Top

Rezolvarea greşită a laturii civile a cauzei. Respingerea ca inadmisibile a pretenţiilor civile în cazul infracţiunilor prevăzute de Codul silvic susceptibile a genera prejudiciu Decizia penală nr. 20/R/14.01.2009 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 243/16.09.2008 pronunţată de Judecătoria Adjud, în dosarul penal nr. 463/173/2008, inculpatul S.S. a fost condamnat pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 32 al. 1,2 din OG 96/1998 cu aplicarea art. 13 din Codul penal.

S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b din Codul penal, cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 al. 2 din Codul penal.

Conform art. 81, 82 şi art. 71 al. 5 din codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate, pe durata termenului de încercare de trei ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din codul penal.

A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă a părţii civile I.P.

Conform art. 191 al. 1 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul S.S. să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, următoarea situaţie de fapt:

Într-o zi din cursul lunii noiembrie 2008 inculpatul s-a deplasat în pădurea din punctul Frăsinet pentru a-şi procura lemne de foc. La rugat pe socrul său, D. N. să-l însoţească cu tractorul pentru a transporta buştenii la domiciliu. Inculpatul cumpărase anterior o suprafaţă de pădure în acel punct de la numita B. A. Necunoscând cu exactitate semnele de hotar, inculpatul a tăiat patru arbori nemarcaţi de organele silvice din pădurea părţii vătămate I. M., situată în apropierea proprietăţii sale. In procesul de tăiere s-a dislocat încă un arbore. In timp ce încărca aceşti arbori în remorca tractorului ajutat de socrul său, inculpatul a fost surprins de paznicul de pădure R. A. care i-a spus că terenul pe care se află este al părţii vătămate I. P. Inculpatul a transportat buştenii la domiciliul său, urmând ca socrul său să discute cu partea vătămată despre despăgubiri. Acest aspect nu a fost rezolvat de părţi până la data pronunţării hotărârii.

Conform adresei nr. 689/01.04.2008 a Ocolului Silvic Adjud valoarea celor cinci arbori sustraşi (4 fagi şi un stejar) este de 2053,87 lei, iar preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este de 74 lei. Valoarea celor cinci arbori tăiaţi depăşeşte de 20 de ori preţul de referinţă amintit.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, susţinând că se grăbea să asigure combustibilul pentru încălzirea locuinţei sale şi nu a aşteptat avizul organelor locale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, partea vătămată I.P. care susţine că fapta de tăiere ilegală de arbori a fost săvârşit de numitul D.N., că arborii tăiaţi au fost însuşiţi de către inculpat şi numitul D. N., cauzându-i un prejudiciu de 2200 lei, care nu a fost acoperit.

Prin decizia penală nr. 326/10.11.2008 a Tribunalului Vrancea apelul declarat de partea civilă I. P. a fost respins ca nefondat iar apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei, prin prisma criticilor apelantului, cât şi din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 371 al. 2 Cod pr. penală, s-a constatat că prima instanţă a făcut o justă analiză a probelor administrate, a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului S.S., iar încadrarea juridică dată faptelor este cea legală.

De asemenea, s-a constatat că prima instanţă a aplicat în mod judicios dispoziţiile art. 13 cod penal, aplicându-i inculpatului S.S. dispoziţiile art. 32 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 96/1998 care-i sunt mai favorabile în comparaţie cu noile reglementări cuprinse în Legea nr. 46/2005.

Susţinerea apelantei în sensul că fapta de tăiere legală de arbori ar fi fost săvârşită de numitul D.N., socrul inculpatului, nu a fost reţinută, întrucât aceasta nu se bazează pe materialul probatoriu al cauzei. Faptul că numitul D. N., s-a angajat în faţa părţii vătămate că-i va acoperi prejudiciul, nu înseamnă că aceasta este şi persoana care a şi tăiat efectiv arborii, de vreme ce inculpatul S.S. a susţinut în mod constant că el a fost cel care a tăiat arborii şi că martorul D.N., dar l-a însoţit, fără a-l ajuta în vreun fel la tăierea arborilor.

Cum apelanta nu şi-a mai susţinut motivele pe latura civilă a cauzei şi având în vedere că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra acţiunii civile a părţii vătămate, instanţa a apreciat că apelul părţii vătămate este nefondat urmând a fi respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod pr. penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 al. 2 Cod pr. penală apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat şi au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 51/1995.

În termen legal împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs partea vătămată Ignat Paraschiva susţinând că instanţa de apel trebuia să îi admită calea de tac promovată şi să constate achitat prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Recursul declarat de partea vătămată este fondat şi urmează a fi admis.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs invocat de partea vătămată Curtea constată că aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea a 10 arbori sustraşi de pe terenul său.

Judecătoria Adjud, apreciind că infracţiunea dedusă judecăţii este una de pericol şi nu poate atrage angajarea răspunderii civile a inculpatului în cadrul procesului penal, a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă susţinută de partea vătămată Ignat Paraschiva.

În faţa instanţei de apel inculpatul Sandu Sorin a achitat părţii vătămate suma de 2050 lei iar aceasta a declarat că nu mai are pretenţii civile în cauză.

Cu toate acestea instanţa de apel, apreciind că în mod fondat a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă a părţii vătămate, a respins la rândul său apelul declarat de partea vătămată şi a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea constată că ambele instanţa au apreciat în mod eronat că infracţiunea dedusă judecăţii nu este susceptibilă de a genera prejudiciu şi implicit atrage imposibilitatea exercitării unei acţiuni civile alături de acţiunea penală.

Sub acest aspect este de reţinut că art. 32 al. 1,2 din OG 96/1998 sancţionează „tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani”.

Din cele mai sus arătate rezultă că existenţa infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat este legată indisolubil de valoarea materialului lemnos tăiat, distrus sau scos din rădăcini şi că această infracţiune este o variantă de specie a infracţiunii de „distrugere” prevăzută de art. 217 Cod penal care în mod cert nu este una de pericol ci de rezultat.

Sub acest aspect Curtea aminteşte că infracţiunile de daună sau de prejudiciu sunt acelea care produc o vătămare efectivă, o lezare a obiectului infracţiunii, cum sunt infracţiunile de omor, vătămare corporală, distrugere şi altele pe când infracţiunile de pericol, prin realizarea lor, nu produc o lezare a obiectului, ci creează o stare de pericol pentru acesta, cum sunt infracţiunile de conducere a autovehiculului în stare de ebrietate, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, enumerarea fiind exemplificativă.

Prin urmare faptul că inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru sustragerea arborilor tăiaţi fără drept din pădurea părţii vătămate nu înlătură dreptul acesteia de a formula pretenţii civile în cauză, instanţele trebuind să analizeze dacă acestea erau justificate sau nu dar în nici un caz să aprecieze că acţiunea civilă este inadmisibilă.

Este de remarcat că şi în situaţia în care inculpatul ar fi fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de furt de arbori exista posibilitatea ca partea vătămată să formuleze pretenţii civile suplimentare faţă de valoarea arborilor, astfel cum este ea stabilită de ocolul silvic, pretenţii ce pot fi considerate ca derivând din infracţiunea de tăiere şi nu din aceea de sustragere de arbori (spre exemplu atunci când materialul lemnos a fost tăiat înainte de ajunge la o anumită dimensiune iar partea vătămată dovedeşte că astfel a suferit un prejudiciu, suplimentar faţă de valoarea intrinsecă a materialului lemnos).

În acest context soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii civile ca inadmisibilă cu motivarea că partea vătămată trebuie să formuleze o acţiune civilă separată pentru recuperarea prejudiciului apare ca fiind nelegală şi neconformă cu principiile stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a arătat în motivarea deciziei nr. 1/2004 pronunţată într-un recurs în interesul legii că, este nu numai în interesul societăţii de a se înfăptui actul de justiţie în mod complet şi cât mai prompt posibil, dar şi în interesul părţilor ca judecarea acţiunii civile să fie realizată, în întregul ei, în faţa instanţei penale.

Sub acest aspect, persoana vătămată este vădit interesată să fie despăgubită pentru întregul prejudiciu suferit, în cadrul aceluiaşi proces, de către instanţa penală, unde acţiunea sa civilă poate fi soluţionată în condiţii de mai mare celeritate şi cu garanţii de administrare mai lesnicioasă şi completă a probelor.

Tot astfel, posibilităţile de a administra mai lesnicios probele, ca şi de a-şi concentra apărările îl fac şi pe inculpat să fie interesat în soluţionarea acţiunii civile şi a celei penale în faţa aceleiaşi instanţe.

Este de subliniat că prin soluţionarea de către aceeaşi instanţă a celor două acţiuni, determinate de săvârşirea aceleiaşi fapte, se asigură o mai promptă, temeinică şi completă aflare a adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum şi evitarea pronunţării de hotărâri contradictorii.

Faţă de cele mai sus expuse, constatând că infracţiunea dedusă judecăţii nu exclude, de plano, formularea de pretenţii civile în cauză şi că instanţa de apel trebuia să ia act de achitarea prejudiciului reclamat de partea vătămată şi să înlăture din sentinţă menţiunea privind respingerea acţiunii civile ca inadmisibilă, Curtea a admis recursul declarat de partea vătămată Ignat Paraschiva, a casat decizia recurată şi în parte sentinţa înlăturând din aceasta dispoziţia privind respingerea acţiunii civile ca inadmisibilă şi constatând că prejudiciul în sumă de 2050 lei cauzat părţii vătămate a fost acoperit.

Etichete: