsurii de 30 zile începe odată cu încarcerarea efectivă a acestora.
Din conţinutul actelor aflate la dosarul cauzei nu rezultă faptul că mandatele au fost efectiv puse în executare.
Potrivit conţinutului alineatului 1 al art. 300 ind. 1 C.pr.pen., verificarea din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii revine instanţei care procedează la o asemenea examinare numai în contextul în care inculpatul „este trimis în judecată în stare de arest”.
Menţinerea se poate dispune numai în situaţia în care inculpatul este efectiv încarcerat şi se află în executarea privaţiunii provizorii într-unul din centrele de arestare preventivă reglementat prin art. 81 din Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
De altfel, dispoziţiile alin.3 al art. 300 indice 1 C.pr.pen. prevăd în mod expres că în situaţia menţinerii stării de arest sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 alin.11 din Codul de procedură penală în sensul că „măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului”.
În mod evident în dosarul cauzei nu s-a făcut o asemenea comunicare întrucât inculpatul nu se află în deţinere efectivă.
Pentru acest motiv examinat din oficiu potrivit efectului devolutiv, art. 385 ind.6 alin.3 C.pr.pen., recursul introdus de inculpatul B.I. este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 385 ind.7 alin.1 C.pr.pen., instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestora o situaţie mai grea.
Fiind îndeplinite condiţiile de aplicare a efectului extensiv al recursului faţă şi de inculpata B.M., fără a i se crea o situaţie mai grea, în temeiul dispoziţiilor art. 385 ind.15 pct.2 lit.”d” C.pr.pen., se casează în parte încheierea recurată şi în rejudecare, sunt înlăturate dispoziţiile vizând aplicarea art.300 ind.1 alin.1 şi 3 C.pr.pen., pentru ambii inculpaţi.

Etichete: