Tăinuire. Cunoaşterea provenienţei ilicite a bunurilor dobândite. Cerinţa esenţială pentru caracterizarea laturii subiective

Pentru realizarea elementului subiectiv specific infracţiunii de tăinuire este necesar ca făptuitorul să cunoască că bunul pe care îl primeşte, dobândeşte ori îl transformă sau înlesneşte valorificarea lui, are ca sursă de provenienţă săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi să urmărească obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul.

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr.11 din 29 ianuarie 2009

Prin sentinţa penală nr. 2301 din 7 august 2007 pronunţată în dosarul nr. 21059/245/2006, Judecătoria Iaşi a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. achitarea inculpatului V.A.A. pentru infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. 1 C.pen., cu aplic. art.99 alin. 3 C.pen..

A reţinut instanţa de fond că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 C.pen. în condiţiile în care inculpatul nu a cunoscut că banii provin din comiterea unei infracţiuni, banii fiind luaţi cu titlu de împrumut de la inculpatul R.A.

Prin decizie penală nr. 259 din 9 iunie 2008 Tribunalul Iaşi a respins ca nefundat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

Decizia instanţei de apel a fost recurată de parchet şi criticată pentru netemeinicie invocându-se greşita apreciere a probelor administrate în cauză ce demonstrează că inculpatul V.A.A. a cunoscut provenienţa banilor primiţi şi a urmărit obţinerea unui folos material pentru sine.

Analizând criticile formulate, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Potrivit art. 221 C.pen. constituie infracţiunea de tăinuire primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material.

În oricare dintre acţiunile prevăzute de textul incriminator, ca să se poată realiza latura subiectivă a infracţiunii de tăinuire nu interesează modalitatea în care se primeşte sau se dobândeşte bunul, ci este necesar ca tăinuitorul să fi cunoscut provenienţa ilicită a bunului şi să fi urmărit obţinerea unui folos material.

În speţă, instanţele în mod just au reţinut că nu sunt dovezi din care să rezulte că inculpatul a cunoscut că suma de bani provine din furt. Atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă inculpatul a susţinut că nu a cunoscut provenienţa banilor, inculpaţii autori ai sustragerilor au precizat că nu au relatat inculpatului despre modul în care au ajuns în posesia banilor, iar martorii audiaţi nu au relatat aspecte referitoare la această împrejurare.

Cum nu s-a făcut dovada că inculpatul a cunoscut provenienţa banilor împrumutaţi de la inculpatul R.A. şi nu a acţionat în scopul prevăzut de art. 221 C.pen. – obţinerea pentru sine a unui folos material, în mod just instanţele au ajuns la concluzia că în cauză lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire – latura subiectivă – soluţia de achitare fiind legală şi temeinică.

Tags: tăinuire