Top

Înşelăciune. Conţinutului constitutiv al infracţiuni sub aspectul laturii obiective

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi nr.10114/P/2006, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr.11211/245/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art.208 al.1- 209 al.1 lit.e, g Cod penal şi înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, în rechizitoriu au fost descrise următoarele fapte ca realizând conţinutul acestei infracţiuni:
„În cursul lunii octombrie 2006, partea vătămată şi martorul S.I. s-au deplasat la barul unde lucra inculpatul pentru a încerca să recupereze acordeonul sustras de inculpat în cursul lunii aprilie. În urma discuţiilor purtate, partea vătămată a fost de acord să-i remită inculpatului suma de 150 Ron, urmând ca acesta să-i restituie instrumentul muzical. Partea vătămată a împrumutat de la martorul S.I. suma de 150 lei, pe care i-a lăsat-o martorului G.C., pentru a fi dată inculpatului.
Inculpatul a indus în eroare partea vătămată cu privire la recuperarea acordeonului, trimiţându-l pe acesta la locuinţa sa, împreună cu martora S.E.(prietena inculpatului). Cei doi s-au deplasat cu un taximetru la locuinţa inculpatului, unde martora a intrat în curtea imobilului, lăsând partea vătămată să o aştepte în faţa casei. Martora, realizând că în locuinţă nu se afla acel acordeon, a părăsit imobilul pe o altă ieşire.
În acest fel, partea vătămată a fost deposedată şi de acordeon şi de suma de bani.”
Existenţa acestor fapte ale inculpatului pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită prin probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.
Deşi instanţa a constatat că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune sub aspectul laturii obiective.
Potrivit art.215 alin.1 Cod penal, constituie infracţiunea de înşelăciune fapta de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Infracţiunea de înşelăciune presupune sub aspectul laturii obiective o acţiune de inducere în eroare realizată prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă (aceasta fiind varianta de săvârşire a infracţiunii reţinută în rechizitoriu) înseamnă a face să creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost „inventată”. Prin urmare, făptuitorul, prin manopere dolozive, creează persoanei vătămate o falsă reprezentare a realităţii. Inducerea în eroare nu vizează o conduită ulterioară pe care făptuitorul se angajează să o aibă, ci se referă la pretinse fapte sau împrejurări preexistente (mai exact spus, pretins existente).
În cauza de faţă însă, aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu „inculpatul a indus în eroare partea vătămată cu privire la recuperarea acordeonului”, promiţându-i că îi va restitui bunul dacă va primi suma de bani convenită şi nu şi-a îndeplinit această obligaţie de restituire asumată, dar nu l-a indus în eroare prezentând ca fiind adevărată o faptă (anterioară) mincinoasă.
Nerespectarea unui angajament (chiar dacă din punct de vedere moral este condamnabilă) nu echivalează cu săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală instanţa a dispus achitarea inculpatului B.E. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

Etichete: