Top

IMPORT ÎNSOŢIT DE CERTIFICAT EUR.1. CONTROL „A POSTERIORI” EFECTUAT DUPĂ ÎMPLINIREA TERMENULUI DE PĂSTRARE A DOCUMENTELOR CARE DOVEDESC CARACTERUL ORIGINAR AL PRODUSELOR.

Prin decizia nr. 1307/2005 s-a admis recursul, s-a modificat în tot sentinţa recurată şi s-a admis contestaţia reclamantei. S-a dispus anularea deciziei şi procesului-verbal exonerând reclamanta de plata sumei stabilită în sarcina sa.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut.

Prin cererea înregistrată sub nr.330/2005, pe rolul Tribunalului Bacău, S.C. NICOREX IMPEX S.R.L. Secuieni, judeţul Bacău, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.450/15.XII. 2004, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. Bacău, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva actului constatator nr.214/20.X.2004, emis de Biroul Vamal Bacău.

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că la data de 28.XII.1999, a importat din Italia anvelope uzate, care la intrarea în ţară au fost însoţite de certificatul de circulaţie a mărfurilor EUR 1, Seria TV, 40A.125418.

Cu această ocazie a fost completată declaraţia vamală de import, fiind respectate condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare la acea dată, beneficiind de facilităţile şi scutirile de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Ulterior, ca urmare a controlului a posteriori efectuat, s-a apreciat că mărfurile nu sunt de origine comunitară, potrivit prevederilor Protocolului 4 – Anexă la Acordul României – U.E., astfel că certificatul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de autentificare şi legalitate cerute de lege.

Contestatoarea a susţinut că în situaţia în care certificatul de origine nu ar fi îndeplinit condiţiile de fond şi de formă, ar fi trebuit anulat şi nu să fie considerat ca valabil, iar după 4 ani de zile de la acordarea regimului preferenţial să fie obligată la plata sumei de 22.765.850 lei, reprezentând taxe vamale, accize şi T.V.A.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei şi exonerarea de la plata acestei sume.

Instanţa de fond, în urma probelor administrate, prin sentinţa civilă nr.l 10/24.VI.2005, a respins ca nefondată contestaţia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că organele vamale au efectuat controlul ” a posteriori”, în temeiul art.61 al.l din Legea nr.l41/1997, privind Codul Vamal, care prevede că acesta se poate efectua în termen de 5 ani de la data acordării liberului în vamă.

Întrucât autoritatea vamală italiană a confirmat că certificatul de origine a mărfurilor, prezentat de contestator, nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi legalitate cerute şi că exportatorul mărfii nu a putut dovedi originea comunitară a mărfurilor, în mod corect intimata D.G.F.P Bacău, a respins contestaţia formulată, astfel că decizia contestată este legală.

În temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, contestaţia formulată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea, care a susţinut că este nelegală şi netemeinică, în mod greşit tribunalul respingând contestaţia ca nefondată.

Recurenta a susţinut că prima instanţă nu a luat în considerarea probele pe care le-a administrat, din răspunsul Vămii Italiene din data de 30.VIII.2004, nerezultând că această vamă ar fi confirmat că certificatul de origine nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi legalitate prevăzută de Protocolul 4, ci a precizat doar că exportatorul nu a mai putut dovedi precis dacă mărfurile aveau origine comunitară sau au dobândit această origine în conformitate cu dispoziţiile punctului 5(1) din Protocolul 4.

Recurenta a arătat că exportatorul nu mai avea alte documente, întrucât dispoziţiile art.28.4 din Protocolul 4, îl obliga pe acesta să păstreze documentele cel mult 3 ani de la efectuarea exportului, iar controlul ” a posteriori” s-a efectuat aproape de limita prescripţiei de 5 ani de la data importului.

Întrucât Certificatul EUR 1 To nr. 125418, a fost şi rămâne documentul în raport de care mărfurile exportate sunt încadrate ca „originare”, cu atât mai mult cu cât nu contează dacă sunt produse în comunitate sau dacă au fost numai colectate, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei admiterea contestaţiei şi anularea actului de control nr.214/2004.

La dosarul cauzei, s-a depus de către recurentă copia adresei nr.36627/V.C.T/2/MSC/8/04/ 30.VIII. 2004 a Vămii Italiene şi copia declaraţiei dată de Pneumotici Vipro S.R.L., str.Settimo, nr.131, 10040 Leini To, traduse în limba română.

Curtea de apel analizând sentinţa civilă nr. 110/24.VI.2005, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr.330/2005, în raport cu motivele de recurs invocate şi din oficiu, urmează a reţine următoarele:

Într-adevăr, la data de 28.XII.1999, recurenta a importat din Italia 1500 buc. anvelope auto uzate, care la intrarea în ţară au fost însoţite de certificatul de circulaţie a mărfurilor EUR 1 seria TO nr.A 125418 fiind completată declaraţia vamală de import nr.I 1990/28.XIII.1999.

Întrucât s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legislaţiei vamale şi fiscale în vigoare în acel moment, recurenta a beneficiat de scutiri la plata unor obligaţii fiscale către bugetul de stat, respectiv taxe vamale, impozit, TVA, accize, etc.

Ulterior, la data de 20.X.2004, a fost încheiat Actul constatator nr.214, de către Biroul Vamal Bacău, din care rezultă că recurenta nu mai beneficiază de regimul tarifar preferenţial, deoarece mărfurile menţionate în certificatul EUR 1, nu sunt de origine comunitară în Protocolului nr.4, anexa la Acordul României – U.E.

Această situaţie a fost reţinută atât de organul de jurisdicţie fiscal cât şi de instanţa de fond, invocându-se faptul că autoritatea vamală italiană a confirmat că certificatul de origine a mărfurilor, nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi legalitate cerută, în sensul că rubrica 14 era marcată cu un x. Totodată, exportatorul mărfii nu a putut dovedi originea comunitară a mărfurilor.

Curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului, urmează a retine că în soluţionarea celor două contestaţii s-a avut în vedere traducerea adresei nr. 36627/2003, (filele 24,25 dosar fond) în rezumat, aceasta fiind tradusă şi depusă în recurs, în totalitate.

Din conţinutul acestei adrese nu rezultă însă că Vama Italiană, ar fi confirmat că Certificatul de origine nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi legalitate prevăzute de Protocolul 4, ci a precizat că exportatorul nu a mai putut dovedi dacă mărfurile sunt de origine comunitară.

La finalul adresei se face menţiunea „Vă rugăm să vedeţi certificatul original, semnat corect, pe care îl aveţi ataşat şi copii ale documentelor relevante”.

În ce priveşte exportatorul, prin Declaraţia dată către Agenţia Vămilor, Direcţia Circumscripţională din Trieste, precizează că nu a găsit altă documentaţie care să poată certifica provenienţa mărfii, în afara celei întocmită iniţial, marfa provenind din comunitatea europeană.

În raport de aceste acte, având în vedere şi dispoziţiile art.281 din Regulamentul 4, din care rezultă că exportatorul care solicită eliberarea unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1, trebuie să păstreze cel puţin 3 ani documentele care dovedesc caracterul originar al produselor, controlul a posteriori fiind efectuat după 4 ani şi 10 luni, concluzia care se impun, este aceea că certificatul de circulaţie a mărfurilor, a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, neexistând suspiciuni pentru a se proceda la imputarea facilităţilor tiscale acordate la efectuarea exportului.

Decizia civilă nr. 1307 din 8 noiembrie 2005.

Etichete: