Top

Clauzele contractului colectiv de muncă se aplică şi salariaţilor instituţiilor publice, atâta cât timp nu există alte dispoziţii legale care să stabilească dreptul solicitat de reclamantă

Conform art. 50 din C.C.M unic la nivel naţional pe anii 2007- 2010 salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o îndemnizaţie egală cu cel puţin 2 salarii de bază avute în luna pensionării.

Clauzele contractului colectiv de muncă se aplică şi salariaţilor instituţiilor publice, atâta cât timp nu există alte dispoziţii legale care să stabilească dreptul solicitat de către reclamantă, pârâta neputând să invoce O.U.G. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţie a unor categorii de personal si stabilirea salariilor acestora, în refuzul aplicării unei dispoziţii din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007- 2010, cu atât mai mult cu cât O.U.G 1/2010 nu reglementează dreptul reclamantei la îndemnizaţia solicitată.

Decizia nr. 82 din 21 ianuarie 2011

Tags: