Top

Drepturi băneşti

Prin acţiunea formulată de solicită de reclamanţii : A.C., ş.a., in contradictoriu cu pârâta SC P. SA – obligarea la plata cu titlu de cotă – parte din profirul realizat de societatea pârâtă pentru anii 2005 – 2007, către fiecare reclamant suma actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data scadenţei şi până la data plăţii.

În motivare se arată că : în calitate de salariaţi ai unităţii pârâte, reclamanţii aveau dreptul să primească cotă – parte profit obţinut pentru anii 2005 – 2007, conform clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat pe 2005 şi menţinut fără nici o modificare şi în continuare, modalităţile concrete de acordare fiind stabilite prin negociere cu F.S.L.I P.. Această obligaţia asumată de societatea pârâtă derivă din reglementarea cuprinsă în art.41 alin.2, lit.a şi art.42 alin.2, lit.a din CCM unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006 şi respectiv 2007 – 2010 în care se prevede ; cota parte din profit ce se repartizează salariaţilor este de până la 10 % în cazul societăţilor comerciale şi până la 50% în cazul regiilor autonome”.

Acţiunea este legal scutită de plata taxei de timbru.

Instanţa analizând actele dosarului reţine următoarele :

Cererea reclamanţilor privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, iar aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părţile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaţilor să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocaţie a salariaţilor care trebuie analizată nu numai prin prisma dispoziţiilor art.139 din CCM ci şi a legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.

În urma modificării Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale prin Legea nr.161/2003, vocaţia salariaţilor de a primi o cotă parte din profitul unei societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o singură atingere a regimului juridic al proprietăţii private, astfel că singurul organ îndreptăţit să dispună asupra profitului este AGA.

Trebuie înţeles sub acest aspect că, anterior oricărei negocieri între patronat şi sindicat mai precis între administraţia recurentei şi sindicatul respectiv, trebuie să existe o hotărâre a acţionarilor prin care aceştia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaţilor şi numai după emiterea unei astfel de hotărâri, se poate discuta despre aplicabilitatea dispoziţiilor art.139 din CCM.

Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocaţie al dreptului pretins prin acţiune devine evident.

De asemenea, aşa cum s-a reţinut mai sus, cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaţilor nu este determinat şi nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, iar aplicarea în speţă a OG nr.64/2001 este greşită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.

Faţă de considerentele expuse instanţa constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.270 cod procedură civilă.

În ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, instanţa urmează să respingă cererea întrucât sumele solicitate nu au fost negociate nefiind adoptată o hotărâre la nivel de unitate privind criteriile de acordare.

Etichete: