Criterii de diferenţiere între vătămare corporală gravă – art. 182 C.pen. – şi tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.pen.

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 28 din 3 martie 2009

Prin sentinţa penală nr. 704 din 20 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi s-au dispus următoarele:

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 – 175 alin. 1 lit. i) C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi art. 76 alin. 1 lit. a) C.pen. a fost condamnat inculpatul F.N. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 65 alin. 2 şi art. 66 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.pen. pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C.pen..

În baza art. 14, 346 C.pr.pen. şi art. 998, 999 C.civ. inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile I.N., daune morale în cuantum de 4000 lei.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi daune materiale în cuantum de 205 lei şi părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi daune materiale în cuantum de 1560,82 lei plus dobânda legală calculată de la 31.12.2007 până la data plăţii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul F.N., pentru săvârşirea infracţiunii tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – 175 alin. 1 lit. i) C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că în noaptea de 31 decembrie 2007/1 ianuarie 2008, în loc public, inculpatul F.N. a aplicat cu un cuţit, o lovitură părţii vătămate I.N., provocându-i leziuni ce i-au pus în pericol viaţa.

Această situaţie de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:

– proces-verbal de constatare a infracţiunii;

– dovada de predare-primire a corpului contondent;

– proces-verbal de cercetare la faţa locului;

– declaraţia părţii vătămate I.N.;

– raportul de constatare medico-legală nr. 4135/03.01.2008 emis de Institutul de Medicină Legală Iaşi;

– declaraţiile martorilor S.F., S.F., S.E., Ş.M.;

– declaraţiile inculpatului.

Inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, recunoscând în timpul urmăririi penale săvârşirea infracţiunii, ajungând ca în timpul judecăţii să îşi schimbe declaraţiile, nuanţându-le, pentru a obţine o atenuare a răspunderii penale prin schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai puţin gravă decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 31 decembrie 2007/1 ianuarie 2008, în jurul orelor 2030, partea vătămată I.N. a mers la blocul unde locuieşte inculpatul şi a sunat la uşi, solicitând de mâncare.

Partea vătămată a bătut la uşa apartamentului inculpatului F.N., care se afla la cumpărături, iar uşa i-a fost deschisă de către martora S.F.

La întoarcerea inculpatului F.N., martora S.F. i-a povestit faptul că un „boschetar” i-a cerut de mâncare, fapt care l-a enervat şi s-a hotărât să îl agreseze pe acel „cerşetor”. Inculpatul a luat un cuţit cu lamă rabatabilă, a mers la uşă şi, prin vizorul acesteia, a aşteptat pe partea vătămată.

După un timp, când partea vătămată a coborât şi a ajuns în faţa apartamentului inculpatului, acesta din urmă a deschis uşa şi i-a aplicat o lovitură în zona gâtului cu cuţitul ce îl avea pregătit, după care s-a retras în apartamentul său.

Partea vătămată şi-a pus imediat mâna la gât, şi-a dat seama de gravitatea loviturii primite, a coborât şi a bătut în uşa apartamentului familiei S.

Aceştia au deschis uşa, au văzut starea gravă în care se afla partea vătămată, i-au acordat primul ajutor şi au anunţat Serviciul de urgenţă 112.

Imediat, la faţa locului, a sosit un echipaj al ambulanţei care a acordat primul ajutor în locul unde se afla partea vătămată şi un echipaj al poliţiei care s-a deplasat la etajul 5, unde a identificat pe inculpatul F.N., care a predat cuţitul cu care a înjunghiat pe partea vătămată.

În momentul coborârii scărilor, lucrătorul de poliţie i-a solicitat părţii vătămate să îi spună dacă autorul loviturii aplicate este inculpatul şi acesta a confirmat acest fapt.

Partea vătămată a fost transportată în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” – Secţia ORL, unde s-a intervenit de urgenţă chirurgical, fiind spitalizat în continuare până la 5 ianuarie 2008.

Aplicând părţii vătămate o lovitură într-o zonă traversată de multe vase de sânge, cu un cuţit, obiect apt de a produce moartea, în condiţiile în care asemenea acte de violenţă produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul, în vârstă de 51 de ani, cu experienţa sa de viaţă, a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al acţiunii sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale, aşa cum a susţinut inculpatul.

În termenul prevăzut de art. 363 C.pr.pen. hotărârea a fost apelată de inculpatul F.N. şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul a solicitat reaprecierea probelor şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.pen., întrucât nu a avut intenţie de a ucide victima, reacţia sa fiind provocată de comportamentul acesteia.

Având în vedere datele din dosar ce îl prezintă pe inculpat ca un individ cu o bună inserţie socială, fără antecedente penale, s-a solicitat redozarea pedepsei.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 C.pr.pen., a constatat că apelul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

În speţă, instanţa de fond a administrat un probatoriu complet, ce a fost just apreciat, potrivit art. 63 C.pr.pen.. Coroborând procesul verbal de constatare a infracţiunii şi cel de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală nr. 4135/3.01.2009, întocmit de I.M.L. Iaşi, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor, declaraţia inculpatului, rezultă cu certitudine că acesta a lovit victima cu un cuţit, în zona gâtului, cu intenţia de a-i suprima viaţa.

Actul medico-legal a concluzionat că leziunile au fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei.

Apărarea inculpatului a fost analizată şi de instanţa de fond, argumentându-se calificarea juridică a faptei.

Din probele dosarului rezultă fără dubiu că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide victima.

El a pregătit în acest scop un cuţit cu lama de 7 cm. şi mânerul de 8 cm. (corpul delict a fost predat de inculpat organelor de anchetă) şi atunci când partea vătămată, care cerşea pe scări, s-a apropiat din nou de uşa apartamentului, enervat de prezenţa acesteia inculpatul a deschis uşa şi a lovit-o cu putere în zona gâtului, producându-i leziuni grave, apte să producă moartea.

Este evident că punerea în primejdie a vieţii victimei nu este rezultatul praeterintenţiei care caracterizează infracţiunea prevăzută de art. 182 C.pen., intenţia inculpatului fiind a de a ucide victima, enervat fiind că aceasta îl deranjase.

La stabilirea tratamentului sancţionator, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.pen., cauzele ce agravează răspunderea penală, cât şi cele care o atenuează.

Tocmai pentru că a avut în vedere circumstanţele personale invocate de inculpat în motivarea apelului şi reţinute de instanţa de fond ca fiind circumstanţe atenuante încadrate în dispoziţiile art. 74 lit. a) C.pen., inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă sub limita minimului special prevăzut de textul de incriminare, aşa încât critica adusă hotărârii şi sub acest aspect este vădit neîntemeiată.

Constatând că nu sunt motive de desfiinţare a sentinţei apelate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen., Curtea a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Etichete: Criterii de diferenţiere