Top

Suspendarea judecăţii în temeiul art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă. Sesizarea Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă în temeiul art. 29alin. 5 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Suspendarea are loc de drept şi nu în temeiul art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă, ca sancţiune procedurală pentru reclamant, în cazul în care nu a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţa de judecată.
Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 66 din 10 februarie 2010
Pe rolul Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. 21768/245/2007 se află în curs de soluţionare apelul declarat de G.C., L.G. şi L.V. împotriva sentinţei civile nr.12529 din 31 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Iaşi, obiectul cauzei fiind rectificare înregistrare în cartea funciară.
Tribunalul Iaşi, prin încheierea din 13.04.2009, a respins cererea de suspendare a judecăţii şi de repunere a cauzei pe rol.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs G.C., invocând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.244 alin.1 şi art.282 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art.29 alin.4 şi alin.5 din Legea nr.47/1992, a suspendat judecarea recursului, dosarul de fond fiind înaintat la Curtea Constituţională, existând „urma de dosar” la Tribunalul Iaşi şi la instanţa de recurs.
În dosarul constituit ca „urmă” pe rolul Tribunalului Iaşi au fost dispuse măsuri procedurale în perioada 18 mai – 16 noiembrie 2009, între care şi solicitarea dosarului de fond de la Curtea de Apel Iaşi. În şedinţa publică din 14 decembrie 2009 apelantul G.C., prezent la dezbateri, a arătat că cercetările penale au fost finalizate şi s-a dispus începerea urmării penale împotriva intimatului R.G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, sens în care a depus la dosar copia citaţiei din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi, pentru a face dovada că a primit termen de judecată la data de 11.02.2010.
Tribunalul a pus în discuţia părţilor suspendarea cauzei în temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ. până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de Curtea Constituţională, în încheiere fiind consemnate atât concluziile părţilor, cât şi acordurile apelantului G.C. şi ale intimaţilor C.Gh., C.L., M.A. şi M.F.-C. pentru suspendarea cauzei, măsură dispusă prin încheierea din 14 decembrie 2009.
Împotriva încheierii a declarat recurs G.C., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi susţinând că tribunalul a aplicat greşit dispoziţiile ce reglementează instituţia suspendării, în ceea ce priveşte temeiul de drept.
Astfel, suspendarea s-a solicitat pentru că exista o judecată penală pe rolul Judecătoriei Iaşi, ce avea legătură cu cauza civilă, fiind aplicabile dispoziţiile art.244 pct.2 alin.(1) C.pr.civ.
Instanţa de apel, din oficiu, în şedinţa publică din 14 decembrie 2009, a pus în discuţia părţilor suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, fiind consemnat ca temei, în considerentele încheierii, art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
Recurentul a motivat că în încheiere nu erau arătate obligaţiile care au fost încălcate, aşa cum cere art.155 ind.1 C.pr.civ., iar potrivit alin.(2) din acelaşi articol, la redeschiderea procesului partea trebuie să plătească taxele judiciare de timbru prevăzute de legea timbrului pentru repunerea pe rol, ulterior suspendării.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat aplicarea greşită a legii, instanţa interpretând ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate ca fiind act de tergiversare sau de împiedicare a desfăşurării normale a procesului. Demersul părţii recurente este un act legal, inalienabil dreptului său la apărare garantat de Constituţie. Curtea Constituţională a stimulat ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate, menţionând că „ridicarea acestora este specifică statelor de drept”.
La recursul declarat de G.C. au aderat intimaţii L.V. şi L.G. prin cererea din 03.02.2010, ce aveau calitate de apelanţi în dosarul de pe rolul tribunalului. Curtea de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii de aderare la recurs, constatând că judecarea recursului, cale extraordinară de atac este reglementată prin dispoziţiile art.299 – art.316 C.pr.civ., ce stabilesc termenele şi formele recursului, judecarea recursului şi efectele casării.
În art.316 Codul de procedură civilă prevede că: „Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs”, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în Capitolul I Recursul – Titlul V Căile extraordinare de atac. Aderarea este o instituţie reglementată expres prin art.293 C.pr.civ. numai pentru calea de atac a apelului. Curtea a avut în vedere că recursule este o cale extraordinară de atac, în care dispoziţiile de procedură privind atât judecata în primă instanţă, cât şi în apel, sunt aplicabile numai în măsura în care nu sunt potrivnice celor din Capitolul „Recursul”.
Astfel, erau aplicabile în faza procesuală a recursului regulile privitoare la citarea părţilor, administrarea probelor, limitată prin art.305 C.pr.civ. numai la înscrisuri, cele privind soluţionarea excepţiilor, întocmirea încheierilor de şedinţă, redactarea şi pronunţarea hotărârii, îndreptarea şi lămurirea acesteia, stabilirea cheltuielilor de judecată, cât şi actele de dispoziţie ale părţilor (renunţare la judecată, la drept, suspendarea judecăţii, perimarea).
Dispoziţiile din apel aplicabile în recurs sunt cele stabilite prin art.294 C.pr.civ., care prevăd că nu este posibilă schimbarea calităţii părţilor, a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată.
Curtea a reţinut că o cerere de aderare la recurs contravine dispoziţiilor imperative referitoare la condiţiile de exercitare şi natura căii de atac extraordinare, fiind inadmisibilă.
Recursul declarat de G.C. este întemeiat pentru următoarele considerente:
Măsura recurată, dispusă de tribunal, constituie un caz particular de suspendare facultativă a judecăţii ce reprezintă o sancţiune procedurală care intervine în cazul culpei, în speţă a apelantului, pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii.
Controlul judiciar exercitat de tribunal asupra sentinţei pronunţate de judecătorie, privind stabilirea legalităţii şi temeiniciei prin prisma criticilor formulate, poate avea loc numai prin analiza lucrărilor dosarului de fond (cererii, probe, hotărâre) şi nu pe o „urmă” de dosar, ce cuprinde numai acte de procedură efectuate în apel, respectiv încheierii de şedinţă, citaţii, dovezi de îndeplinire a procedurii. În această situaţie tribunalul – părţile fiind de acord asupra suspendării judecăţii – trebuia să aprecieze asupra altui temei de drept, art.155 ind.1 C.pr.civ. nefiind incident, în aşa fel încât părţile să nu fie supuse la sancţiuni procedurale şi cheltuieli de judecată în cazul reluării judecăţii.
Prin aplicarea greşită a legii, tribunalul a dispus suspendarea judecăţii, ca sancţiune pentru apelanţi, deşi nu sunt în culpă procesuală, fără a se menţiona obligaţiile ce nu au fost îndeplinite de aceştia, ceea ce este obligatoriu pentru instanţă.
În considerentele încheierii atacate s-a consemnat că suspendarea judecăţii se impunea până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce ar fi atras şi incidenţa dispoziţiilor art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, însă excepţia de neconstituţionalitate nu s-a invocat la tribunal, ci la judecarea recursului declarat de reclamantul G.C. împotriva încheierii Tribunalului Iaşi din 13.04.2009, astfel încât curtea de apel a aplicat art.29 alin.5 şi a suspendat judecata, măsură stabilită prin lege, dosarul fiind înaintat la Curtea Constituţională (încheierea din 30.09.2009).
Este cert că judecarea apelului nu poate avea loc, în fond în lipsa dosarului, iar în cauză tribunalul nu era competent a aplica art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992. Curtea a reţinut că erau incidente în speţă dispoziţiile art.244 C.pr.civ., care prevăd că instanţa poate suspenda judecata în două cazuri.
Conform punctului 1), când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte de existenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. Raportat la obiectul judecăţii în primă instanţă şi apel, condiţiile cerute de pct.1 din art.244 alin.1 C.pr.civ. nu erau îndeplinite, pentru că excepţia de neconstituţionalitate vizează o regulă de procedură şi nu un drept material, o chestiune prejudicială a cărei soluţionare are o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării cauzei.
În cel de-al doilea caz prevăzut de art. 244 C.pr.civ., judecata se suspendă „când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare ce urmează să se dea”. În apel, reclamanţii au cerut suspendarea judecăţii conform art. 244 pct. 2 C.pr.civ. şi au făcut dovada nu numai a începerii urmăririi penale, ci şi a judecăţii în instanţa penală. În dosarul penal de pe rolul Judecătoriei Iaşi, G.C. avea calitate de parte vătămată, iar intimatul R.G. de inculpat, acţiunea penală fiind pusă în mişcare pentru infracţiunile de înşelăciune (art.215 C.pen.) şi fals în declaraţii (art. 292 C.pen.), cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, înscris în cartea funciară, obiect al plângerii în cauză.
Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ. pentru a se dispune suspendarea judecăţii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C.pr.civ. a fost admis recursul declarat de G.C., fiind modificată în parte încheierea, în ce priveşte temeiul de drept al suspendării, această măsură fiind menţinută. A fost respinsă cererea de aderare la recurs formulată de L.V. şi L.G., ca inadmisibilă. A fost admis recursul declarat de G.C. împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 dată de Tribunalul Iaşi, pe care a modificat-o în parte, în sensul că dispoziţiile art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ. constituiau temeiul de drept al suspendării, fiind de asemenea menţinută suspendarea judecării cauzei.

Etichete: