Restituire cauză la procuror pentru refacerea urmăririi penale –

SENTINŢA PENALĂ NR. 515/2009

Pe rolul aceste instanţe a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui , prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatelor:

1. SC Sub aspectul comiterii în concurs real a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune, fapte prevăzute de art. 290 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 33 lit. a ) Cod penal (117 acte materiale);

2. UA, sub aspectul comiterii în concurs real a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute de art. 290 (15 acte materiale), art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi art. 248 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 33 lit. a ) Cod penal (22 acte materiale);

3. S V, sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (63 acte materiale).

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatei SC că în perioada 2002-2004 a întocmit în fals un număr de 117 cereri în numele unor pensionari pentru emiterea unor bilete de odihnă şi tratament, urmate de folosirea acestora fără drept de către autori necunoscuţi, ajutându-i pe aceştia să înşele Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.). Prejudiciul cauzat de inculpată C.N.P.A.S. prin comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune este în valoare de 656.723.151 ROL, din care s-a recuperat suma de 45.730 ROL prin plată de către autorii infracţiunii de înşelăciune.

Prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatei UA că în perioada 2002-2004 a întocmit în fals un număr de 15 cereri în numele unor pensionari pentru emiterea unor bilete de odihnă şi tratament, urmate de folosirea acestora fără drept de către autori necunoscuţi, ajutându-i pe aceştia să înşele Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.). Prejudiciul cauzat de inculpată C.N.P.A.S. prin comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune este în valoare de 125.228.770 ROL şi nu a fost recuperat.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatei SV că în perioada anilor 2002-2004 a emis un număr de 63 de adeverinţe medicale pe numele unor pensionari, în care a consemnat în fals că aceştia suferă de anumite boli fără a-i consulta, adeverinţe ce au fost folosite pentru obţinerea unor bilete de tratament de către persoane ce nu au acest drept.

Săvârşirea acestor fapte de către inculpate a rezultat din următoarele mijloace de probă: declaraţiile învinuitelor (f. 179-191, 316-319, dosar urmărire penală , volumul I), declaraţiile martorilor, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice (f. 214-245, 247-263, dosar urmărire penală, volumul I), procese-verbal de verificare în staţiuni, alte documente.

La termenul din data de 13.02.2009, inculpata U A, prin apărători, a invocat excepţia de nelegală sesizare a instanţei şi restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

În acest sens, inculpata a arătat că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în condiţiile în care infracţiunile pentru care s-a întocmit rechizitoriul sunt de competenţa judecătoriei. Inculpata a mai precizat că a fost trimisă în judecată pentru trei infracţiuni, dar în rechizitoriu a fost descrisă doar infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Actele materiale care au determinat reţinerea în sarcina acesteia a încă a două infracţiuni – complicitate la înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor publice – nu sunt descrise iar situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu este lămurită , edificatoare din care să rezulte în mod concret actele materiale ce intră în conţinutul fiecărei infracţiuni reţinute în sarcina acesteia precum şi probele pe care se întemeiază fiecare învinuire în parte.

Un alt motiv de nelegalitate invocat se referă la faptul că în mod nelegal s-a dispus disjungerea acestei cauze dintr-un alt dosar şi nu poate fi sesizată în mod legal o instanţă cu trimiterea în judecată a complicelui, fără ca autorul sau autorii infracţiunii să fie determinaţi. S-a mai invocat faptul că în rechizitoriu nu există nici o menţiune privitoare la modul în care a fost calculat prejudiciul, nu se precizează cât reprezintă eventuala vinovăţie a inculpatei U A şi nici nu se menţionează care este prejudiciul cauzat prin fiecare infracţiune. Apărătorii inculpatei au mai arătat că declaraţiile date de pensionari nu au calitatea de probe deoarece au fost date înainte de a se începe urmărirea penală, astfel încât nu sunt decât acte premergătoare. Un alt aspect invocat se referă la faptul că inculpata a fost trimisă în judecată pentru o infracţiune pentru care nu a fost începută urmărirea penală, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Apărătorii inculpatei au mai invocat şi încălcarea dreptului la apărare deoarece la o cerere de administrare a unor probe s-a răspuns printr-o ordonanţă care a fost comunicată incomplet prin fax, lipsind pagina 2.

La data de 19.02.2009, partea vătămată C.N.P.A.S. a depus o cerere de constituire ca parte civilă în cauză cu suma de 1.307.200.486 ROL, sumă care reprezintă valoarea prejudiciului cauzat din care s-a recuperat până la data de 10.02.2009 suma de 173.372.600 ROL.

La termenul din data 13.03.2009, inculpata SV, prin apărător, a solicitat restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale pe motiv că urmărirea penală a fost organizată de un organ necompetent, declaraţiile pensionarilor nu pot constitui mijloace de probă, după prima prezentare a materialului de urmărire penală s-au mai administrat probe noi fără a se mai proceda la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, rechizitoriul este incomplet deoarece nu priveşte şi pe autorii infracţiunilor.

Inculpata SC, prin apărător, a solicitat restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale pe motiv că urmărirea penală a fost organizată de un organ necompetent, iar fapta reţinută în sarcina sa nu este descrisă în rechizitoriu.

La dosar a fost depusă Hotărârea nr. 1 din 15.04.2008 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui (f. 85).

Instanţa , examinând regularitatea sesizării potrivit art. 300 alin. 1 Cod procedură penală , pe baza cererilor şi excepţiilor invocate de apărători , reţine următoarele:

Potrivit art. 332 alin. 1 din Codul de procedură penală, atunci când, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, se constată că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. 4 Cod proc. pen. , este competent să efectueze urmărirea penală şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de parchetul corespunzător instanţei , care , potrivit legii . judecă în primă instanţă cauza.

În cauză, urmărirea penală a început prin rezoluţiile de începere a urmăririi penale la data de 18.06.2007, respectiv 17.04.2008 şi 12.06.2008 faţă de inculpata SC, la data de 18.06.2007, respectiv 17.06.2008 faţă de inculpata UA şi la 01.07.2007, respectiv 17.12.2007 faţă de inculpata SV, rezoluţii confirmate de procuror.

Art. 209 alin. 4¹ Cod procedură penală prevede că procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior în patru cazuri determinate de cod:

a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei , duşmăniilor locale sau calităţii părţilor ;

b) una din părţi are o rudă sau un afin până la gradul IV inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii , asistenţii judiciari ori grefierii instanţei :

c) există pericol de tulburare a ordinii publice;

d) urmărirea penală este împiedecată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective , cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Prin decizia nr. 1058/14.11.2007 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial în data de 28.11.2007, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 4¹ din Codul de procedură penală.

În Hotărârea nr. 1 din 15.04.2008 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, depusă la dosar de reprezentantul Ministerului Public, se precizează că, începând cu data de 21.04.2008, sesizările privind săvârşirea de infracţiuni economice de competenţa materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui vor fi înregistrate cu număr unic la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Din coroborarea textelor legale menţionate şi din analiza actelor depuse la dosar rezultă că anterior datei de 21.04.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui nu putea instrumenta în mod legal infracţiuni economice de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, deoarece nu era îndeplinită condiţia prevăzută de lege, respectiv nu exista dispoziţia conducătorului unităţii.

În ceea ce priveşte urmărirea penală începută la datele de 18.06.2007, şi respectiv 01.07.2007, deci anterior emiterii deciziei Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii prevederilor lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 4¹ din Codul de procedură penală, pentru urmărirea penală începută la aceste date trebuia îndeplinită şi condiţia ca în cauză să fie incidentă una din împrejurările prevăzute de art. 209 alin. 4¹ Cod proc. pen., împrejurare care să justifice preluarea acestei cauze de către parchetul ierarhic superior. Această împrejurare nu a fost dovedită în cauză.

Deşi urmărirea începută la data de 12.06.2008 şi respectiv 17.06.2008 a fost efectuată de către organul competent, în baza hotărârii Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, având în vedere legătura strânsă între faptele săvârşite de inculpate care impune ca toate actele materiale să fie cercetate împreună şi faptul că pentru unele din aceste fapte urmărirea penală nu a fost efectuată de organul competent, iar în ceea ce o priveşte pe inculpata SV întreaga urmărire penală a fost efectuată de un organ necompetent, precum şi faptul că instanţa a fost sesizată printr-un singur rechizitoriu cu privire la toate aceste fapte, instanţa apreciază sunt incidente prevederile art. 332 alin. 1 Cod procedură penală va dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatelor, potrivit art. 317 Cod procedură penal, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei.

Pentru a determina ce se înţelege prin „fapta” şi „persoana” arătate în actul de sesizare, prevederile art. 317 trebuie raportate la cele ale art. 263 Cod procedură penală, care se referă la cuprinsul rechizitoriului.

În art. 263 alin. 1 se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată. Aceste menţiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul şi care fixează obiectul judecăţii, adică limitele învestirii, se referă numai la faptă şi persoană.

Rechizitoriul trebuie să cuprindă în mod detaliat , precis şi complet acuzaţiile formulate fiind necesar să cuprindă:

a)prezentarea situaţiei de fapt cu care va fi sesizată instanţa;

Procurorul trebuie să analizeze detaliat mijloacele de probă administrate pentru reţinerea situaţiei de fapt pe care este întemeiată ( cauza acuzării ) , să prezinte motivele pentru care sunt reţinute unele mijloace de probă sau pentru care sunt înlăturate altele. În cadrul acestei analize procurorul trebuie să antameze şi apărările făcute de învinuit sau inculpat , combătând sau reţinând apărările acestuia.

b ) încadrarea juridică completă;

Secţiunea în drept a rechizitoriului presupune analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală : latura obiectivă , latura subiectivă.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a precizat că prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acestei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice şi anume de a învesti instanţa.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei, descrierea faptelor priveşte doar infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Infracţiunea de complicitate la înşelăciune reţinută în sarcina inculpatelor SC şi UA şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice reţinută în sarcina inculpatei UA nu sunt descrise, nu se arată în ce au constat şi care a fost modalitatea de comitere a acestor fapte.

Această omisiune constituie o încălcare a dreptului la apărare, principiu fundamental al dreptului procesual penal, inculpatele fiind puse în imposibilitatea de a formula apărări cu privire la infracţiuni pentru care au fost trimise în judecată, dar pentru care nu sunt prezentate elementele de fapt, respectiv actele materiale reţinute în sarcina lor.

Fără aceste aspecte , acuzatelor li s-a încălcat dreptul de a fi informate cu privire la natura acuzaţiei şi la calificarea juridică a faptei , pentru posibilitatea unui proces echitabil , aşa cum arată şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 6 paragraful 3 lit. a din Convenţia europeană recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat , în mod , detaliat , nu numai cu privire la cauza acuzării , adică faptele materiale de care este acuzat şi pe care este fondată acuzaţia , dar şi cu privire la natura acuzării , adică încadrarea juridică a faptelor.

Această prevedere trebuie apreciată în lumina dreptului la un proces echitabil în forma cea mai generală , garantat de art. 6 paragraful 1.

În acest sens , în cauza Mattocia contra Italiei , Curtea Europeană a constatat că informaţiile conţinute în acuzaţie cu privire la detaliile esenţiale privind locul şi timpul săvârşirii infracţiunii erau vagi şi contradictorii , fiind încălcat dreptul la un proces echitabil care ar fi trebuit să garanteze reclamantului oportunitatea şi posibilitatea de a se apăra într-o modalitate concretă şi efectivă.

Tot o încălcare a dreptului la apărare o constituie şi disjungerea prezentei cauze şi judecarea separată a complicilor, întrucât o soluţionare corectă implică analizarea coroborată a activităţilor infracţionale ale tuturor persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor şi stabilirea contribuţiei fiecărei persoane în comiterea faptelor.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa are în vedere faptul că în rechizitoriu se menţionează că prejudiciul cauzat de inculpata UA prin comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune este de 125.228.770, fără însă a se preciza modul în care a fost stabilit acest cuantum, de unde rezultă această valoare şi cum a fost determinată contribuţia acestei inculpate în raport cu activitatea infracţională a celorlalte inculpate.

Această omisiune încalcă dreptul la apărare al inculpatei, acesta neavând posibilitatea de a formula apărări eficiente faţă de această sumă, în condiţiile în care nu poate cunoaşte ce anume s-a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatei UA a infracţiunii prevăzute de art. 248 Cod penal, instanţa reţine că prin ordonanţa de schimbare a încadrării juridice din 17.06.2008 s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestei inculpate din două infracţiuni prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi două infracţiuni de complicitate la înşelăciune, prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (15 acte materiale) şi o singură infracţiune de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (22 acte materiale), fără a se menţiona dacă în încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestei inculpate se reţine în continuare, deci şi ulterior schimbării încadrării juridice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Tot ca o încălcare a dreptului la apărare se poate reţine şi faptul că inculpatei UA i-a fost comunicată prin fax ordonanţa de respingere a cererii de probatorii din data de 09.10.2008, dar în mod incomplet, lipsind pagina nr.2, aspect probat în instanţă de apărătorul inculpatei. Având în vedere faptul că ulterior emiterii acestei ordonanţe, nu s-a mai procedat la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpata nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul acestei ordonanţe, respectiv de motivele pentru care i-a fost respinsă cererea de a fi audiate anumite persoane, şi a observat faptul că ordonanţa care i-a fost comunicată nu era completă, doar în momentul studierii dosarului după ce a fost trimisă în judecată.

Totuşi, instanţa nu va da curs solicitării apărătorului acestei inculpate de a infirma ordonanţa de respingere a cererii de probatorii din data de 09.10.2008, deoarece, potrivit art. 275 Cod proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală efectuate de procuror, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor legitime ale unei persoane, se poate face plângere la prim-procurorul parchetului său, astfel încât solicitarea apărătorului inculpatei UA trebuia adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar nu instanţei.

Cu privire la actele premergătoare efectuate în cauză, instanţa are în vedere faptul că începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1)”. Începerea urmăririi penale se dispune in personam numai dacă, în acelaşi timp, există suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.

Alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că „Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”. Rezultă deci că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracţiunii.

Prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea Constituţională a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. […] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal”. S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi „în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanţa ar înţelege să-i dea eficienţă”.

Constatările finalizate de către organul de urmărire penală cu ocazia efectuării actelor premergătoare se materializează în procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, care se încheie în vederea începerii urmăririi penale. Acest proces verbal cuprinde date sau informaţii privind actele de investigaţii care au fost întreprinse cu privire la săvârşirea infracţiunilor.

Procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare se încheie de către organul de urmărire penală competent , reprezentând unicul mijloc de materializare a actelor la care se referă textul art. 224 Cod procedură penală şi nu se confundă cu procesul verbal de constatare ori de sesizare din oficiu şi nici cu cel de începere a urmăririi penale.

Textul art. 224 Cod procedură penală , care reglementează instituţia actelor premergătoare precizează scopul efectuării acestora , organelle ce le pot efectua şi faptul că proceduşl verbal de consemnare poate constitui mijloc de probă.

În ceea ce priveşte calitatea de mijloace de probă a declaraţiilor date de pensionarii în numele cărora au fost întocmite cererile de obţinere a biletelor de tratament, după începerea urmăririi penale faţă de inculpate era necesară întocmirea unui proces-verbal prin care se constată efectuarea acestor acte premergătoare pentru a putea constitui mijloc de probă, în conformitate cu art. 224 al. 3 Cod procedură penală. În decizia penală nr. 309/R/2004 a Curţii de Apel Braşov s-a reţinut că :„Actele premergătoare nu au valoare probatorie în lipsa procesului-verbal prin care se constată efectuarea lor şi care constituie mijloc de probă”. În cuprinsul aceleiaşi decizii penale s-a mai arătat că:”Potrivit art. 224 Cod procedură penală în vederea urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar procesul-verbal prin care se constată efectuarea lor poate constitui mijloc de probă .

Spre deosebire de faza actelor premergătoare, care vizează numai verificarea sau completarea informaţiilor din actul de sesizare, urmărirea penală este cea care are ca scop, potrivit art. 200 Cod procedură penală, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea autorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este cazul sau nu să fie trimis în judecată. Dacă actele procesuale şi procedurale, cum sunt: cercetarea la faţa locului, percheziţiile domiciliare, declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor, au fost efectuate înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, iar după începerea urmăririi penale nu a mai administrat nici o probă, ci a procedat la audierea inculpatului şi prezentarea materialului de urmărire penală, dispunând trimiterea în judecată a acestuia, în cauză nu s-a efectuat urmărirea penală în sensul prevăzut de Codul de procedură penală .

Urmărirea penală, potrivit art. 2 Cod procedură penală, este o fază obligatorie a procesului penal, în cadrul căruia inculpatul îşi poate exercita corespunzător toate drepturile procesuale, lipsa acestuia conduce la o sesizare nelegală a instanţei de judecată şi la incidenţa dispoziţiilor art. 197 al.2 Cod procedură penală .

În acest caz se impune restituirea dosarului la procuror în vederea efectuării urmăririi penale” .

Toate aspectele menţionate mai sus sunt incidente în prezenta cauză în condiţiile în care nu s-au respectat prevederile art. 224 alin. 3 Cod procedură penală şi nu s-a întocmit procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare. Având în vedere importanţa pe plan probatoriu a declaraţiilor date de martorii audiaţi înainte de începerea urmăririi penale, precum şi faptul că în cadrul urmăririi penale singurele probe administrate sunt declaraţiile inculpatelor şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, instanţa apreciază că lipseşte o etapă obligatorie a procesului penal, respectiv urmărirea penală, astfel încât sesizarea instanţei s-a făcut în mod nelegal şi se impune restituirea cauzei la procuror în vederea efecutării urmăririi penale.

În ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, la data de 16.09.2008 s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală faţă de inculpata SV, moment în care aceasta a solicitat audierea unui martor. În data de 18.09.2008 s-a procedat la audierea martorului TA, declaraţia sa fiind cosemnată în dosarul de urmărire penală (vol. I, fila 311).

La data de 03.10.2008 s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală faţă de inculpata UA, iar aceasta a solicitat să fie audiată din nou şi a formulat o cerere de probatorii. La data de 07.10.2008, inculpata a fost audiată de procuror, declaraţia sa fiind cosemnată în dosarul de urmărire penală (vol. I, fila 316-319). Cerere de probatorii a fost respinsă prin ordonanţa procurorului din data de 09.10.2008.

Potrivit art. 253 Cod procedură penală , organul de cercetare penală este obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului de urmărire penală, dacă a efectuat noi acte de cercetare penală.

Momentul prezentării materialului de urmărire penală este crucial în stabilirea valorii probatorii administrate , indiciilor de vinovăţie , a utilităţii administrării altor probe , dimensionarea prejudiciului având consecinţe importante în aflarea adevărului , regulă de bază în procesul penal , aşa cum este definită în art. 3 Cod procedură penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 250 Cod procedură penală , după punerea în mişcare a acţiunii penale , dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare , organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi :

– îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală , arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;

– îi asigură posibilitatea de a lua la cunoştinţă de material

– îl întreabă după ce a luat la cunoştinţă de materialul de urmărire penală dacă are de formulat cereri noi , sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare.

Economia textului nu dă loc de interpretări asupra obligativităţii respectării conţinutului său , iar examinarea articolelor ce se succed , atestă importanţa deosebită a acestui act procesual , prin instituirea obligativităţii examinării , de îndată , a noilor cereri ale inculpatului ( art. 252 alin. 1 Cod procedură penală ) şi a obligativităţii de a proceda la o nouă prezentare a materialului dacă s-au efectuat noi acte de cercetare penală , ori dacă trebuie schimbată încadrarea juridică ( art. 253 Cod procedură penală )

Examinarea acestor texte procedurale conduce la ideea evidentă că , prezentarea materialului de urmărire penală nu este un act facultativ şi că este o garanţie a dreptului la apărare a inculpatului.

Garantarea dreptului la apărare , nu trebuie să existe doar enunţiativ , ci trebuie realizat prin recunoaşterea şi acordarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpaţilor.

După prezentarea materialului de urmărire penală faţă de cele două inculpate, deşi s-a procedat la administrarea de probatorii, respectiv la audierea unui martor şi a inculpatei UA, procurorul nu a dat curs prevederilor art. 253 Cod procedură penală încălcând astfel dreptul lor la apărare. În aceste condiţii, instanţa apreciază că inculpatelor li s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, fiind îndeplinite cerinţele art. 197 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală şi va dispune restituirea dosarului la procuror.

Faţă de aspectele reţinute mai sus, având în vedere faptul că unele din motivele de nelegalitate a actului de sesizare impun restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, altele restituirea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale, iar altele implică doar refacerea anumitor acte, instanţa va admite solicitările apărătorilor inculpatelor apreciind ca nelegală sesizarea instanţei prin şi va dispune în baza art. 300 Cod procedură penală şi art. 332 alin. 2 Cod procedură penală restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru refacerea urmăririi penale de către organul competent.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală , cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Etichete: Restituire cauză la procuror pentru refacerea urmăririi penale