Top

Rezoluţiune contract vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere. Aplicarea de instanţa de recurs a dispoziţiilor art.304 pct.8 cod procedură civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2752/22 septembrie 2005, Judecătoria Focşani, a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă înregistrată la nr. 430/2005, formulată de reclamantul Pogan Constantin, în contradictoriu cu pârâţii Crăciun Macoveiu şi Crăciun Ioana,

Pentru a hotărî astfel, instanţa a motivat că rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 481/11 mai 1997 se impune în situaţia în care neexecutarea obligaţiei de întreţinere este imputabilă debitorilor, în speţă din întregul material probator instanţa reţine că neîndeplinirea obligaţiei se datorează atitudinii culpabile a reclamantului care refuză întreţinerea.

În esenţă, prin instanţă a considerat dovedită împrejurarea că reclamantul a refuzat întreţinerea , din declaraţiile martorilor audiaţi la cererea pârâţilor şi înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere şi prin faptul că i-au trimis diferite sume de bani cu titlu de obligaţie de întreţinere pe care reclamantul le-a refuzat constant.

Probele testimoniale administrate la cererea reclamantului au fost înlăturate cu motivarea că sunt nesincere, « impregnate de un grad de subiectivism » şi în contradicţie cu celelalte probe existente la dosar.

Prin decizia civilă nr. 83/2006 a Tribunalului Vrancea s-a admis apelul declarat de reclamant, a fost schimbată în tot sentinţa civilă şi în rejudecare s-a admis acţiunea şi s-a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele :

Natura juridică a contractului încheiat între părţi autentificat sub nr. 481/11 mai 1997 este potrivit obligaţiei principale şi proporţie între preţul în bani şi cel în natură a unui contract de întreţinere atât timp cât din preţul de 3.000.000 lei, 2.000.000 lei au fost transformate în obligaţie de întreţinere din partea cumpărătorilor.

Debitorul întreţinerii este obligat să acorde întreţinerea în natură în condiţiile prevăzute în contract, respectiv : hrană, îmbrăcăminte, încălzire, îngrijire medicală.

Având în vedere caracterul aleatoriu a contractului în lipsa acordului creditorului, debitorul nu se poate libera de executarea obligaţiei de întreţinere oricât de oneroasă ar fi pentru el.

În contractele cu obligaţie de întreţinere neplata la termen atrage chiar în lipsa unei stipulaţii exprese rezilierea contractului datorită caracterului alimentar al prestaţiei care trebuie executată succesiv, termenul având un caracter esenţial.

În cazul unui contract de întreţinere, noţiunea de întreţinere trebuie să primească un înţeles cât mai cuprinzător, debitorul urmând să asigure creditorului alimente, îmbrăcăminte, medicamente şi chiar să-i prepare hrana şi să-l ajute la diferite treburi gospodăreşti etc.

Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere este posibilă prin consimţământul părţilor ori în cazul când creditorul în cadrul unei acţiuni în executare optează pentru această soluţie dacă executarea în natură nu este posibilă.

În speţă, nu a operat novaţia prin consimţământul părţilor ori pe cale judecătorească transformarea întreţinerii în rentă viageră de către debitorii obligaţiei situându-se în afara legii.

Convertirea în bani a obligaţiei de întreţinere printr-o hotărâre judecătorească, fără acordul părţilor, nu echivalează cu novaţia întrucât raporturile dintre părţi sunt guvernate în continuare de regulile contractului de întreţinere iar nu de rentă viageră, creditorul bucurându-se de garanţia sancţiunii rezoluţiunii prev. de art. 1021 Cod procedură civilă.

În atari condiţii, soluţia instanţei de fond care legalizează chitanţele de plată a unor sume de bani depuse de creditori( filele 25 şi urm.) ca fiind dovada executării obligaţiei de întreţinere, excede cadrului legal al specificului contractului de întreţinere.

Refuzul creditorului de a primi mandatele poştale reţinut de prima instanţă pe baza susţinerii părţii adverse şi în afara oricărei alte dovezi chiar adevărat de ar fi probează numai împrejurarea că reclamantul nu a consimţit la transformarea întreţinerii în rentă viageră. De altfel, mandatele datează în marea lor majoritate ulterior întreţinerii acţiunii între părţi purtându-se şi alte procese cu acelaşi obiect fără a interveni însă autoritatea de lucru judecat dat fiind caracterul succesiv al obligaţiei de întreţinere.

Potrivit art. 30 – 34 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice dacă o persoană care a împlinit vârsta de pensionare, înstrăinează bunuri în scopul îngrijirii sale, autoritatea tutelară a Consiliului local îi acordă asistenţă socială în caz de neexecutare a obligaţiilor de către debitorul întreţinerii.

Referatele de anchetă socială întocmite în sensul legii de către comisia de protecţie socială şi autoritate tutelară din cadrul Primăriei comunei Nereju ( fila 62 dosar fond şi 22 dosar apel), probează că reclamantul în vârstă de 81 de ani a fost lipsit de întreţinere intervale mari de timp în care nu s-a schimbat nimic cu privire la situaţia sa materială precară.

Din adresa nr. 22/17 iunie 2005 ( fila 75), rezultă că în perioada 01 mai 2005 – 17 mai 2005, reclamantul a fost consultat la Cabinetul medical nr. 6 Paltin, jud.Vrancea, aşa cum au susţinut pârâţii în apărare. Acelaşi răspuns rezultă din adresa nr. 27/25 august 2005, emisă de acelaşi cabinet pentru perioada 01 mai 2005 – 30 iunie 2005 ( fila 74).

Actele medicale prezentate datează din anul 2004 ce a făcut obiectul unei alte analize însă în cauză prin nici un mijloc de probă nu s-a dovedit că pârâţii obligaţi prin contract au acordat îngrijiri medicale ori l-au însoţit la consultaţii pe creditorul lor în vârstă şi bolnav. Acceptarea refuzului acestuia de a fi îngrijit susţinută de pârâţi şi acceptat cu uşurinţă de instanţă excede chiar şi probatoriului administrat.

Pretinsul refuz al reclamantului de a mai fi întreţinut de către pârâţi, este susţinut pe declaraţia datată 25 aprilie 2002 care a făcut obiectul analizei în alte dosare ( filele 66 şi filele 11-20 – dosar fond).

Procesul verbal încheiat la data de 17 aprilie 2004 la cererea pârâţilor înregistrată la nr. 1837/6 aprilie 2004 ( filele 21-23 dosar fond) este încheiat de o altă comisie decât de acea dispusă prin rezoluţie şi dovedită prin referatele de anchetă socială aprobate de primar, secretar şi referent social în condiţiile art. 71 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

Prin procesul verbal se constată că uşa locuinţei reclamantului era încuiată cu lacăt şi că pârâtul care a însoţit comisia avea asupra sa merinde, precum şi împrejurări colaterale cazului.

Procesul verbal din 02 februarie 2006 ( fila 28 apel) încheiat pro cauza şi în totală contradicţie cu anchetele sociale avizate de însăşi semnatarii acestui act dovedeşte faptul că instituţii neabilitate de lege şi cu încălcarea atribuţiile, se substituie instanţei de judecată „ pentru încheierea conflictului „ concluzionând că reclamantul „ refuză sistematic îngrijirea şi oferirea celor necesare traiului de zi cu zi „ .Acest „ trai de zi cu zi” a fost constatat punctual de comisia de protecţie socială şi autoritate tutelară din cadrul aceleiaşi primării şi este greu de crezut că semnatarii acestui proces-verbal cunosc ce au avizat anterior după cum este la fel de greu de crezut că un bătrân aflat într-o asemenea stare de nevoie refuză ajutorul dat cu omenie şi înţelegere.

Prin nici un mijloc de probă, pârâţii nu au dovedit că au manifestat atari înţelegere ori că au cerut ca parte în contract executarea acestuia cu bună-credinţă refuzaţi fiind atât de constant de reclamant aflat la vârsta senectuţii.

Probele testimoniale se află în general sub semnul subiectivismului, însă trebuie analizate împreună şi în ansamblul celorlalte probatorii, fără a fi înlăturate de plano numai declaraţiile martorilor audiaţi la cererea uneia din părţi.

Chiar în condiţiile în care martora Gemănaş Ileana a fost amendată administrativ pentru mărturie mincinoasă prin ordonanţa nr. 2674/P/2 decembrie 2005( fila 14 dosar apel), din declaraţia martorului Căluian Gheorghe ( fila 68) rezultă punctual că după data de 3 aprilie 2004 nu i-a mai văzut pe pârâţi să contribuie efectiv la întreţinerea reclamantului şi că a cerut prin diverse persoane că pârâţii să-şi îndeplinească obligaţia de aceştia au refuzat. Martorul a relatat împrejurarea că pârâţii au trimis diferite sume de bani, însă reclamantul a fost nemulţumit pentru că înţelegerea a fost o întreţinere efectivă.

În întreg conţinutul ei această declaraţie se coroborează cu celelalte probe, în mod greşit fiind înlăturate de instanţă.

Întreg materialul probator demonstrează că întreţinerea în sensul real al acestei noţiuni în speţă începând din aprilie 2004 a fost transformată în rentă viageră la care beneficiarul întreţinerii nu a consimţit, convertire care nu poate fi dispusă de instanţă fără acest consimţământ şi care nu echivalează cu un refuz considerat ca fiind culpa reclamantului în condiţiile art. 1021 Cod civil.

Cauza a fost soluţionată în complet de divergenţă, exprimându-se şi opinia separată că apelul trebuie respins ca nefondat deoarece din probele administrate rezultă că apelantul este culpabil în ceea ce priveşte neexecutarea contractului, refuzând nejustificat întreţinerea.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii care au criticat decizia din apel, în principal sub următoarele aspecte :

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept pentru care au fost înlăturate apărările lor,care se refereau la inexistenţa neexecutării culpabile a obligaţiei de către debitorii întreţinerii.

Au mai susţinut recurenţii că instanţa de apel a schimbat natura actului dedus judecăţii, deoarece pârâţii nu au încercat niciodată să convertească actul juridic pe care l-au încheiat în rentă viageră, ci din cauza faptului că reclamantul a refuzat hrana şi medicamentele au încercat să-i trimită bani prin mandat poştal.

Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii. În condiţiile în care din probele administrate rezultă că reclamantul refuză întreţinerea, instanţa trebuia să facă aplicarea principiului potrivit căruia nimeni nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept .

În concluzie, au solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa reţine că acesta este fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa de apel a denaturat înţelesul şi efectele juridice ale actului juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul neîndoielnic al acestuia, fiind incidente dispoziţiile art.304 pct.8 C. proc. civ. Reţine astfel în mod greşit instanţa de apel că pârâţii au încercat să transforme obligaţia de întreţinere,ce are caracter alimentar în plata unei sume de bani, specifică contractului de rentă viageră, fără consimţământul reclamantului şi că, în aceste condiţii, refuzul creditorului de a primi mandatele poştale nu au relevanţă juridică.

În realitate, reclamanţii nu au invocat plata sumelor de bani ca o executare totală a obligaţiei de întreţinere, ci au vrut să probeze atitudinea culpabilă a reclamantului care a refuzat expres şi constant atât întreţinerea în natură, cât şi plata unor sume de bani considerabile.

Este relevantă în analizarea atitudinii reclamantului succesiunea cronologică a evenimentelor: Contractul de întreţinere a fost încheiat de părţi în anul 1997 şi până la decesul celeilalte creditoare a obligaţiei de întreţinere, Pogan Măriuţa, părţile s-au înţeles bine .

Ulterior, începând cu 22.04.2001 reclamantul a promovat mai multe acţiuni în rezoluţiune contract de întreţinere. Astfel, prin s.c.53/2002 a Judecătoriei Focşani, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.182/2002 a Tribunalului Vrancea şi decizia civilă nr. 1043/2002 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondată acţiunea în rezoluţiune contract de întreţinere, tocmai pe considerentul refuzului culpabil a reclamantului de a primi întreţinerea. O a doua acţiune în rezoluţiune a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr.4582/2003 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin decizia civilă nr. 263/2004 a Curţii de Apel Galaţi. O ultimă acţiune, ce face obiectul prezentului dosar a fost promovată la 20.01 2005, invocându-se şi de această dată aceeaşi neexecutare culpabilă a obligaţiei de întreţinere de către debitori în perioada ce a urmat pronunţării ultimei hotărâri.

În aceste condiţii, încercarea pârâţilor de a expedia lunar 1.500.000 lei nu e făcută în scopul de a converti obligaţia de întreţinere în rentă viageră, ci de a proba buna lor credinţă şi refuzul reclamantului de a avea orice legătură cu pârâţii.

De asemenea şi ultimul motiv de recurs este fondat, decizia fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.970 şi 1020 Cod civil fiind astfel incidente disp. art.304 c. proc. civ. Instanţa a ignorat aceste dispoziţii legale, ne luând în considerare că rezoluţiunea nu se poate pronunţa decât în cazul unei neexecutări culpabile a obligaţiei de către debitor şi că ambele părţi au obligaţia să-şi execute de bună credinţă obligaţiile.

Ori, aşa cum a reţinut corect instanţa de fond, precum şi judecătorul din apel, în opinia separată, starea conflictuală dintre părţi este întreţinută de reclamant care refuză orice ajutor din partea pârâţilor, aspect probat cu depoziţiile martorilor Dalica Lazăr, Stăruială Sandală, cu procesele verbale încheiate de reprezentanţii Primăriei şi ai Postului de Poliţie Nereju din 17.04.2004 şi 2.02.2006. Relevantă în cauză este şi ordonanţa 2674/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani care reţine depoziţia mincinoasă a martorei Giamănaşu Elena, ce a fost infirmată de martorii audiaţi în cursul urmăririi penale.

Toate acestea confirmă că atitudinea reclamantului exprimată tranşant în declaraţia din 25.04.2004 la Poliţia Nereju s-a perpetuat până în prezent.

Etichete: