Top

Litigii de muncă

Dosar nr. 3751/89/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILA

Sentinta civila Nr. 1947/2010

Sedinta publica de la 23 Decembrie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE PETRUS CIPRIAN DIACONARU

Asistent judiciar OLIVIA CRETU

Asistent judiciar LORIN STEFAN PASCARU

Grefier LAVINIA-CERASELA LICA

Pe rol pronuntarea cauzei Litigii de munca privind pe reclamantul OV, domiciliat în în contradictoriu cu pârâta SC SC SA Vaslui, având ca obiect drepturi banesti.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza faptul ca reclamantul, prin aparator, a depus note de concluzii scrise la dosarul prezentei cauze.

S-au analizat actele si lucrarile dosarului, dupa care;

Se constata ca dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica din data de 16 decembrie 2010, ce s-au consemnat în încheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta hotarâre, când, pentru a acorda posibilitatea domnului av. Mancas Ioan, pentru reclamant, de a depune la dosarul cauzei note de concluzii scrise, instanta a amânat pronuntarea în cauza pentru data de astazi, când s-a dat sentinta civila de fata;

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui sub numarul 3751/89/2009 din 17 decembrie 2009 reclamantul O V solicita obligarea pârâtei SC S C SA Vaslui la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01-31.07.2009, precum si cele aferente perioadei 01.-30.09.2009, interval în care trebuia sa efectueze concediu de odihna aferent anului 2008, precum si cele aferente perioadei 01-31.10.2009, interval în care trebuia sa efectuez concediul de odihna pentru anul 2009, în valoare totala de 8.400 lei, indexate cu rata inflatiei, la plata unui spor reprezentând ore suplimentare efectuate în intervalul 01.08.2007 – 31.11.2009, în valoare totala de 7.500 lei, indexate cu rata inflatiei, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

Ulterior, îsi precizeaza actiunea în sensul ca suma indemnizatiilor aferente concediului de odihna este de 9041 lei, iar a orelor suplimentare efectuate si a sporului aferent acestor ore este de 40836,60 lei.

Arata reclamantul ca la data de 01.08.2007 a încheiat contractul individual de munca nr. 60 din 01.08.2007, cu societatea SC S C SA Vaslui pentru pozitia de Director Marketing al Societatii. Îh perioada 01-31.07.2009 a desfasurat activitatea specifica pozitiei de Director Marketing, asa cum rezulta si din evidentele Societatii, însa nu a beneficiat de concediu pentru munca prestata în acest interval, asa cum acesta este prevazut în CONTRACTUL individual de munca încheiat cu Societatea, motiv pentru care solicita plata indemnizatiilor de concediu.

Arata ca în perioada 01-05.08.2009 a desfasurat activitate în mod curent, iar în perioada 06 – 31.08.2009, s-a aflat în concediu medical.

În ceea ce priveste prestarea de ore suplimentare, precizeaza reclamantul ca desfasurarea activitatilor specifice pozitiei de Director de Marketing implica, pe lânga altele, deplasari atât în incinta localitatii cât si în tara. Astfel, înca de la începutul activitatii a efectuat ore suplimentare, ajungând la sfârsitul lunii noiembrie 2009 sa cumuleze un numar de 900 de ore, pentru care nu a beneficiat de repaus în urmatoarele 30 de zile de la data efectuarii, nici de compensarea acestora prin plata, asa cum prevede legea si cu recompensarea cu sporul legal.

Îsi propune proba cu înscrisuri, interogatoriu, orice alte probe a caror administrare ar reiesi ar fi necesara din dezbateri, fiind administrata proba cu expertiza contabila, iar în drept invoca art. 283,-287, 38, 141 si urmatoarele precum si 119 din Codul muncii, si Contractul Colectiv La nivel National pentru anii 2007 – 2010.

Depune Contractul individual de munca, situatie privind meciurile sustinute de echipa de fotbal FC Vaslui în Liga 1 în anii 2007-2008, copie dupa pasaportul reclamantului.

Pârâta formuleaza întâmpinare prin care solicita respingerea actiunii reclamantului. Arata ca acesta a primit drepturile salariale la care avea dreptul si c nu a prestat ore suplimentare, fiind – de altfel- angajat cu timp partial, anume cu sase ore pe zi.

Îsi propune proba cu înscrisuri si depune state de plata, foi colective de prezenta, programul meciurilor FC Vaslui si extrase cu membrii delegatiilor care au însotit echipa SC Vaslui la deplasarile din strainatate.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta constata ca actiunea reclamantului este întemeiata în parte, retinând situatia de fapt si considerentele de drept expuse în continuare.

Reclamantul a fost angajat al pârâtei începând cu 01.08.2007 pe functia de „Director Marketing si relatii publice” cu timp partial de 6 ore pe zi si un salariu de încadrare brut lunar de 2875 lei.

Nu este contestat faptul ca pâna pe data de 1 septembrie 2009 reclamantul nu a beneficiar de concediu de odihna, iar în lunile septembrie 2009 si octombrie 2009 reclamantul a efectuat concediul de odihna aferent anilor 2008 si 2009.

Reclamantul afirma ca nu a primit indemnizatiile aferente concediului de odihna la care avea dreptul, iar pârâta refuza plata, pârâta afirma ca reclamantul poate încasa drepturile de la casierie însa nu a facut-o.

Prin adresa 282 din 07.01.2010(fila 20), formulata dupa deducerea litigiului pe rolul instantei, pârâta îi comunica reclamantului ca urmeaza a primi drepturile aferente concediului de odihna.

A fost administrata o expertiza contabila, care prin raportul depus la filele 244-249 – dupa verificarea datelor evidentelor contabile ale pârâtei – a constatat ca indemnizatia de concediu aferenta anului 2007 este 973 lei, cea aferenta anului 2008 este de 2017 lei, iar cea aferenta anului 2009 este tot de 2017 lei(fila 247). Nicio suma aferenta acestor indemnizatii nu a fost achitata.

Conform prevederilor articolului 141 din Legea 53/2003 Codul Muncii “

(1) Concediul de odihna se efectueaza în fiecare an.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul urmator este permisa numai în cazurile expres prevazute de lege sau în cazurile prevazute în contractul colectiv de munca aplicabil.

(3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pâna la sfârsitul anului urmator, tuturor salariatilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

(4) Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca.”

Articolul 145 alineatul 3 din Codul Muncii dispune “Indemnizatia de concediu de odihna se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu.”

Raportat la aceste prevederi legale, instanta urmeaza a analiza situatia concediului de odihna pentru fiecare perioada lucrata din anii calendaristici 2007, 2008, respective 2009.

Pentru perioada 01.08.2007- 31 decembrie 2007, concediul de odihna trebuia efectuat cel târziu pna la data de 31 decembrie 2008, când trebuia achitata si indemnizatia de concediu, în cuantum de 973 lei.

Codul Muncii nu prevede sanctiunea aplicabila în cazul în care, nerespectându-se regula acordarii efective a concediului de odihna în anul urmator si a indemnizatiei aferente.

Din economia acestor reglementari rezulta ca în situatia în care angajatorul nu îi acorda efectiv salariatului efectiv concediu de odihna nici în anul calendaristic lucrat, nici în anul urmator, fara ca relatiile de munca sa înceteze(cu sau fara acordul salariatului), acesta nu ar putea beneficia nici de indemnizatia de concediu, nici de compensarea în bani a concediului de odihna neeefectuat. Este o reglementare menita sa asigure respectarea regulii efectuarii efective a concediului de odihna

Este acceptat faptul ca indemnizatia reprezinta un element al dreptului la concediu de odihna.( Alexandru Ticlea „Tratat de dreptul muncii” Editura Universul juridic, Bucuresti, 2009, fila670). Reglementarea, menita a impune realizarea efectiva a dreptului la concediu de odihna, are însa ca efect, în situatia descrisa, “stingerea ca urmare a trecerii unei perioade de report” a dreptului la indemnizatia de concediu daca angajatorul nu a respectat obligatia legala de a acorda efectiv concediu.

În doctrina s-a opinat, fata de ceea ce s-a apreciat a fi o lacuna legislativa, ca se impune “obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egala cu cu indemnizatia de concediu la care ar fi avut dreptul salariatul respectiv” (Alexandru Ticlea „Tratat de dreptul muncii” Editura Universul juridic, Bucuresti, 2009, fila 681 si autorii citati în lucrare), neexistând însa o prevede legala în acest sens. În plus, acordarea sumei cu titlu de „despagubire” implica fundamentarea teoretica a dreptului pe temeiul raspunderii delictuale ar implica evidente neajunsuri(existenta unor culpe concurente, cazuri exoneratoare de raspundere, de natura a diminua sau eluda scopul legii).

Instanta urmeaza a analiza si prevederile europene în domeniu. Prin articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru (Publicata în Jurnalul Oficial nr. 195 din 1.8.2003, pagina. 41) se prevede

” Concediul anua l

(1) Statele membre iau masurile necesare pentru ca orice lucrator sa beneficieze de un concediu anual platit de cel putin patru saptamâni în conformitate cu conditiile de obtinere si de acordare a concediilor prevazute de legislatiile si practicile nationale.

(2) Perioada minima de concediu anual platit nu poate fi înlocuita cu o indemnizatie financiara, cu exceptia cazului în care relatia de munca înceteaza.”

Aplicarea concreta a acestei prevederi a facut obiectul unei bogate jurisprudente a Curtii Europene de justitie.

Raportat la situatia concreta descrisa în speta, într-o hotarâre recenta, anume cea din din Cauzele reunite C-350/06 si C- 520/06(Gerhard Schultz- Hoff versus Detsche Rentenversicherug Bund, respectiv Stringer si altii versus Her Majestz s Revenue and Customs)( Publicata în Jurnalul oficial nr. 69 din 21.03.2009 pagina 3; A se vedea si „Revista româna de dreptul muncii ” nr. 3/2009 filele 206-217) Curtea a hotarât la punctul 2 din hotarâre ca « 2. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru trebuie interpretat în sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici nationale care prevad ca dreptul la concediul anual platit se stinge la expirarea perioadei de referinta si/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul national(…)”.

Acceptarea unei interpretari care ar avea ca efect stingerea aspectului pecuniar (indemnizatia) al dreptului la concediu de odihna, neefectuat efectiv pâna la sfârsitul anului calendaristic urmator, reprezinta tocmai o practica care are ca efect stingerea dreptului la concediul platit la “expirarea unei perioade de referinta sau de report stabilite prin dreptul national”.

Prin urmare, instanta apreciaza ca, în temeiul articolului 7 din Directiva 2003/88/CE, asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, reclamantul are dreptul la suma de 973 lei, cu titlu de indemnizatie de concediu de odihna pentru perioada lucrata în anul calendaristic 2007.

Referitor la capatul de cerere privind actualizarea acestei sume cu indicele de inflatie, instanta retine ca acest capat de cerere este admisibil în principiu, conform principiilor generale ale raspunderii.

Reclamantul nu este tinut a suporta diminuarea efectiva a creantei sale( cu devalorizarea monedei nationale din perioada cuprinsa între data de la care indemnizatia era datorata si cea pâna la care se achita efectiv) având dreptul la repararea integrala a pagubei suferite. Acordarea unei sume egale cu devalorizarea se circumscrie notiunii de damnum emergens. O aplicare a acestui principiu este facuta de articolul 78 din Codul Muncii.

Pentru anul 2008, respectiv 2009, concediul de odihna s-a efectuat efectiv, asa cum rezulta din adresa de la fila 20 din dosar si din interogatoriul reclamantului, în lunile septembrie, respectiv octombrie 2009, iar indemnizatia de concediu neachitata si la care urmeaza a fi obligata pârâta în virtutea prevederilor legale invocate si a considerentelor expuse anterior este de câte 2017 lei.

Raportat la data de la care se impune acordarea actualizarii sumei, instanta constata ca, în raport cu prevederile articolului 141 alineatul 3, raportat la articolul 145 alineatul 3, concediul de odihna pentru anul 2007 trebuia acordat pâna la sfârsitul anului 2008 când trebuia acordata – asa cum s-a aratat si indemnizatia de concediu. Prin urmare obligatia a devenit scadenta la data de 1 ianuarie 2009, data de la care se impune acordarea actualizarii sumei.

Precizam ca, în virtutea deosebirii dintre damnum emergens si lucrum cessans, nu se poate sustine ca era necesara punerea în întârziere prin cererea de chemare în judecata, asa cum ar fi fost cazul pentru acordarea dobânzii legale.

Pentru anul 2008, respectiv 2009, concediul de odihna s-a efectuat efectiv, asa cum rezulta din adresa de la fila 20 din dosar si din interogatoriul reclamantului, în lunile septembrie, respectiv octombrie 2009. Întrucât la data efectuarii concediului trebuia acordata efectiv si indemnizatia de concediu, actualizarea se va acorda de la data de 1 septembrie, respectiv 1 octombrie 2009, urmând a se calcula pâna la achitarea efectiva a debitului.

Capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate, urmeaza a fi admis.

Din raportul de expertiza rezulta ca reclamantul are de primit suma de 4034 lei cu titlu de drepturi salariale. Este de esenta raportului juridic creat prin contractul de munca ca angajatul are dreptul de a primi salariul, iar angajatul are obligatia de a plati salariul. Articolul 10 din Codul Muncii reprezinta reglementarea generala în materie, iar obligatia concreta de plata a salariului este prevazuta de articolele 154 si 161 din Codul Muncii. Sarcina probei platii salariului revine angajatorului în temeiul prevederilor articolelor 163 si 287 din Codul Muncii, iar pârâta nu a fost în masura a face aceasta proba.

Raportat la capatul de cerere privind acordarea drepturilor salariale si a sporului aferent orelor suplimentare, instanta urmeaza a-l respinge ca neîntemeiat pentru argumentele expuse în continuare.

În esenta, reclamantul sustine ca a efectuat în mod constant ore suplimentare fapt impus de atributiile de serviciu care le efectua în mod constant. Pârâta contesta sustinerile reclamantului si afirma în esenta ca sarcinile postului nu impuneau efectuarea de ore suplimentare, iar în fisele de prezenta si statele de plata nu sunt evidentiate.

Ca principiu, efectuarea de ore suplimentare este o chestiune de fapt ce poate fi probata de catre salariat prin orice mijloc de proba, în ipoteza în care angajatorul nu ar evidentia efectiv în actele sale astfel de ore suplimentare. Întrucât angajatorul nu poate fi tinut a face dovada unui fapt negativ (ca salariatul nu a efectuat ore suplimentare) sarcina probei revine în acest caz angajatului care trebuie sa dovedeasca atât faptul prestarii unor ore suplimentare cât si numarul acestor ore.

Instanta constata ca unele din activitatile prezentate de catre reclamant ca prestate efectiv si de natura a impune efectuarea de ore suplimentare nu se regasesc în fisa postului(filele 312-313). În principiu, angajatorul are dreptul de stabili sarcinile de serviciu ale fiecarui salariat în temeiul prevederilor articolului 40 alineatul 1 litera b din Codul Muncii, nefiind asadar necesar acordul angajatului. Desi reclamantul contesta realitatea acelei fise a postului întrucât nu este însusita prin semnatura, nici nu a fost în masura sa prezinte o alta fisa a postului. Nu se poate vorbi, asadar de o alta fisa a postului ci – se retine doar ca pârâta nu a facut dovada comunicarii fisei postului.

Instanta retine ca unele din activitatile pretins prestate în timpul orelor suplimentare– cum ar fi fixarea bannerelor publicitare, supravegherea angajatilor unei terte firme care se ocupa de asigurarea instalatiei rotative de publicitate – nu sunt de natura postului ocupat de reclamant – „Director marketing si relatii publice”.

Nici martorul audiat nu a furnizat în depozitia sa elemente care sa fi ateste în mod rezonabil efectuarea de ore suplimentare, ci, eventual, prestarea unor sarcini de serviciu la ore târzii. Aceste atributii erau strict legate de orele de desfasurare a meciurilor de fotbal ale echipei societatii pârâte si nu s-a pus în discutie nerespectarea unui program fix de lucru. De altfel, în contractul individual de munca nu este evidentiat un program fix de lucru.

Nu s-a pus în discutie nici calificarea reclamatului ca „lucrator de noapte”.

Faptul ca reclamantul a însotit echipa în deplasarile acesteia din strainatate tine de efectuarea unor delegatii de serviciu, nefiind facuta dovada ca în timpul acestor deplasari activitatea desfasurata efectiv de catre reclamant a depasit sase ore zilnic.

Nici pretinsa deplasare la meciurile de fotbal ale echipei pârâtei din tara nu a fost facuta în calitate oficiala, dupa cum rezulta din adresa Ligii profesioniste de fotbal(fila 361).

Prin urmare, instanta constata ca nu exista la dosarul cauzei elemente de proba care sa dovedeasca în mod rezonabil sustinerile reclamantului, fapt pentru care va respinge acest capat de cerere ca neîntemeiat.

În temeiul prevederilor articolului 274 Cod procedura civila instanta va obliga pârâta, ca parte aflata în culpa procesuala, la plata cheltuielilor de judecata, în speta onorariu de avocat( 2000 lei) si onorariu expertiza tehnica contabila(400 lei).

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor 285 din Legea 53/2003 Codul Muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte cererea formulata de reclamantul OV, în contradictoriu cu pârâta SC SC SA Vaslui.

Obliga pârâta sa achite reclamantului urmatoarele sume:

– 973 lei cu titlu de despagubire pentru concediul de odihna neefectuat în anul 2007, precum si actualizarea acestei sume cu indicele de inflatie începând cu data de 1 ianuarie 2009 si pâna la achitarea integrala;

– 2017 lei cu titlu de indemnizatie aferenta concediului de odihna din anul 2008, precum si actualizarea acestei sume cu indicele de inflatie începând cu data de 1 septembrie 2009 si pâna la achitarea integrala;

– 2017 lei cu titlu de indemnizatie aferenta concediului de odihna din anul 2009, precum si actualizarea acestei sume cu indicele de inflatie începând cu data de 1 octombrie 2009 si pâna la achitarea integrala;

– 4034 lei cu titlu de drepturi salariale neachitate.

Obliga pârâta a achita reclamantului suma de 2400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Respinge restul pretentiilor.

Definitiva si executorie.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 23 decembrie 2010.

Etichete: