Top

Propunere de arestare preventivă

Tip speta: sentinta civila

Titlu: propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)

Data speta: 31.03.2010

Prin sesizarea înregistrată la data de 31.03.2010 sub numărul 460/199/2010 pe rolul Judecătoriei B., Parchetul de pe lângă Judecătoria B. a propus instanţei, în conformitate cu dispoziţiile articolului 149? din Codul de procedură penală, luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M. G.R., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art.208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g,i cod penal,art.20 cod penal raportat la art. 208 al.1-209 al.1 lit. g,i cod penal,art.192 al.1 cod penal,art.208 al.1 cod penal toate cu aplicarea art.33 lit. a cod penal,cu aplicarea art.37 lit. a cod penal şi art.75 lit. a cod penal constând în săvârşirea a şapte acte materiale de furt din care două cu învinuiţi minori precum şi un act material de tentativă de furt.

În motivarea propunerii s-a arătat că este necesară luarea acestei măsuri faţă de inculpat având in vedere că inculpatul a comis şapte infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani,inculpatul este recidivist,intervalul de timp dintre momentele săvârşirii acestora este redus şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,astfel încât subzistă temeiurile prevăzute de art.148 alin1 lit. f C.p.

A fost ataşat propunerii dosarul penal nr.921/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. .

Analizând propunerea formulată în raport cu actele dosarului de urmărire penală, instanţa reţine următoarele :

Prin ordonanţa din 31.03.2010 a fost pusă în mişcare acţiunea penală după ce anterior se dispusese începerea urmăririi penale împotriva învinuitului M. G. R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art.208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g,i cod penal,art.20 cod penal raportat la art. 208 al.1-209 al.1 lit. g,i cod penal,art.192 al.1 cod penal,art.208 al.1 cod penal toate cu aplicarea art.33 lit. a cod penal,cu aplicarea art.37 lit.a cod penal şi art.75 lit. a cod penal constând în săvârşirea a şapte acte materiale de furt din care două cu învinuiţi minori precum şi un act material de tentativă de furt.

În sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că în perioada 16.10.2009-21.03.2010 acesta a săvârşit mai multe fapte de furt precum şi o tentativă de furt. Două dintre fapte au fost săvârşite împreună cu învinuiţi minori. De asemenea,se reţine în sarcina inculpatului şi o tentativă de furt precum şi o infracţiune de violare de domiciliu.

La baza propunerii de arestare preventivă au stat dispoziţiile articolului 148 alin 1 litera f din Codul de procedură penală, respectiv că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Conform dispoziţiilor articolului 143 şi articolului 148 din Codul de procedură penală, măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi există cel puţin unul dintre cazurile prevăzute de dispoziţiile articolului 148 din Codul de procedură penală la literele a-f.

Raportat la probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, respectiv proces-verbal de consemnare a plângerii penale, declaraţiile martorilor,procesul verbal de percheziţie, declaraţiile martorilor asistenţi, planşele fotografice,planşe de identificare a urmelor papilare,declaraţiile învinuitului sunt indicii că inculpatul ar fi săvârşit măcar o faptă prevăzută de legea penala în sensul dispoziţiilor art.143 C.p.p.

În ceea ce priveşte condiţia existentei unuia dintre cazurile prevăzute de art.148 C.p.p., instanţa retine că, în cuprinsul sesizării, Parchetul de pe lângă Judecătoria B. a făcut referire la dispoziţiile art.148 alin1 lit. f C.p.p.

În privinţa dispoziţiilor art.148, al. 1, lit. f C.p.p., instanţa constată că acest temei presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani si există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanţa constată că prima dintre aceste condiţii este realizată, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat fiind o infracţiune pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani,limitele speciale fiind în cazul de faţă 3-15 ani.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al inculpatului pentru ordinea publică, instanţa apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică reprezintă o reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită de infractor care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, revoltă, teamă. Un astfel de pericol se deduce în lipsa unor criterii legale expres si limitativ prevăzute, fie dintr-un pericol social concret deosebit al faptei săvârşite, fie din circumstanţele personale ale inculpatului.

În acest sens instanţa reţine că pericolul social al faptei derivă din împrejurările săvârşirii acesteia şi nu din încadrarea juridică dată faptei în actul de sesizare, încadrarea juridică a faptei fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat doar prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată. In consecinţă, instanţa constată, din probele administrate până în acest moment procesual, că fapta nu a are un impact major asupra societăţii şi că nu se poate vorbi de un pericol social real,major şi concret.

În lipsa unei definiţii legale a noţiunii de pericol pentru ordinea publică,în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte ( care constituie totodată criterii complementare de care se ţine cont la alegerea măsurii preventive , conform art. 136 al. final Cod procedură penală ), printre care natura şi gravitatea faptei săvârşite ,urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului .

Însă, gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului pentru ordinea publică .

Prezervarea ordinii publice este apreciată ca un element pertinent sau suficient pentru privarea de libertate a unei persoane,dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică,adică doar atunci când ordinea publică este efectiv ameninţată iar necesitatea prelungirii arestării preventive nu se poate examina într-o manieră pur abstractă .

Din analiza întregului probatoriu administrat până acum în cauză nu există dovezi temeinice că inculpatul ar fi săvârşit toate aceste infracţiuni. Acesta nu a fost surprins,la toate faptele presupus a fi săvârşite de inculpat,de organele de poliţie în flagrant. Mai mult unele dintre fapte au fost înregistrate cu autor necunoscut. De altfel,probatoriul în prezenta cauză nu este administrat în totalitate.

Instanţa consideră, faţă de gravitatea concretă a faptelor, că lăsarea în liberate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi apreciază că există îndoieli cu privire la faptul că inculpatul ar prezenta un pericol.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa reţine că acesta nu a exercitat violenţe asupra părţilor vătămate, nu a premeditat faptele săvârşite, necunoscând părţile vătămate, a avut o poziţie sinceră pe parcursul cercetărilor şi în faţa instanţei şi a colaborat cu organele de poliţie.

Fără îndoială toate aceste aspecte vor fi avute în vedere la cercetarea pe fond a cauzei alături de chestiunile pe fondul cauzei.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenţia europeană a drepturilor omului, conform cărora este permisă restrângerea libertăţii persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana faţă de care s-a luat această măsură extremă, a săvârşit o infracţiune şi fără a aduce atingere prin aceasta prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul, instanţa apreciază că în speţă nu există motive serioase de bănuială, în sensul convenţiei.

De altfel,în ultimele două hotărâri ale CEDO în cauze împotriva României – Scudeanu şi Jiga – curtea a constatat că, în speţă, existau suficiente motive pentru a considera că reclamantul a comis o infracţiune, însă acest fapt nu este suficient pentru a permite arestarea sa. Curtea a amintit că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu poate fi invocată de o manieră abstractă de către autorităţi, acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumţii şi presupuneri. Curtea a amintit şi faptul că, aşa cum a decis în hotărârea Letellier c. Franţa, luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în circumstanţe excepţionale, în care există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea unui acuzat în libertate.

În consecinţă, având în vedere circumstanţele concrete în care se presupune că au fost săvârşite faptele, atitudinea inculpatului faţă de faptă, urmările săvârşirii faptei, instanţa apreciază că,în cauză,nu este îndeplinită cerinţa existentei unui pericol social concret pentru ordinea publică.

Ori judecarea în stare de libertate constituie regula, în orice stat de drept, privarea de libertate având doar caracter excepţional, excepţie care nu îşi găseşte aplicare în speţă câtă vreme nu există nici unul din temeiurile prevăzute de art. 148 C.p.p. iar buna desfăşurare a procesului penal poate fi realizată în contextul stabilirii unei măsuri preventive restrictive si nu privative de libertate.

Pentru considerentele arătate anterior instanţa va respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Instanţa va dispune plata onorariului avocatului din oficiu din fondurile MJLC.

Red. ANT

Etichete: