Top

Recrutare personal cu statut special. Modificarea cadrului legislativ referitor la condiţiile cerute pentru numirea în funcţie. Dreptul angajatorului de a alege metoda de selecţie care să asigure realizarea scopului propus şi a standardelor impuse prin angajamentele asumate de România prin Tratatul de aderare la C.E.

Sentinţa nr. 43/CA din 11 martie 2009

Faptul că reclamantul a depus o cerere angajatorului, prin care aducea la cunoştinţă intenţia de ocupare a unui post în instituţia publică respectivă, nu este de natură a-i limita acestuia libertatea de alegere, în procedura de selecţie ce îi asigură maximim de eficienţă, respectiv cea a concursului.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat anularea parţială a hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 8 mai 2008, precum şi obligarea acestuia să continue procedura de numire în funcţie, fără concurs, alocând şi indisponibilizând un post la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătorie şi luând măsurile organizatorice necesare în vederea efectuării vizitelor medicale, a testului psihologic şi a interviului în faţa Secţiei pentru procurori, pe motiv că a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, principiul predictibilităţii legii, principiul neretroactivităţii legilor şi Carta Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului la acces în profesiune.

Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, pe motiv că raţiunea emiterii actului contestat a fost determinată de abrogarea prevederilor alin. 5 – 107 ale art.33 din Legea nr. 303/2004 şi că îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de procuror nu asigură candidaţilor un drept la numire în funcţia de procuror nu asigură candidaţilor un drept la numire în funcţie, vocaţia la numire neputându-se transforma într-un drept de numire.

Constatând că, urmare anunţului privind declanşarea procedurii de numire în funcţia de procuror, fără concurs, reclamantul şi-a făcut cunoscută opţiunea pentru ocuparea postului de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătorie, că în cadrul acestei proceduri nu a mai fost îndeplinit nici unul din actele ce premerg înaintării propunerii de numire în funcţie către Preşedintele României şi că, la data de 8 mai 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis sistarea procedurii de numire în funcţia de judecător sau procuror, fără concurs, „având în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr.100/2007, nu mai există temei legal pentru continuarea procedurii numirii directe2, Curtea apreciază că cererea de anulare, formulată de reclamant, trebuie cercetată exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, care stabileşte că doar persoanele că doar persoanele care sunt vătămate într-un drept prevăzut de Constituţie sau de lege, printr-un act administrativ, pot cere instanţei de contencios administrativ anularea actului, recunoaşterea dreptului şi repararea pagubei cauzate.

Ori, sub acest aspect, Curtea a constatat că, prin actul contestat, reclamantului nu i s-a îngrădit dreptul de a accede în funcţia de procuror, singurul care îi este recunoscut; prevederile de la art.33 alin.7 din Legea nr. 303/2004, invocate ca temei al acţiunii, neconsacrând un drept subiectiv absolut, opozabil pârâtului, ci asigurând doar cadrul organizatoric al manifestării unei vocaţii, folosirea termenului „pot” semnificând că utilizarea modalităţii de selectare a personalului fără concurs este la libera apreciere a organismului care, potrivit art.125 şi art. 134 din Constituţia României, are atributul de a face propuneri de numire în funcţia de magistrat.

Chiar dacă judecătorii şi procurorii au un statut special, acest fapt nu poate avea nici o înrâurire asupra naturii raportului în care aceştia figurează ca angajaţi, în sensul larg al termenului, în condiţiile în care ceea ce se contestă prin acţiunea de faţă este – reducând lucrurile la esenţa lor – procedura prin care angajatorul îşi selecţionează personalul.

Fiind vorba de un proces de selecţie, Curtea consideră că angajatorul are libertatea de a alege, într-un cadru de reglementare stabilit prin lege, în mod liber, fără nici o constrângere, procedura de selecţie care îi asigură maximum de eficienţă în realizarea scopului propus, în condiţiile în care sistemul judiciar românesc face, sub acest aspect, obiectul evaluării periodice din partea Comisiei Europene.

Procedura prevăzută de art. 33 alin.7 din Legea nr. 303/2004 era una din excepţie, facultativă pentru angajator, creată exclusiv pentru satisfacerea unor nevoi de moment ale sistemului judiciar, astfel că nimic nu împiedică pe angajator să renunţe, temporar sau definitiv, la această modalitate de selecţie a viitorilor angajaţi şi să generalizeze, ca singură formă de admitere în magistratură, concursul, procedură care asigură un tratament egal pentru toţi cei care şi-au manifestat intenţia de a ocupa o funcţie publică de judecător sau de procuror; nici legislaţia naţională şi nici acordurile internaţionale la care România este parte, nesusţinând menţinerea unui regim privilegiat în procesul de selecţie a viitorilor magistraţi.

Faptul de a depune o cerere, prin care se aduce la cunoştinţa angajatorului intenţia de a ocupa un post vacant, nu dă naştere la un raport obligaţional între angajator şi potenţialul angajat, angajatorul fiind cel care are libertatea de a alege procedura de selecţie şi de a opta, oricând, în favoarea modalităţii celei mai democratice şi mai echitabile, pentru atingerea scopului propus, care a fost şi rămâne cea a concursului.

Renunţarea, de către pârât, la procedura de numire fără concurs nu face altceva decât să-l pună pe reclamant pe picior de egalitate cu celelalte persoane care şi-au manifestat intenţia de a accede în magistratură, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind semnificativ faptul că, în urma abrogării alin. 5 – 10 ind. 7 ale art. 33 din Legea nr. 303/2004, realizată prin O.U.G. nr. 46/2008, modalitatea de acces în magistratură, fără concurs, nu a mai fost menţinută, drept pentru care acţiunea a fost respinsă.

Etichete: