Top

Stabilirea obligaţiilor fiscale privind plata taxei pe valoarea adăugată şi a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. Aprecierea elementelor de fapt relevante în cauză sub aspectul calificării documentelor justificative şi stabilirii valorii bazei

Prin sentinţa civilă 454/24 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 5926/11072007 a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. O.M. S.R.L. BACĂU în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. BACĂU, Activitatea de Control Fiscal Bacău, având ca obiect anularea deciziei nr. 213/11 iunie 2007, a deciziei de impunere nr. 1582/26 martie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :

Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 1558/26.03.2007 s-a constatat că reclamanta are datorii bugetare reprezentând T.V.A şi impozit pe profit.

Ca urmare s-a emis decizia de impunere nr. 1582/26.03.2006.

Din această decizie reclamanta a contestat sumele de 33.972 lei T.V.A, 13.954 lei obligaţii fiscale accesorii, 5 364 lei impozit pe profit şi 2.222 lei accesorii.

Prin Decizia nr. 213/11.06.2007 D.G.F.P a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.

Cum reclamanta în acţiunea sa arată că organul de control fiscal nu a avut în vedere numai facturile fiscale ca documente justificative ci şi avizele de expediere, stabilindu-se greşit baza de impozitare invocând dispoziţiile art. 137 alin. 1 lit. a şi art. 145 alin. 1 şi 8 din Codul fiscal, iar pârâta artă că s-au aplicat dispoziţiile art. 137 lit. B şi C din Codul fiscal prin estimarea bazei de impunere conform dispoziţiilor art. 63 Cod procedură fiscală, instanţa are a analiza aplicarea normei de drept în speţa în cauză.

Pentru aceasta s-a constatat că reclamanta a înregistrat marfă în contabilitate în baza unor avize de expediere fără a exista şi factură.

Reclamanta pretinde că mărfurile au fost livrate în contrapartidă fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Cert este că reclamanta a achiziţionat marfă fără a pretinde facturi şi fără a se înregistra în contabilitate, de la furnizor, astfel că în mod corect pârâta a estimat baza de impunere în condiţiile dispoziţiilor art. 63 din O.G 92/2003.

În cauză nu se poate reţine că s-a calculat greşit baza de impozitare adiţionându-se T.V.A -ul deductibil cu T.V.A-ul colectat, deoarece neexistând factură nu a existat nici T.V.A colect5at deoarece conform dispoziţiilor art. 1512 Cod fiscal „beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei … dacă factura … nu este emisă”.

Prin urmare se constată că în mod corect s-a stabilit TVA-ul şi pentru marfa livrată de terţi dar pentru care factura nu a fost emisă.

Cu privire la impozitul pe profit din veniturile microîntreprinderilor se constată că este corect calculat prin estimarea bazei de impunere în condiţiile art. 66 din O.G nr. 92/2003 deoarece aşa cum s-a reţinut anterior reclamanta nu a înregistrat în contabilitate mărfurile pentru care au existat doar avize de expediere, fără a exista şi facturi.

Pentru toate aceste considerente întreaga acţiune a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C O.M. S.R.L. BACĂU, legal timbrat cu timbru judiciar – 0,15 lei şi taxă de timbru -2 lei.

În motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanţe, susţinându-se tratarea superficială şi interpretarea greşită a actului supus judecăţii, că instanţa nu a făcut nici o referire la proba cu expertiză contabilă administrată în cauză, că nu a fost cercetate aspecte referitoare la modul de calcul al T.V.A. şi modul de calcul al bazei de impunere a impozitului pe venituri microîntreprinderi, aspecte dezbătute şi soluţionate de către experţii contabili în raportul de expertiză contabilă (varianta 2). Pe de altă parte, caracterul superficial al soluţionării cauzei este reflectat şi de dispoziţiile legale reţinute.

Legal citate, intimatele – pârâte nu au fost reprezentate în faţa instanţei şi nu au formulat cereri în cauză.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condiţiile art. 304, 3041 Cod procedură civilă, instanţa îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu ocazia inspecţiei fiscale privind perioada 08.04.2005 – 31.03.3006, s-a constatat că T.V.A. colectată de către reclamantă este de 56.172,27 lei, cu 44.649,89 lei mai mult decât cea înregistrată de societate, iar T.V.A deductibilă este de 8344,68 lei, cu 3213,02 lei mai puţin decât cea înregistrată de societate.

La stabilirea acestora s-a reţinut, pe de o parte, că suma de 3213,02 lei în mod nelegal a fost considerată T.V.A deductibilă, având în vedere că privea bunuri neutilizate la data controlului pentru realizarea de venituri sau pentru care nu existau documente justificative, conform art. 145 al. 1, 8 din Codul fiscal, iar, pe de altă parte, în mod nelegal nu au fost colectate sumele de 22.749,58 lei, reprezentând T.V.A. aferentă contravalorii mărfurilor în sumă de 119.734,63 lei înscrise în avizele emise de S.C F.A S.R.L. BUCUREŞTI şi neînregistrată în evidenţa contabilă a reclamantei, respectiv de 21.900,31 lei, reprezentând T.V.A. aferente avizelor şi facturilor înscrise în adresa 113/07 decembrie 2005 prin care reclamanta a înştiinţat pe S.C F.A. S.RL. BUCUREŞTI că a vândut marfa acesteia către S.C. D. S.RL DĂRMĂNEŞTI şi S.C C. S.RL. GHEORGHIENI, fără a înregistra aceste sume în evidenţa contabilă, având în vedere dispoziţiile art. 137 al. 1 lit. a şi art. 140 al. 1 Cod fiscal.

Sumele arătate vizează bunurile achiziţionate de către reclamantă pe baza avizelor de însoţire a mărfii de la S.C F.A S.RL. BUCUREŞTI.

Analizând modalitatea de stabilire a acestora, instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. 3, 8 Cod fiscal reclamanta avea dreptul de deducere a T.V.A aferente bunurilor livrate sub condiţia ca acestea să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi să justifice dreptul de deducere cu documentele justificative prevăzute de art. 145 al. 8 Cod fiscal.

În ce priveşte adăugarea la T.V.A deductibilă a T.V.A aferente avizelor de însoţire a mărfii emise de S.C F.A S.RL. BUCUREŞTI, având în vedere că furnizorul nu a emis facturi fiscale, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 145 al. 8 Cod fiscal, privind justificarea dreptului de deducere cu documente justificative, respectiv factura fiscală, cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 155 al. 8 Cod fiscal. Având în vedere şi dispoziţiile art. 145 al. 9 Cod fiscal, ale art. 51 al. 1, 2 din FLG. 44/2004, ale art. 1 al. 1 şi Anexa 1 A din FLG. 831/1997, precum şi împrejurarea necontestată de către reclamantă, că avizele nu aveau înscrisă menţiunea „urmează factura”, aceste avize nu pot fi reţinute ca fiind documente justificative pentru deducerea T.V.A aferente bunurilor achiziţionate pe baza acestora, după cum în mod eronat s-a concluzionat prin raportul de expertiză contabilă administrată în cauză.

Referitor la T.V.A colectată instanţa apreciază că în mod corect organele fiscale au stabilit că valoarea acesteia este de 56.172,27 lei, cu 44.649,89 lei mai mare decât cea înregistrată de societate. Această sumă a fost stabilită având în vedere cota standard de 19 % prevăzută de art. 140 al. 1 Cod fiscal, aplicată asupra bazei de impozitare constituite conform dispoziţiilor art. 137 al. 1 lit. a Cod fiscal.

Astfel, baza de impozitare a fost stabilită prin estimare, având în vedere adresa nr. 113/07 decembrie 2005 transmisă de către reclamantă către S.C F.A S.RL. BUCUREŞTI şi avizele emise de către S.C. F.A. S.RL. BUCUREŞTI înregistrate în evidenţa contabilă a reclamantei şi dispoziţiile art. 63 teza finală, art. 66 Cod procedură fiscală şi ale pct. 65.1 lit. b din HG. 1050/2004, în vigoare la data tranzacţiilor.

Concluziile raportului de expertiză nu pot fi reţinute în cauză având în vedere că acestea nu au ţinut seama de împrejurarea că reclamanta a dobândit bunuri şi prin avizele BVA2 nr. 7436124, 7436125, 7436126 din luna noiembrie 2005 şi 7436131, 7436132 din luna decembrie 2005 în valoare de 119.734,63 lei, nu numai cele indicate prin adresa 113/7.R2005 în valoare de 115.264,82 lei.

Nefiind înregistrată în evidenţa contabilă contravaloarea mărfurilor achiziţionate cu avizele luna noiembrie 2005, decembrie 2005, stabilirea bazei de impozitare s-a realizat potrivit procedurii de estimare, având în vedere avizele arătate, relevante sub aspectul cuantificării valorii bazei la care se aplică T.V.A. în cota standard.

Situaţia este similară referitor la bunurile înstrăinate către S.C D. S.RL. DĂRMĂNEŞTI şi S.C. C. S.RL. GHEORGHIENI, contravaloarea acestora nefiind înregistrată în contabilitate, aspecte constatate, de altfel, şi în raportul de expertiză contabilă.

Având în vedere aceste împrejurări şi dispoziţiile art. 148 al. 2 Cod fiscal, a fost stabilit T.V.A de plată în cuantum total de 47 863 lei, fiind dedusă şi suma de 36 lei stabilită de societate anterior controlului, stabilindu-se, totodată, şi majorările de întârziere calculate conform an. 115 al. 1 din O.G. 92/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, organele fiscale au stabilit suma totală de 9.184 lei, cu 7.215 lei mai mult decât a stabilit societatea, diferenţa în cuantum de 7.052 lei reprezentând impozitul calculat asupra veniturilor în sumă de 234.999,45 lei.

La stabilirea bazei impozabile a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit dispoziţiilor art. 108 Cod fiscal, în mod corect au fost reţinute şi veniturile obţinute din vânzarea bunurilor dobândite cu documentele pe care reclamanta nu le-a înregistrat în contabilitate, respectiv avizele emise în lunile noiembrie 2005 şi decembrie 2005 privind valoarea de 119.734,63 lei, precum şi cele indicate prin adresa nr. 113/07 decembrie 2005 în valoare de 115.264,82 lei. Stabilirea bazei impozabile a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor s-a realizat având în vedere procedura estimării prevăzută de an. 66 al. 1 Cod procedură fiscală, pct. 65.1 lit. c din HG. 1050/2004 şi de art. 63 teza finală Cod procedură fiscală şi documentele identificate cu ocazia inspecţiei fiscale.

Concluziile raportului de expertiză contabilă administrată de către prima instanţă nu pot fi reţinute în cauză, în condiţiile în care au reţinut ca venituri rezultate din vânzarea bunurilor neînregistrate în contabilitate, doar pe cele indicate în adresa 113/07 decembrie 2005, în valoare de 115.264,82 lei, nu şi pe cele dobândite conform avizelor din lunile noiembrie 2005, decembrie 2005, în valoare de 119.734,63 lei.

In consecinţă, în mod corect a fost stabilit prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere impozitul suplimentar pe venit, precum şi majorările de întârziere conform art. 115 al. 1 Cod procedură fiscală republicat.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat.

Etichete: